Decizia nr. 1870/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 439/2019 a Curții de Apel Craiova

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2019, petenta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiov, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova și B. S.R.L., a formulat contestație împotriva Deciziei CRR REG-23047/17.09.2019 emisa de ANAF DGRFP CRAIOVA și împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare împreună cu debitoarea B. S.R.L., decizie emisa sub nr. DJGM 14569/05.09.2018 de către ANAF -DGRFP Craiova ACM Craiova, solicitând anularea acestora.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 439 din data de 06 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a anulat Decizia CRR REG-23047/17.09.2019 și Decizia nr. DJGM 14569/05.09.2018.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 439 din data de 06 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele Administrației pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - pârâtă a considerată că, în cauză, instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni o soluție greșită și a dispus anularea Deciziei nr. CRR REG 23047/17.09.2019 pe motiv că pârâta nu a făcut dovada imposibilității comunicării actului administrativ prin una din modalitățile stabilite la alin. (2) și (3) ale art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. De asemenea, în mod eronat, prin sentința civilă nr. 437/06.12.2019 Curtea de Apel Craiova a apreciat ca este întemeiată critica privind nedovedirea elementelor răspunderii, cu motivarea că din conținutul deciziei nu rezultă elementul relei credințe a intimatei. Este adevărat că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate fi îndeplinită fără ca acest fapt să implice un răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte, însă în cauza, instanța de fond nu a fost luat în considerare niciun argument prezentat de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova, în cadrul apărărilor formulate și a dovezilor aduse în sprijinul celor susținute de organul fiscal. Curtea de Apel Craiova la solutia pronuntata nu a avut în vedere și nu a reținut apărările prin care a arătat că, intimata este culpabilă pentru nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale prin conduita avută în administrarea societății debitoare. Judecătorul fondului nu a avut în vedere că răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care acesta a nesocotit contractul de mandat sau o dispoziție legală. Potrivit art. 1480 din C. civ., răspunderea administratorului implică diligența unui bun proprietar pe care trebuie să o depună în îndeplinirea mandatului său, respectiv de a îndeplini actele necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății. Neîndeplinirea de către intimata a obligațiilor de natură juridică și fiscală pe care le generează existența și, implicit, administrarea unei societăți comerciale, creează o stare de pericol atât pentru ceilalți participanți din circuitul comercial, cât și pentru siguranța raportului de drept financiar fiscal. Recurenta - reclamantă a arătat că, prin procesul-verbal din anul 2015, organele penale din cadrul DIICOT ST Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B. S.R.L. desfășoară activități comerciale de vânzare mărfuri, fără a evidenția în totalitate veniturile obținute. În urma activităților de cercetare penală s-a stabilit ca în perioada ianuarie 2012- iunie 2015 în cadrul B. S.R.L. a fost constituit un grup infracțional organizat, condus de către A.. Scopul constituirii grupului infracțional organizat a fost acela de a săvârși infracțiunea de evaziune fiscală, coroborat cu ascunderea prin artificii contabile a operațiunilor comerciale reale efectuate, astfel nefiind înregistrate venituri totale din vânzarea mărfurilor în cuantum de 52.710.274,13 RON, cărora le corespund obligații fiscale sustrase de la Plata în cuantum de 13.636.967,41 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit. În toată perioada menționată, activitatea societății a fost condusă în mod direct numai de către A. care avea controlul atât asupra achizițiilor cât și a vânzărilor și dădea dispoziții privitoare la modul de întocmire a contabilității. În Rechizitoriul din data 06.04.2017 încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Craiova, se menționează că, "începând cu luna ianuarie 2012(...) au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală...Pentru realizarea scopului (...) inculpata persoana juridica B. a comercializat zilnic mărfuri fără a evidenția în totalitate veniturile realizate în actele contabile sau alte documente regale, activitate prin care a produs un prejudiciu total bugetului de stat ' . Din Rechizitoriu rezulta faptul ca societatea prin intimata reprezentant legal a inregistrat in contabilitate un numar total de 14.881 facturi fictive de vanzare emise preponderant catre cumparatori intreprinderi individuate sau familiare in care erau consemnate preturi foarte mici de vanzare,de cele mai multe ori la valoare derizorie de 0,01 tei/kg.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și prin raportare la întreg probatoriul administrat și la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului, reține că recursul de față este fondat, pentru considerentele în continuare expuse. Prin decizia cu nr. DJGM 14569/105.09.2018 s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a intimatei - reclamante A. cu B. S.R.L., motivându-se ca societatea datorează la data de 23.08.2018 obligații totale de plata în cuantum de 32.545.484 RON, din care 11.393.612 RON accesorii. Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea și a anulat Decizia x/17.09.2019 și Decizia nr. DJGM 14569/05.09.2018. Instanța de fond a reținut că, în cauză, nu a fost îndeplinită o condiție esențială pentru angajarea răspunderii solidare a administratorului societății, respectiv reaua credință a acestuia. Simpla afirmație a organelor fiscale în sensul că reclamanta a fost de rea credință, dedusă din rechizitoriul x, în lipsa unor împrejurări concrete, pertinente legate de conduita reclamantei în legătură cu acumularea și neplata datoriilor fiscale, aplicate la elementele răspunderii de drept fiscal, nu este suficientă pentru a se reține îndeplinită această condiție. Așadar, din conținutul deciziei menționate nu rezultă elementul relei credințe, fiind doar enumerate constatările organelor de cercetare penală, fără a se face analiza elementelor răspunderii, astfel cum aceasta este reglementată de dreptul fiscal. Înalta Curte nu împărtășește soluția și nici considerentele instanței de fond în sensul că decizia de stabilire a răspunderii solidare este nelegală pentru că organul fiscal nu a arătat, în concret, care sunt motivele de fapt care justifică reținerea relei - credințe a administratorului. În acest sens instanța de control judiciar are în vedere sentința penală nr. 134/18.03.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul penal nr. x/2017, prin care inculpata A. a fost condamnată la 10 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a evaziunii fiscale și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. Prin sentința penală anterior menționată, instanța a constatat că A., în calitate de administrator de fapt al B. S.R.L. în perioada ianuarie 2012-iunir 2015 nu a evidențiat, în totalitate, în actele contabile sau alte documente legale, veniturile realizate în urma comercializării zilnice de mărfuri, prin intermediul B. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 13.553.449,05 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit Potrivit art. 25, alin. (2), lit, d) din Legea 207/2015, "pentru obligațiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil in condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale;" În perioada 12.03.2007-14.07.2015, intimata - reclamantă A., a avut calitatea de asociat al societății debitoare iar în perioada 19.08.2010-19.04.2012 pe cea de administrator al societății. În cazul de față, din prevederile legale mai sus menționate, rezultă că pentru a se putea atrage răspunderea solidară a administratorului trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele două condiții, și anume: debitorul să fie declarat insolvabil, constatare care s-a făcut de către Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/14.12.2017 și reținerea relei credințe a persoanei în privința căreia s-a atras răspunderea, care a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, în cazul prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Astfel, reaua-credință reprezintă condiția sine qua non pentru atragerea răspunderii solidare, atât a asociatului, cât și a administratorului. Aceasta este definită ca fiind atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Având în vedere cele statuate de instanța penală, Înalta Curte constată că, în cauză, prin acțiunile derulate, intimata-reclamantă se face vinovată de nedeclararea și neachitarea, la scadență, a obligațiilor fiscale ale societății debitoare și reține că faptele acesteia s-au concretizat în acumularea de debite restante datorate bugetului general consolidat al statului. Față de considerentele anterior expuse, constatând că actele administrativ fiscale atacate sunt legale, precum și faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, fapt care atrage incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va proceda la admiterea recursului declarat de pârâtă, cu consecința casării hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.