ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4527/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română și Agenția ARR Iași a solicitat anularea actului administrativ x/02.03.2020 prin care s-a respins punerea în executare a rezoluției nr. 20250/27.09.2018 a Registrului Comerțului Iași prin care s-a dispus transferarea licenței de traseu pe traseul București – Iași cod 677 cursa 1 de la societatea B. S.R.L. către reclamantă; obligarea A.R.R. la punerea în executare a rezoluției și la emiterea și transmiterea graficelor de circulație cu noua deținătoare către Agenția ARR Iași; obligarea Agenției ARR Iași la schimbarea licenței de traseu și a graficului de la B. S.R.L. la A. S.R.L.. Prin sentința nr. 856/17.09.2020 Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Iași.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 121 din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. și Agenția A.R.R. Iași, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanței de fond, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost ea formulată și motivată, pe baza probatoriului administrat în fața instanței. S-a considerat nelegală hotărârea instanței de fond, în ceea ce privește modalitate de aplicare a legii, soluțiile legislative privind schimbarea titularului de licență fiind prevăzute de către legislația specifică și anterior modificărilor din 14 mai 2020. Hotărârea instanței de fond este astfel, nelegală, încadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. S-a arătat că la momentul 2 martie 2020, momentul soluționării cererii operatorului de transport, legea prevedea că se poate solicita eliberarea licenței de traseu, și "în alte cazuri prevăzute de legislație.", cum este ipoteza schimbării situației juridice a operatorului de transport prin aport în natură. Este greșit argumentul instanței de fond potrivit căruia modalitatea de eliberare era stabilită în favoarea beneficiarilor nominalizați la art. 62 din Norma metodologică din 30 noiembrie 2011 privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, la momentul emiterii actului administrativ contestat, iar sintagma "alte cazuri prevăzute de legislație" pentru eliberarea licenței, impune o reglementare expresă în care să fie individualizată modalitatea de eliberare a licenței. Această din urmă apreciere apare ca o adăugare la lege, prin introducerea noțiunii de "reglementare expresă derogatorie", care trebuie probată de către reclamantă. Cum de la data admiterii cererii privind cooptarea asociatului B. S.R.L., aportul în natură este exploatat de societatea A. S.R.L., solicitarea societății de transmitere a licenței de traseu nu a făcut decât să pună în acord mențiunile din licența de traseu, cu modificările intervenite în cadrul societății, verificate pentru legalitate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași. S-a arătat că noua reglementare, prin Ordinul 975/17.05.2020, art. 65 alin. (3), are în vedere schimbarea licenței după procedura de aport (sau fuziune sau divizare), pe când, în situația dedusă judecății, aportul în natură nu presupune transmiterea licenței de traseu, aceasta rămânând a titularului care a obținut licența de execuție ca urmare a atribuirii electronice, dar bunurile si valorile care reprezintă contribuția la realizarea asociatiunii, rămân ale societății, asociații (fiecare pentru bunurile din asociere) păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora S-a susținut și că hotărârea instanței de fond este în dezacord cu prevederile art. 77 din Legea nr. 24/2000, raportat la dispozițiile Ordonanței nr. 27/2011, întrucât sintagma "alte cazuri prevăzute de legislație" invocată de către instanța de fond, trebuie să respecte dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, respectiv: ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a apreciat că, în mod temeinic, Curtea de Apel Iași a reținut că, la momentul emiterii actului contestat, Ordinul nr. 980/2011 prevedea la art. 65 alin. (2) că licența de traseu este un document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, iar potrivit dispozițiilor art. 62 din OMTI nr. 980/2011, eliberarea licenței de traseu se face de către Autoritatea Rutieră Română - ARR, în baza dreptului obținut ca urmare a rezultatelor stabilite de instituția care operează conform prevederilor legale Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, sentințelor emise de instanțele de judecată competente sau în alte cazuri prevăzute de legislație. Corect s-a reținut și faptul că art. 65 alin. (2) din OMTI nr. 980/2011 a fost modificat prin Ordinul nr. 975/14.05.2020 în sensul că licența de traseu este un document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, cu excepția cazului în care transferul acesteia operează în temeiul unei proceduri de fuziune, divizare sau majorare a capitalului social prin aport în natură, realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990. Prin modificările aduse art. 62 prin Ordinul 975/2020, Operatorul de transport care preia licența de traseu ca urmare a procedurilor de fuziune, divizare sau aport la capitalul social prevăzute la alin. (1) este obligat să o predea Autorității Rutiere Române - A.R.R. spre schimbare, cu achitarea tarifului aferent, astfel că aportul în natură nu presupune transmiterea licenței de traseu(...).

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea înregistrată sub nr. x/04.02.2020 reclamanta a solicitat A.R.R. respectarea rezoluțiilor O.N.R.C. în sensul transferării licenței de traseu nominalizate (L.T. nr. x) de către agenția A.R.R. Iași. În motivare a arătat că prin rezoluția nr. 20250/27.09.2019 s-a admis cooptarea asociatului B. S.R.L. cu aport în natură cu licența de traseu seria x nr. x, iar aportul în natură a devenit proprietatea societății A. S.R.L.. Prin răspunsul din data de 02.03.2020, A.R.R. a comunicat faptul că instanța de contencios administrativ a analizat aspectele referitoare la eliberarea licențelor de traseu pentru traseul București – Iași, cod 677 sens în care s-a pronunțat în mod definitiv, astfel că împotriva presupusului refuz nr. 28868/08.11.2018 invocat în conținutul adresei, avea posibilitatea prevăzută de dispozițiile Legii nr. 554/2004. Ulterior formulării acțiunii, la data de 09.06.2020 a fost emisă reclamantei licența de traseu LR – x pentru traseul interjudețean 677 București – Iași fiind menționat expres "aport în natură". Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat încălcarea de către instanța de fond a Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011. Instanța de fond a apreciat că, la momentul emiterii actului contestat, Ordinul nr. 980/2011 prevedea, la art. 65 alin. (2), că licența de traseu este document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă. De asemenea, art. 62 prevedea că: "Eliberarea licenței de traseu și a graficului de circulație anexă la aceasta se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în baza dreptului de efectuare obținut ca urmare a rezultatelor stabilite de instituția care operează conform prevederilor legale Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, sentințelor emise de instanțele de judecată competente sau în alte cazuri prevăzute de legislație". Prin motivele de recurs, recurenta reclamantă a susținut că operațiunea de cooptare a asociatului B. S.R.L. cu aport în natură cu licența de traseu seria x nr. x nu este interzisă de legislația în materie, ci se încadrează în noțiunea de "alte cazuri prevăzute de legislație" din cuprinsul art. 62 mai sus redat, instanța de fond realizând o greșită aplicare a legii. Reține Înalta Curte că licența de traseu reprezintă documentul nominal al operatorului de transport, nefiind transmisibilă, astfel cum prevede art. 65 alin. (2) din ordin. Așadar, licența de traseu nu reprezintă altceva decât actul administrativ de tip autorizație ce dă dreptul operatorului de transport desemnat în urma procedurii de atribuire să efectueze curse conform graficului de execuție. Date fiind condițiile dobândirii dreptului de efectuare a transportului de persoane, în condițiile în care reglementarea normativă citată anterior conferă licenței de traseu un caracter netransmisibil, nu se poate recunoaște dreptul de efectuare a transportului în privința unui operator ce nu a participat niciodată la procedura de atribuire a cursei sau traseului pentru care se solicită licența de traseu. Totodată, nici Rezoluția Oficiului Registrului Comerțului nu poate avea un asemenea efect, la care face referire art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011. În ceea ce privește ipoteza avansată de către recurenta reclamantă, aceea potrivit căreia licența de traseu se poate dobândi și prin efectul unui aport în natură, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în noțiunea de "alte cazuri prevăzute de legislație", întrucât nu vizează nicio excepție stabilită prin vreo normă legală, indiferent de natura acesteia (lege organică, ordin, instrucțiune, etc.). Înalta Curte constată relevantă și împrejurarea că această ipoteză a primit ulterior o reglementare prin Ordinul nr. 975/17.05.2020, articolul 65 alin. (2) fiind modificat în sensul că: "Licența de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, cu excepția cazului în care transferul acesteia operează în temeiul unor proceduri de fuziune, divizare sau majorare de capital social prin aport în natură, realizate în conformitate cu dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare". Însă, în această situație, potrivit alin. (3), nou introdus: "Operatorul de transport care preia licența de traseu ca urmare a procedurilor de fuziune, divizare sau aport la capitalul social prevăzute la alin. (1) este obligat să o predea Autorității Rutiere Române - A.R.R. spre schimbare, cu achitarea tarifului aferent", se constată că vorbim despre o procedură de schimbare a licenței și nu de o transmitere a acesteia prin efectul rezoluției emise de Oficiul pentru Registrul Comerțului . Față de aceste considerente, în contextul în care Ordinul nr. 980/2011 permite eliberarea licențelor de traseu numai în baza unei proceduri de atribuire competitive și consacră licenței de traseu caracter nominal și netransmisibl (din moment ce operatorul de transport participant la procedura de atribuire este obligat să facă dovada condițiilor de onorabilitate, competență profesională, capacitate financiară și bază tehnică materială necesară), curtea constată că refuzul intimatelor de a emite recurentei reclamante licența de traseu solicitată este unul legal, nefiind dovedit în cauză excesul de putere. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.