ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4827/2019

Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 12.03.2018 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Statistică - Președintele Institutului Național de Statistică a solicitat a se dispune: - anularea Ordinului nr. 2562/29.12.2017 privind încadrarea sa cu un salariu de bază lunar de 7546 RON începând cu 1.01.2018; - obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin care să aibă în vedere nivelul salarial maxim al funcției similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv nivelul salarial al directorului executiv al direcțiilor generale regionale a finanțelor publice, respectiv al șefului administrației județene a finanțelor publice. - includerea în componența salariului a sporului de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază. - includerea în componența salariului a majorării pentru complexitatea muncii de 15% calculată la salariul de bază, conform Anexei nr. VIII, Cap I, Pct. I, lit. a), Nota nr. 2 și Nota nr. 3. - obligarea pârâților la plata diferențelor salariale restante începând cu data de 1 ianuarie 2018 până la data emiterii noului ordin. - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus că începând cu data de 01.01.2018 salariul reclamantului să fie fixat la suma de 7.546 RON. Măsura dispusă a avut drept consecință diminuarea salariului net cu peste 14%, respectiv, cu suma de 714 RON lunar. Prin plângerea înregistrată la Institutul Național de Statistică sub nr. x/22.01.2018, a solicitat revocarea ordinului contestat. Prin adresa nr. x/16.02.2018, președintele Institutului Național de Statistică dispus respingerea contestației formulate. Reclamantul a susținut că ordinul contestat este nelegal, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor le|gale incidente în materie. Prin sentința civilă nr. 2751 din data de 12.06.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ-PREȘEDINTELE INSTITUTULUI NAȚIONAL DE STATISTICĂ, către Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că potrivit art. 37 alin. (4) din legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice [...] împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației". Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe". Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect stabilirea și plata drepturilor salariale ale unui funcționar public, litigiul fiind unul ce vizează raportul de serviciu al funcționarilor publici, este aplicabil art. 109 din legea nr. 188/1999, competența de soluționare revenind secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului.

A doua instanță învestită. Cauza a fost înregistrată la data de 13.09.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018. Prin sentința 1789 din data de 15.03.2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. din BISTRIȚA NĂSĂUD, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ - PREȘEDINTELE INSTITUTULUI NAȚIONAL DE STATISTICĂ, în favoarea Tribunalului Prahova. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut în drept prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces." Or, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul domiciliază pe raza Tribunalului Prahova, singurul argument invocat pentru reținerea competenței prezentului tribunal fiind sediul instituției pârâte. Mai mult, în cauză nu se poate reține aplicabilitatea deciziei nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant. Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situația premisă este diferită, în cauză sindicatul acționând în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora. Pentru aceste motive, Tribunalul București a admis exceptia necompetentei teritoriale și a trimis cauza spre judecare Tribunalului Prahova.

A treia instanță învestită Cauza a fost înregistrată la data de 28.05.2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018. Prin sentința nr. 934 din data de 25.06.2019 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ - PREȘEDINTELE INSTITUTULUI NAȚIONAL DE STATISTICĂ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - dosar declinat, în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că prin prezenta cerere, reclamantul (în calitate de director executiv al Direcției Județene de Statistică Caraș-Severin) a solicitat, în contradictoriu cu Institutul Național de Statistică, anularea Ordinului nr. 2562/29.12.2017 privind încadrarea sa cu un salariu de bază lunar de 7546 RON începând cu 01.01.2018, precum și drepturi salariale aferente. În drept, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni la Curtea de Apel București-12.03.2018), potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Astfel, prin prisma dispozițiilor art. 25 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi aplicate în cauză prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul pronunțării sentinței de declinare de către Tribunalul București-15.03.2019 (prevederi modificate pe parcursul prezentului proces, prin Legea nr. 212/25.07.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 658/30.07.2018), invocate prin respectiva sentință. Așadar, în condițiile în care reclamantul a ales instanța de contencios administrativ din București, Tribunalul București este cel competent teritorial să soluționeze prezenta cauză, deoarece în mun. București își are sediul pârâtul, reclamantul având domiciliul în jud. Caraș-Severin. În plus, chiar dacă ar fi fost aplicabile în cauză noile dispoziții ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, invocate mai sus, tribunalul competent teritorial ar fi fost exclusiv cel de la domiciliul reclamantului (art. 10 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 554/2004 în forma actuală), respectiv Tribunalul Caraș-Severin, iar nu Tribunalul Prahova, neînfățișându-se vreo legătură a reclamantului (cum de altfel nici a pârâtului) cu județul Prahova. Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, în baza art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având în vedere cele expuse, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare. În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea Ordinului nr. 2562/29.12.2017 privind încadrarea sa cu un salariu de bază lunar de 7546 RON începând cu 1.01.2018; obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin care să aibă în vedere nivelul salarial maxim al funcției similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv nivelul salarial al directorului executiv al direcțiilor generale regionale a finanțelor publice, respectiv al șefului administrației județene a finanțelor publice; includerea în componența salariului a sporului de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază; includerea în componența salariului a majorării pentru complexitatea muncii de 15% calculată la salariul de bază, conform Anexei nr. VIII, Cap I, Pct. I, lit a, Nota nr. 2 și Nota nr. 3; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale restante începând cu data de 1 ianuarie 2018 până la data emiterii noului ordin. În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni la Curtea de Apel București-12.03.2018), potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Având în vedere că, în materia contenciosului administrativ competența teritorială este alternativă, pârâtul având domiciliul/sediul în raza de activitate a Tribunalului București, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință în temeiul art. 135 din C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluționa conflictul de competență în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,