ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1461/2022

Ședința publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 01.02.2019, prin declinare de competență de la Tribunalului Ialomita, reclamantul Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița, în nume propriu și în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, formulând contestație împotriva Hotărârii nr. 177/09.05.2018 emise de pârât, solicitând admiterea contestației și desființarea hotărârii atacate

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 15 din 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița, în nume propriu și în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate pa pct. 1.2. au formulat recurs Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița, A., B., C., D., E., F., G., H., I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6, recurenții afirmă că motivarea instanței de fond este una succintă, instanța mărginindu-se a relua textele legale, fără a cerceta motivele arătate de reclamanți în acțiune și fără a ține seama de îndrumările date de instanța de recurs prin decizia de casare.

Afirmă recurenții nelegalitatea sentinței recurate prin nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., lipsa motivării echivalând cu nesoluționarea fondului cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, recurenții invocă faptul că au existat două soluții contrare pronunțate de instanțele de judecată, unele de admitere, iar altele de respingere a cererilor privind plata integrală a unor drepturi salariale, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază pentru salariații care erau în aceeași instituție.

Așa fiind, chestiunea de constat era dacă există sau nu discriminare în raport de dispozițiile legale referitoare la "persoanele tratate diferit" nefiind vorba de interpretarea și aplicare legii, aceasta făcându-se deja prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele respective.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele arătate în cele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți invocă nemotivarea sentinței instanței de fond, susținând că nu au fost analizate argumentele dezvoltate prin acțiunea introductivă de instanță, ceea ce implică o necercetare a fondului cauzei.

Înalta Curte reține că instanța de fond a fost învestită cu analizarea legalității Hotărârii nr. 177 din 09.05.2018 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care acesta a admis excepția necompetenței acestei autorități, având în vedere că petenții solicită interpretarea și aplicarea legii, atribuție care aparține exclusiv instanțelor judecătorești.

Analizând considerentele sentinței recurate, instanța de recurs constată că, în raport de motivarea cererii de chemare în judecată, care se întinde pe aproximativ jumătate de pagină, instanța de fond a oferit un raționament juridic detaliat, circumscris limitelor învestirii, cercetând legalitatea actului administrativ atacat prin raportare la aspectul necompetenței CNCD, autoritatea pârâtă nepronunțând o soluție asupra fondului dreptului subiectiv invocat de reclamanți.

Prin urmare, sentința pronunțată respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din Corul de proecdruă civilă, considerentele acesteia reflectând convingerea intimă a judecătorului că soluția pronunțată este cea legală și temeinică.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Fără a indica în mod expres care sunt normele de drept material încălcate prin sentința recurată, recurenții reiterează susținerea, potrivit căreia există hotărâri judecătorești contrare, în ceea ce privește includerea în salariul de bază a suplimentului postului de 25%, ceea ce a condus la salarizarea diferită a angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții publice.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză se analizează doar faptul dacă pârâtul CNCD avea sau nu competență materială să se pronunțe asupra pretinsei stări de discriminare invocată de recurenți.

Or, instanța de control judiciar constată că sesizarea reclamanților referitoare la existența unei fapte de discriminare săvârșită de instituția angajatoare prin acordarea suplimentului postului doar pentru o parte dintre angajații săi, în baza unor hotărâri judecătorești contrare, excedează ariei de reglementare a O.G. nr. 137/2000.

Astfel, în mod corect, instanța de fond, pornind de la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000 care definește noțiunea de "discriminare" și de "comportament discriminatoriu" coroborate cu cele ale art. 18 și art. 19 din același act normativ vizând atribuțiile și competența CNCD, a stabilit că sesizarea reclamanților depășește cadrul legal în materia discriminării.

Înalta Curte amintește faptul că recurenții nu invocă un comportament discriminatoriu al instituției angajatoare, prin aplicarea legii în mod diferit, unor persoane aflate în aceeași situație de fapt și juridică, în privința cărora legea prevedea un drept subiectiv. Nemulțumirea recurenților vizează, în realitate, o practică neunitară a instanțelor judecătorești, în condițiile în care, instituția angajatoare a fost obligată să pună în executare hotărâri judecătorești definitive, prin care a fost recunoscut unei părți dintre colegii recurenților, dreptul la suplimentul postului.

Or, Consiliul Național de Combatere a Discriminării nu are competență să cenzureze o situație juridică creată pe cale judecătorească, fără a exista un comportament discriminatoriu inițiat de angajator, neavând atribuții nici în a cerceta modul în care o instanță de judecată înțelege să intepreteze și să aplice legea într-o situație de speță.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C., G., A., E., I., Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița, D., H., B. și F. împotriva sentinței nr. 15 din 10 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2022.