ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1654/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.06.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, revocarea rezoluției pronunțate în ședința din data de 07.05.2021 și comunicate prin email la data de 17.05.2021 de către Colegiul Psihologilor din România, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă cu privire la respingerea acordării treptei de psiholog autonom în psihologia muncii și pronunțarea unei noi decizii prin care să-i fie acordată reclamantei treapta de psiholog autonom în psihologia muncii.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 117 din 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România și a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 9.848,4 RON, cheltuieli de judecată parțiale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 117 din 20 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului arată că potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Normele metodologice din 14 iulie 2005, de aplicare a Legii nr. 213/2004: "Psihologul atestat în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securității naționale are și toate competentele psihologului atestat în specialitatea psihologia muncii și organizațională, pe trepte similare de specializare", însă instanța de fond a reținut că această echivalare legală nu permite eliberarea unui atestat de liberă practică în specialitatea psihologia muncii și organizațională, fiind încălcate dispozițiile art. 10, coroborat cu art. 16 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 788/2005, unde sunt menționate procedurile și activitățile specifice de evaluare, în vederea atestării dreptului de liberă practică în specialitatea psihologia muncii și organizațională, activități desfășurate de către comisia de psihologie a muncii, transporturilor și a serviciilor. Consideră că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită și cu încălcarea normelor de drept material, întrucât a omis norma de la art. 18 alin. (3) din Normele metodologice din 14 iulie 2005, considerând că prevederile acesteia nu sunt în armonie juridică cu dispozițiile art. 10 coroborat cu art. 16 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 788/2005. Precizează că art. 18 alin. (3) din Normele metodologice din 14 iulie 2005 reglementează în mod expres situația persoanei care deține un atestat în psihologia securității naționale și care are și toate competențele psihologului atestat în specialitatea psihologiei muncii și organizaționale. Susține că instanța de fond trebuia să țină cont de norma mai sus arătată, având în vedere că aceasta nu intra în coeziune cu art. 10 și art. 16, întrucât art. 18 alin. (3) reglementează o situație cu caracter de excepție și completează, astfel, dispozițiile art. 10 și art. 16.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În esență, susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 18 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, aprobate prin H.G. nr. 788/2005.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, revocarea rezoluției pronunțate în ședința din data de 07.05.2021 și comunicate prin email la data de 17.05.2021 de către Colegiul Psihologilor din România, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă cu privire la respingerea acordării treptei de psiholog autonom în psihologia muncii și pronunțarea unei noi decizii prin care să-i fie acordată reclamantei treapta de psiholog autonom în psihologia muncii. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, reținând că studiile de master urmate de către reclamantă nu pot fi încadrate în domeniul de avizare profesională muncă, organizații, transporturi așa cum cere art. 5 pct. 3 lit. a) din Normele din 11.01.2019 privind privind competențele profesionale ale psihologilor cu drept de liberă practică, emise de Colegiul Psihologilor din România și publicate în Monitorul Oficial nr. 173 din 5 martie 2019, întrucât aceasta nu a dobândit titlul de master în specialitatea muncii și transporturilor. De asemenea, instanța de fond a mai reținut că art. 18 alin. (3) din Normele Metodologice din 14 iulie 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004 nu înlătură aplicabilitatea art. 10 lit. c) din același act normativ privind etapele ce trebuie parcurse pentru obținerea de către recurneta-reclamantă a specializării solicitate, respectiv că echivalarea prevăzută la art. 18 alin. (3) din Normele Metodologice din 14 iulie 2005 nu permite eliberarea unui atestat de liberă practică în specialitatea psihologia muncii și organizațională, fiind încălcate dispozițiile art. 10 coroborat cu art. 16 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 788/2005, unde sunt menționate procedurile și activitățile specifice de evaluare, în vederea atestării dreptului de liberă practică în specialitatea psihologia muncii și organizațională, activități desfășurate de către comisia de psihologie a muncii, transporturilor și serviciilor. Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constatând că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare invocat. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit art. 18 alin. (3) din Normele metodologice din 14 iulie 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România: "(3) Psihologul atestat în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securității naționale are și toate competențele psihologului atestat în specialitatea psihologia muncii și organizațională, pe trepte similare de specializare". Înalta Curte nu poate împărtăși opinia instanței de fond în sensul că textul de lege invocat nu se aplică în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, având în vedere pe de o parte, faptul că nu deține un master în respectiva specialitate, iar pe de altă parte, că textul de lege invocat contravine art. 10 lit. c) și art. 16 din aceleași norme motodologice. Examinând norma instituită prin art. 18 alin. (3) din Normele metodologice din 14 iulie 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004, se constată că aceasta reprezintă o normă derogatorie de la procedura comună de urmat pentru obținerea atestării în specialitatea psihologia muncii și organizațională. Fiind o normă de excepție, ea se aplică strict în ipoteza prevăzută de respectiva normă, și anume în ipoteza în care psihologul este atestat în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securității naționale, situație în care legiuitorul i-a acordat acestuia și toate competențele psihologului atestat în specialitatea psihologia muncii și organizațională. Astfel, în această ipoteză se impune interpretarea normei astfel cum a fost ea edictată, având în vedere că prin niciun text de lege nu se face trimitere la obligativitatea deținerii unei diplome de master în respectiva specializare și nici nu se condiționează obținerea celei de-a doua specializări prin urmarea anumitor proceduri, ci atestarea în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securității naționale, atrage în persoana psihologului și toate competențele unei atestări în specialitatea psihologia muncii și organizațională. Cu alte cuvinte, acordarea celei de-a doua competențe se face ipso facto în considerarea atestării în prima specialitate. De altfel, în cauză se impun a fi reținute și următoarele prevederi din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, referitoare la obținerea atestatelor, ce fac trimitere la normele metodologice de aplicare: Art.

"Atestatul de liberă practică se eliberează pe baza normelor metodologice de aplicare a prezentei legi și a stării de sănătate certificate". Art.

"În funcție de competența și experiența profesională ale solicitantului, se poate acorda una dintre următoarele forme de atestare: (...) c) atestatul de liberă practică autonomă, pentru psihologii care întrunesc criteriile de competență și experiență profesională stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi". Prin urmare, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de recurs, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admitere cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 117 din 20 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va admite acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România și va anula Rezoluția din 07.05.2021, comunicată cu Adresa nr. x/17.05.2021, emisă de intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România, sens în care va obliga intimatul-pârât să procedeze la emiterea unei decizii prin care să îi fie acordată recurentei-reclamante A. treapta de psiholog autonom în psihologia muncii. În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România, ca parte care a pierdut procesul, la plata către recurenta-reclamantă A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.