Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2003
incetat

ÎCCJ, Decizia nr. 526/2003

HOTĂRÂRE
24.11.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 526/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 198 din 3 martie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații: 1 - V.V., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. ( 2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 și art. 13 din același cod. În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului de a se afla pe raza municipiului București 3 ani după executarea pedepsei inclusiv. 2 - D.D., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 311 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 și art. 13 din același cod.

3 - D.Da., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. și de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și alin. (2) din același cod. 4 - A.T.M., la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. și de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și alin. (2) lit. c) din același cod. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 330 din 16 iunie 2003, a respins apelurile declarate de inculpații V.V., D.Da. și A.T.M. împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondate.

Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a admis apelul declarat împotriva sentinței de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat parțial hotărârea atacată, cu privire la inculpații D.D. și A.T.M., a descontopit pedepsele rezultante, a majorat pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de câte 6 ani închisoare. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpații A.T.M. și D.Da. au declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 4 noiembrie 2003. La data de 28 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpaților.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, că pedepsele au fost majorate în apel și observând și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160 d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile. La 26 august și la 23 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 25 septembrie 2003 și apoi până la 24 octombrie 2003. Împotriva încheierii din 23 septembrie 2003 inculpații A.T.M.

și D.Da. au declarat recurs. La termenul de judecată din 24 noiembrie 2003, recurenții inculpați au declarat că retrag recursurile declarate împotriva încheierii menționate. Constatând că recursul a fost retras de către inculpați, personal, în ședință publică, în condițiile art. 385 4 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursurilor. Totodată, conform art. 192 alin. (2) și ( 4) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpații A.T.M. și D.Da. împotriva încheierii din 23 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3336/2003. Obligă pe inculpați să plătească statului câte 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată astăzi 24 noiembrie 2003, în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-13
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 343/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 198 din 3 martie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații: 1. V.V. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru
ÎCCJ 2003-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2336/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 655 din 28 iunie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații: - S.D.A. la: - 6 ani închisoare, pentru
ÎCCJ 2004-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5498/2004
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1215 din 22 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat între alții, pe inculpații: - M.V., zis „S.P.” la:
ÎCCJ 2005-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3656/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 657 din 30 septembrie 2003, Tribunalul Iași a condamnat, între alții, pe inculpații: - B.D. la: - două pedepse de câte 5 ani închisoar
ÎCCJ 2003-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4324/2003
culpatul C.M.A. solicitând reducerea pedepselor aplicate și parchetul de pe lângă Tribunalul București care a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea pedepselor și aplicarea art. 116 C. pen. Curtea de Apel București, secț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă