ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 961/2023

HOTĂRÂRE
26.04.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 961/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 23 august 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, Centrul Militar Județean Vâlcea și Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 41554 din10.07.2019, emisă de Comisia de Contestații a M.Ap. N și înregistrată sub nr. CCP 4177 din 19.07.2019, prin care a solicitat admiterea contestației împotriva deciziei de pensionare nr. 51089 din 21.03.2019.

În acest sens, contestatorul a solicitat să se dispună anularea, recalcularea deciziei de pensie și luarea în considerare a primelor și grupa de muncă, respectiv 6 luni grupa a II-a, să fie obligată pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale să plătească contestatorului suma reprezentând diferențe dintre pensia cuvenită și pensia efectiv încasată începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea unei noi decizii de pensionare, sume care urmează a fi actualizate.

Prin sentința civilă nr. 1815 din 28 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtului Centrul Militar Județean Vâlcea, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la diferențele de pensie aferente perioadei 01.01.2011-22.08.2016 și, în consecință, s-a respins acțiunea vizând plata diferențelor de pensie aferente perioadei 01.01.2011-22.08.2016, ca fiind prescrisă.

Totodată, a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 248 din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul formulat ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data 15 februarie 2022, apelantul-reclamant A. a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei civile nr. 248 din 19 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 442, 443 și 444 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2022, petentul a arătat că obiectul cererii formulate este completarea deciziei civile nr. 248 din 19.01.2022.

La 19.04.2022 petentul a formulat o cerere de recuzare a unui membru al completului în temeiul art. 41 alin. (1) și 42 alin. (1) C. proc. civ., care a fost respinsă prin încheierea din 26 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia nr. 2274 din 3 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de completare a deciziei civile nr. 248 din 19 ianuarie 2022, ca neîntemeiată.

Reclamantul A. a formulat recurs la 17 februarie 2022 împotriva deciziei nr. 248 din 19 ianuarie 2022 iar la 28 aprilie 2022 împotriva încheierii din 26 aprilie 2022, menționând că va depune un memoriu cu motivarea recursurilor declarate.

La 20 iulie 2022, recurentul a depus precizări, prin care a solicitat amânarea judecății cauzei și acordarea unui termen de judecată ulterior soluționării dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin întâmpinarea depusă la 11 august 2022, intimata Comisia de Contestații din Cadrul Ministerului Apărării Naționale a invocat excepția inadmisibilității raportat la prevederile art. 96 și art. 103 din Legea nr. 223/2015, precum și excepția nulității recursurilor formulate împotriva celor două hotărârii, pentru lipsa motivării acestora.

De asemenea, intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursurilor, iar la 5 septembrie 2022, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin decizia nr. 2562 din 6 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 248/2022 din 19 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca inadmisibil; s-a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de revizuire formulată la 03.01.2023 de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Cererea de revizuire nu a fost motivată; în drept au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.

La 23 ianuarie 2023, revizuentul a depus la dosar un înscris intitulat "completare a motivării", arătând că nu a primit decizia atacată, iar la 3 februarie 2023, revizuentul a depus un înscris denumit "completare motivare din 3 ianuarie 2023", prin care a arătat că își menține cererea de chemare în judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de revizuire, Înalta Curte urmează să o admită în considerarea următoarelor argumente:

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ., revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității.

Instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire poate exercita un control judecătoresc al hotărârii atacate (în speță, decizia nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă) numai în măsura în care motivele de revizuire, limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 C. proc. civ., sunt indicate și dezvoltate într-o formă inteligibilă/explicită.

În speță, din observarea cererii de revizuire (inclusiv a completării motivelor de revizuire) ce face obiectul prezentului dosar, se constată că aceasta se prezintă într-o formă care face imposibilă analiza acesteia din perspectiva motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1-11 C. proc. civ., autorul invocând, în mod formal și necircumstanțiat, incidența dispozițiilor prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., fără a arăta care ar fi, în aprecierea sa, motivul concret de revizuire incident în cauză (cu referire la decizia atacată - decizia nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă).

Or, simpla nemulțumire a părții față de hotărârile pronunțate în cauză și invocarea generică a temeiului de drept nu constituie o motivare a căii de atac în condițiile normelor procedurale anterior menționate, revizuentul având obligația să arate și să dezvolte motivele de așa manieră încât să facă posibilă încadrarea cererii de revizuire în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 C. proc. civ.

Constatând, așadar, că imposibilitatea decelării conținutului/motivelor cererii de revizuire, datorate împrejurării mai sus arătate, echivalează cu inexistența motivelor unei astfel de cereri, în temeiul dispozițiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va anula cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-06
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2562/2022
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data 23 august 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea –Secția I Civilă, sub nr.
ÎCCJ 2025-10-16
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2025
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Trib
ÎCCJ 2023-11-21
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2429/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data 23 august 2019
ÎCCJ 2023-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2220/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamant
ÎCCJ 2024-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 924/2024
invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 13.11.2017, invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului
Sursă