ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1489/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 137/15.06.2021 prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011, și, în subsidiar, modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 5.000 RON, fiind disproporționată în raport cu fapta reținută, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 495 din 11 martie 2022, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamata A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat situația de fapt și motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat.

Astfel, a susținut că societatea a fost sancționată în cadrul deciziei atacate cu amendă în valoare de 5.000 leu, pentru conținutul emisiunii "Culisele statului paralel" difuzată în data de 11,20,21 și 27 ianuarie 2021, iar în cadrul emisiunii s-au făcut mai multe referiri la diferite persoane publice, toate acele persoane au fost contactate însă nu au dat curs invitației de a participa la emisiune și de a-și spune punctul de vedere.

Totodată, a precizat, contrar celor susținute de autoritatea pârâtă, în sensul că nu a fost respectat dreptul la replică, că selecțiile Raportului de monitorizare arată contrariul, existând mai multe momente în cadrul cărora personajele centrale își puteau exprima un punct de vedere destul de amplu relativ la afirmațiile aduse, emisiunea fiind una de opinie, în cadrul căreia invitații fac analize proprii cu privire la teme de actualitate.

Potrivit recurentei, sancționarea postului de televiziune B. prin deținătorul acestuia - societatea reclamantă - este o măsură neîntemeiată, în condițiile în care principalul obiectiv urmărit a fost acela de a prezenta publicului informații obiective prin care să explice o acțiune de interes general.

În continuare, partea a făcut trimiteri ample la aplicarea prioritară a jurisprudenței CEDO și analiza prezumției de nevinovăție, susținând, în esență, că beneficiind de prezumția de nevinovăție, nu este obligată să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind Consiliului, care trebuie să facă dovada că cele consemnate în decizie sunt întemeiate și corespund realității.

A mai arătat că, în situații similare, Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea altor posturi de televiziune cu emiterea unei somații publice de intrare de îndată în legalitate, or, sancționarea diferită a recurentei apare ca inechitabilă.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, și pe fond a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță și criticile împotriva deciziei atacate, cu trimitere la aplicarea prioritară a jurisprudenței CEDO și analiza prezumției de nevinovăție.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 495 din 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.