ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1852/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal la data de 23/08/2017 sub nr. x/2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea deciziei/hotărârii/notei de informare emisă de Consiliul Superior al Magistraturii prin care s-a dispus, în ceea ce îl privește pe reclamant, încetarea (sistarea) plății pensiei de serviciu - retroactiv, respectiv începând cu data 27.07.2014.

Prin sentința civilă nr. 7194/29.11.2017 Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București-SCAF.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 18.12.2017 sub același nr. de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 619 din 19 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 619 din data de 19 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat, în esență, că că a fost vătămat într-un drept legitim (dreptul de a beneficia de pensie specială) de către o autoritate publică (intimatul din cauza de față), printr-un acț administrativ cu caracter individual (adresa nr. x/22.11.2016), adresat altui subiect de drept, respectiv Casei Teritoriale de Pensii Iași.

Interdependența dintre cele doua acte este evidentă, în sensul că decizia de sistare a pensiei speciale nu ar fi fost emisă în lipsa Adresei nr. x/22.11.2016, intimatul stabilind și impunând Casei de Pensii "luarea măsurilor legale priviud încetarea plății pensiei de care beneficiază domnul A., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare".

Raportat la acest aspect, este clar că Adresa nr. x/22.11.2016 a produs efecte juridice, fiind un act unilateral în baza căruia s-a dispus sistarea dreptului de a beneficia de pensie specială.

Obstrucționarea exercitării unei căi efective de atac împotriva adresei CSM, respectiv formularea unei plângeri împotriva actului administrativ emis de o autoritate a statului, nu poate constitui decât o ingerință în exercitarea dreptului de acces liber în justiție, drept consacrat de art. 6 pct. 1 din CEDO și art. 21 din Constituție, precum și prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 14 pct. I din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Astfel, în condițiile în care adresa CSM a produs efecte juridice, în sensul că în baza acesteia a fost emisă o decizie prin care i s-au produs anumite vătămări, recurentul - reclamant susține că este surprinzătoare opinia intimatului potrivit căreia actul emis de acesta nu reprezintă un act administrativ, interpretare care îl lipsește astfel de dreptul de a contesta acesta decizie. A admite un punct de vedere contract ar însemna a excepta de la controlul de legalitate actul emis de CSM, în condițiile în care, așa cum am precizat și mai sus, acesta stă la sorgintea Deciziei de pensionare nr. 258314/12.12.2016.

Față de cele arătate anterior și de cele indicate în cuprinsul sentinței recurate, recurentul - reclamant a apreciat că este legală soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii.

Având în vedere că la data intervenirii modificărilor legislative(27.07.2014) beneficia deja de pensie de serviciu (fiind eliberat din funcție în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) Legea 303/2004 - forma actuală), dar și faptul că aceste modificări legislative au survenit ulterior săvârșirii pretinsei fapte penale, rămânerii definitive a deciziei penale nr. 22/11.01.2013 și executării pedepsei, recurentul - reclamant apreciază că art. 83

2

din Legea 303/2004 nu poate produce efecte asupra situației sale - cu privire la drepturile de pensie ce au fost deja recunoscute și câștigate în temeiul legii speciale vechi.

În acest context, a invocat Decizia nr. 43/14.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a admis sesizarea formulată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, prin care s-au stabilit următoarele: " În interpretarea și aplicarea art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziția legală menționată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracțiuni săvârșite anterior intrării sale în vigoare. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ..".

Având în vedere că litigiul de față vizează o situație de fapt identică cu cea care a format obiectul dosarului în care a fost formulată cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 83

2

din Legea nr. 303/2004, iar Decizia nr. 43/14.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată ulterior închiderii dezbaterilor cu privire la fondul cauzei în prezentul litigiu, recurentul - reclamant apreciază că instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere în soluționarea cererii de recurs jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta fiind obligatorie pentru instanțele naționale.

Referitor la argumentele consemnate în cuprinsul sentinței recurate, potrivit cărora instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere pe considerentele Deciziei nr. 28/17.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a disp. art. 83

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, recurentul - reclamant invocă încă o dată Decizia nr. 43/14.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție făcând referire în cuprinsul hotărârii inclusiv la această decizie nr. 28/2016 și a sferei de aplicare a acesteia.

În ceea ce privește referirea făcută cu privire la principiul neretroactivității legii, recurentul - reclamant a apreciat că raționamentul expus de instanța de fond este unul eronat.

Astfel, Curtea de Apel București a făcut abstracție de împrejurarea că la data intervenirii modificărilor legislative(27.07.2014), fapta era deja săvârșită, iar el beneficia deja de pensie de serviciu (fiind eliberat din funcție în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea 303/2004 - forma actuală).

Mai mult decât atât, aceste modificări legislative au survenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și executării pedepsei, astfel încât art. 83 din Legea 303/2004 nu poate produce efecte asupra situației sale.

În altă ordine de idei, recurentul - reclamant a arătat că situația sa este identică cu cea vizată în Decizia nr. 43/14.10.2019, în condițiile în care la momentul intervenirii modificării legislative prin art. 83

2

din Legea nr. 303/2004, nu numai că fapta penală era săvârșită, însă la momentul respectiv hotărârea de condamnare era pronunțată în mod definitiv, iar pedeapsa era deja executată.

Or, în acest context, este evident că aplicarea art. 83

2

s-a făcut în mod retroactiv în ceea ce îl privește, fiind încălcat în acest fel principiul neretroactivității legii la care face referire sentința recurată.

Instanța de fond a făcut abstracție de faptul că art. 6 alin. (1) teza I C. civ. prevede că legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare, iar în caz de succesiune a legilor civile, trebuie să se facă aplicarea principiului neretroactivității legii civile noi, în condițiile în care art. 15 alin. (2) din Constituție stabilește că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

Pe cale de consecință, ar fi neconstituțională prevederea dintr-o eventuală lege civilă (ordinară sau organică) sau dintr-un alt act normativ ce ar dispune că acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv, putând avea caracter retroactiv numai un act normativ de o forță juridică egală Constituției (deci numai printr-o lege constituțională legiuitorul ar putea stabili că dispozițiile acesteia se aplică retroactiv).

Cu atât mai mult, nu poate fi încălcat principiul neretroactivității legii civile prin intermediul unei decizii/adrese emise de o autoritate publică, așa cum este cazul în speța de față.

În acest context, poate fi realizată și o distincție între drepturile câștigate, adică drepturile definitiv intrate în patrimoniul unei persoanei și simplele expectative, respectiv simplele speranțe de a dobândi sau de a se folosi de un drept, arătându-se în doctrină că o lege nouă nu poate să aducă atingere primelor, însă poate să aducă atingere celor din urmă, fără ca prin aceasta să devină retroactivă.

Prin urmare, ținând cont de principiul neretroactivității, cât și de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi și ultraactivitatea legii vechi, recurentul - reclamant a apreciat că situația sa se încadrează în categoria "facta praeterita", adică în acele faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât și efectele produse de acea situație juridică înainte de acest moment, în privința acestora putând fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv. Așa fiind, o lege ulterioară nu poate să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situațiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere a unui drept ori ar schimba condițiile necesare.

La data de 11.07.2020, Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare și recurs incident prin care a invocat excepția nulității recursului în ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de ari. 488 pct. 4 și 5 din C. proc. civ., cu consecința anulării recursului, excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii cererii ca lipsită de interes. Pe fond, a soliciată respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 619 din data de 19.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, ca nefondat,

De asemenea, a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței civile nr. 619 din data de 19.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VUI-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017 în sensul admiterii excepției inadmisibilității și în consecință respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată privind anularea adresei nr. x/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii către Casa Județeană de Pensii Iași.

În motivarea recursului incident, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că actul atacat, reprezentat de adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii către Casa Județeană de Pensii Iași nu se poate circumscrie noțiunii de act administrativ, în sensul de act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin adresa în discuție s-a comunicat punctul de vedere exprimat la solicitarea Casei Județene de Pensii Iași, nefiind un act administrativ, ci o simplă corespondență care reflecta, la acel moment, opinia Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește aplicabilitatea art. 83

2

din Legea nr. 303/2004, ținând cont de reglementările și de deciziile interpretative ale acestora existente Ia momentul analizei solicitării.

În speță, actul administrativ, în sensul de act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere și care creează o situație juridică nouă, este reprezentat de decizia nr. 258314/12.12.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iași prin care în temeiul prevederilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 s-a dispus încetarea plății pensiei de serviciu începând cu data de 27.07.2014, respectiv de decizia nr. 339368/14.12.2016 prin care s-a stabilit că recurentul - reclamant va beneficia de pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 2306 RON, începând cu data de 14.06.2016 și nu adresa nr. x/22.11.2016 a cărui anulare se cere.

Totodată, a arătat că prin sentința civilă nr. 1936 din data de 26.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 817 din data de 26,11,2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins excepția de nelegalitate a adresei nr. x/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii-Directia Resurse Umane și Organizare-Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, excepție ridicată de reclamantul A..

Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, apreciind că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată și recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte apreciază că problema litigioasă a inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât în fața instanței de fond și reiterată în calea de atac, are prioritate în raport de aspectele de fond ale cauzei, motiv pentru care este necesară analiza primară a recursului incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Examinând criticile expuse prin calea de atac incidentă, Înalta Curte reține că problema de drept disputată de părți privește natura juridică a adresei nr. x/22.11.2016, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la care prima instanță a susținut că întrunește toate caracterele unui act administrativ, în timp ce pârâtul a contestat această calificare, susținând că adresa CSM reprezintă o simplă corespondență cu Casa Județeană de Pensii Iași, fiind inadmisibilă atacarea sa în contencios administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Prin adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, ce face obiectul acțiunii în anulare, s-a precizat că în ședința din data de 15.11.2016 a Comisiei nr. 2 "Eficientizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii și a instituțiilor coordonate, parteneriatului cu instituțiile interne și societatea civilă" a fost analizată solicitarea Casei Județene de Pensii Iași, sens în care s-a comunicat acestei instituții punctul de vedere al Consiliului pe această problematică, ținând cont de reglementările în vigoare și de deciziile interpretative existente la data analizei solicitării.

Analizând caracteristicile intrinseci ale adresei nr. x/22.11.2016 emisă de CSM, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, Înalta Curte constată că această adresă nu are aptitudinea de a produce efecte juridice.

Înalta Curte reține că cererea de examinare a legalității adresei nr. x/22.11.2016 emisă de CSM are un caracter inadmisibil, cât timp actul administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică și care creează o situație juridică nouă este reprezentat de decizia nr. 258314/12.12.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iași prin care, în temeiul prevederilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, s-a dispus încetarea plății pensiei de serviciu începând cu data de 27.07.2014.

Prin urmare, în privința încetării plății pensiei de serviciu, decizia nr. 258314/12.12.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iași reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice, care poate fi contestat la instanța competentă.

În acest sens, Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 1936 din data de 26.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 817 din data de 26.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă acțiunea având ca obiect anularea deciziei nr. 258314/12.12.2016 privind încetarea plății pensiei de serviciu și și a deciziei nr. 339368/14.12.2016 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, ca nefondată. De asemenea, a fost respinsă și excepția de nelegalitate a adresei nr. x/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, excepție invocată de reclamantul A..

În concluzie, instanța de fond a dat o greșită dezlegare excepției inadmisibilității, invocate de pârât, reținând că prin adresa contestată s-a dispus încetarea plății pensiei de serviciu și că în absența acestui act, Casa de Pensii nu ar fi procedat la emiterea deciziei nr. 258314/12.12.2016.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă o simplă corespondență purtată cu Casa Județeană de Pensii Iași, care reflectă opinia Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește aplicabilitatea art. 83

2

din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, criticile formulate fiind întemeiate sub aspectul inadmisibilității acțiunii, motiv pentru care, consecutiv admiterii recursului incident, se impune reformarea sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.

Consecința admiterii recursului incident este aceea a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamantul A., fără a mai proceda la examinarea criticilor formulate de reclamant în calea de atac.

Aceste critici privesc aspecte de fond ale cauzei, fiind prezentate argumente în susținerea caracterului nelegal al adresei contestate, prin care recurentul - reclamant consideră că s-a dispus încetarea plății pensiei de serviciu. Or, din moment ce Înalta Curte a constatat că adresată contestată nu are natura juridică a unui act administrativ și că acțiunea în anulare este inadmisibilă, analiza acestor critici este lipsită de finalitate, soluția de inadmisibilitate făcând de prisos examinarea argumentelor de nelegalitate a adresei contestate.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa sentința recurată și, în rejudecarea pricinii, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind inadmisibilă.

Totodată, pentru motivele anterior expuse, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 619 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII -a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamantul A..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 619 din 19 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 619 din 19 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2022.