ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Ordinul Tehnicienilor Dentari, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., a solicitat desființarea/anularea Hotărârii nr. 504 din data de 21.08.2019 emisă de Colegiul Director al CNCD, în dosarul x/2018, ca urmare a petiției nr. 1816 din 2018 depusă de A. și comunicată la sediul ales pentru comunicarea actelor în data de 02.10.2019 de sancționare a OTDR cu avertisment și, în rejudecarea cererii petentului A., respingerea ca vădit nefondată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal l, prin sentința nr. 546 din 13 aprilie 2021, a respins excepția inadmisibilității ca nefondată și a respins cererea formulată de reclamantul Ordinul Tehnicienilor Dentari, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Ordinul Tehnicienilor Dentari a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivare arată că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii și este un rezultat al unei analize incorecte a situației de fapt și o greșită aplicare a legii. OTDR este obligat sa cerceteze disciplinar fiecare sesizare scrisă, prin urmare, dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 nu-și găsesc aplicabilitate în procedura de soluționare a unei sesizări. Instanța de fond în analiza sa ar fi trebuit să verifice și să constate dacă a existat intenția de a leza demnitatea d-lui A.. Curtea de Apel ar fi putut constata că nu s-a creat și nici nu a existat intenția de creare a unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, fapt ce denotă lipsa vinovăției, ca element constitutiv al răspunderii contravenționale, Comisiile OTDR nu au făcut decât să-și exercite atribuțiile legale de soluționare a sesizării depuse de dl. B.. Dacă sancțiunea aplicată dlui A. de Comisia Disciplinară era justificată sau nu, analiza de legalitate sau de temeinicie este însă prerogativa instanțelor de judecată, din rândul cărora CNCD nu face parte și nici nu se poate substitui instanțelor judecătorești, tot așa cum nici președintele și nici Consiliul Național al OTDR nu se pot substitui Comisiei de Disciplină, potrivit principiului separării funcțiilor "executivă" și "de judecată". Astfel fapta reclamată nu poate constitui un motiv în săvârșirea unor acte de discriminare, așa cum sunt ele deținute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, respectiv [5] Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. Deși a aplicat o sancțiune contravențională, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a descris fapta pentru care a fost sancționat OTDR. Potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000 de la art. 20 alin. (4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. OTDR nu a fost parte citată la CNCD și această lipsă de procedură cu OTDR nu a fost sancționată de instanța de fond.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul A. a sesizat CNCD cu privire la caracterul discriminatoriu al cercetării și sancționării sale disciplinare de către Comisia de disciplină a Ordinului Tehnicienilor Dentari din România, ca urmare a comentariilor critice pe care acesta le-a făcut în luna februarie 2017 pe rețeaua de socializare C., în cadrul unui grup restrâns numit "D.". Prin Hotărârea nr. 504/21.08.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut hărțuirea petentului de către partea reclamată prin faptul că a fost singurul sancționat pentru că și-a exprimat opinia față de prestația OTDR, pe C.. Înalta Curte reține că prin motivele de recurs în esență, OTDR susține că a fost nelegal sancționat contravențional cu avertisment și că nu figura în citativul CNCD, iar persoanele reclamate sunt persoane fizice care nu au calitatea de prepuși/salariați. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că în cadrul procedurii CNCD s-au depus note scrise prin care se identifică organismul profesional OTDR, structurile acestuia, organele de conducere și persoanele nominalizate în plângere care nu se disociază de OTDR. Deci în consecință OTDR era în cunoștință de termenul și termenii de citare ai CNCD, astfel excluzându-se prejudicierea dreptului la apărare. Referitor la criticile OTDR, la dosarul cauzei se află dovezi care prezintă detaliat situația de fapt, intimidantă și ostilă pe care atât CNCD, cât și instanța de fond le-au apreciat și motivat corect ca fiind fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevăd următoarele: (5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. Astfel, fapta de hărțuire, conform textului de lege anterior redat, cuprinde o gamă largă de comportamente care trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile enumerate, precum rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant etc. Înalta Curte constată că instanța de fond, temeinic și legal a apreciat că, sancționarea intimatului-pârât A. pentru formularea anumitor critici în legătură cu modul în care organizația profesională din care face parte își îndeplinește atribuțiile în legătură cu membrii acesteia, exprimate în cadrului unui grup de dialog pe o rețea de socializare este de natura a crea un cadru intimidant, susceptibil a limita libertatea acestuia de exprimare. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.