ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2023

Ședința publică din data de 23 martie 2023

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2464/17.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 40/06.02.2020 a Curții de Apel Iași, secția Civilă și a obligat-o pe recurentă la plata sumei de 13.822,18 RON către intimata-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea ei.

În motivare, contestatoarea a susținut că hotărârea dată în recurs este rezultatul unor erori materiale care, dacă ar fi fost sesizate la timp și în mod corect, ar fi condus la o altă soluție.

Contestatoarea a subliniat că analiza instanței supreme asupra motivelor de recurs pornește de la premisele eronate că intimata nu a fost parte în dosarul de insolvență nr. x în care judecătorul sindic a pronunțat sentința nr. 308/F/30.10.2018 a Tribunalului Vaslui, secția Civilă, în timp ce A. S.R.L. nu a fost niciodată parte la această procedură. Or, situația se prezintă în mod esențial diferit față de cea reținută de instanța de recurs. Intimata a fost președintele comitetului creditorilor în procedura insolvenței și a făcut parte într-un consorțiu procesual obligatoriu la soluționarea dosarului nr. x/2012 De asemenea, B. a fost parte în acest dosar, iar contestatoarea a avut calitatea de parte în procedura de insolvență.

Astfel, în opinia contestatoarei, pornind de la premise eronate, instanța de recurs a ajuns la concluzia că nu se aplică efectele puterii de lucru judecat ale sentinței nr. 308/F/30.10.2018 a Tribunalului Vaslui, secția Civilă și nici dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Potrivit contestatoarei, prin înlăturarea considerentelor reținute de judecătorul sindic referitoare la existența legăturii de interdependență și înțelegerea părților de a nu activa pactul comisoriu, instanța de recurs a reținut o dezlegare total opusă cu privire la legătura dintre planul de reorganizare a debitoarei C. S.A. și contractul de cesiune, apreciind că cele două acte sunt independente.

În drept, a invocat ar. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 13.03.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității contestației în anulare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia.

Excepția tardivității contestației în anulare nu va mai fi analizată, deoarece intimata a renunțat la susținerea acesteia, așa cum a fost consemnat în practicaua deciziei.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele invocate de contestatoare sunt circumscrise dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Acest text legal are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, și nu acele greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În prezenta cauză, Înalta Curte observă că autoarea căii de atac este nemulțumită, în realitate, de modul în care a fost soluționat recursul, susținând că instanța de recurs a plecat de la o premisă eronată în ceea ce privește părțile implicate în dosarul de insolvență nr. x, fapt ce a condus la neaplicarea efectelor puterii de lucru judecat rezultate din sentința nr. 308/F/30.10.2018 a Tribunalului Vaslui, secția Civilă și la considerarea ca nefondate a criticilor pe care le-a formulat referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte subliniază că verificarea modului în care instanța de recurs a analizat motivele de casare invocate prin memoriul de recurs nu poate face obiectul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, căci altfel ar însemna să se deschidă dreptul părților la rejudecarea căii de atac în care a fost pronunțată o hotărâre definitivă.

Așadar, întrucât aspectele dezvoltate de contestatoare nu se încadrează în motivul de contestație în anulare invocat, ci reprezintă, în realitate, motive pentru exercitarea căii de atac a recursului, ele nu pot fi evaluate în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății și nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluționată, în conformitate cu opiniile contestatoarei.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, nefiind incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare și, întrucât contestatoarea a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei, în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2464/17.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata D. S.A. București.

Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 14.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2023.