ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 825/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 3 iunie 2014, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. și TT. au chemat în judecată pe pârâta UU. S.A., solicitând constatarea ca abuzivă a modului de calcul al dobânzii în lipsa marjei de calcul și stabilirea urmată de inserarea în contract a acestei noțiuni de marjă (obligatorie conform legii) în sensul stabilirii marjei de calcul a băncii, prin formula dobânda după primul an de creditare, respectiv dobânda inițială minus indicele de referință la data semnării; recalcularea dobânzilor percepute de bancă în comparație cu dobânda stabilită în mod egal prin marja fixă plus indice de referință în sensul stabilirii eventualului excedent de dobândă cu consecința restituirii dobânzilor excedente, în cazul constatării nulității absolute a modului de calcul inițial; constatarea nulității absolute și în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de administrare lunară stabilit la soldul creditului; constatarea nulității absolute și în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare plătit la momentul acordării creditului. S-a solicitat, de asemenea, plata dobânzilor legale pentru toate sumele a căror restituire se va dispune, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta UU. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca lipsită de interes și de obiect a acțiunii formulate, în ceea ce privește capetele de cerere privind modificarea ratei dobânzii și comisionul de administrare, pentru reclamanții care au încheiat acte adiționale prin care au fost modificate aceste elemente, de la data încheierii acestor acte adiționale, respectiv, ca neîntemeiată pentru ceilalți.

Prin cererea precizatoare din 22 aprilie 2018, reclamanții au arătat că înțeleg să atace doar clauzele contractuale privind variația dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare și politica de creditare a băncii, comisionul de acordare și comisionul de administrare din contractele de credit încheiate între părți, iar nu și actele adiționale.

Reclamanții W. și X. au formulat cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 3807 din 14 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulate de W. și X., a respins excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare, a admis primul capăt de cerere având ca obiect nulitatea clauzelor contractuale din contractul de credit nr. x, art. 4.7; contractul de credit nr. x din 24.08.2007, art. 3.2 și contractul de credit nr. x din 05.08.2008, art. 3.3.; contractul de credit nr. x din 04.07.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 27.08.2007, art. 3.3 și contractul de credit nr. x din 08.02.2007, art. 4.3.; contractul de credit nr. x din 09.10.2008, art. 3.7; contractul de credit Nr. x din 09.10.2008., art. 4.7; contractul de credit nr. x, art. 3.3 și contractul de credit nr. x din 08.09.2006, art. 4.3; contractul de credit nr. x din 18.09.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 11.04.2007, art. 3.3.; contractul de credit nr. x din 29.11.2006, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 16.04.2007, art. 3.3.; contractul de credit nr. x din l9.06.2008, art. 4.7; contractul de credit nr. x din 02.07.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 23.06.2008, art. 3.7; contractul de credit nr. x din 14.12.2007, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 22.07.2008, art. 3.7; contractul de credit nr. x din 01.02.2007, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 13.05.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 22.02.2008, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 19.09.2008, art. 4.7; contractul de credit nr. x, art. 4.3; contractul de credit nr. x, art. 4.3; contractul de credit nr. x din 08.08.2008, art. 4.7; contractul de credit nr. x din 20.09.2007, art. 3.3.; contractul de credit nr. x, art. 3.3. A constatat nulitatea absolută parțială a acestor clauze contractuale, în ceea ce privește modificarea ratei dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare și/sau politica de credite a băncii; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. A obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., S., T., U., V., BB., CC., II., LL., MM., NN., QQ., RR. și SS., cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 882 din 17 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de către reclamanți, ca nefondat. A admis excepția lipsei de interes a apelului formulat de pârâtă în contradictoriu cu reclamanți W. și X. și a respins apelul formulat în contradictoriu cu acești reclamanți ca lipsit de interes. A admis apelul formulat de către pârâta UU. S.A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în integralitate cererea de chemare în judecată formulată de către M., N., S., T., U., V. și II.. A menținut în rest sentința apelată. A obligat reclamanții M., N., S., T., U., V. și II. la plata în mod proporțional către pârâtă a sumei de 4.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. și II. și pârâta UU. S.A.

Prin decizia nr. 2180 din 5 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanții A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. și II. împotriva deciziei civile nr. 882 din 17 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanții A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. și II. împotriva sentinței civile nr. 3807 din data de 14 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în ceea ce privește comisionul de acordare și comisionul de administrare. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate. A respins recursul declarat de pârâta UU. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut, în esență, că sunt nefondate criticile formulate de reclamanți referitoare la respingerea motivului de apel referitor la restituirea dobânzilor plătite excedentar și cele formulate de reclamanții VV., T. și II. relativ la respingerea cererii privind constatarea nulității clauzei privind modificarea ratei dobânzii, dar sunt fondate cele referitoare la caracterul abuziv al clauzelor care reglementează comisionul de acordare credit și pe cel de administrare întrucât din conținutul acestora nu rezultă care sunt contraprestațiile băncii, iar respectivele prevederi contractuale nu au fost negociate. Astfel, cauza a fost trimisă spre o nouă judecată cu privire la analiza caracterului abuziv al clauzelor care prevăd aceste comisioane.

Referitor la recursul formulat de pârâtă, Înalta Curte a reținut că modalitatea în care a fost redactată clauza privind dobânda nu conține criterii bine individualizate care să permită consumatorului obișnuit să verifice întrunirea condițiilor de aplicare a clauzei și modul de aplicare efectivă a clauzei de către bancă, aceasta fiind abuzivă în sensul alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000. Criteriul menționat în contract, respectiv "evoluția pieței financiare și/sau politica de credite a băncii", nu respectă cerințele legii, motiv pentru care recursul băncii a fost respins.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2014*.

Prin decizia nr. 408 din 5 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererile de apel formulate de reclamanții A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ., RR., în rejudecare după casare, ca nefondate. A obligat reclamanții la cheltuieli de judecată în cuantum de 19.709 RON către pârâtă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ. și RR., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale Directivei 93/13 în sensul că, deși a constatat că prevederile contractuale de la art. 3.2 din convenția de credit nu au fost negociate și sunt abuzive, a apreciat că nu se impune restituirea sumelor încasate în temeiul acestor prevederi.

Recurenții-reclamanți arată că respectivele clauze referitoare la dobândă au creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor, cu încălcarea cerinței de buna-credință întrucât banca și-a rezervat, prin contract, dreptul de a modifica ratele în funcție de indici necunoscuți la momentul contractării. Apreciază că aceste clauze sunt contrare dispozițiilor din C. civ. în conformitate cu care dobânda trebuie să fie determinată sau determinabilă.

Autorii căii de atac afirmă și caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare deoarece contractul este preformulat, iar comisionul disimulează o dobândă, ceea crește artificial costul creditului, iar aceasta dovedește reaua-credință a băncii.

Referitor la comisionul de acordare, recurenții arată că art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010 interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit și apreciază că valoarea acestui comision este ridicată. Menționează că acest comision nu este prevăzut expres în scadențar, cuantumul său nefiind menționat în contract. Se face trimitere la sentința civilă nr. 2447 din 2 aprilie 2018 prin care Judecătoria Târgu Jiu a constatat caracterul abuziv al respectivei clauze și a dispus restituirea sumelor încasate cu acest titlu. Se susține că nu au fost respectate prevederile art. 45 din Legea nr. 296/2004 și se pretinde că practica băncilor de a încasa un comision de acordare este incorectă, iar dezechilibrul trebuie analizat în raport și de costurile suportate de bancă în mod real. Aceleași părți apreciază că un astfel de comision este interzis expres de art. 15 din Legea nr. 193/2000.

Recurenții-reclamanți arată că au fost încălcate și dispozițiile art. 3 lit. a) și b) și art. 18 din O.G. nr. 21/1992 și susțin că nu au fost avute în vedere cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-26/13 Kasler referitor la caracterul inteligibil al clauzelor contractuale. Mai arată că intimata-pârâtă nu i-a informat pe recurenții-reclamanți în legătură cu comisioanele de administrare și de acordare și cu privire la contraprestația băncii și consideră că acestea au o valoare foarte mare în raport de costurile creditului.

Recurenții-reclamanți au indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 martie 2021 și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 5 aprilie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte, față de dispozițiile art. 501 C. proc. civ., nu va analiza criticile referitoare la soluționarea capătului de cerere prin care s-a solicitat modificarea ratei dobânzii întrucât instanța supremă s-a pronunțat în mod definitiv asupra acestui aspect prin decizia nr. 2180 din 5 noiembrie 2020, pronunțată în primul ciclu procesual în calea de atac a recursului. Prin această hotărâre s-a stabilit că argumentele prezentate de reclamanți în dezvoltarea respectivului motiv de recurs nu sunt fondate, Înalta Curte dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată doar în ceea ce privește rejudecarea apelului declarat de reclamanți, sub aspectul comisionul de acordare și comisionul de administrare. Celelalte dispoziții ale deciziei nr. 2180 din 5 noiembrie 2020 au fost menținute.

În ceea ce privește criticile prin care recurenții-reclamanți susțin încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. a) și b) și art. 18 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, referitoare la obligația de informare, instanța supremă constată că acestea au fost formulate omisso medio. Deoarece au fost aduse în atenția instanței direct în recurs, fără a fi fost supuse în prealabil examinării instanței de apel, Înalta Curte nu le va analiza.

Susținerile autorilor căii de atac privind nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care se interzice perceperea comisionului de retragere, nu vor fi avute în vedere deoarece clauza considerată abuzivă de recurenți și a cărei anulare au solicitat-o se referă la comisionul de acordare.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții-reclamanți susțin caracterul abuziv al clauzelor ce stipulează comisionul de acordare și de administrare, invocând încălcarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, deoarece curtea de apel a respectat limitele casării stabilite prin decizia nr. 2180 din 5 noiembrie 2020 și a analizat punctual conținutul clauzelor contestate, stabilind că sunt redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut că un consumator mediu informat poate înțelege din chiar denumirea respectivelor comisioane care este scopul pentru care sunt percepute și a detaliat care sunt operațiunile de acordare și de administrare a creditului. În mod corect, curtea de apel a mai reținut și că recurenții au putut aprecia impactul economic al achitării acestor comisioane, cu atât mai mult cu cât comisionul de acordare a fost plătit la încheierea contractului, iar cuantumul celuilalt comision este cuprins în graficele lunare de rambursare.

Instanța supremă notează că în cursul noii judecăți în apel au fost corect aplicate statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-621/17 Kiss, în sensul că simpla împrejurare că respectiva clauză contractuală nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestuia "nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenți, în contradicție cu cerința de bună-credință." Prin aceeași decizie, instanța europeană a reținut că "cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul unui comision de acordare sau de administrare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză."

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se învederează un cuantum prea ridicat al celor două comisioane deoarece în mod corect instanța de apel a reținut că acest aspect nu poate fi supus analizei instanței de judecată întrucât dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 interzic asocierea evaluării naturii abuzive a clauzei cu cerințele de preț și plată.

Nu vor fi reținute nici criticile prin care se arată că instanța de apel nu a ținut cont de cele dispuse prin sentința civilă nr. 2447 din 2 aprilie 2018 a Judecătoriei Târgu Jiu întrucât recurenții nu precizează dacă înțeleg să invoce un eventual efect pozitiv al autorității de lucru judecat și care ar fi argumentele care ar sprijini o astfel de susținere. Simpla mențiune în sensul că într-un alt proces o instanță de fond a dispus anularea unei clauze contractuale nu echivalează cu existența identității de părți sau de chestiune litigioasă.

Înalta Curte nu avea avea în vedere afirmațiile recurenților referitor la nerespectarea de către pârâtă a obligației de informare la momentul încheierii contractului deoarece acesta este un aspect de fapt care nu mai poate fi adus în discuție în cadrul controlului de neleglitate din recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ. și RR. împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-reclamanți la plata, în solidar, către intimata-pârâtă UU. S.A. a sumei de 20.006,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ. ȘI RR. împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenții-reclamanți la plata, în solidar, către intimata-pârâtă UU. S.A. a sumei de 20.006,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.