ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1358/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 10.05.2016, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă sub nr. dosar x/2016, completată ulterior, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - AJFP Argeș, a solicitat anularea Deciziei de impunere x/30.10.2015, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/30.12.2015, precum și a Deciziei nr. 1062/11.05.2016, de soluționare a contestației.

Prin sentința civilă nr. 739/2017 din 24.05.2017, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 1062/11.05.2016, a admis plângerea prealabilă și pe fond a admis contestația și a anulat Decizia de impunere nr. x/30.10.2015 și raportul de inspecție fiscală nr. x/2015, cu consecința emiterii unei noi decizii de impunere care să se circumscrie celor reținute în sentință.

Prin decizia nr. 1425/R-CONT din 23.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș împotriva acestei sentințe și a încheierii din 07.11.2016, a fost casată sentința, iar cauza a fost reținută spre soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 28/F-CONT din 13 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017, a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș. A fost anulată Decizia nr. 1062/11.05.2016 și, în parte, Decizia de impunere nr. x/30.10.2015 cu privire la sumele de 557.463 RON debit TVA și 371.641 RON debit impozit pe profit și accesorii TVA și impozit pe profit aferente acestor sume. A fost menținută decizia de impunere cu privire la sumele de 64.021 RON debit TVA, 15.035 RON debit impozit pe profit și accesorii TVA și impozit pe profit aferente acestor sume. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1300 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 6505 din 02.12.2020, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție, secția contencios în dosarul nr. x/2017, a fost admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată la data de 12.02.2021 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 123/2021 din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești pentru Administrația Pentru Contribuabili Mijlocii, Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești Pentru Administrația Județeană A Finanțelor Publice Argeș.

Au fost anulate Decizia nr. 1062/11.05.2016 și, în parte, Decizia de impunere nr. x/30.10.2015 și RIF nr. x/30.10.2015 cu privire la TVA în cuantum de 557.463 RON și impozit pe profit în cuantum de 371.641 RON stabilit suplimentar, precum și la accesoriile aferente acestor sume.

Au fost menținute în rest decizia de impunere și RIF.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în nume propriu și pentru AJFP Argeș, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței criticate, instanța de fond s-a mărginit la preluarea concluziilor expertului contabil, fără să motiveze care sunt considerentele pentru care a înlăturat susținerile recurentei.

A menționat recurenta că au fost ignorate aspecte esențiale, care ar fi condus la o altă soluție dacă ar fi fost analizate în profunzime de instanța de fond.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. A mai solicitat intimata să se constate că, în ceea ce privește fondul cauzei, recurenta nu a indicat nicio normă de drept material încălcată de instanța de fond la pronunțarea soluției.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Un prim motiv de casare invocat de către recurenta-pârâtă, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este acela al nemotivării sentinței atacate, susținându-se că instanța de fond s-a mărginit la preluarea concluziilor expertului contabil, fără să motiveze care sunt considerentele pentru care a înlăturat susținerile recurentei.

Analizând această critică a recurentei, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea să urmând să reliefeze raționamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată, cu arătarea acelor elemente esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

Lecturând hotărârea atacată, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a analizat susținerile pârâtei și concluziile actelor administrative fiscale contestate, a avut în vedere cadrul legislativ național și european în materie, iar față de probele administrate în cauză și având în vedere practica CJUE, a apreciat că nu i se poate reproșa reclamantei atitudinea fiscală necorespunzătoare a partenerilor comerciali din amonte, în condițiile în care facturile menționate au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei, pentru mărfurile aprovizionate cu facturile respective au fost întocmite note de intrare recepție care reprezintă documentul de recepție a bunurilor aprovizionate si document justificativ de înregistrare în contabilitate, din situațiile anexate raportului de expertiză rezultă că mărfurile aprovizionate au fost valorificate, respectiv au fost revândute către alte societăți, iar simpla invocare a circumstanțelor legate de furnizori în sensul că aceștia nu puteau livra zahăr (deoarece au importat doar ulei), respectiv nu și-au îndeplinit propriile obligații față de declararea și plata TVA-ului, în condițiile în care, la momentul tranzacțiilor, nu erau declarați inactivi, nu constituie probe prin care să se dovedească împrejurarea că reclamanta a știut sau ar fi trebuit să știe că operațiunile invocate pentru a justifica dreptul de deducere erau implicate într-o fraudă.

Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a concluzionat că organul fiscal nu a reușit să probeze dincolo de orice dubiu caracterul fictiv al tranzacțiilor, ce a fost reținut în cuprinsul actelor fiscale contestate doar pe baza unor simple bănuieli (incertitudini, ambiguități) deduse strict din circumstanțe ce nu vizează comportamentul reclamantei, destinatară a mărfurilor, ci al furnizorilor săi (imposibilitatea de a livra bunurile, neachitarea obligațiilor fiscale, lipsa altor documente doveditoare, în afara facturilor), nefăcându-se astfel dovada că reclamanta a știut sau ar fi trebuit să știe că aceste tranzacții erau implicate într-o fraudă, impunându-se astfel concluzia că trebuie să i se recunoască reclamantei dreptul de deducere al TVA înscris în facturile analizate, în temeiul art. 145 si 146 din Codul fiscal.

Față de concluziile instanței de fond cu privire la dreptul de deducere a TVA-lui aferent tranzacțiilor cu societățile B. S.R.L. și C. S.R.L., aceasta a apreciat că în mod greșit s-au calculat în sarcina reclamantei impozit pe profit suplimentar, majorări și penalități de întârziere aferente TVA-lui și impozitului pe profit suplimentar.

În concluzie, hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar observă că recurenta-pârâtă a reluat fidel susținerile din cadrul primului recurs declarat în cauză, aflat la dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul dosarului nr. x/2017

Astfel, cererea de recurs nu conține nicio critică de nelegalitate la adresa sentinței recurate, ci exclusiv susținerile din recursul deja analizat în cadrul deciziei nr. 6505/2 decembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată că nu se impune examinarea acestor susțineri, întrucât ele au fost deja analizate de instanța de recurs în primul ciclu procesual, iar exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești presupune formularea unor critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărâre, și nu preluarea unor susțineri care au format deja obiectul analizei instanței.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor deja formulate, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate ce trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. care stabilesc că cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recurenta-pârâtă nu a circumstanțiat în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a unor motive deja analizate nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în nume propriu și pentru AJFP Argeș împotriva sentinței civile nr. 123/2021 din 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în nume propriu și pentru AJFP Argeș împotriva sentinței civile nr. 123/2021 din 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.