ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6743/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor: 1. anularea Ordinului nr. 109/07.03.2018 de modificarea a art. 1 al Ordinului nr. 13/10.01.2018; 2. stabilirea salariului de bază în cadrul C.N.S.C., cu includerea tuturor sporurilor în salariul de bază, de care se bucură funcționarii publici începând cu data de 01.01.2018, 3. achitarea diferențelor cu titlu de drepturi salariale datorate de către C.N.S.C. potrivit capetelor de cerere indicate mai sus, actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. 4. achitarea dobânzii legale care va fi calculată la sumele datorate potrivit capătului de cerere nr. x, începând cu data înregistrării contestației și până la achitarea efectivă a debitului principal. 5. obligarea pârâtului la plata de 100 RON/zi de întârziere, pentru aducerea la îndeplinire a fiecărei din obligațiile prevăzute în cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 18 alin. (1) și (5) din Legea 554/2004. 6. obligarea pârâtului, în calitate de ordonator principal de credite, să efectueze demersurile pentru obținerea și alocarea sumelor datorate reclamantei, potrivit capetelor de cerere din prezenta cerere de chemare în judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7763/22.11.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a obligat pârâtul să acorde reclamantei indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, care se adaugă la salariul de bază stabilit prin Ordinul nr. 109/07.03.2018 începând cu data de 01.01.2018, a obligat pârâtul să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate din această adăugare la salariul de bază a indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, actualizate la data plății cu indicele de inflație, precum și dobândă legală aferentă, de la data înregistrării contestației, respectiv 27.03.2018, și până la data plății efective, a respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs atât pârâtul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., cât și reclamanta A., care și-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 398 din 6 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și s-a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, s-a respins în tot cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate. De asemenea, s-a respins, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta A.. În esență, instanța de recurs a reținut, în referire la recursul reclamantei, că dispozițiile Legii nr. 153/2017 nu prevăd un astfel de spor (în valoare de 15%), iar începând cu data de 01.07.2017 deținerea titlului științific de doctor conferă dreptul de a primi o indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, în măsura în care sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 raportat la art. 7 lit. (d) din Legea nr. 153/2017. Referitor la ignorarea de către judecătorul fondului a sentinței civile nr. 4427 din 10.07.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, instanța de recurs a reținut că litigiul precedent a fost întemeiat și soluționat în baza altei legi de salarizare a funcționarilor publici, între litigiile invocate existând diferențe de obiect și cauză. Curtea a mai reținut că salarizarea consilierilor de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice, până la data de 25 mai 2016, s-a realizat în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, iar începând cu data de 26 mai 2016 potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care prevede că "(M)embrii Consiliului sunt funcționari publici cu statut special, denumiți consilieri de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice. Aceștia sunt asimilați din punctul de vedere al salarizării funcției publice de consilier de concurență". Ulterior, în data de 01.07.2017 a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017, ce conține prevederi exprese referitoare la salarizarea consilierilor de concurență, precum și lipsa vreunei mențiuni vizând salarizarea consilierilor de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice. Referitor la remunerația consilierilor de concurență, categorie din care face parte recurenta-reclamantă, instanța de recurs a reținut că aceștia sunt menționați în Legea nr. 153/2017 în Anexa nr. IX (Funcții de demnitate publică), lit. (B) (funcții de demnitate publică numite) pct. 27, fiind prevăzut coeficientul de salarizare 8, iar conform art. 38 alin. (2) lit. (c) din Legea nr. 153/2017, prin excepție de la prevederile lit. (a), indemnizațiile lunare ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică se stabilesc prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Pentru sporul de vechime în muncă, se prevede în art. 31 din Legea nr. 188/1999 că, în general, funcționarii pot beneficia inclusiv de spor pentru vechime in muncă, cu mențiunea că salarizarea funcționarilor publici se face conform legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici (art. 31 alin. (3). Din cuprinsul Legii nr. 153/2017, în special art. 20-25, instanța de recurs a constatat inexistența vreunei dispoziții care să stabilească dreptul la spor pentru vechime în muncă, condițiile acordării acestuia și cuantumul acestuia, apreciind că pentru perioada în care își produce efectele Legea nr. 153/2017, inclusiv perioada de după 01.01.2018, reclamanta (funcționar public cu statut special) nu este îndreptățită să solicite plata vreunui spor pentru vechime în muncă. Instanța de recurs a mai reținut că vechimea de 10 ani în activitățile din domeniul economic sau juridic constituie una dintre cerințele minime pentru participarea la procedura de numire în funcția de consilier de concurență, iar față de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, în cazul consilierului de concurență gradația/vechimea de 10 ani deja a fost inclusă și avută în vedere la stabilirea cuantumului remunerației. A mai apreciat că toți consilierii de concurența, prin prisma condițiilor minime de numire (art. 15 alin. (4) lit. (g) din Legea nr. 21/1996, republicată), au cel puțin 10 ani de vechime în activități din domeniul economic sau juridic, iar a da eficiență dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 privind majorarea salariului de bază în baza tranșelor de vechime prevăzute la lit. (a), (b) și (c), (majorarea salariului de bază cu cotele procentuale 7,5%, 5% și, respectiv, 5%) ar însemna ca toți consilierii de concurență să beneficieze de gradația 3 sau de o gradație mai mare. În sens contrar, s-ar da eficiență de două ori vechimii în muncă (de minim 10 ani pe lângă faptul că vechimea minimă limitează numărul persoanelor eligibile de a fi numite în această funcție). Instanța de recurs a reținut că, în esență, vechimea în muncă nu influențează remunerația consilierilor de concurență, întrucât prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 s-a prevăzut că salariile de bază prevăzute în anexele I - VIII (iar nu IX) pentru funcțiile de execuție sunt la gradația 0, așa încât pentru a avea în vedere gradația pentru a stabili și majora indemnizația consilierilor de concurență ar însemna a lipsi de eficiență atât dispozițiile art. 10 alin. (2), cât și pe cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Or, dispozițiile trebuie interpretate în sensul că s-a urmărit producerea de efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce niciun efect. Așadar, curtea a constatat că la stabilirea nivelului indemnizației din Anexa nr. IX din Legea nr. 153/2017, respectiv cuantumul/mărimea coeficientului (în speță 8) ca parte componentă a formulei de calcul a indemnizației, au fost avute în vedere competențele, atribuțiilor și vechimea în muncă a consilierilor de concurență de minim 10 ani. S-a mai reținut că interpretarea potrivit căreia, spre deosebire de consilierii de concurență, consilierii C.N.S.C. beneficiază de majorarea salariului de bază datorită trecerii în altă treaptă de vechime/gradație, nu poate primită, întrucât ar însemna că aceștia din urmă, prin aplicarea succesivă a cotelor procentuale prevăzute de art. 10 alin. (4) lit. (b), (c), (d), (e) din Legea nr. 153/2017, să beneficieze de o remunerație superioară, iar nu similară funcției publice de consilieri de concurență, lăsând astfel fără eficiență dispozițiile art. 46 din Legea nr. 101/2016. Cât privește rațiunea recunoașterea vechimii în specialitate conform art. 46 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, s-a reținut că aceasta va avea relevanță după încetarea funcției de consilier C.N.S.C., cum ar fi sub aspectul noului nivel de salarizare sau la numirea într-o funcție publică pentru care este necesară o vechime mai mare. Potrivit reținerilor instanței de recurs, faptul că până la emiterea Ordinului nr. 109 din 07.03.2018 C.N.S.C. a plătit sporul de vechime în muncă nu îngrădește dreptul instituției de a remedia erorile în ceea ce privește modul de calcul a remunerației reclamantei, având în vedere lipsa temeiului legal pentru plata sporului de vechime, reclamanta fiind asimilată din punct de vedere al salarizării consilierilor de concurență, în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În ceea ce privește recursul pârâtului, instanța de recurs a constatat că acesta este nefondat în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și fondat în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Sub acest aspect, instanța de recurs a reținut o parte dintre considerentele anterioare, precum și faptul că față de dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. (d) din Legea nr. 153/2017, curtea constată că un consilier de concurență nu este îndreptățit să obțină indemnizația pentru deținerea titlului științific de doctor. Astfel, reținând dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a apreciat că o interpretare în sensul urmărit de către reclamantă ar conduce la situația inacceptabilă ca, în condiții similare sub aspectul deținerii titlului științific de doctor, remunerația asimilatului să depășească remunerația funcției cu privire la care a fost asimilat. Având în vedere faptul că salarizarea consilierilor C.N.S.C. se realizează prin raportare la salarizarea consilierilor de concurență, cărora li se aplică dispozițiile art. 7 lit. (d) din Legea nr. 153/2017, curtea a constatat că în cauză nu are nicio relevanță faptul că sumele de bani plătite reclamantei au natura juridică de salariu de bază, iar de nu indemnizație, și nici împrejurarea că reclamanta nu ocupă o funcție de demnitate publică. Considerentul primei instanțe în sensul că art. 14 din Legea nr. 153/2017 nu face nicio distincție, nu a fost însușit de instanța de recurs, întrucât față de dispozițiile art. 7 lit. (d) raportat la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 rezultă cu evidență că nu tot personalul plătit din fonduri publice are dreptul la această indemnizație, iar cât privește Ordinul nr. 109 din 07.03.2018, în acord cu instanța de fond, curtea a constatat că acest act a avut ca obiect îndreptarea erorilor strecurate în Ordinul nr. 13 din 10.01.2018, în temeiul art. 1 alin. (6) și art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004. Astfel, instanța de recurs a apreciat că și dacă s-ar reține că prin Ordinul nr. 109 autoritatea pârâtă a revocat parțial Ordinul nr. 13 din 10.01.2018, prin înlăturarea gradației și a indemnizației prevăzute de art. 14 din Legea nr. 153/2017, actul revocat parțial a putut să producă efecte juridice doar între reclamantă și pârâta și doar până la data de 7 martie 2018. Totodată, s-a reținut că emiterea unui ordin cu încălcarea prevederilor legale nu poate justifica protecția dreptului de proprietate instituită prin art. 44 din Constituția României sau invocarea teoriei drepturilor câștigate. În ceea ce privește susținerile reclamantei vizând acordarea indemnizației de hrană sau a voucherelor de vacanță, instanța de recurs a constatat că în cauză nu a fost dedusă judecății legalitatea acordării acestor drepturi. Având în vedere că pretențiile reclamantei au fost întemeiate pe Legea nr. 153/2017 (intrată în vigoare la data de 01.07.2017), curtea a înlăturat ca nerelevante susținerile vizând Raportul privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie nr. VIII/40183/03.04.2015 înregistrat la C.N.S.C. sub nr. x/03.04.2015. De asemenea, ținând cont de faptul că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ individual, instanța de recurs a constatat că prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea se referă la modificarea și completarea unui act normativ. Totodată, instanța de recurs a înlăturat apărarea întemeiată pe răspunsul Ministerului Muncii și a Justiției Sociale privind indemnizația prevăzută de art. 14 din Legea nr. 153/2017, întrucât nici instanța și nici pârâta nu este ținută de interpretarea acestui minister.

Cererea de revizuire formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 398 din 6 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 a formulat cerere de revizuire revizuenta A., în baza prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și anularea în tot a hotărârii atacate. În motivare a învederat revizuenta, în esență că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri conform art. 509 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. Susține revizuenta că în dosarul nr. x/2016 s-a pronunțat decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a soluționat cererea de chemare în judecată, soluția pronunțată fiind aceea de admitere a recursurilor formulate împotriva sentinței civile nr. 4427/10.07.2017, casare în parte a sentinței și în rejudecare, admiterea în parte a cererii modificate, cu obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei cu includerea sporului aferent titlului științific de doctor în drept de 15% în salariul de bază începând cu data de 02.09.2013 si până la data de 26.05.2016. Pe fond, Tribunalul București, în dosarul nr. x/2016 a pronunțat sentința nr. 4427 din data de 10.07.2017 prin care s-a admis în parte cererea, fiind obligată pârâta la stabilirea drepturilor salariale pentru reclamantă cu includerea sporului aferent pentru titlul științific de doctor de 15 % în salariul de bază începând cu data de 01.08.2016 și în continuare și la plata diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite și sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele preturilor de consum și dobânda legală, începând cu data de 01.08.2016 și până la data plății efective. Celelalte capete de cerere au fost respinse, în rest, ca neîntemeiate. Astfel, susține revizuenta că prin decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019, definitivă, i-a fost recunoscut dreptul la sporul aferent pentru titlul științific de doctor și dreptul la sporul de vechime pentru calitatea sa de funcționar public. b) Ulterior, prin decizia civilă nr. 398/2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă la data de 06.04.2020 s-a dispus admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respinge în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, iar recursul promovat de recurenta-reclamantă a fost respins ca nefondat. Pe fond, Tribunalul București prin sentința nr. 7763 din data de 22.11.2018 în dosarul nr. x/2018 a admis în parte cererea, obligând pârâtul să acorde reclamantei indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, care se adaugă la salariul de bază stabilit prin Ordinul nr. 109/07.03.2018 începând cu data de 01.01.2018. Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate din această adăugare la salariul de bază a indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, actualizate la data plății cu indicele de inflație, precum și dobândă legală aferentă, de la data înregistrării contestației, respectiv 27.03.2018, și până la data plății efective, celelalte capete de cerere fiind respinse, ca neîntemeiate. În opinia revizuentei A., între cele două hotărâri definitive pronunțate de Curtea de Apel București există identitate de părți, obiect și cauză, aspect recunoscut de instanța de recurs, având în vedere că dosarul nr. x/2018 a fost suspendat în data de 28.10.2019, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București. În prima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019 i se recunoaște dreptul la sporul de vechime (drept necontestat și acordat în cuantum inferior față de celorlalți consilieri de soluționare) și dreptul la sporul aferent pentru titlul științific de doctor de 15 % la salariul de bază (drept executat până la data de 07.03.2018). În a doua hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 398 din data de 06.04.2020 i se respinge acordarea/recunoașterea sporului de vechime și a indemnizației aferentă pentru titlul științific de doctor, drept acordat definitiv de o instanță și recunoscut și executat fără întrerupere de către pârât din 01.12.2016 - 07.03.2018 prin ordine emise în acest sens. Dreptul salarial ce derivă din deținerea titlul științific de doctor este recunoscut în mod definitiv de către o instanță de judecată, este un drept de proprietate statuat definitiv atât prin hotărârea judecătorească - decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București cât și prin actele administrative emise de C.N.S.C., respectiv Ordinul nr. 211/05.12.2016 și Ordinul nr. 13/10.01.2018. A făcut trimitere revizuenta la ocrotirea dreptului său conform art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, indicând și jurisprudență C.E.D.O. în acest sens. Totodată, a formulat revizuenta ample aserțiuni referitoare la excepția autorității de lucru judecat, reglementată de art. 430 C. proc. civ., precizând că efectul acestei excepții se răsfrânge și asupra considerentelor decizorii, chiar dacă dezlegarea chestiunii litigioase nu se regăsește în dispozitiv. S-a mai referit revizuenta la efectul extinctiv al excepției autorității de lucru judecat, opinând că nesocotirea acestei excepții ar avea consecințe și sub aspectul dreptului la un proces echitabil, din perspectiva prevederilor art. 6 din Convenția E.D.O., identificând jurisprudență relevantă a instanței europene în privința ocrotirii acestui drept.

Apărările intimatului Deși a fost legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Declinarea de competență Prin decizia civilă nr. 780 din data de 25.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe revizuenta A., contradictoriu cu intimatul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum și de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare declarate în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cererea de revizuire ce a fost trimisă spre competentă soluționare de la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, către Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "(R)evizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 398/06.04.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, în raport de existența unei hotărâri anterioare, respectiv decizia nr. 2631/11.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București. Condițiile de admisibilitate prevăzute pentru acest caz de revizuire, ce trebuie îndeplinite cumulativ, sunt următoarele. a) existența a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluționat sau nu fondul cauzei; b) hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; c) hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; e) să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. Verificând aceste condiții, reține Înalta Curte că, în cadrul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, a fost invocată, ca motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., de către recurenta-reclamantă A., excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la hotărârea nr. 4427/2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2016. Această excepție a fost analizată de către instanța de recurs, care a stabilit că statuările hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2016 privind sporul pentru deținerea titlului științific de doctor în cuantum de 15% au fost dispuse în temeiul altor legi de salarizare decât Legea nr. 153/2017, iar începând cu data de 01.07.2017 deținerea titlului științific de doctor conferă dreptul de a primi o indemnizație lunară de 50% din nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 raportat la art. 7 lit. d) din Legea nr. 153/2017. În privința sporului de vechime, a reținut instanța de recurs că litigiul înregistrat sub nr. x/2016 a fost întemeiat și soluționat în baza altei legi de salarizare a funcționarilor publici. A mai stabilit instanța de recurs că nu este îndeplinită condiția triplei identități în cele două dosare, nefiind același obiect și aceeași cauză în respectivele demersuri litigioase. Împrejurarea că în dosarul nr. x/2018 s-a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința nr. 4427/2017, iar în calea revizuirii a înțeles titulara căii de atac extraordinare să facă trimitere la decizia nr. 2631/2019, pronunțată în recursul exercitat împotriva sentinței civile nr. 4427/10.07.2017 nu determină îndeplinirea condiției prevăzute la lit. d) din enumerarea anterioară, întrucât, ceea ce interesează, în validarea îndeplinirii acestei condiții, este invocarea sau nu a unei excepții a autorității de lucru judecat față de existența unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o altă cauză, iar verificarea cu prioritate a cerinței existenței triplei identități între cele două dosare analizate se face în raport de cererea de chemare în judecată ce a inițiat fiecare dintre cele două demersuri litigioase comparate. Odată invocată această excepție, calea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi deschisă doar în ipoteza în care instanța în fața căreia a fost invocată excepția a omis a se pronunța asupra acestui incident procedural. Or, după cum reiese din examinarea deciziei nr. 398/2020, ce formează obiectul revizuirii de față, instanța de recurs, învestită cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la "încălcarea autorității de lucru judecat", a examinat criticile recurentei-reclamante A., stabilind că nu există identitate de obiect și cauză între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 și cea din dosarul nr. x/2018, iar legile care reglementau sporul de vechime și sporul acordat pentru titlul științific de doctor erau diferite. Aceste statuări cuprinse în decizia nr. 398/2020 sunt valabile indiferent de trimiterile punctuale ale recurentei A. doar la sentința pronunțată de judecătorul fondului, cu atât mai mult cu cât definitivarea litigiului înregistrat sub nr. x/2016 s-a realizat la data de 11.12.2019, anterior pronunțării deciziei nr. 398/2020, astfel încât instanța de recurs, procedând la verificarea autorității de lucru judecat, a avut în vedere, fără îndoială, întregul ciclu procesual al cererii în raport de care s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. De altfel, prin încheierea de ședință din data da 28.10.2019 s-a dispus suspendarea judecării cauzei înregistrate sub nr. x/2018, în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul aceleiași instanțe, iar soluția pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a fost depusă la dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat în dosarul de față. În atare condiții, este inadmisibilă revizuirea în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condițiile în care s-a examinat excepția autorității de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, pentru că, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmărește, în realitate, să supună unei alte instanțe discutarea acelorași aspecte pe care o instanță anterioară s-a pronunțat deja, ceea ce ar conduce chiar la o încălcare a autorității de lucru judecat a considerentelor decizorii ce au fost reținute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Este, de asemenea, inadmisibilă exercitarea mascată a unui recurs la recurs, prin care partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească încearcă să obțină retractarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac. Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunțate cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar admisibilitatea unei asemenea cereri este condiționată de împrejurarea că judecătorul cauzei ce a pronunțat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existența primei hotărâri ori să fi omis a se pronunța asupra excepției autorității de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiție care nu este îndeplinită în cauză. Cum toate cerințele de admisibilitate a căii extraordinare de atac trebuie îndeplinite cumulativ, absența uneia conduce la soluția de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuenta A., ca inadmisibilă. 2. Temeiul de drept al soluției pronunțate Față de aceste considerente, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 398 din 6 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.