Decizia nr. 1389/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 172/2021 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta A. S.R.L. a solicitat: - obligarea pârâtelor Autoritatea Rutieră Română - Agenția Teritorială Cluj și Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.. la emiterea graficelor de circulație, anexe ale licențelor de traseu, pentru cursele 1 - 5 ale traseului cod 513 Baia Mare - Cluj-Napoca, cu drept de circulație în zilele 1-7, începând cu 01.05.2013 și până la finalul programului de transport, prelungit conform Ordinului nr. 776/2019, în vederea deservirii acestor curse alături de B. S.R.L.; - obligarea pârâtelor la emiterea graficului de circulație, anexă a licenței de traseu, pentru cursa 6 a traseului cod 513 Baia Mare - Cluj-Napoca, cu drept de circulație în zilele 1-7, începând cu 01.05.2013 și până la finalul programului de transport, prelungit conform Ordinului nr. 776/2019, în vederea deservirii acestei curse alături de C. S.R.L.; - obligarea pârâtelor la efectuarea operațiunilor administrative solicitate în termen de cinci zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 172 din 11 iunie 2021 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte. Admite excepția inadmisibilității cererii ridicată din oficiu. Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Teritorială Cluj, și cu intervenientele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., având ca obiect obligație de a face - emitere grafice de circulație. Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română a sumei de 300,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și în favoarea intervenientei S.C. B. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată parțiale."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea recursului s-a arătat că există două hotărâri judecătorești definitive care tranșează în mod diferit chestiunea privitoare la actul administrativ producător de efecte juridice în cadrul procedurii de atribuire și supus cenzurii instanței de contencios administrativ și natura juridică a celorlalte operațiuni realizate în cadrul procedurii de atribuire, respectiv: - hotărârea pronunțată în soluționarea dosarului nr. x/2013 care statuează că unicul act administrativ producător de efecte juridice în procedura de atribuire este "rezultatul atribuirii" și tot ce urmează cronologic după acesta, inclusiv emiterea licențelor și a graficelor de circulație, reprezintă operațiuni administrative. In acest sens, atât instanța de fond, Curtea de Apel București (sentința civilă nr. 2343/04.07.2016) cât și instanța de recurs, Inalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr. 1706/28.03.2019), au analizat în mod direct care este actul administrativ producător de efecte juridice în cadrul procedurii de atribuire și au conchis că acesta este "rezultatul atribuirii", care naște obligația instituției competente de a își îndeplini competențele legale (între acestea enumerându-se eliberarea graficelor de circulație, a licențelor de traseu, dar și întocmirea unor procese-verbale, precum cele din cauza dedusă judecății, pentru deservirea în sistem de paritate a unor trasee) . - hotărârea pronunțată în soluționarea dosarului nr. x/2019 care statuează că procesele-verbale întocmite de A.R.R. la data de 29.05.2019 (ulterioare "rezultatului atribuirii" și anterioare emiterii licențelor și a graficelor) ar fi acte administrative; Consideră recurenta că în analiza hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în cele două dosare menționate, instanța de fond ar fi trebuit să îmbrățișeze statuări ale instanțelor de judecată din dosarul nr. x/2013 asupra chestiunii naturii juridice a actelor emise în procedura de atribuire, pentru următoarele considerente: - instanta învestită cu solutionarea dosarului nr. x/2013 a fost chemată să se pronunțe asupra acestei chestiuni, statuările sale fiind directe; - instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2019 nu a fost chemată să se pronunțe asupra acestei chestiuni, statuările sale fiind indirecte; modul în care această chestiune a fost soluționată în dosarul nr. x/2013 este întemeiat pe practica Î.C.C.J. - SCAF, decizia nr. 3668/17.09.2010. - un proces-verbal despre care se susține că ar consemna voința a doi particulari privind modalitatea de deservire în sistem de paritate a unui traseu nu poate fi act administrativ în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) și c) 1 din Legea nr. 554/2004 . Aceste procese-verbale nu "produc efecte juridice similare cu rezultatul atribuirii", așa cum reține instanța de fond. Efectele juridice sunt produse de "rezultatul atribuirii", procesele-verbale fiind ulterioare și stabilind doar modalitatea concretă de operare în sistem de paritate a traseelor. Pentru toate motivele arătate, a considerat recurenta că instanța de fond a apreciat în mod nelegal acțiunea ca inadmisibilă pentru neatacarea proceselor-verbale întocmite de A.R.R. la data de 29.05.2019.

Apărările formulate de intimate Intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și intimatele-interveniente C. S.R.L. și B. S.R.L. au depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că recurenta nu a indicat în concret normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de prima instanță. În subsidiar, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și de intimatele-interveniente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ.,: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat ".(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În speță, cazul de casare invocat de reclamantă în susținerea recursului este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Acest motiv de recurs ar fi presupus identificarea explicită a normei sau a normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs. De asemenea, argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în vreunul dintre celelalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs limitându-se la prezentarea situației de fapt care a condus la formularea cererii de chemare în judecată, fără a fi aduse critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate (fără a se face referiri la vreunul dintre considerentele instanței de fond). Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de normele C. proc. civ. și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimate și va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul promovat în cauză. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatelor-interveniente C. S.R.L. și B. S.R.L. câte 2500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.