ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 979/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03.05.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta societatea B. S.A. solicitând, în contradictoriu și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 42.843 euro (echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României - BNR de la data plății) cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 300.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de despăgubiri morale, precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% din despăgubirile datorate pentru fiecare zi de întârziere de la momentul avizării producerii accidentului, și anume de la data de 01.02.2017 și până la data plății efective, plus cheltuielile de judecată efectuate.

Prin sentința civilă nr. 1467 din 26.05.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor sume de bani: 84.000 RON, despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli de îngrijire medicală și de recuperare medicală; 1.200 euro, contravaloare echipamentului de protecție (sumă care urmează să fie plătită reclamantului în funcție de cursul BNR euro-leu de la data efectuării plății); 3.500 euro, despăgubiri pentru daune morale (sumă care urmează să fie plătită reclamantului în funcție de cursul BNR euro-leu de la data efectuării plății); penalități de întârziere aferente daunelor morale în procent de 0,2% pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a soluției pronunțate în prezenta cauză; a respins în rest cererea de chemare în judecată ca nefondată și a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 130 RON, reprezentând onorariul expertului consilier, proporțional cu partea din acțiune admisă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta.

Prin decizia nr. 601 din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au fost admise apelurile formulate de apelantul-reclamant A., și de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1467 din 26.05.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C.. A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost majorat cuantumul daunelor morale, la suma de 12.000 euro. A fost înlăturată obligația de plată a daunelor materiale. S-a dispus ca penalitățile de întârziere să fie calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a menținut, în rest, sentința apelată. A fost respinsă cererea formulată de apelantul-reclamant, de obligare a apelantei-pârâte la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Recurentul reclamant solicită casarea în parte a deciziei atacate doar referitor la capătul de cerere ce vizează penalitățile de întârziere invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de apel a interpretat eronat normele de drept material respectiv art. 2208 C. civ., art. 36 alin. (6), art. 37, art. 38 din Ordinul CSA nr. 14/2011 precum și dispozițiile Deciziei nr. 86 din 20.11.2017 pronunțate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește posibilitatea persoanei păgubite de a obține penalitățile de întârziere dacă asigurătorul RCA nu îndeplinește obligațiile la scadență sau le îndeplinește necorespunzător.

Recurentul arată că, contrar temeiurilor legale aplicabile și probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit eronat că nu are dreptul la plata penalităților întrucât nu ar fi solicitat plata sumei propuse de asigurător.

Contrar prevederilor legale, asigurătorul nu a înțeles să justifice ofertele de despăgubire și nici să prezinte motivele pentru care nu a aprobat pretențiile de despăgubire și nici să efectueze plata parțială a sumei oferite încălcând astfel art. 2208 alin. (1) C. civ.

Legiuitorul a instituit regula imperativă ca despăgubirile să fie acordate de asigurător pe cale amiabilă în baza unei cereri de avizare/despăgubire în termenul maxim de 3 luni de la avizare, iar efectuarea plății sumelor nelitigioase să se facă anterior soluționării amiabile sau de către instanța judecătorească, sancțiunea încălcării termenului stabilit fiind reprezentată de aplicarea clauzei penale privind penalitățile de întârziere stabilită de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, fapt ignorat de instanța de apel.

Recurentul arată că nu a fost avut în vedere ansamblul probator și nu s-a răspuns susținerilor acestuia că penalitățile i se cuvin în temeiul legii, motiv pentru care decizia atacată nu respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform art. 1350, art. 1538 art. 1548 C. civ. precum și dispozițiile Directivei 2000/26/CE transpuse în legislația internă prin Legea nr. 136/1995.

Deși a fost invocată, Decizia nr. 86/2017 a Înaltei Curți, menționată anterior, aceasta nu a fost avută în vedere, instanța de apel nefăcând nicio referire la aceasta.

Recurentul-reclamant a invocat și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că decizia prezintă motive contradictorii privind problema de drept dedusă judecății respectiv data de la care curg penalitățile deoarece inițial s-a reținut că pârâta a refuzat să achite oferta deși reclamantul a solicitat plata acesteia, pentru ca apoi să rețină că nu rezultă din actele dosarului că reclamantul ar fi solicitat asigurătorului plata. Recurentul reclamant consideră că decizia atacată nu este motivată în ceea ce privește solicitarea acestuia de a i se acorda penalitățile de întârziere prin prisma prevederilor legale și a culpei asigurătorului.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul pârâtei prin care a invocat excepția nulității demersului procesual pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și desființarea actelor de executare în baza deciziei atacate, cu consecința întoarcerii executării silite conform art. 723 C. proc. civ.

În opinia recurentei, decizia atacată nu a fost motivată raportat la apărările formulate de aceasta și nu s-a avut în vedere jurisprudența depusă la dosar, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 50 alin. (1) din Norma CSA nr. 23/2014, în ceea ce privește cuantificarea daunelor morale.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul-reclamantului prin care a invocat excepția nulității demersului procesual pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 17.11.2022, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 26.01.2023 examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte a admis-o și în consecință a anulat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 601/13.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că analiza memoriului de recurs relevă că pârâta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta repunând în discuție în fapt modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale prin raportare la jurisprudență și apărările sale, ceea ce nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. deoarece vizează aspecte de fond care nu intră în competența instanței de recurs.

Totodată, deliberând asupra excepției nulității recursului reclamantului, invocată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte a respins-o, întrucât din memoriul de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind, deci, incidente prevederile art. 489 alin. (2), raportate la cele ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prin aceeași încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă și intimatul-intervenient C., fiind stabilit termen în sedință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea acestuia.

La termenul din data de 27 aprilie 2023, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul-reclamantului și a reținut următoarele:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a susținut, în esență, nelegalitatea deciziei atacate exclusiv sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere.

Recurentul - reclamant a susținut aplicarea eronată de către Curtea de Apel a dispozițiilor de drept material respectiv art. 2208 C. civ., art. 36 alin. (6), art. 37, art. 38 din Ordinul CSA nr. 14/2011 precum și a dispozițiilor Deciziei nr. 86 din 20.11.2017 pronunțate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește posibilitatea persoanei păgubite de a obține penalitățile de întârziere dacă asigurătorul RCA nu îndeplinește obligațiile la scadență sau le îndeplinește necorespunzător, recurentul-reclamant considerând că i se cuvin despăgubiri de la data avizării de daună.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța de apel a reținut că, din dispozițiile Ordinului nr. 14/2011 rezultă atât cuantumul daunelor moratorii, cât și momentul de început al curgerii acestora, moment care se identifică în funcție de situația premisă ce rezultă în mod necesar din soluția aleasă de legiuitor.

În cauză, a mai reținut instanța de apel, despăgubirea pentru prejudiciul moral suferit urmează a fi stabilită prin hotărâre judecătorească, fapt pentru care penalitățile nu pot curge de la data avizării de daună, întrucât părțile nu s-au înțeles în ce privește cuantumul despăgubirii, reclamantul neacceptând oferta asiguratorului. Raportat la această situație, instanța de apel a reținut că este incidentă teza a II-a a alin. (5) al art. 36, penalitățile urmând a curge din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În ce privește despăgubirea propusă de pârâtă și neachitată reclamantului instanța de apel a reținut că, din actele dosarului, nu rezultă că acesta ar fi solicitat asiguratorului plata acesteia anterior demarării procesului.

Criticile recurentului-reclamant privind aplicarea în cauză a normelor de drept material privind data de la care se acordă penalitățile de întârziere în ceea ce privește asigurările de răspundere civilă obligatorie, sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant referitoare la aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept substanțial, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că instanța de apel a apreciat corect că situația despăgubirilor și a penalităților datorate de către asigurator este reglementată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, conform art. 36 din Ordinul menționat, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza care consacră principiul stabilirii și acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situație în care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situație în care obligația de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Or, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, context în care penalitățile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească.

În ceea ce privește critica relativ la momentul de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, susținerea reclamantului potrivit căreia pârâta trebuie obligată la plata penalităților de întârziere de la data solicitării plății, respectiv data de 30.05.2017, aceasta este nefondată raportat la faptul că cererea de plată a fost formulată după data inițierii litigiului (3.05.2017) situație în care devine incidentă ipoteza stabilirii despăgubirilor pe cale judecătorească cu consecința acordării penalităților, astfel cum s-a arătat, în temen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost soluționat litigiul.

Sub aspectul regimului juridic, penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile înscrise în art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au un pronunțat caracter sancționator aferent refuzului la plată, însă sancțiunea plății unor penalități de întârziere nu poate fi aplicată, decât numai dacă exista o culpă în întârzierea plății despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid și exigibil.

Or, în speță, stabilirea despăgubirilor s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicționale pendinte, ca efect al probatoriului administrat de reclamant, astfel încât, se reține a fi corectă statuarea instanței de apel relativ la determinarea momentului de la care pot fi acordate penalitățile de întârziere în sensul că acestea pot fi acordate doar de la data la care hotărârea instanței de apel a fost comunicată pârâtei și până la data plății efective.

În raport cu argumentele reținute privind aplicare corectă a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte va înlătura ca nefondate și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din considerentele deciziei atacate rezultând în mod clar motivele pe care se întemeiază soluția, sens în care au fost respectate exigențelor motivării unei hotărâri judecătorești expuse în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 601 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C..

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 601 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C..

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii.

Fără cale de atac în ce privește recursul pârâtei.

Definitivă în ce privește recursul reclamantului.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2023.