ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra căii de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă sub nr. x/2021 la data de 27.01.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Tulcea:

- restituirea salariului actualizat cu indice de inflație și dobânda virată ilegal la executorii judecătorești și obligarea la plata unei despăgubiri, respectiv BEJ B. și BEJ C. întrucât semnatarii cererii de angajare nu sunt nici măcar persoane angajate la D. și nu au avut calitatea de reprezentant legal, toate hotărârile judecătorești fiind nule de drept pentru fals, uz de fals, fals în înscrisuri oficiale, urmând că Tribunalul Tulcea pe calea acțiunii în regres să recupereze sumele virate ilegal aceștia neexistând ca persoane reprezentante D., conform actului constitutiv D.;

- constatarea nulității absolute a încheierii din 15 ianuarie 2020 dată de Judecătoria Tulcea în dosar x/2018;

- constarea nulității încheierii din 16.10.2019 în dosar nr. x/2019;

- conexarea dosarelor x/2018 și y/2019 în vederea constatării nulității absolute prin constarea nulități absolute a cererilor de executare silită:

- plata unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul cauzat în valoare de 61.237 EURO.

Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2021, Tribunalul Ialomița a luat act că dosarul nr. x/2021 a fost atașat la dosarul nr. x/2021, având în vedere că s-a admis excepția litispendenței în dosarul nr. x/2021.

1.2. Prin sentința civilă nr. 682 din 26 mai 2021, Tribunalul Ialomița, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Tulcea, ca neîntemeiată.

1.3. Prin Decizia nr. 1968 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității și, pe cale de consecință, a anulat, ca nemotivat, recursul formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 682 din 26 mai 2021 a Tribunalului Ialomița.

1.4. Împotriva Deciziei nr. 1968 din 7 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă A. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia nr. 559 din 1 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității și, pe cale de consecință, a constatat ca fiind nulă contestația în anulare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Tulcea, împotriva Deciziei nr. 1968 din 7 octombrie 2021 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2021.

Împotriva Deciziei nr. 559 din 1 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatului-pârât Tribunalul Tulcea a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii de atac, care vizează însăși existența acesteia în reglementarea procesual-civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac declarată de contestatoarea A. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar pct. 5 al aceluiași articol prevede că sunt definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, calea de atac a fost declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de instanța de recurs, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Astfel, prin Decizia nr. 1968 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității și, pe cale de consecință, a anulat, ca nemotivat, recursul formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 682 din 26 mai 2021 a Tribunalului Ialomița, hotărârea fiind definitivă.

Prin Decizia nr. 559 din 1 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității și, pe cale de consecință, a constatat ca fiind nulă contestația în anulare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Tulcea, împotriva Deciziei nr. 1968 din 7 octombrie 2021 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2021.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 din C. proc. civ., cu dispozițiile art. 508 alin. (4) din același cod, cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și Decizia nr. 559 din 1 martie 2022 a Curții de Apel București, prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge calea de atac promovată de contestatoarea A., ca fiind inadmisibilă.

Totodată, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Raportat la caracterul vădit inadmisibil al prezentei căi de atac, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost declarată cu rea-credință și într-un alt scop decât cel reglementat de lege, constituind doar un prilej de lansare a unor afirmații generale, nefundamentate și nerelevante cadrului procesual, recurentul exercitându-și astfel în mod abuziv drepturile procesuale.

Or, potrivit dispozițiilor art. 12 din C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în caz contrar partea răspunzând pentru prejudiciile materiale și morale cauzate și putând fi obligată și la plata unei amenzi judiciare.

Formularea unei cereri judiciare nu trebuie să constituie o formă de încurajare a abuzului de drept, ci aceasta instituție trebuie să acorde posibilitatea părții de a beneficia de analizarea pretențiilor, formulate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Astfel, se circumscrie abuzului procesual situația în care partea urmărește, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective aflate în distonanță cu scopul procesului, respectiv soluționarea justă și cu celeritate a cauzelor.

Consecința unor astfel de demersuri este aceea a încărcării în mod nejustificat a rolului instanțelor, atât în ceea ce privește instrumentarea unor dosare în care nu se dezbat decât chestiuni procedurale fără finalitate juridică, cât și prin efectuarea unor activități specifice judecății (emiterea citațiilor, adreselor, calcularea unor taxe de timbru, etc) care sunt complexe și costisitoare.

În concluzie, față de vădita netemeinicie a căii de atac, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac a fost declarată într-un alt scop decât cel reglementat de lege, aspect de natură a contura reaua-credință a părții în exercitarea dreptului prevăzut de art. 483 și următoarele din C. proc. civ., prin urmare devin incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica recurentei-contestatoare A., amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 559 din 1 martie 2022 a Curții de Apel București, secția IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., aplică recurentei-contestatoare A. amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește amenda judiciară.

Pronunțată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.