ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.06.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română, Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională și S.C. B. S.R.L.,

i) anularea parțială a actului administrativ intitulat "Program de transport rutier interjudețean 2013 - 2019" întocmit de pârâta ARR în privința dispozițiilor prin care au fost instituite două coduri de traseu diferite (2335 și 2337) pentru traseul Iași C. S.R.L. - Piatra Neamț - D. S.R.L.;

ii) obligarea pârâtei ARR să procedeze la stabilirea în cadrul Programului de transport rutier interjudețean 2013 - 2019 a unui singur cod de traseu pentru traseul Iași C. S.R.L. - Piatra Neamț - D. S.R.L.;

iii) anularea rezultatelor ședinței electronice de atribuire organizată de CNMSI la data de 28.02.2013 pentru Cursele 1, 4, 5, 6, 8 și 9 ale Traseului interjudețean Iași C. S.R.L. - Piatra Neamț - D. S.R.L. (Cod Traseu 2337);

iv) obligarea pârâtelor ARR și CNMSI să procedeze la atribuirea exclusivă în favoarea S.C. A. S.R.L. a Curselor 1, 5 și 9 ale Traseului interjudețean Iași - C. S.R.L. - Piatra Neamț - D. S.R.L. (Cod Traseu 2337) și, la atribuirea Curselor 4, 6 și 8 ale aceluiași traseu în favoarea S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L.;

v) obligarea pârâtei ARR să procedeze la emiterea în favoarea reclamantei a Licențelor de traseu aferente Curselor l, 4, 5, 6, 8 și 9 ale Traseului interjudețean Iași C. S.R.L. - Piatra Neamț - D. S.R.L. (Cod Traseu 2337).

1.2. Prin sentința civilă nr. 182 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes, tardivității formulării procedurii prealabile și lipsei calității procesuale pasive a pârâților CNMSI (Agenția pentru Agenda Digitală a României) și ARR.

A respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, și a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 4.960 RON cheltuieli de judecată și pârâtei ARR suma de 5.323 RON.

Sentința Curții de Apel Iași a fost menținută prin decizia civilă nr. 3111 din 10 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 182 din 21 octombrie 2014, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precizând revizuenta, în esență, că a luat cunoștință de copii ale licențelor de traseu aferente curselor C1-C11 ale codului de traseu 2337 și a graficelor de circulație ale acestora, acte care erau modificate, începând cu 15.10.2014 (în sensul introducerii stației Roman și Sabaoani și prescurtării lungimii traseului de la 146 km la 135 km și 4 stații), față de cele prezentate în fața instanței de judecată și susținute de pârâte (graficele de circulație cu 146 km și 3 stații la data de 07.10.2014 la judecarea fondului), atât în ceea ce privește numărul de kilometri, cât și în ceea ce privește numărul stațiilor de pe traseu.

Prin sentința civilă nr. 4 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. și a obligat revizuenta la plata sumei de 3.000 RON către intimata S.C. B. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe, revizuenta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, admiterea de revizuire și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 182 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, rejudecarea cauzei și admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată și motivată.

A susținut recurenta-revizuentă că în mod greșit a fost soluționată admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța reținând că nu ar fi îndeplinită condiția preexistenței înscrisului invocat în cererea de revizuire.

Însă, această condiție este îndeplinită, pentru că sentința civilă nr. 182 pronunțată la data de 21 octombrie 2014 nu a avut în vedere înscrisurile noi, reale, prezentate în cererea de revizuire.

Înscrisurile sunt anterioare hotărârii judecătorești, au dată anterioară, au fost eliberate la data de 15.10.2014 dar sunt rezultatul unei proceduri declanșate anterior de către intimatele din cauză.

Așa cum rezultă din Metodologie, ARR a operat în programul de transport 2013-2019 modificările din graficele de circulație cu data de eliberare 15.10.2014 (înscrisuri care constituie temeiul revizuirii), însă aceste modificări au intrat în vigoare încă de la data de 15.09.2014, dată identică cu data nulității de drept a celor prezentate instanței de judecată.

Din punct de vedere al admisibilității cererii de revizuire este important ca înscrisurile prezentate să aibă forță probantă, nefiind necesar administrarea de alte probatorii pentru a se face dovada faptului reclamat, recunoașterea identității de traseu.

A mai arătat recurenta-revizuentă, referitor la faptul că instanța a reținut că înscrisurile noi trebuie să aibă putere doveditoare asupra situației de fapt deduse judecății și nu în privința unei situații noi, cum este cazul în speță, că acest aspect este parțial adevărat, însă reprezintă exact punctul de vedere al revizuentei în dosarul de fond, unde a solicitat anularea parțială a programului de transport rutier interjudețean 2013-2019 întocmit de ARR în privința dispozițiilor prin care au fost instituite două coduri de traseu (2335 și 2337) pentru traseul Iași C.-Piatra Neamț-D. S.R.L. printr-un artificu nelegal, în realitate fiind același traseu, cu același număr de kilometri.

A mai precizat recurenta că înscrisurile noi nu au putut fi administrate inițial, independent de voința sa, pentru că doar ARR și B. S.R.L. aveau acces la aceste documente, care nu au fost și nu sunt publice, cum în mod eronat a susținut instanța de judecată.

Înscrisurile noi existau în momentul judecății, însă doar ARR și B. S.R.L. aveau cunoștință de existența acestora, iar puterea sa de a demonstra faptul că cele două trasee sunt identice contrar afirmațiilor pârâtelor a fost rezumată la afirmații privind realitatea din trafic. Modificarea graficelor de circulație nu a fost determinată de cererea operatorului B., ci de nevoie de a acoperi realitatea juridică statuată în graficele de circulație nule (145 km) cu realitatea din teren.

A mai susținut recurenta-revizuentă, în ceea ce privește caracterul înscrisurilor noi, pentru care instanța a apreciat că nu ar fi determinante asupra soluției, că aceste înscrisuri reprezintă o imortanță deosebită, întrucât dovedesc faptul că cele două trasee sunt unul și același, așa cum a constatat și expertul desemnat în cauză. Raportul de expertiză a constatat că efectuarea celor două trasee se face de către ambele societăți pe același parcurs, parcurgând efectiv 135 km de la stația de plecare (C. Iași) și până la stația de sosire (D. Piatra Neamț), numărul stațiilor de pe parcursul traseelor neinfluențând numărul de kilometri.

Mai mult, expertul judiciar a demontat faptul că traseul 2337 deservit de B. are în graficul de circulație un kilometraj mai mare decât cel efectuat în realitate, ceea ce reprezintă o suprataxare a ceteățenilor.

Prin hotărârea de fond se statuează, în esență, că cele două trasee nu sunt identice, numărul de opriri/stații fiind un element ce definește individualitatea fiecărei curse, iar expertiza în specialitatea transporturi arată o diferență foarte mică dintre cele două trasee, ceea ce nu atrage identitatea traseului.

Prin urmare, hotărârea are la bază înscrisuri emise de către ARR, graficele de circulație ce nu mai erau apte de a servi ca înscris, deși în perioada respectivă autoritatea emitentă a susținut apărări pe grafice de circulație care nu mai erau valabile. Înscrisurile sunt determinante în soluția pronunțată de către instanță, care a avut în vedere graficele de circulație cu un număr de 146 km pentru traseul 2337, față de 135 km efectuați pe traseul 2335.

5.1. Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimata, în esență, că graficele de circulație emise la data de 15.10.2014 sunt înscrisuri aferente modificării programului de transport interjudețean 2013-2019, inexistente la data întocmirii programului de transport 2013-2019, respectiv la data atribuirii curselor, fiind străine de situația dedusă judecății litigiului finalizat prin sentința nr. 182/2014.

De asemenea, prin Decizia nr. 3111 din 10 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., s-a reținut că expertiza a concluzionat în sensul existenței unei diferențe de distanță între cele două trasee, neputându-se considera că pe cele două trasee este parcursă aceeași distanță, și că, pentru a beneficia de vechime neîntreruptă pe traseul 2337, recurenta nu a făcut dovada că, anterior datei de 31.12.2012, a deținut licență pentru traseul 2337, nefiind depuse copii ale licențelor din care să rezulte o vechime pe acest traseu de peste 8 ani.

5.2. Și intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

A susținut intimata că pretențiile revizuentei A. S.R.L., formulate în Dosarul nr. x/2013, au fost respinse de instanța de fond și de instanța de recurs, considerându-se că întocmirea Programului de transport pe coduri de traseu este legală și că cele două trasee parcurse de cei doi operatori nu erau identice, fapte intrate sub autoritatea lucrului judecat, care nu pot fi repuse în discuție pe calea cererii de revizuire.

De asemenea, în soluționarea cererii de revizuire, instanța a reținut temeinic și legal faptul că înscrisurile la care face trimitere revizuenta sunt înscrisuri ulterioare și străine de raportul juridic dedus judecății, fiind emise la data de 15.10.2014, după reținerea cauzei în pronunțare.

Înscrisurile respective au fost emise/modificate conform prevederilor legale din data de 15.10.2014, deci nu pot avea în vedere situația dedusă judecății în anul 2013, care avea în vedere alte grafice de circulație.

Conform art. 61 din Ordinul MTI nr. 980/2011, în vigoare la nivelul anului 2018, graficele de circulație pot fi modificate în perioada de valabilitate a programului de transport, însă, odată modificat, graful de circulație și licența modificată constituie acte administrative noi, care nu existau la data judecării cauzei.

Astfel, modificarea graficelor de execuție este legală și este ulterioară situației deduse judecății în dosarul nr. x/2013, neexistând la momentul contestării Programului de transport 2013-2019, și constituie un act administrativ ulterior situației deduse judecății, neputând reprezenta un înscris doveditor în accepțiunea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai apreciat intimata că înscrisurile respective nu sunt determinante în pronunțarea unei noi soluții, având în vedere că distanțele celor două trasee au fost măsurate în cadrul unei expertize de specialitate realizate în teren, prin măsurare directă, în cadrul Dosarului nr. x/2013, acest raport fiind avut în vedere atât de instanța de fond, cât și de cea de recurs.

A mai precizat intimata că programul de transport nu privește doar traseul în sine, premisă de la care pornește în mod fals revizuenta, ci are în vedere și graficele de circulație, numărul de autovehicule necesare și capacitatea de transport minim, aspect avut în vedere și de Înalta Curte prin decizia de recurs nr. 3111/2016.

5.3. Intimata Autoritatea pentru Digitalizarea României a depus întâmpinare, prin care a precizat că a preluat activitatea în domeniul digital și a structurilor specializate în domeniu de la Agenția pentru Agenda Digitală a României, care s-a desființat.

A solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța a analizat și a pronunțat hotărârea în mod corect, reținând că nu este îndeplinită condiția preexistenței înscrisului invocat în susținerea cererii de revizuire.

Analizând recursul astfel cum a fost formulat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte, în raport cu motivele de casare invocate, cu hotărârea recurată și cu dispozițiile legale incidente, urmează a-l respinge, ca nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, rezultând că activitatea instanței învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Prin urmare, analiza instanței de recurs învestite cu soluționarea hotărârii pronunțate asupra unei cereri de revizuire nu poate privi altceva decât legalitatea soluției instanței date asupra cererii de revizuire, în aceleași limite trasate de C. proc. civ.

6.1. Analizând situația concretă dedusă judecății, Înalta Curte reține că cererea de revizuire, întemeiată pe articolul citat, 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privește sentința civilă nr. 182 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași prin care acțiunea reclamantei A. S.R.L., care a contestat, în esență, Programul de transport interjudețean 2013-2019 în ceea ce privește codurile de traseu 2335 și 2337, a fost respinsă ca nefondată.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate și de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situații similare.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocate de revizuent,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;".

Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv -descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, înscris care să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul, -imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar -înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

6.2. Constată Înalta Curte că înscrisurile invocate de către recurenta-revizuentă A. S.R.L., respectiv graficele emise la data de 15.10.2014, nu existau momentul pronunțării sentinței civile a cărei revizuire se solicită, astfel că nu se încadrează în dispozițiile enunțate anterior.

Contrar alegațiilor recurentei, nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reținerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voința părții, de vreme ce acestea au fost emise ca răspuns la o solicitare a intimatei S.C. B. S.R.L. de modificare a programului de transport interjudețean în condițiile art. 61 din Ordinul MTI nr. 980/2011.

La momentul analizei efectuate de instanța de fond, în raport cu obiectul acțiunii, cu circumstanțele de fapt și de drept și cu probatoriul administrat, precum și la momentul reținerii cauzei în pronunțare, înscrisurile invocate nu existau, nefiind, încă, emise.

Astfel, motivul primordial pentru care proba cu aceste acte nu ar fi putut fi administrată în dosarul în care s-a pronunțat sentința atacată prin revizuire este că nu existau la momentul pronunțării hotărârii, fiind emise după epuizarea analizei cauzei de către instanța de fond.

6.3. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată.

Din această perspectivă, înscrisul invocat de către recurenta-revizuentă, chiar dacă ar fi existat și ar avea conținutul precizat de aceasta prin recurs, recunoașterea identității de traseu, nu poate schimba soluția instanței de fond, în ceea ce privește situația analizată.

Astfel, în fața primei instanțe, în ceea ce privește aspectele învederate de recurenta-revizuentă, au fost administrate și proba cu alte înscrisuri și proba cu expertiză.

Conform raportului de expertiză, exista o diferență de distanță între cele două trasee, concluziile expertului fiind reținute și prin Decizia nr. 3111 din 10 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. formulat împotriva sentinței de fond.

De asemenea, după cum s-a reținut prin aceeași decizie a instanței de recurs, la întocmirea programului de transport s-au avut în vedere mai multe elemente, și nu exclusiv traseul, diferențierea codificării fiind determinată și de alte elemente (graficele de circulație, numărul autovehiculelor necesare, precum și capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin sevicii regulate).

În consecință, constată Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, că ceea ce se propune de către recurenta-revizuentă nu este o altă situație de fapt, relevată de probe noi, determinante, ci reluarea argumentelor formulate în susținerea acțiunii, în condițiile suplimentării probatoriului cu înscrisuri care nu existau la data pronunțării hotărârii.

6.4. În fine, Înalta Curte mai reține, în raport cu toate alegațiile recurentei-revizuente vizând aspectele de fond și temeiurile de fapt și de drept expuse prin cererea de recurs, că acest caz de revizuire nu atribuie instanței care soluționează cererea de revizuire (și, cu atât mai puțin instanței care soluționează cererea de recurs împotriva hotărârii date asupra revizurii) competența de a analiza pe fond temeinica hotărârilor atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârilor judecătorești apreciate a fi netemeinice, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate.

Condiția impusă de art. 509 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat, de altfel, chiar de recurenta-revizuentă prin memoriul de recurs.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa (Cauza Șerbănescu împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX)."

6.5. În raport cu cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., găsește întemeiată cererea intimatei S.C. B. de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, dovedite cu chitanța depusă la dosar, reținând culpa procesuală a recurentei-revizuente.

6.6. Pentru considerentele arătate, reținând că hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.C. B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 4 din 22 ianuarie 2020 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 de RON către intimata S.C. B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.