ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. C21-176 din data de 11.02.2021 și a Rezoluției de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 prin care a solicitat desființarea rezoluțiilor contestate cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1362 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1362 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, sentința este nemotivată, instanța nefăcând vreo referire la dispozițiile art. 99 lit. a) și art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, și cu atât mai mult vreo analiză a acestora, nefiind arătate în vreun fel motivele pentru care instanța a concluzionat că nu există indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare raportat la circumstanțele concrete reținute.

Instanța de fond a preluat necritic argumentele invocate de intimată, care, la rândul său, și-a însușit nemotivat, prin Rezoluția nr. C21-176 din data de 3 februarie 2021, concluzia exprimată în Rezoluția nr. 3960/A din 24.12.2020, care era în aceeași măsură nemotivată, ceea ce ar fi trebuit să atragă nulitatea rezoluțiilor contestate.

În opinia sa, conformarea de către inspectorul desemnat cu continuarea verificărilor impuse prin Rezoluția de infirmare era doar una dintre chestiunile de drept supuse dezlegării de instanța de fond, care, ar fi trebuit la situația de fapt concretă, care prezenta indicii clare asupra unor potențiale abateri disciplinare, având în vedere că prezumția de nevinovăție a reclamantului a fost nerespectată prin comunicarea de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a unor informații dintr-un dosar penal aflat în faza de urmărire penală, nedestinate publicului.

Prin urmare, sentința este nemotivată, prima instanță nerespectând obligația de a analiza și de a înlătura motivat argumentele invocate de reclamant.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. a) și art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

A susținut, sub un prim aspect, că diseminarea în spațiul public de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care instrumentau dosarul nr. x/2018, a unor informații nedestinate publicității, în cursul urmăririi penale și cu încălcare prezumției de nevinovăție a reclamantului, îndeplineste condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, urmare a solicitării jurnalistului B. a unor informatii privind stadiul dosarului penal nr. x/2018, prin Adresa nr. x/2020 din data de 16.10.2020 întocmită pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au fost comunicate datele personale ale reclamantului, ceea ce a condus la linșarea sa mediatică pentru fapte aflate în curs de judecare.

Or, astfel cum mentionează chiar rezolutiile atacate, reclamantul nu avea calitatea necesară care să permită comunicarea în spatiul public a numelui si prenumelui unei persoane puse sub acuzare, calitate la care se referă dispozitiile art. 28 alin. (4) din Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019.

Prin urmare, a fost încălcată obligația de anonimizare a acestor date, ceea ce a avut drept consecință încălcarea prezumtiei de nevinovatie a reclamantului. Însă considerentele retinute de instanța de fond tratează în mod superficial acest aspect.

Tocmai prin aceasta eroare calificată drept "scuzabilă" au fost încălcate nu doar drepturile și interesele legitime ale recurentului, dar a fost nesocotită obligatia respectării caracterului confidențial al acestor informații.

Mai mult, Adresa emisă de Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor a fost in sine redactată într-o manieră care nu respectă prezumția de nevinovație și cu încălcarea dispozițiilor art. 285 alin. (2) din C. proc. pen. care reglementează caracterul nepublic al urmăririi penale.

Sub un al doilea aspect, recurentul-reclamant a susținut că în mod gresit a retinut instanta de fond ca inspectorul desemnat sa completeze verificarile fata de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor a respectat intocmai obligatiile impuse. In acest sens, a demonstrat faptul ca nu au fost respectate obligatiile impuse de inspectorul - sef, care solicitase verificarea unor aspecte ignorate cu desavarsire de inspectorul desemnat.

Aceste verificari erau esentiale, avand in vedere ca articolul de presa ce a avut ca nota de fundamentare adresa transmisa de parchet relata informatii care exced celor furnizate, in mod oficial, de unitatea de parchet.

Era necesară efectuarea unor verificări privind comparatia materialului acuzatorial expus în ordonanța de efectuare in continuare a urmăririi penale emise în dosarul penal nr. x/2018 si adresa cu nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum si a unor verificări privind comunicarea altor informații decât cele din adresa emisă de parchet, în mod oficial.

In concluzie, în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu existau indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare reclamate de recurent, având în vedere că situația de fapt concreta generează suficiente indicii în sens contrar. Dacă abaterea disciplinarea prevazută la art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 priveste nerespectarea secretului confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeasi natură de care a luat cunostinta in exercitarea functiei judecatorul sau procurorul, abaterea disciplinara prevazută la art. 99 lit. a) din acelasi act normativ înglobeaza toate normele legale si infralegale care incumbă judecătorilor și procurorilor.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este legală.

În esență, a susținut că instanța de fond a motivat amplu si punctual soluția dispusă cu luarea în considerare a criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, în opinia sa, au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile legale incidente. Potrivit art. 45

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, este conferită posibilitatea secției de contencios administrativ a Curții de Apel București de a dispune admiterea contestatiei și desființarea rezoluțiilor contestate doar în cazul în care se impune completarea verificărilor de inspectorul judiciar. Or, în speță, recurentul a exprimat doar nemulțumiri față de aspectele reținute în cuprinsul rezoluțiilor atacate, respectiv elementele de fapt rezultate în urma verificărilor.

În fine, a mai arătat intimatul că răspunderea disciplinară este personală, iar raportul juridic disciplinar se leagă doar între magistrat și angajator, recurentul nefiind parte a acestui raport de drept, neexistând un drept al autorului sesizării la inspecția judiciară de a declanșa cercetarea disciplinară a unui magistrat, cu ceea ce presupune procedura prevăzută de art. 46 din Legea nr. 317/2004.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinței și admiterea acțiunii pentru considerentele următoare:

Prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție pentru procurori din cadrul Inspecției Judiciare la data de 13.11.2020, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări față de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor responsabili de diseminarea în spațiul public a unor informații nedestinate publicității în legătură cu instrumentarea dosarului nr. x/2018, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. j) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Prin rezoluția nr. 3829/A/10.12.2020, sesizarea a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât nu s-au identificat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Directorul Direcției de inspecție pentru procurori a emis avizul negativ nr. 3829/I/A/14.12.2020, iar prin rezoluția nr. 3829/A/II/16.12.2020 inspectorul-șef adjunct a dispus infirmarea rezoluției nr. 3829/A/10.12.2020 și completarea verificărilor prealabile.

În acest sens, Directorul Direcției de inspecție pentru procurori a constat că verificările prealabile nu au vizat aspecte privitoare la:

- identitatea dintre aspectele inserate în conținutul ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale fata de suspecții A., C., D., E. și F. și informațiile transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu adresa din 16.10.2020 jurnalistului B., informații ce au stat la baza articolelor de presa indicate în sesizare;

- nu s-a verificat/argumentat respectarea/nerespectarea prezumției de nevinovăție;

- nu s-a verificat aspectul privitor la comunicarea/necomunicarea și a altor informații din ancheta de către procurorul de caz;

- îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 28 alin. (6), respectiv dacă adresa a fost emisa anterior sau ulterior aducerii la cunoștința a calității de suspect a tuturor persoanelor la care se face referire în conținutul adresei;

- activitățile judiciare desfășurate în dosarul cu nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor;

- nu s-a verificat/argumentat daca au fost respectate dispozițiile Ordinului nr. 235/25.08.2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass-media cu prilejul emiterii adresei nr. x/2020 din 16.10.2020;

- nu au fost avute în vedere cu prilejul analizei/argumentării soluției dispozițiile art. 28 alin. (2) și alin. (6), a art. 30 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019 și Decizia nr. 37/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în privința tehnicii anonimizate;

Față de propunerea Directorului Direcției de inspecție pentru procurori, prin rezoluția nr. 3829/A/II/16.12.2020 inspectorul șef a dispus infirmarea rezoluției nr. 3829/A/10.12.2020 de clasare a sesizării și completarea verificărilor prealabile cu privire la toate aspectele reținute în motivarea avizului negativ și în cea a rezoluției de infirmare, reținându-se că: "În avizul negativ, cu totul justificat, emis de Directorul Direcției de inspecție pentru procurori la data de 14.12.2020, s-au reținut următoarele:

- argumentarea soluției a avut la bază Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 197/17.09.2019,respectiv a art. 27, art. 28 alin. (1),alin. (3), alin. (4) și alin. (6) și art. 12 lit. e) și f) din Legea nr. 544/2001, însă, și aceasta a fost realizată în mod selectiv, fără a se avea în vedere cu privire la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 28 alin. (6); de asemenea, reținem că Ghidul are un caracter de îndrumare și nu obligă la respectarea lui, decât în măsura în care prevederile acestuia sunt preluate în ordine interne din cadrul Ministerului Public, aceasta fiind perspectiva din care pot fi efectuate verificări de natură disciplinară;

- nu s-a verificat/argumentat daca au fost respectate dispozițiile Ordinului nr. 235/25.08.2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass-media cu prilejul emiterii adresei nr. x/2020 din 16.10.2020;

- nu s-a verificat/argumentat respectarea/nerespectarea prezumției de nevinovăție a persoanelor la care se face referire în adresa din 16.10.2020;

- nu au fost verificate datele activităților judiciare desfășurate în dosarul cu nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au legătură cu prezenta sesizare;

- nu au fost avute în vedere cu prilejul analizei/argumentării soluției dispozițiile art. 28 alin. (2) și alin. (6), a art. 30 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019 și Decizia nr. 37/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în privința tehnicii anonimizate.

Distinct de cele reținute în avizul negativ dat de Directorul Direcției de Inspecție pentru procurori și apreciate ca juste, conform celor redate mai sus, inspectorul-șef a mai constat că: nu s-a stabilit cine a redactat adresa cu nr. x/2020 din 16.10.2020 și cine a furnizat datele transmise; nu au fost solicitate note de relații persoanelor implicate - prim-procuror, purtător de cuvânt, procuror de caz - și nu s-a stabilit cine sunt procurorii ale căror acte și fapte ar atrage o potențială răspundere disciplinară.

Prin rezoluția nr. 3960/A/24 decembrie 2020, sesizarea a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind conturate indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-176 din data de 11 februarie 2021.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. C21-176 din data de 11.02.2021 și a Rezoluției de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 prin care a solicitat desființarea rezoluțiilor contestate cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor, considerând nelegale actele deduse judecății, cât timp inspectorul judiciar nu s-a conformat solicitărilor de completare impuse de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, iar acesta din urmă și-a însușit în integralitate și fără motivare argumentele din rezoluția de clasare nr. 3960/24.12.2020.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Amintește instanța de recurs că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reține însă incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se constată că, prin actele atacate se reține faptul că, într-adevăr, prin adresa nr. x/2020, "preluând situația de fapt reținută în ordonanța procurorului, dintr-o eroare, ce poate fi calificată drept scuzabilă, prim-procurorul și prim-procurorul adjunct au preluat și informațiile privind datele personale ale petentului."

Or, Înalta Curte observă că, în actele atacate, nu sunt prezentate argumente concrete care să susțină caracterul "scuzabil" al nerespectării normelor referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Înalta Curte constată că datele necesare pentru identificarea recurentului-reclamant (nume și prenume) se regăsesc în numeroase paragrafe din cuprinsul adresei nr. x/2020, fiind exclus ca autorii adresei să nu le fi observat la o analiză, chiar sumară, a înscrisului. Încă din primul paragraf se menționează faptul că numele corect al persoanei la care se face referire în cererea de informații de interes public este A., nu "A.".

De asemenea, numele recurentului și al celorlalte persoane care sunt cercetate în cadrul aceluiași dosar sunt scrise cu majuscule și cu litere îngroșate încă din prima parte a adresei.

Faptul că în paragraful al doilea al adresei nr. x/2018 se vorbește de "persoana menționată de dvs." nu poate fi interpretat ca fiind o dovadă a intenției autorilor adresei de anonimizare a datelor cu caracter personal. Dincolo de faptul că numele recurentului apare de mai multe ori chiar în primele alineate, fiind scris cu majuscule și caractere îngroșate, ceea ce exclude posibilitatea ca autorii adresei să nu îl fi remarcat, chiar și în paragraful al doilea se face trimitere la o persoană a cărei identitate este cunoscută destinatarului adresei, neputându-se vorbi de o veritabilă încercare de ocultare a datelor de identificare.

De altfel, chiar prin cererea formulată de jurnalistul B. se solicitau informații cu privire la "stadiul dosarului privindu-l pe dl. A.", dacă "este începută urmărirea penală in personam în cazul d-lui A.", "pentru ce anume" și "ce alte persoane sunt urmărite penal alături de dl. A. și pentru ce anume". Așadar, în mod explicit, prin cerere, se solicitau informații cu privire la persoane identificate sau identificabile, fiind vorba, deci de date cu caracter personal, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001. Informațiile cu privire la datele personale nu sunt doar cele de identificare a unei persoane, ci, potrivit definiției cuprinse în art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001, sunt toate informațiile "privind o persoană fizică identificată sau identificabilă". Astfel de informații nu puteau fi furnizate, așa cum rezultă din prevederile art. 13 alin. (1) lit. d) raportat la art. 14 din Legea nr. 544/2001, decât în măsura în care "afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice", ceea ce nu s-a reținut în speță.

În concluzie, reținerea caracterului scuzabil al furnizării unor date cu caracter personal nu a fost motivată în mod corespunzător în cuprinsul actelor atacate, fapt care impunea admiterea acțiunii, anularea Rezoluției nr. C21-176 din data de 11.02.2021 și Rezoluției de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 și retrimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Cât privește neverificarea modalității în care au fost furnizate alte informații decât cele cuprinse în adresa nr. x/2018, Înalta Curte constată că este vorba de detalii lipsite de relevanță care nu sunt suficiente pentru declanșarea unei investigații, fiind foarte posibil ca astfel de detalii să fi fost obținute de jurnalist din surse care nu au legătură cu dosarul penal. Decizia nr. 913/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de recurent, avea în vedere o situație diferită în care informațiile apărute în presă nu puteau fi obținute decât din dosarul penal aflat în custodia organelor penale.

Referitor la apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant.

În concluzie, reținând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar va dispune reformarea sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară, va anula Rezoluția nr. C21-176 din data de 11.02.2021 și Rezoluția de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 și va trimite dosarul Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1362 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite cererea.

Anulează Rezoluția nr. C21-177 din 03.02.2020 și Rezoluția de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 și trimite dosarul Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.