ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Rutieră Română și Ministerul Transporturilor -Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, să se constate refuzul nejustificat al acestora de soluționare a cererii de anulare și retragere a licențelor obținute de către S.C. B. S.R.L., pe traseele Bicaz-lasi cod traseu 23841 cursa 1 și 2, cât și pe traseul Iași-Piatra Neamț - cod traseu 2337 cursele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la anularea și retragerea licențelor obținute de către S.C. B. S.R.L., pe traseele Bicaz-lasi cod traseu 23841 cursa 1 și 2, cât și pe traseul Iasi-Piatra Neamț - cod traseu 2337 cursele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11.

Sentinței nr. 4715/2017 din 5 decembrie 2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4715/2017 din 5 decembrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 5419 din 22 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ atacat a admis recursurile formulate de S.C. B. S.R.L. și SC "A." S.R.L. împotriva sentinței nr. 4715/2017 din 5 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat ca instanța să constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii sale, așa încât soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, fără a se mai păși la cercetarea fondului cauzei, este greșită.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016*.

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 344 din 14 decembrie 2021, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și, totodată, acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

De asemenea, a admis în parte cerere privind cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâta B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 8851 RON, din care 7500 RON reprezintă onorariu de avocat și 1351 RON reprezintă cheltuieli de transport, respingând cheltuielile de cazare în sumă de 673 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamata Societatea "A." S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac reclamanta a reluat pe larg situația de fapt și a susținut că, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, inclusiv din adresele la care a făcut referire, pârâții și-au declinat competența susținând într-un mod netemeinic și nelegal, fiecare în parte, că cealaltă instituție este competentă să soluționeze cererea societății.

În continuare, recurenta a susținut că serviciul de transport public interjudețean în regim de curse regulate face parte din transportul rutier național, făcând trimitere la prevederile O.G. nr. 27/2011 privind definițiile transportului rutier național și interjudețean, precum și definiția traseului, cu referire la traseele în discuție (Iași-Piatra Neamț și Bicaz-lasi)

În concluzie, a susținut că, în rejudecare, prima instanță a încălcat și a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. a) și b) din H.G. nr. 69/2012, având în vedere împrejurările de fapt și de drept ce privesc cauza de față, ambele condiții impuse de legiuitor în textul de lege erau îndeplinite în speță pentru ca Inspectoratul să procedeze la retragerea licențelor de traseu, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele - pârâte B. S.R.L. și Autoritatea Rutieră Română au solicitat respingerea recursului, această din urmă pârâtă invocând și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurenei-reclamantd nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță, cu trimitere la conduita autorităților pârâte, apreciind, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și a aplicarea greșită a dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. a) și b) din H.G. nr. 69/2012,

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Totodată, va face aplicarea art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței nr. 344 din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.