ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității clauzelor de la art. 5.2 și art. 5.3 privind modul de calcul al dobânzii, din cuprinsul contractului de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 11 aprilie 2008 încheiat între reclamanți și pârâta C. S.A., având în vedere că aceste clauze au fost declarate abuzive prin sentința nr. 5316/2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, sentință rămasă definitivă ce produce efecte erga omnes; ca urmare a constatării nulității clauzelor prevăzute la art. 5.2 și art. 5.3 din contract, să se dispună obligarea băncii ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța, să pună la dispoziție reclamanților un act adițional la contractul de credit, sub sancțiunea plății de daune-cominatorii de 200 RON pe fiecare zi de întârziere, prin intermediul căruia clauzele abuzive de la art. 5.2 și art. 5.3 referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii să fie înlocuite cu noi clauze, aliniate prevederilor legale în vigoare referitoare la modul de stabilire al dobânzii în contractele de credit cu consumatorii, în sensul că dobânda este una variabilă (în funcție excluside variația indicelui Libor), fiind compusă din marja fixă a băncii de 4.1767 pp + Libor la 3 Luni, această dobândă urmând a fi aplicabilă pe toată perioada de valabilitate a contractului de la data acordării acestuia; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 18.086,23 CHF, încasată de către bancă fără a ține cont de variația indicelui Libor, de la data primei rate de plată și până la data formulării cererii de chemare în judecată, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ce va curge până la data plății efective, pentru suma de 18.086,23 CHF; constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 9.1, art. 9,2, art. 9.3 și art. 9.4 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x și, pe cale de consecință, constatarea nulității acestora; ca urmare a constatării nulității prevederilor contractuale indicate la punctul 4, să se dispună obligarea pârâtei la înghețarea cursului de schimb valutar RON-CHF, pentru efectuarea plăților, la valoarea de la data semnării contractului, respectiv la valoarea de 2,3926 RON/1CHF, precum și obligarea pârâtei la calcularea ratelor aferente contractului de credit la valoarea cursului valutar 1CHF/RON de la data semnării contractului de credit (2,3926 RON/1CHF), respectiv obligarea acesteia la rambursarea diferențelor în plus rezultate din diferența de curs valutar dintre cursul de 2,3926 RON/1CHF valabil la data încheierii contractului și cursul RON-CHF și cursul valutar RON-CHF valabil la data scadentă a fiecărei rate, plus dobânda legală aferentă acestor sume plătite în plus (reclamanții au precizat că suma plătită în plus, ca urmare a diferenței de curs valutar, este de 65.387,65 RON); constatarea caracterului abuziv și, prin urmare, constatarea nulității clauzei de la art. 6.1 lit. b) privind comisionul de acordare a creditului și a clauzei de la art. 6.1 lit. c) privind comisionul de rambursare anticipată; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4959 din 27 aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 2683/2017 din 29 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 5.2 și art. 5.3 din contractul de credit nr. x/1000/9003 din 11 aprilie 2008, în varianta sa inițială și a obligat pârâta la restituirea către reclamanți a diferenței dintre dobânda efectiv achitată și cea datorată conform ratei de 6,99% pe an, inițial convenită, de la data încheierii contractului până la data pronunțării la care se adaugă dobânda legală calculată de la data fiecărei plăți până la achitarea efectivă; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 3 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 2683 din 29 iunie 2017, în sensul că se va menționa "ambii reclamanți", în loc de "ambii apelanți"; a respins cererea de lămurire, ca neîntemeiată.

Reclamanții A. și B. au formulat apel împotriva sentinței civile nr. 2683 din 29 iunie 2017 și a încheierii din 3 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 2452 din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondate cererile de apel formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2683 din 29 iunie 2017 și a încheierii din 3 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A. și B..

Prin decizia nr. 782 din 30 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanții A. și B., a casat decizia și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut, în esență, că fiind întemeiate criticile subsumate pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu a fost cercetat motivul de apel prin care reclamanți au solicitat, urmare a constatării nulității clauzelor de la art. 5.2 și art. 5.3 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 11 aprilie 2008, să fie obligată pârâta ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să pună la dispoziția împrumutaților un act adițional la contract. A mai reținut ca fiind întemeiată susținerea reclamanților, potrivit căreia instanța de apel a soluționat cauza în considerarea altor temeiuri de fapt și de drept decât cele indicate de reclamanți prin cererea introductivă. Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune analiza criticilor reclamanților vizând aplicarea greșită a legii și a pus în vedere curții de apel ca, în cadrul noii judecăți, să țină cont de dezlegarea dată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la data de 9 iulie 2020 în cauza C-81/19 (NG, OH împotriva S.C. Banca Transilvania S.A., în măsura în care va aprecia că răspunsurile date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la întrebările preliminare sunt de natură a influența soluția ce urmează a fi dată în cauză asupra apelurilor reclamanților.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 2236 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2683 din 29 septembrie 2017 și a încheierii din 3 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe de același grad.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorii căii de atac afirmă, cu privire la soluția de respingere a apelului formulat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2017, că motivarea deciziei este contradictorie și străină de natura cauzei, încalcă normele de drept material care guvernează contractele de credit și legislația consumatorului și autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5316/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015. Astfel, autorii căii de atac apreciază că statuarea curții de apel în sensul că prin anularea clauzelor art. 5.2 și art. 5.3 din contractul de credit s-a transformat dintr-un contract cu dobândă variabilă într-un contract cu dobândă fixă este străină obiectul cauzei și de înțelegerea părților, aspect dovedit de celelalte prevederi contractuale și de corespondența părților. Arată că această statuare este și contradictorie deoarece pe de o parte, curtea de apel a reținut că nu poate interveni în relația dintre părți și nu poate obliga intimata la încheierea unui act adițional, iar pe de altă parte a modificat contractul, transformându-l într-unul cu dobândă fixă. Susțin că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5316/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 atunci când a reținut că banca avea dreptul de a încasa constant aceeași dobândă de 6,99% și că recurenții nu au suferit niciun prejudiciu material.

Referitor la respingerea apelului promovat împotriva sentinței civile nr. 2683 din 29 iunie 2017 privind modul de soluționare al petitelor 2, 3, 4, 5 și 6 din cererea de chemare în judecată, autorii căii de atac susțin că decizia recurată conține o motivare străină de natura cauzei întrucât nu ține cont de faptul că formula de calcul a dobânzii solicitată de recurenți se bazează pe valoarea dobânzii inițiale din contract și pe valoarea indicelui Libor de la data încheierii contractului. Arată că motivarea este și contradictorie referitor la intervenția instanței în contract și că se încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5316/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Recurenții-reclamanți consideră că prevederile art. 9.1, 9.2, 9.3 și 9.4 din contract au caracter abuziv, fiind dovedită condiția dezechilibrului contractual determinat de creșterea cursului de schimb RON-CHF de la data încheierii contractului până la data formulării recursului. Invocă puterea de lucru judecat a unor hotărâri pronunțate într-o speță similară, cum ar fi decizia nr. 729/2017 a Curții de Apel Cluj, și susține că instanța de apel nu a arătat de ce nu a luat în considerare anumite argumente legate de aplicabilitatea art. 1578 C. civ.

Cu privire la soluția pe motivele de apel referitoare la comisionul de administrare și de rambursare anticipată, autorii căii de atac apreciază că respectivele clauze nu au un caracter clar și inteligibil în accepțiunea statuărilor din Cauza C-186/16 Andriciuc întrucât nu sunt menționate serviciile prestate de bancă, iar comisionul este calculat raportat exclusiv la cuantumul creditului. Mai susțin că motivarea este contradictorie și că a fost încălcată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 4075/2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015.

Recurenții-reclamanți au indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 2236 din 16 decembrie 2021 și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 5 aprilie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, referitor la excepția lipsei calității de reprezentant și excepția nulității întâmpinării invocate de apărătorul recurenților-reclamanți la termenul de la 5 aprilie 2023, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 205 C. proc. civ., sancțiunea nulității nu este prevăzută de lege. În lipsa unui element din cuprinsul întâmpinării sau în cazul în care nu este îndeplinită o condiție de formă extrinsecă, cum ar fi lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat actul de procedură, sancțiunea care intervine este decăderea pârâtului din dreptul de a mai formula apărări sau invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Astfel, instanța, cu ocazia examinării fondului recursului și având în vedere că nu au fost invocate excepții de ordine publică, nu va avea în vedere susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării.

Referitor la recurs, instanța supremă va înlătura criticile prin care autorii căii de atac arată că motivarea pentru care a fost respins apelul formulat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2017 a Tribunalului București este străină de natura cauzei și contradictorie deoarece, cu ocazia unei noi judecăți, curtea de apel a constatat că dispozitivul sentinței civile nr. 2683/2017 din 29 iunie 2017 este clar și stabilește obligația pârâtei de a restitui reclamanților diferența dintre dobânda efectiv achitată și cea datorată conform ratei de 6,99% pe an, inițial convenită, de la data încheierii contractului până la data pronunțării, la care se adaugă dobânda legală. De asemenea, vor fi înlăturate criticile prin care se susține că soluția pronunțată asupra acestui apel încalcă normele de drept material și autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5316/2015 deoarece potrivit dispozițiilor art. 443 C. proc. civ., părțile pot cere instanței lămurirea dispozitivului în situația în care există dubii cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea sa. Autorii căii extraordinare de atac aduc în discuție aspecte legate de soluția data de curtea de apel în urma analizării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2683/2017 din 29 iunie 2017, fără a se raport la considerentele pentru care instanța de apel a respins apelul formulat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2017. Or, în cadrul procedurii speciale a lămuririi de dispozitiv, părțile nu pot solicita instanței reformarea hotărârii pronunțate asupra fondului litigiului.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susține că motivarea este străină de natura cauzei și contradictorie în ceea ce privește respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2683/2017 din 29 iunie 2017 întrucât din considerentele hotărârii recurate reiese că au fost respectate exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, în acord cu cele statuate prin sentința civilă nr. 5316 din 29 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 14 din 10 februarie 2016 în urma respingerii apelurilor de către Curtea de Apel București, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă soluția tribunalului de a constata nulitatea clauzelor prevăzute la art. 5.2 și art. 5.3 din contractul de credit. Analizând conținutul contractului, instanța de apel a constatat că în lipsa celor două clauze anulate și a oricărei alte prevederi contractuale referitoare la formula de calcul a dobânzii, rămân aplicabile dispozițiile art. 5.1 care stipulează un procent fix al dobânzii, de 6,99% pe an. A mai precizat instanța de apel că nu se poate modifica conținutul contractului pe cale judiciară, motiv pentru care a apreciat ca fiind corectă soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată referitor la restituirea sumelor încasate în plus de bancă cu titlu de dobândă și de respingere a capătului de cerere referitor la semnarea actului adițional. Se constată că este corect raționamentul instanței și legat de respingerea apelului prin raportare la analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 9.1 - art. 9.4 din contract întrucât este logică înlănțuirea argumentelor prezentate de curtea de apel, plecând de la analiza statuărilor din Cauza C-81 Șerban și concluzionând că respectivele prevederi contractuale reflectă principiul nominalismului, reglementat de art. 1578 C. civ., motiv pentru care sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000. Cu privire la comisionul de acordare și la cel de rambursare anticipată, curtea de apel examinează succesiv condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000, reține caracterul nenegociat al contractului, dar constată că nu este îndeplinită condiția dezechilibrului semnificativ, indicând punctual argumentele care sprijină această soluție.

Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și a limitelor de casare impuse de instanța de recurs în primul ciclu procesual și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri.

Instanța supremă nu va reține criticile prin care se susține că prin decizia curții de apel a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5316 din 29 iulie 2015 întrucât curtea de apel a dat eficiență soluției pronunțate de Tribunalul București în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5.2 și 5.3 din contractul de credit în sensul că a menținut soluția de anulare a acestor clauze și, în același timp, a constatat că prin respectiva sentință nu a fost obligată banca să le înlocuiască cu altele prin care să se stabilească o dobândă variabilă și o anumită formulă de calcul.

Vor fi înlăturate și criticile prin care se arată că prin respingerea apelului în ceea ce privește capetele de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor de risc valutar s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 729/2017 a Curții de Apel Cluj și a deciziei nr. 4075/2015 a Tribunalului București deoarece autorii căii de atac invocă în realitate o eventuală putere de lucru judecat a unor hotărâri din alte procese, fără a argumenta existența identității de părți, cauză și obiect și nici legătura dintre litigii. Împrejurarea că într-o decizie de speță, o altă instanță a dat o interpretare diferită acelorași chestiuni, interpretare pe care recurenții o consideră favorabilă, nu justifică reformare deciziei atacate pe temeiul invocat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Din perspectiva acestui motiv de casare, recurenții susțin că a fost greșit aplicat principiul nominalismului și că au fost încălcate normele de drept material referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei care prevede comisionul de acordare.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se arată că nu au fost respectate dispozițiile art. 1578 C. civ. întrucât în sensul atribuit de dreptul Uniunii Europene, actele sau normele obligatorii ale dreptului național sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, atât normele imperative, cât și cele supletive, acestea din urmă fiind menționate în mod expres în considerentul al treisprezecelea ca fiind cele ce se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri.

Această interpretare a prevederilor Directivei 93/13 a fost evidențiată și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein - Westfalen eV, în Cauza C-34/13 Monika Kusionova împotriva Smart Capital a.s., precum și în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești S.A.

Totodată, prin hotărârea pronunțată în Cauza C-186/16 Andriciuc, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condițiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13, neîndeplinirea uneia dintre condiții făcând de prisos analiza celor subsecvente și determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate.

Prin hotărârea nr. 89 din 9 iulie 2020, pronunțată în Cauza C-81/19 Șerban, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în considerarea propriei jurisprudențe, că, " (...) din moment ce, potrivit instanței de trimitere, clauza din condițiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal reflectă o dispoziție de drept național care este de natură supletivă, ea intră sub incidența excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13."

Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza C-81/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că "expresia «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii», în sensul articolului 1 alin. (2) din Directiva 93/13, acoperă, ținând seama de al treisprezecelea considerent al acestei hotărâri, și norme supletive, cu alte cuvinte acelea care, potrivit legii, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu fi intervenit alte acorduri, iar faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispozițiile vizate la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive".

Raportat la aceste considerente, instanța supremă apreciază că în mod corect a reținut curtea de apel că în contractul de credit se prevede obligația împrumutaților de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF). Această clauză reflectă principiul nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 C. civ. din 1864 în conformitate cu care "obligația ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract", iar la alin. (2) se prevede "întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plății." Altfel spus, debitorul obligației de restituire a unui împrumut de consumație (categorie care include și creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuațiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părțile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menționată se aplică în lipsa unei alte înțelegeri a părților de vreme ce recurenții-reclamanți s-au obligat prin contractul de credit să restituie împrumutul în aceeași valută.

Astfel, Înalta Curte reține că, față de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13 și de cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, clauzele contractuale în discuție nu pot forma obiectul cenzurii instanței de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000.

Instanța supremă va înlătura și susținerile prin care se solicită revizuirea efectelor contractului de credit în sensul înghețării cursului de schimb RON-CHF la cursul de la data semnării contractului și recalcularea ratelor de credit denominarea în moneda națională întrucât aceste solicitări ale recurenților tind la modificarea prevederilor contractuale, cerând judecătorului să intervină în acordul de voință al părților, demers care nu este permis nici de prevederile legale și nici de jurisprudența europeană (Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito).

Față de respingerea motivului de apel referitor la constatarea caracterului abuziv al art. 9.1 - art. 9.4 din contractul de credit și la solicitarea de înghețare a cursului valutar și recalcularea ratelor de credit, este logică și corectă soluția curții de apel de respingere a apelului relativ la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate ca urmare a diferențelor de curs valutar.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții-reclamanți susțin caracterul abuziv al clauzei ce stipulează comisionul de acordare deoarece curtea de apel a reținut, în esență, că din denumirea acestuia rezultă cu claritate care este contraprestația băncii, iar recurenții au putut aprecia impactul economic al achitării acestui comision, cu atât mai mult cu cât a fost perceput o singură dată.

Instanța supremă notează că în apel au fost corect aplicate statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-621/17 Kiss, în sensul că simpla împrejurare că respectiva clauză contractuală nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestuia "nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenți, în contradicție cu cerința de bună-credință." Prin aceeași decizie, instanța europeană a reținut că "cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul unui comision de acordare sau de administrare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză."

Înalta Curte nu va analiza aspectele de fapt legate de corespondența purtată de părți ulterior pronunțării sentinței civile nr. 5316 din 29 iulie 2015 și nici susținerile recurenților prin care se invocă cu titlu formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se arăta în concret care este norma de drept material vizată și în ce sens nu a fost respectată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2236 din 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2236 din 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.