ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5107/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună emiterea deciziei de revizuire a pensiei conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, precum și plata diferențelor de pensie cuvenite.

Prin sentința civilă 3621 din 14 septembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 2987 din data de 25 noiembrie 2019 s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice.

Prin decizia nr. 207 din data de 18.01.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3621 din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Împotriva deciziei nr. 207 din data de 18.01.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (3) și art. 504 alin. (2) C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 3645 din 26 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 207 din 18 ianuarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Revizuentul a formulat la data de 28.11.2019 cerere de revizuire a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu numărul x din 26 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

In esență, a susținut revizuentul că din motivarea instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare reiese că cererile și apărările formulate nu au fost analizate cu atenția cuvenită în vederea aflării adevărului.

A arătat că omisiunea instanței de a cerceta și analiza efectiv toate motivele de fond invocate prin acțiunea în contencios administrativ, nesocotește dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Totodată, a susținut că în decizia atacată nu s-a menționat nimic cu privire la decizia nr. 2517/29 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie, pe care a fost întemeiată acțiunea.

Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 554/2004 ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs.

Or, în cauză, această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, cum s-a arătat la punctul 4 din prezenta hotărâre, revizuentul apreciază că instanța i-a încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil, omițând a se pronunța asupra apărărilor formulate.

Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 din Legea nr. 554/2004, poate fi analizat doar în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.

Or, în speță, pe de o parte, motivele invocate de către revizuent nu vizează o încălcare a normelor comunitare, iar, pe de altă parte, hotărârea atacată este pronunțată în calea contestației în anulare, fiind respinsă calea de atac ca inadmisibilă, pe motiv că nu se încadrează în condițiile și motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că, prin motivele formulate, revizuentul tinde în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, deși, astfel cum s-a arătat, pe fond a înțeles să renunțe la judecata cererii.

Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (B.). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

În fapt, constată Înalta Curte că se invocă doar formal ipoteze de revizuire a unei decizii definitive, tinzându-și la reformarea hotărârii instanței, nefiind adus niciun argument care să poată fi analizat de instanța de judecată.

Temeiul legal al soluției adoptate

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 alin. (1), (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3645 din 26 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.