ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3645/2019

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual. Prin acțiunea formulată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună emiterea deciziei de revizuire a pensiei conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, precum și plata diferențelor de pensie cuvenite.

Hotărârea Curții de Apel București. Prin Sentința civilă nr. 3621 din 14 septembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 3621 din 14 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Decizia pronunțată în recurs și atacată cu contestație în anulare. Prin Decizia nr. 207 din data de 18.01.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3621 din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Contestația în anulare formulată Împotriva Deciziei nr. 207 din data de 18.01.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (3) și art. 504 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea contestației în anulare, contestatorul susține că unicul motiv al recursului se referă la faptul că i-a fost încălcat dreptul inalienabil al omului la un proces echitabil. Instanța de fond și-a bazat motivarea numai pe motive străine de natura cauzei supusă judecății (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.). Un alt aspect pentru care consideră că hotărârea pronunțată în recurs este faptul că, deși cererea de recurs a avut un singur motiv și anume "încălcarea dreptului fundamental al omului la un proces echitabil", din analiza hotărârii reiese că instanța de recurs nu a examinat motivele de recurs invocate în cauză. Nu toate hotărârile judecătorești sunt temeinice și legale, chiar dacă poartă mențiunea "fără cale de atac". De aceea, legiuitorul a înființat în cadrul Legii nr. 304/2004 art. 23 alin. (2) care prevede următoarele" "Secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor definitive sau a actelor judecătorești de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața Curților de Apel.

Apărările formulate de intimata Casa Națională de Pensii Publice. Intimata Casa Națională de Pensii Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, reține cele ce urmează: În speță, reclamantul A. a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în calea de atac a recursului, criticând faptul că soluționarea cauzei s-a făcut cu "încălcarea dreptului la un proces echitabil". Înalta Curte constată că, temeiul de drept al contestației în anulare de față îl reprezintă dispozițiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs" și art. 504 alin. (2) din același cod potrivit cărora: "Cu toate acestea, contestația poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond". Aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză deoarece, așa cum în mod corect rezultă din actele dosarului, Curtea de Apel București nu a soluționat cererea dedusă judecății pe fondul său, ci s-a pronunțat cu privire la excepția necompetenței materiale având în vedere natura juridică a litigiului, dând eficiență dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar, conform art. 153 lit. f) din același act normativ, tribunalul soluționează în primă instanță litigiile având ca obiect refuzul nejustificat de rezolvare a cererii privind drepturile de asigurări sociale. Cu privire la critica contestatorului în sensul că i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora: (1) "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății", trebuie coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din același cod potrivit cărora: "Părțile au obligația să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". Prin exercitarea recursului reclamantul a contribuit la întârzierea procesului deoarece, în loc ca dosarul să fie înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, Curtea de Apel București l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării căii de atac. De asemenea, se constată că, prin decizia pronunțată de către instanța de recurs s-a dat eficiență dispozițiilor art. 158 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 potrivit cărora: "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent" și în mod corect s-a reținut că împotriva hotărârii de declinare a competenței nu se poate exercita nici o cale de atac, iar recursul a fost respins ca inadmisibil. Și cu privire la această hotărâre reclamantul și-a exprimat nemulțumirea exercitând calea de atac a contestației în anulare, contribuind la întârzierea procesului pe fondul său. În ceea ce privește contestația în anulare de față, Înalta Curte reține că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, în cadrul căreia nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Obiectul și motivele contestației în anulare sunt menționate în art. 503 alin. (1) potrivit cărora: "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". Înalta Curte reține că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda pentru prima dată la o analiză pe fond a drepturilor subiective deduse judecății. Or, analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la fondul cauzei ci a constatat că hotărârea de declinare a competenței nu poate fi supusă niciunei căi de atac, iar criticile formulate în cuprinsul contestației în anulare se referă tocmai la fondul cauzei. Dispozițiile legale menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunțate, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

Temeiul de drept al soluției pronunțate. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,