ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. reclamanta Parohia Reformată Curteni a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:

- anularea Deciziei nr. 9819/29.09.2021 emise de pârât;

- constatarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii;

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul compus din școala construită din cărămidă, formată din 3 camere împreună cu terenul aferent în suprafață de 755 mp, înscris în CF. x Curteni, nr. topo x pe seama Oficiului dascălului/învățătorului evanghelic reformat din Curteni, transcris în cartea funciară nr. x/A+1 Curteni în favoarea Statului Român;

- înaintarea acestei decizii împreună cu documentația aferentă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înființată potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sau Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 17 din 28 februarie 2022, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 9819/29.09.2021 emisă de pârâtă și a obligat-o să procedeze la soluționarea cererii de retrocedare nr. x din data de 28.01.2003 formulată de reclamantă, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Totodată, a respins în rest cererea și a obligat pârâtul la plata sumei de 3.000 RON în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Parohia Reformată Curteni și pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

3.1. În motivarea căii de atac reclamanta Parohia Reformată Curteni a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile vizând doar modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu și să se înainteze această decizie la organele competente.

În esență, a susținut că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material când a apreciat că, admițând și capătul de cerere privind emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu, ar proceda la soluționarea cererii de retrocedare nr. x/28.01.2003, eludându-se prevederile art. 1 și următoarele din O.U.G. nr. 94/2000, prin raportare și la faptul că Statul Român nu este reprezentat în contestație.

Astfel, a arătat că nu a investit instanța cu stabilirea sau întinderea dreptului de proprietate în baza art. 35 din Legea nr. 165/2013, și nici cu stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru acest imobil, ci doar cu obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobil, și de a înainta acesta decizie către organele competente.

Or, admiterea acestei solicitări nu este în dezacord cu prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013, care enunță faptul că cuantificarea măsurilor compensatorii urmează a avea loc pe cale administrativă.

Totodată, a susținut că singurul motiv invocat de către Comisie în respingerea cererii sale a fost faptul că Parohia nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, respectiv legătura juridică între proprietarul tabular și solicitanta cererii de retrocedare, iar în cursul judecății pârâta nu a prezentat argumente care să contracareze cele menționate prin Adeverința nr. x/2021 emisă de Eparhia Reformată din Ardeal - Consiliul Dirigint, înscris din care rezultă faptul că "Oficiul învâțâtoresc Evanghelic reformat"/"Oficiul dascălului" vizează afectațiunea dată de proprietar - Biserica Reformată Curteni.

Potrivit recurentei, pricina a fost soluționată cu interpretarea greșită a prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și nesocotirea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că instanța poate interveni, după emiterea deciziei de către Comisie, în demersul procedurilor administrative, dispunând anularea sau menținerea Deciziei atacate dar și alte măsuri care se impun în vederea soluționării cu celeritate a cauzei, în speță obligarea emiterii deciziei și înaintarea la organele competente.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs Comisia Specială de Retrocedare a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile vizând capătul de cerere privind anularea deciziei atacate.

În esență, a arătat că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

) și alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

A arătat că prezenta cale de atac se fundamentează pe apărările formulate în ceea ce privește lipsa dovezii dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, dar și pe criticile aduse cu privire la interpretarea și aplicarea normelor de drept specifice prezentului litigiu, făcând trimitere la cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei atacate (O.U.G. nr. 94/2000, H.G. nr. 1164/2002).

În continuare, a făcut referire la cele constatate de Comisie în raport cu înscrisurile existente în dosarul aferent cererii de retrocedare, susținând că cererea de retrocedare a fost respinsă pentru că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, făcând trimitere la motivele avute în vedere la fundamentarea acestei decizii și la înscrierile din Cartea funciară.

A arătat că din economia Decretului - Lege nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară indică deținătorul dreptului de proprietate asupra imobilului înscris, nicidecum destinația acestuia sau forma de organizare, în cărțile funciare fiind trecute și destinațiile imobilelor.

În opinia părții, interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanță nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară, iar simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

3.3. Prin întâmpinările formulate reciproc la recursurile exercitate, fiecare dintre recurenți a solicitat respingerea recursului părții adverse.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamanta Parohia Reformată Curteni

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 9819/29.09.2021 emise de pârât, constatarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu și să înainteze această decizie către organele competente.

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia contestată și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea cererii de retrocedare formulată de reclamantă, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de, respingând în rest acțiunea.

În cauză, criticile formulate vizează soluția asupra capătului de cerere privind emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu și să se înainteze această decizie la organele competente.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin decizia contestată, nr. 9819/29.09.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003, formulată de Eparhia Reformată din Ardeal pentru Parohia Reformată Curteni, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului compus din școală și teren în suprafață de 700 mp, situat în satul Curteni, comuna Sântana de Mureș, județul Mureș, înscris în CF nr. x a localității Curteni, nr. top. x., în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

) și alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Se constată astfel că autoritatea pârâtă nu a soluționat cererea ținând cont de toate probele administrate în cauză, în speță de procesul-verbal nr. x/22.11.1939 depus de reclamantă.

Ulterior, autoritatea-pârâtă, punând în executare hotărârea primei instanțe, va emite o nouă decizie prin care să soluționeze în fond cererea de retrocedare formulată de reclamantă, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, cu referire la persoana în proprietatea căreia se afla imobilul la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, precum și dacă imobilul poate fi restituit în natură ori dacă sunt îndeplinite condițiile acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

În aceste condiții, nefiind soluționată pe fond cererea de retrocedare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu poate fi primită cererea acesteia de obligare a pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobil și de a înainta această decizie împreună cu documentația aferentă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât competența în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare aparține Comisiei speciale de retrocedare și nu instanței de judecată, Comisia fiind entitatea învestită de lege în acest sens.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 21-26 din Legea nr. 165/2013, și ale O.U.G. nr. 94/2000 care reglementează atribuțiile Comisiei speciale de retrocedare, cererile de retrocedare urmând să parcurgă întreaga procedură prevăzută de acest act normativ.

De altfel, în cazul în care imobilul nu poate fi retrocedat în natură, Comisia specială de retrocedare este cea care va propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei Speciale urmând a fi transmisă Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, această procedură fiind prevăzută imperativ de art. 21 și următoarele din Legea 165/2013 menționate.

În plus, atât doctrina, cât și practica judecătorească au statuat că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul unui act și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit, pentru că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

Așadar, solicitarea reclamantei nu poate fi primită, ținând cont, totodată, de prevederile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, care reglementează obiectul acțiunii judiciare, prevederi care nu au fost nesocotite în cauză.

De altfel, este de subliniat că, într-o acțiune în contencios administrativ, calitate de părți are persoana care se consideră vătămată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004 (reclamanta), și emitentul actului a cărui anulare se solicită, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege (pârâta).

1.2. Cu privire la recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare

Criticile părții vizează soluția privind anularea deciziei emise de autoritatea recurentă.

Prin decizia contestată, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului compus din școală și teren în suprafață de 700 mp, situat în satul Curteni, comuna Sântana de Mureș, județul Mureș, înscris în CF nr. x a localității Curteni, nr. top. x.

Comisia specială de retrocedare a apreciat că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, reținând, din cuprinsul traducerii CF nr. x Curteni, faptul că potrivit înscrierilor de carte funciară, imobilul respectiv s-a aflat în proprietatea Oficiului dascălului (misiunii) evanghelice-reformate Curteni, respectiv în proprietatea Școlii Reformate Curteni potrivit datelor din extrasul CF nr. x Curteni, iar potrivit extrasului Anexă la Decretul nr. 176/1948 întreaga avere cu 5 imobile, conform inventarului jurnal, a aparținut Bisericii reformate.

S-a mai reținut că a fost transmisă solicitarea către reclamantă de a face dovada legăturii juridice dintre proprietarul din cartea funciară și solicitanta imobilului, Parohia Reformată Curteni, prin Adresa nr. x/17.05.2021 Parohia Reformată Curteni transmițând copia certificată a Procesului-verbal nr. x/22.11.1939, din care a reieșit faptul că proprietarul imobilului cu o suprafață de 210 stj, intravilan clădit cu casă de cărămidă, cu 3 camere, locuită de învățătorul confesional, în valoare de 11.000 RON, înscris în cartea funciară nr. x sub nr. x a fost Biserica Reformată.

De asemenea, în data de 13.09.2021, preotul paroh al Parohiei Reformate Curteni a comunicat faptul că nu mai are alte acte de depus pentru a face dovada legăturii juridice între proprietarul tabular și solicitanta cererii de retrocedare.

Instanța de control judiciar reține că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că judecătorul fondului a interpretat greșit normele de drept material în ceea ce privește lipsa dovezii dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Se reține că pentru a se dispune retrocedarea imobilelor solicitanților, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții.

Astfel, se impune ca imobilele să fi aparținut cultelor religioase solicitante la momentul preluării, preluarea să fi fost făcută de către statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea să fie abuzivă, imobilele să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2 al O.U.G., respectiv o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent.

Din această perspectivă este relevant pct. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 1164/2002, care cuprinde normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 și actele doveditoare prevăzute la art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Este de subliniat faptul că școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparținând acestora, așa cum rezultă din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, unde, în cuprinsul art. I se precizează că pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor și au servit funcționării școlilor trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învățământului, cum corect a sesizat și prima instanță.

De evidențiat este faptul că în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, se regăsește și mențiunea Școala ref. din Curteni a Bis. ref. cu 5 imobile și întreaga avere, conform inventarului jurnal.

Totodată, este relevant înscrisul depus de reclamantă în susținerea acțiunii, întocmit de autoritățile statului în anul 1939, respectiv Procesul-verbal nr. x/22.11.1939, din care reiese faptul că proprietarul imobilului cu o suprafață de 210 stj, intravilan clădit cu casă de cărămidă, cu 3 camere, locuită de învățătorul confesional, în valoare de 11.000 RON, înscris în cartea funciară nr. x sub nr. x, era Biserica Reformată.

Or, cu toate că acest înscris a fost menționat în cuprinsul deciziei atacate, autoritatea pârâtă nu i-a acordat nicio valoare probatorie în privința lămuririi calității de proprietar asupra imobilului.

Se constată astfel, contrar alegațiilor recurentei-pârâte, că din coroborare probelor administrate în cauză, rezultă că proprietar asupra imobilului cu privire la care s-a formulat cererea de restituire a fost Biserica Reformată, mențiunea din cuprinsul cărții funciare, oficiul dascălului (misiunii) evanghelice-reformate Curteni, servind identificării afectațiunii date de către proprietar, Biserica Reformată, imobilului înscris, reclamanta având vocație la restituirea imobilului în cauză.

În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a reținut că se impune soluționarea cererii de retrocedare nr. x din data de 28.01.2003 formulată de reclamantă, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, toate criticile recurentelor sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Parohia Reformată Curteni și de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 17 din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.