ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1612/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat: (i) anularea Rezoluției de clasare nr. 18/A/22.01.2019, emisă în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători, precum a Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C 19-981 din data de 09.04.2019; (ii) obligarea pârâtei la efectuarea legală a misiunii de control, cu audierea judecătorilor potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1027/2012, prin inspectori care să nu fi avut dosare la DNA și comunicarea în termen legal a rezultatelor verificărilor; (iii) obligarea pârâtei să publice la posturi TV și pe pagina de Internet a revistei B., timp de 3 luni, a unui spot dinamic, zilnic, de câte 30 de secunde, de luni până vineri, respectiv a unui anunț însoțit de pozele inspectorilor implicați, prin care să își ceară scuze pentru faptul că în baza unor protocoale ilegale cu instituțiile de forță a simulat efectuarea de controale, cu nerespectarea legislației, aducând astfel prejudicii majore S.C. C. S.R.L., Feldioara jud. Brașov, reclamantului, precum și familiei acestuia; (iv) obligarea pârâtei să efectueze controlul propriu potrivit solicitărilor din adresele nr. x/09.03.2019 și nr. y/22.02.2019. 1.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 25 ianuarie 2021, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților D. și E., funcționari ai Inspecției Judiciare, F. - fost judecător, în prezent pensionată și G., procuror la DNA Brașov. 1.

La data de 22 martie 2021, petentul H. a depus o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului A.. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 389 din 23 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de petentul H.; (ii) a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; (iii) a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată; (iv) în baza art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 a stabilit onorariu definitiv pentru apărător din oficiu în sumă de 940 RON (onorariu fixat provizoriu în același cuantum fiind fixat prin încheierea din 26.11.2020) ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției, iar În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 a dispus ca cheltuielile procesuale avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia. 3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii. Recurentul-reclamant critică respingerea de către prima instanță a cererii de introducere în cauză a inspectorilor din cadrul Inspecției Judiciare și magistraților împotriva cărora s-a formulat plângere, respectiv D., E., F. și G., apreciind că prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Arată recurentul că a solicitat Inspecției Judiciare să analizeze abaterile magistraților respectivi, în raport de dispozițiile art. 99 lit. t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, iar instanța de fond s-a rezumat la a constata că demersurile efectuate de inspectorul judiciar D. și rezoluția emisă de inspectorul-șef E. sunt complete și susținute de probe, pronunțând astfel o sentință nelegală. Verificările efectuate de Inspecția Judiciară au fost pur formale, doar în baza înscrisurilor depuse de petent și a informațiilor din sistemul Ecris, iar în cuprinsul celor două rezoluții nu se regăsesc aspectele criticate de recurentul-reclamant. Nefiind analizate aspectele sesizate de reclamant pentru a se putea stabili dacă există sau nu indicii ale săvârșirii unei abateri disciplinate, este necesară admiterea recursului și, urmare a desființării celor două rezoluții, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. 3.2. Petentul H. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, criticând soluția de respingere a cererii sale de intervenție accesorie, cu consecința casării hotărârii atacate.

Apărările formulate în cauză. 4.1. Prin întâmpinările formulate de intimații-pârâți Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară susținând și excepția nulității recursului pentru nemotivare. 4.2. Intimații-pârâți Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii au depus întâmpinări și față de recursul declarat de petentul H., prin care au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 22 martie 2023, Înalta Curte a constatat că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu participă la judecata recursului, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs II.1. Referitor la recursul declarat de reclamantul A. Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară. Deși recurentul-reclamant nu a încadrat recursul într-unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Motivul de recurs referitor la respingerea de către prima instanță (în practicaua sentinței atacate) a cererii de introducere în cauză, în calitate de pârâți, a numiților D., E., F. și G. va fi respins ca nefondat, Înalta Curte constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 16 și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. În privința inspectorului judiciar D. și a inspectorului-șef E., Înalta Curte reține că introducerea acestora în cauză nu îndeplinea cerințele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. Or, cererea dedusă judecății nu cuprinde un petit referitor la plata de despăgubiri, astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului de introducere în cauză a celor doi inspectori semnatari ai rezoluțiilor contestate. Pe de altă parte, în privința acestor două persoane nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane.(...)" În speță, o astfel de necesitate nu a fost relevată nici în fond și nici în recurs, reclamantul solicitând completarea cadrul procesual subiectiv cu inspectorii judiciari fără a indica un temei de drept și fără a justifica în ce modalitate ar ajuta la soluționarea cauzei participarea acestora la judecată. În ceea ce privește introducerea în cauză a doamnei judecător F. și a doamnei procuror G., magistrați împotriva cărora reclamantul susține că a formulat plângerea adresată Inspecției Judiciare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut, de asemenea, o corectă aplicare a art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Participarea respectivilor magistrați la judecata procesului nu este necesară, instanța fiind învestită cu verificarea legalității celor două rezoluții emise de pârâta Inspecția Judiciară, iar cei doi magistrați nu sunt emitenți ai actelor administrative atacate. Este de observat și că plângerea administrativă a reclamantului nu s-a referit decât la doamna judecător F., în raport de această persoană fiind efectuate verificări de către Inspecția Judiciară, sub aspectul modului de soluționare a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Brașov. Plângerea reclamantului nu a vizat-o și pe doamna procuror G., iar conform precizărilor depuse în fond cu privire la motivul introducerii în cauză a pârâților persoane fizice, reclamantul nu a lămurit în vreun fel care este legătura acesteia cu judecarea cauzei de față, rezumându-se la a arăta (eronat) că a formulat plângere și împotriva acestui magistrat. Faptul că plângerea finalizată cu soluția de clasare este îndreptată împotriva doamnei judecător F. nu conduce la necesitatea coparticipării pasive a acesteia alături de emitentul actului, Inspecția Judiciară, în procedura judiciară de contestare a rezoluției de clasare. Conform art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, instanța de fond se pronunță doar asupra legalității soluției de clasare, urmând ca, în cazul admiterii acțiunii, să indice, conform alin. (5) al articolulul menționat, motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate (rezoluția de clasare și rezoluția inspectorului-șef) și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. Așadar, în soluționarea contestației, instanța de fond nu dispune măsuri față de magistratul vizat de plângere și nici nu face aprecieri cu privire la abaterile pretins săvârșite de acesta, obiectul verificărilor fiind circumscris modului în care Inspecția Judiciară a procedat la soluționarea sesizării ce i-a fost adresată. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod corect cererea reclamantului de modificare a cadrului procesual pasiv, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că în speță nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a formulat și critici succinte referitoare la soluția pronunțată asupra cererii de anulare a rezoluțiilor contestate, susținând generic pretinsa neanalizare de către instanța de fond (la fel ca Inspecția Judiciară) a aspectelor expuse în plângere. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o analiză completă a tuturor susținerilor reclamantului, examinând rezoluțiile Inspecției Judiciare prin prisma dispozițiilor art. 45 și art. 74 din Legea nr. 317/2004, art. 99 și 99 1 din Legea nr. 303/2004, într-o motivare amplă, necontestată concret și efectiv de către reclamant. Nemulțumirea reclamantului rezidă, în realitate, în faptul că instanța de fond nu a analizat faptele sesizate Inspecției Judiciare cu privire la magistratul în cauză, pentru a se stabili dacă există sau nu indicii ale săvârșirii unei abateri disciplinare. Or, Înalta Curte reține că, în raport de prevederile art. 45 și 45 1 din Legea nr. 317/2004, instanța este învestită cu verificarea legalității rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară, iar nu cu stabilirea existenței sau nu a indiciilor unei abateri disciplinare realizate de magistratul în cauză. Activitatea de verificare, analiză și de control în domeniul specific de activitate al Inspecției Judiciare nu se suprapune peste activitatea de control judiciar efectuată de către instanțele de judecată, pentru că una vizează conduita magistratului și are natura unui control administrativ, iar cea de-a doua vizează activitatea jurisdicțională și are natura unui control judiciar. În ceea ce privește activitatea de soluționare a sesizării adresate de recurentul-reclamant Inspecției Judiciare, prima instanță a reținut, în esență, că pârâta a respectat prevederile Legii nr. 317/2004 și Legii nr. 303/2004, fiind efectuată o cercetare completă a aspectelor invocate în plângere, în limitele competenței legale ale Inspecției Judiciare, cu observarea corectă a împrejurării că motivele invocate de reclamant excedează acestor competențe, întrucât privesc raționamentul judecătorului învestit cu soluționarea unei cauze și modul de administrare și apreciere a probatoriului în cauza respectivă (n.r.: reclamantul a formulat sesizarea în raport de modul de instrumentare de către magistrat a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Brașov). Înalta Curte constată justețea acestor considerente, întrucât cenzurarea măsurilor și soluțiilor luate de judecătorul cauzei poate fi făcută doar în căile de atac, de instanța ierarhic superioară, Inspecția Judiciară neavând competența de a examina și cenzura, în procedura administrativă, modul de instrumentare, soluția pronunțată și modul de argumentare a soluției într-o anumită cauză. Având în vedere și că, în recurs, reclamantul nu a criticat concret raționamentul primei instanțe și argumentația susținută de textele de lege incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță făcând o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei. În concluzie, pentru toate considerentele anterior arătate, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat. II.2. Referitor la recursul declarat de petentul H. În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 50 de RON recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă. Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității. Prin adresa emisă la data de 12 mai 2021 și comunicată la data de 21 mai 2021, s-a adus la cunoștința recurentului-petent H. obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 50 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că recurentul-petent nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se constată că acesta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului. Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de petentul H. împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În condițiile art. 2 alin. (1) pct. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, încheiat la 17.06.2022 între Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, Înalta Curte va stabili onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistența judiciară în cauză recurentului-reclamant A. la suma de 1020 RON și constată că, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.