ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2764/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordin și să stabilească cuantumul salariului de bază în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 71/2015, obligarea pârâților la stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare cu ale reclamantelor și la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plații efective.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți de la data scadenței până la data plății efective.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 149 din 8 iunie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamante, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordin și să stabilească cuantumul salariului acestora în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, inclusiv sub aspectul acordării sporului de doctorat.

Totodată, a obligat pârâții să plătească reclamantelor diferențele salariale rezultate, începând cu 9.04.2015, actualizate, și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de la data scadenței la fata plății efective, respingând ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată solicitate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraților, având în vedere că acestea constituie o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici și personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

În ceea ce privește acordarea sporului pentru titlul de doctor începând cu data de 09.04.2015, conform Legii nr. 71/2015, a făcut trimitere la prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, precizând că dispoziții similare se regăsesc și în legile anuale de salarizare anterioare, iar cât privește obligarea la plata diferențelor salariale solicitate arată că ministerul, în calitate de ordonator principal de credite, are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanțelor și instituțiilor din subordine, astfel plata drepturilor se efectuează de instanța angajatoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul București a arătat că sunt nejustificate obligațiile instituite în sarcina sa, în calitate de ordonator terțiar de credite, având în vedere că nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești solicitate în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției, acesta din urmă având atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari și terțiari.

În privința sporului de doctorat, a apreciat că se impune să fie avută în vedere Decizia nr. 1485/27.06.2016 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, având ca obiect cererea reclamantelor pentru acordare de despăgubiri reprezentând acest spor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordin și să stabilească cuantumul salariului de bază în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 71/2015 și obligarea pârâților la stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare cu ale reclamantelor și la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plații efective.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți de la data scadenței până la data plății efective.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamante.

Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus că: "Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

La art. 2 din ordinul menționat se prevede că: "Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Înalta Curte reține că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizației intimatelor-reclamante, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căilor de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurenții nu mai justifică un interes în soluționarea prezentelor căi de atac, în condițiile în care, în cursul soluționării cauzei, la data de 21.12.2016, s-a procedat la emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca fiind lipsite de interes, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva Sentinței nr. 149 din 8 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV