ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1502/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1429 din 10 martie 2022, a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 100 din 18 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat, prin concluziile scrise formulate în cauză, puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 978/12.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins acțiunea intimatului-reclamant privind anularea OMJ nr. 554/C/2020 și emiterea unui nou ordin care să prevadă sporul de doctorat, definitivă prin nerecurare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte a respins excepția de tardivitate a completării motivelor de recurs invocată de intimatul-reclamant, referitoare la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 978/12.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, apreciind că este vorba de un aspect de ordine publică și, câtă vreme poate forma chiar și obiectul unei cereri de revizuire, cu atât mai mult poate fi invocat și analizat în recurs și, ținând cont că acest aspect a fost pus în discuția părților, a analizat, în soluționarea recursului, cu prioritate puterea de lucru judecat invocată.

Instanța de recurs a reținut că aspectul privind includerea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor deținut de intimatul-reclamant a fost tranșat definitiv în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București în care s-a pronunțat sentința rămasă definitivă prin nerecurare și care se impune cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză, deoarece vizează aceeași modalitate de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile speței, chiar dacă este vorba de un ordin anterior al MJ.

Astfel, a reținut că în prezenta cauză se solicită anularea parțială a ordinului MJ nr. 87/C/04.01.2019 emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017 având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale intimatului-reclamant, iar în dosarul nr. x/2019 s-a contestat ordinul MJ nr. 1403/C/14.03.2019, emis în aplicarea acelorași dispoziții legale.

Or, motivele de nelegalitate ale celor două acte administrative contestate, invocate de intimatul-reclamant, sunt identice și vizează aspectul că, prin omiterea includerii indemnizației aferente titlului științific de doctor, sunt încălcate dispozițiile sentinței civile nr. 2533/12.09.2016, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul civil nr. x/2015

S-a reținut că prin sentința civilă nr. 978/12.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2019 s-a constatat că sentința civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova nu are putere de lucru judecat în cauza respectivă întrucât privește acordarea sumelor compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept pentru o perioadă în care era incident un temei juridic distinct cu privire la acordarea acestora.

Astfel, s-a stabilit că pârâtul Ministerul Justiției a reținut în mod corect faptul că începând cu data de 01.01.2019 în vederea acordării drepturilor salariale pentru deținerea titlului științific de doctor sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 și s-a constatat că susținerea doctoratului în domeniul ordine publică și siguranță națională națională este corespondentă domeniului Științe militare, informații și ordine publică, specializarea Ordine și siguranță publică.

Așa fiind, instanța de recurs a reținut că întrucât intimatul-reclamantul nu deține titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea, cu diploma depusă în copie la dosar fiind făcută dovada deținerii titlului de doctor în domeniul "Ordine publică și siguranță națională", drepturile salariate ale acestuia au fost în mod corect stabilite prin OMJ nr. 87/C/04.01.2019, fără includerea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, având relevanță prin prisma dispozițiilor legale incidente (art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017) domeniul pentru care intimatul-reclamantul deține titlul Ordine publică și siguranță națională, fără legătură cu exercitarea funcției de judecător.

Împotriva acestei decizii intimatul-pârât A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea cererii revizuentul a reluat situația de fapt, arătând, în esență, că în cadrul etapei procesuale a recursului, recurentul Ministerul Justiției și-a completat motivele de recurs, prin concluziile scrise depuse la dosar, după împlinirea termenului de depunere a motivelor inițiale, cu un motiv nou de recurs, invocând puterea de lucru judecat, situație în care a invocat excepția tardivității acestei completări, asupra căreia însă instanța de recurs nu s-a pronunțat prin dispozitivul deciziei atacate, ci prin considerente, unde se regăsește o alegație sumară, contrară art. 485 și art. 487 alin(1) din C. proc. civ.

Or, în opinia părții era obligatoriu ca instanța, prin dispozitivul deciziei criticate, să se pronunțe cu privire la excepția de tardivitate invocată, care viza completarea motivelor de recurs prin concluziile scrise depuse la dosar, însă nu a procedat astfel, așa încât a considerat că este incident cazul de revizuire invocat.

Unul din efectele nepronunțării asupra respectivei excepții este admiterea în mod nelegal a cererii de recurs, ca o consecință a puterii de lucra judecat în ceea ce privește sentința civilă nr. 978/2019 a Curții de Apel București.

A precizat revizuentul că legalitatea dreptului său de a primi indemnizația pentru titlul științific de doctor a făcut obiectul Dosarului civil nr. x/2015, soluționat prin sentința nr. 2533/2016 a Tribunalului Prahova, cauză care a fost soluționată în mod definitiv.

Totodată, prin sentința civila nr. 1188/2020 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul civil nr. x/2020 s-a apreciat faptul că cererea sa este întemeiată, fiind astfel îndreptățit a primi sporul pentru titlul științific de doctor.

De asemenea, a arătat că dat fiind faptul că este îndreptățit la acordarea sporului pentru titlul științific de doctor în baza sentinței civile nr. 2533/2016, la data pronunțării acestei hotărâri sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 57/2015, raportarea instanței de recurs la H.G.. nr. 140/2017 fiind una greșită, în contradicție cu considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 26/2020, iar, pe de alta parte, la data pronunțării sentinței civile nr. 2533/2016 nu era in vigoare H.G. nr. 140/2016, așa încât nu poate fi aplicată retroactiv, conform normelor de tehnică legislativă.

În opinia revizuentului, instanța de recurs a dat dovadă de un formalism excesiv, însușindu-și argumentele unei alte instanțe de judecată care vizau un alt act administrativ, lăsând fără efecte o hotărâre definitivă, și anume sentința civilă nr. 2533/2016 prin care i-a fost acordat sporul în cauză.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de revizuire și desființarea deciziei atacate, cu consecința admiterii excepției tardivității completării motivelor de recurs și respingerii cererii de recurs.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiției a solicitat introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care că se subrogă în drepturile procesuale ale acestei autorități, în temeiul art. 142 din Legea nr. 304/2022.

Totodată, a arătat că excepția de tardivitate a completării cererii de recurs invocată a fost analizată de instanță și respinsă, cum de altfel și revizuentul precizează, considerându-se că excepția puterii de lucru judecat este o excepție de ordine publică.

Or, așa cum se arată în literatura de specialitate, ipoteza minus petita, reglementată la art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., presupune ca instanța, din greșeală, să fi omis să se pronunțe asupra unei cereri sau asupra unui capăt de cerere cu care a fost legat învestită. Revizuirea nu va fi admisibilă atunci când instanța a soluționat cererea sau capătul de cerere, în sensul respingerii acestuia.

În concluzie, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate întrucât, pe de o parte, excepția de tardivitate invocată în recurs de către revizuent nu se circumscrie noțiunii de "lucru cerut", iar pe de altă parte această excepție a fost soluționată de instanța de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Cazul de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. - este expresia principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a soluționa și de a se pronunța asupra tuturor pretențiilor deduse judecății.

Acest caz de revizuire cuprinde trei ipoteze: extra petita (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut) și plus petita (instanța a dat mai mult decât s-a cerut).

În cauză, revizuenta a invocat faptul că deși a invocat excepția tardivității completării motivelor de recurs de către recurent prin concluziile scrise depuse la dosar, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acesteia în dispozitivul deciziei criticate, ci prin considerentele acesteia, iar unul din efectele nepronunțării asupra respectivei excepții este admiterea în mod nelegal a cererii de recurs, ca o consecință a puterii de lucra judecat invocate prin motivele suplimentare de recurs formulate peste termenul legal.

Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a completării motivelor de recurs invocată de intimatul-reclamant, referitoare la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 978/12.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, apreciind că este vorba de un aspect de ordine publică și, câtă vreme poate forma chiar și obiectul unei cereri de revizuire, cu atât mai mult poate fi invocat și analizat în recurs.

Ținând cont că acest aspect a fost pus în discuția părților, intimatul susținându-și punctul de vedere în cadrul dezbaterilor asupra cauzei, instanța de recurs s-a pronunțat, cu titlu preliminar, asupra excepției tardivității și ulterior a analizat, în soluționarea recursului, cu prioritate puterea de lucru judecat invocată, neavând relevanță că soluția asupra respectivei excepții nu a fost inserată și în dispozitivul deciziei, câtă vreme aceasta a fost analizată și soluționată, așa încât nu poate echivala cu o omisiune a instanței de a se pronunța cum lasă să se înțeleagă revizuentul.

Se reține că motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca remediu în cazul încălcării principiului disponibilității, se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, nepronunțarea instanței trebuie să vizeze un lucru cerut, care să se refere la cererea concretă și nu la argumentele care combat respectiva cerere.

Expresia de "lucru cerut", consacrată în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se referă la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii. Prin urmare, acest motiv de revizuire trebuie analizat prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamant și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță.

De asemenea, ipoteza minus petita, reglementată de același text de lege presupune ca instanța, din greșeală, să fi omis să se pronunțe asupra unei cereri sau asupra unui capăt de cerere cu care a fost legat învestită.

În fine, este de subliniat că nu se încadrează în ipotezele vizate de textul de lege menționat omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii privind acordarea unui nou termen pentru angajarea unui apărător sau a unei excepții procedurale invocate de parte, schimbarea temeiului acțiunii - instanța putând pune în discuție temeiuri noi de drept, neinvocate de parte, sau neanalizarea unui motiv de exercitare a căii de atac (Noul C. proc. civ., comentariu pe articole, vol. II, ediția a 2-a revizuită și adăugită - Hamangiu 2016).

Din această perspectivă, criticile revizuentului nu pot trece de filtrul de admisibilitate instituit prin art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pentru că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii, soluționând calea de atac în limitele devolutive permise de sentința atacată.

Revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor, pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 509 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 509 cu referire la art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1429 din 10 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.