ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 914/2023

HOTĂRÂRE

25.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 914/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 8 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantele A., cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești și B., cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, au chemat în judecată pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună:

Obligarea pârâților la stabilirea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 24.12.2019 și pentru viitor și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017;

Obligarea pârâților începând cu data de 24.12.2019 și în continuare, pe viitor și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, la acordarea majorării salariale la salariul de bază prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, respectiv creșterea cu 25% a VRS de 484,18 RON, rezultând astfel un VRS de 605,225 RON;

Repararea prejudiciului prin obligarea pârâților la plata, începând cu data de 24.12.2019 și până la data plății efective, a diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale 605,225 RON și venitul efectiv plătit, actualizarea acestor sume la rata inflației, la care să se adauge și dobânda legală penalizatoare (raportat la parchetele unde și-a desfășurat și își desfășoară activitatea fiecare reclamant).

Prin sentința civilă nr. 1124F din 17 octombrie 2022, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis excepția lipsei competenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, în favoarea Tribunalului Prahova. Totodată, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la instanța competentă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Ialomița a reținut că, prin acțiunea promovată, se solicită acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, iar competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă reclamantele.

De asemenea, prima instanță de conflict a mai reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamantele au calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, respectiv procuror în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, motiv pentru care, a statuat că, în speță, devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Totodată, reținând că dispozițiile art. 127 se referă la situația judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor care își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță, prima instanță de conflict a statuat că, față de calitatea reclamantelor, de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, respectiv procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, potrivit art. 127 C. proc. civ., ar fi trebuit să sesizeze unul dintre tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află Tribunalul Ialomița.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 11 noiembrie 2022, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 336 din 23 februarie 2023, Tribunalul Prahova, secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Prahova și Tribunalul Ialomița, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că, în cauză, reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, iar, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, a menționat că, potrivit art. 216 din același act normativ, dispozițiile respectivei legi, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile legale sus menționate, cea de a doua instanță de conflict a reținut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, cum este și cel de față, reclamantul are, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, respectiv alegerea între instanța de la domiciliul său și instanța de la locul de muncă.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. în prezenta cauză, instanța, evocând dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a reținut că dispozițiile art. 127 din Cod se interpretează restrictiv, în sensul că alegerea altei instanțe din aproprierea curții de apel la care judecătorul, procurorul sau grefierul își desfășoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluționează în fond la instanța respectivă.

Cum, în cauza de față, reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, cea de a doua instanță de conflict a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamantele nu își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, astfel încât, competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță Tribunalului Ialomița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 8 martie 2023, sub numărul de dosar x/2023

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Ialomița și Tribunalul Prahova - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale solicitate de către reclamante, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia și în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, și că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Față de obiectul acțiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competența materială revine în primă instanță tribunalului.

Cât privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste prevederi legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Totodată, se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când persoanele mai sus amintite au calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care acestea își desfășoară activitatea.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, reclamantele își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamante nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Totodată, se reține că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., instanța de judecată competentă să soluționeze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamantelor este în județul Ialomița, rezultă că Tribunalul Ialomița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.