ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2023

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 iulie 2022 pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală București - Serviciul proceduri vamale și în domeniul produselor accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili suspendarea Deciziei nr. 16 din data de 27.06.2022 prin care s-a dispus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. x, nr. x, nr. x și nr. x, deținute de societate, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind anularea actului administrativ atacat.

Prin sentința civilă nr. 124/CA/2022-P.I. din 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală București.

S-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 16/27.06.2022 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că soluția instanței de fond este nemotivată, iar pe de altă parte, a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură specifice condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ci ea trebuie să se refere la toate acestea. Mai mult decât atât, nu este suficient ca instanța să preia exclusiv argumentele uneia dintre părți, ci trebuie să arate și motivele pentru care au fost respinse apărările părții adverse. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, "justiția a fost servită".

S-a arătat că sentința civilă nr. 124/14.07.2022 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Referitor la cazul bine justificat, astfel cum acesta a fost definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța este ținută a analiza împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Instanța de fond a reținut că obligațiile avute în vedere la revocarea autorizațiilor de utilizator final nu sunt obligații fiscale, însă dispozițiile pct. 86 alin. (1) lit. d) din Titlul VIII "Accize și alte taxe speciale" aferent Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că autoritatea vamală teritorială revocă autorizația de utilizator final în situația în care utilizatorul final înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., în sensul art. 157 din Codul de procedură fiscală, mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.

În raport de aceste prevederi rezultă că autoritatea competentă are posibilitatea de a revoca o autorizație ori de câte ori un utilizator final înregistrează obligații fiscale restante.

Or sumele reprezentând ajutor de stat cu care A. S.A. figurează în evidența fiscală, au natura unor obligarții fiscale, în sensul pe care această noțiune o are potrivit dispozițiilor art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 26 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondate.

Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că, sub aspectul cazului bine justificat, corect instanța de fond a reținut considerentele deciziei nr. 1804/07.05.2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cuprinsul cărora s-a stabilit că împrejurarea calificării obligațiilor reclamantei constituie o împrejurare de natura a crea o îndoială serioasa a legalității actului.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. 16/27.06.2022 emisă de pârâtă s-a dispus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. x, nr. x, nr. x și nr. x, deținute de societate.

La baza luării măsurii pârâta a avut în vedere argumente de fapt constând în aceea că societatea reclamantă figurează cu obligații fiscale mai vechi de 60 de zile, în sumă de 1.294.189.574 RON. Temeiul de drept avut în vedere a fost dat de dispozițiile art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Instanța de fond, analizând cererea de suspendare prin prisma condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a constatat că se impune admiterea acțiunii, reținând contextul în care a fost emisă decizia menționată, împrejurările anterioare, ordinea desfășurării evenimentelor prealabile emiterii actului contestat, supunerea lor în mod repetat cenzurii instanțelor de judecată precum și inconsecvența organului fiscal.

Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat, și anume art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nu este fondat.

În speță, sentința de fond recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Faptul că recurenta - pârâtă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Considerentele instanței de fond sunt coerente și logice, apte de a susține dispozitivul, iar împrejurarea că instanța nu a valorizat argumentele pârâtei este consecința logică a soluției pronunțate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanței vor fi în opoziție cu argumentele unei părți, atunci când, urmare hotărârii pronunțate, partea va fi căzută în pretenții.

În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (greșita aplicare a normelor de drept material), Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca nefondat.

În speță, prima instanță a reținut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actului contestat, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Reținând și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 1804/07.05.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015), curtea de apel a reținut că aspectele invocate cu privire la calificarea naturii juridice a obligațiilor reținute sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privința modului în care organele fiscale au interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în raport cu situația de fapt.

O dovadă în acest sens este și faptul că în Decizia nr. 67/29.06.2015, emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate se arată că suma datorată în urma încetării efectelor Hotărârii arbitrale din 27.05.2011 pronunțată în cauza ARB/05/20 de către ICSID reprezintă ajutor de stat de recuperat, iar nu obligații fiscale, pentru ca ulterior emiterii adresei nr. x/2022 de către MF - Direcția Generală de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile, să se aprecieze că un ajutor de stat poate să aibă în conținutul său atât obligații fiscale cât și obligații bugetare, respectiv scutiri de taxe sau subvenții.

Organul vamal recurent nu aduce în concret nicio critică raționamentului primei instanțe, invocând doar dispozițiile legale reprezentate de prevederile pct. 86 alin. (1) lit. d) din Titlul VIII "Accize și alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

Deși, de principiu, calificarea din punct de vedere fiscal sau civil a obligațiilor reprezintă o operațiune ce nu ar putea fi efectuată în cadrul unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate, Înalta Curte reține circumstanțele speciale ale speței care conturează "cazul bine justificat", respectiv împrejurarea că obligațiile avute în vedere la revocarea autorizațiilor nu sunt simple "obligații fiscale restante", ci acestea rezultă din aplicarea Deciziei Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015 privind recuperarea unor despăgubiri plătite de Statul Român în temeiul hotărârii arbitrale I.C.S.I.D. Revocarea autorizațiilor societății s-a făcut în considerarea existenței unor datorii, calificate ca și creanțe fiscale de autoritatea pârâtă, în fapt reprezentând suma acordată prin hotărârea arbitrală din data de 11.12.2013, pronunțată în cauza ARB/05/20 de către Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor pentru Investiții (ICSID) ca urmare a nerespectării de către România a unor obligații asumate prin Acordul din 29 mai 2002 privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor încheiat între Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei.

În plus, se constată că prin sentința nr. 26/CA/2023-PI pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a fost anulată decizia nr. 16/27.06.2022 emisă de pârâta Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală București - Biroul Autorizări Mari Contribuabili.

Astfel, dincolo de rațiunile primei instanțe referitoare la îndeplinirea aparenței de nelegalitate, se constată că decizia a trecut prin filtrul de judecată al primei instanțe care a dispus anularea acesteia. Această soluție pronunțată în primă instanță creează o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, constituind un argu­ment în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul celei de a doua condiții, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că este valid argumentul reclamantei potrivit căruia punerea în executare a actului administrativ contestat este de natură a determina blocarea sau reducerea semnificativă a activității, cu consecințe patrimoniale severe ceea ce reprezintă un prejudiciu material previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiția pagubei iminente fiind astfel dovedită în cauză.

Înalta Curte, evaluând interesele comparative ale părților, apreciază că este mai prudentă soluția de suspendare a actului administrativ contestat până la pronunțarea hotărârii asupra fondului. Dacă s-ar adopta soluția contrară a respingerii cererii de suspendare, reclamanta ar putea suferi prejudicii considerabile prin executarea imediată a actelor contestate până la definitivarea hotărârii privind acțiunea de fond, prejudicii ce pot fi ireparabile ulterior, în eventualitatea admiterii acțiunii de fond.

În fine, Înalta Curte reține că prezumarea unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei astfel cum s-a reținut anterior nu echivalează cu o susținere ipotetică, raportată la o pagubă viitoare și incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar apreciază că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reprezentantul intimatei - reclamante, reprezentând cheltuielile de transport și, de cazare Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin 1 din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" și, având in vedere înscrisurile atașate la filele x, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București împotriva sentinței nr. 124/CA/2022-P.I. din 14 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă la plata sumei de 1294 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.