ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2122/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Primarul Municipiului Mangalia a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să dispună:

a) s-a constatat în mod neîntemeiat că refuzul motivat de acordare a concediului de odihnă la data impusă de petent, refuzul nereal al eliberării unei adeverințe pentru medic, aplicarea unei sancțiuni, care nu a fost aplicate în fapt și respectiv solicitarea de rapoarte de activitate și mutarea locului de desfășurare a activității intr-un alt sediu al UAT Mangalia, reprezintă discriminare si hărțuire, contrar oricărei realități de fapt și pe baza unor susțineri total subiective, atât ale părții interesate cât și ale martorului acestuia, care se afla, de asemenea, într-o situație conflictuală cu instituția pe motive speculate strict politic;

b) s-a dispus în mod nefondat amendarea reclamantului cu suma de 2.000 de RON pentru săvârșirea faptelor apreciate ca fiind discriminatorii, prevăzute de art. 2 alin. (5), art. 7, lit. b) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000;

La termenul de judecată din data de 04.12.2020 a fost introdus în cauză A., în calitate de pârât, în temeiul prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., reținându-se că reclamantul a fost de acord cu introducerea în cauză a acestei persoane.

Prin sentința nr. 367 din 12 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 367 din 12 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a exercitat recurs reclamantul Primarul Municipiului Mangalia, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea recursului a susținut, în contextul expunerii succinte a situației de fapt și a soluției pronunțate, că instanța de fond a reținut în mod corect că sarcina probei pentru demontarea acuzațiilor formulate îi revine reclamantului potrivit legii, însă, în motivarea soluției pronunțate, nu a făcut nicio referire la probele administrate în acest sens.

Ca urmare, a înțeles să invoce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că din motivarea hotărârii se poate desprinde doar ideea conform căreia au fost aplicate dispozițiile legale citate în cuprinsul ei și faptul că reclamantul nu a făcut dovada contrară, dar anexat listei de probatorii se regăsesc dovezile ce demontează toate susținerile petentului din perspectiva neacordării concediului de odihnă pentru anul 2019 și pretinsului refuz al eliberării unei adeverințe.

În ceea ce privește motivul de discriminare reprezentat de mutarea biroului petentului, susține că și această situație a fost în mod obiectiv argumentată și dovedită prin aceea că au fost delegate atribuții diferite de cele pe care intimatul-pârât A. le avea anterior, acestă delegare fiind, în realitate, motivul nemulțumirilor și al sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Or, delegarea de atribuții este o procedură legală ce nu are nicio legătură cu textele de lege avute în vedere la aplicarea sancțiunilor în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 137/2000.

Față de cele arătate, solicită a se observa că motivarea instanței de fond în legătură cu probele administrate în cauză se rezumă la o singură frază prin care a reținut că, în raport cu materialul probator, au existat măsuri din partea reclamantului prin care asupra numitului A. s-au exercitat acțiuni nejustificate obiectiv.

Întrucât în motivarea reținută nu a făcut nicio referire la probele administrate, a considerat recurentul-reclamant că sunt întrunite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul lipsei motivării hotărârii, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A mai susținut recurentul-reclamant incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 alin. (5), art. 7 și art. 5 din O.U.G. nr. 137/2000, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru existența unor situații de discriminare față de intimatul-pârât A..

Astfel, deși instanța de fond a citat în integralitate textele de lege aplicabile cauzei, față de situația descrisă de reclamant în acțiunea introductivă și probele administrate, respectiv proba cu înscrisuri, cel puțin două dintre faptele de discriminare reținute în actul atacat, în fapt, nu există. Situațiile expuse sunt nereale, fiind contrazise de probe clare, constând în hotărâri judecătorești și adeverințe eliberate la cererea petentului pentru concediu medical.

În opinia recurentului, singura faptă reală din cuprinsul actului atacat este cea a mutării biroului și delegării de atribuții petentului, situație pe deplin și obiectiv justificată, fiind o atribuție ce îi revine reclamantului în virtutea legii. Simpla nemulțumire a petentului față de această măsură a Primarului, respectiv schimbarea biroului ca urmare a delegării unor atribuții, nu poate constitui temei pentru sancționarea reclamantului în baza O.U.G. nr. 137/2000. Pentru aceste motive, a solicitat analizarea incidenței dispozițiilor art. 2, art. 7 și art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000 și să se constate că acestea nu sunt aplicabile în speță, nemulțumirile intimatului-pârât A. neputând fi interpretate drept acte discriminatorii și abuzive.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.

II. Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că soluția pronunțată de instanța de fond nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege sub aspectul motivării hotărârii judecătorești, incidența acestui motiv de recurs fiind de natură a determina casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În fapt, prin Hotărârea nr. 355/29.04.2020 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat că refuzul Primarului Municipiului Mangalia de acordare a concediului de odihnă la data impusă de petentul A., refuzul nereal al eliberării unei adeverințe pentru medic, aplicarea unei sancțiuni care nu a fost aplicată în fapt și respectiv solicitarea de rapoarte de activitate și mutarea locului de desfășurare a activității într-un alt sediu al Unității Administrativ Teritoriale Mangalia, reprezintă fapte de discriminare și hărțuire. Totodată, s-a dispus amendarea Primarului Municipiului Mangalia cu suma de 2.000 RON pentru săvârșirea faptelor apreciate ca fiind discriminatorii, prevăzute de art. 2 alin. (5), art. 7 lit. b) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea menționată a fost contestată de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia, considerând-o nelegală, întrucât Colegiul Director a reținut în mod nefondat și netemeinic aceste fapte, apreciindu-le în mod superficial ca fiind discriminatorii în conformitate cu textele de lege arătate, cu toate că pentru fiecare dintre aceste fapte există probe ce dovedesc contrariul. În plus, în contextul în care întreaga construcție a acuzației de hărțuire și discriminare este edificată pe considerente subiective, a susținut că presupusele fapte discriminatorii nu au nicio legătură cu realitatea.

Pe de altă parte, a susținut că raportat la constatările nefondate reținute, s-a dispus amendarea sa cu suma de 2.000 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, fără a se lua în considerare vreo evidență rezultată din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

Soluționând cauza, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, reținând, în esență, că au existat măsuri din partea reclamantului, prin care asupra pârâtului-petent A. s-au exercitat acțiuni nejustificate obiectiv, de discriminare și de hărțuire, fiindu-i lezate dreptul la muncă, exercitarea profesiei, precum și demnitatea umană.

Analizând cu prioritate criticile formulate în recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., clamând lipsa motivării hotărârii, în sensul că instanța nu a făcut referire în motivare la probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăți, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar, în speță, de legalitate a hotărârii. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte are dreptul în cadrul unei proceduri, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o enunțare a textelor de lege incidente, expunerea unor considerente de ordin teoretic și jurisprudențial referitoare la domeniul discriminării și sarcina probei, precum și o reproducere a faptelor discriminatorii reținute, conchizând prin a arăta că raportat la materialul probator au existat măsuri din partea reclamantului, prin care asupra pârâtului-petent s-au exercitat acțiuni nejustificate obiectiv, de discriminare și de hărțuire, fiindu-i lezat dreptul la muncă, exercitarea profesiei, precum și cel al demnității umane.

Astfel, este de observat că prima instanță nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și sprijinite de probele administrate punctual față de fiecare dintre susținerile autorului sesizării referitoarele la faptele presupus discriminatorii și de hărțuire nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei.

În aceste condiții, motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar.

Așadar, prin omisiunea instanței de fond de a examina și a cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, care necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul părții la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

Întrucât s-a cauzat reclamantului o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Înalta Curte va proceda în acest sens pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Având în vedere incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, acestea urmând a fi examinate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

De altfel, cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârât și la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. al acestei decizii, constatând că sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia împotriva sentinței nr. 367 din 12 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.