ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 705/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 122 din 8 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâtelor C. S.A. și S.C. D. S.R.L., și s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat "Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. x" din data de 23.11.2009.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civila nr. 369/A din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, apelul pârâtei C. S.A. a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând admiterea caii de atac și casarea deciziei atacate, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâta a arătat următoarele:

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a prevederilor art. 248 C. proc. civ. raportate la art. 14 alin. (5) C. proc. civ., 22 alin. (2), alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ. și art. 6 CEDO, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta arată că prin cererea de apel nu a formulat critici cu privire la modul greșit în care a procedat prima instanță prin încheierea de ședință din data de 09.11.2021, unind excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.A. și excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul, așa cum greșit a apreciat instanța de apel, ci a criticat nesoluționarea excepțiilor respective de către instanța de fond.

Apreciind greșit critica formulată de apelanta-pârâtă, instanța de apel a analizat și s-a pronunțat asupra a altceva decât ceea ce i s-a solicitat.

Recurenta subliniază că, deși instanța de apel a reținut că banca nu a reiterat aceste excepții în concluziile orale puse la data de 09.11.2021, nu există nicio dispoziție legală care să stipuleze că instanța poate lăsa nesoluționate excepții procesuale în teza în care nu se reiau oral argumentele expuse laborios pe cale de întâmpinare, iar față de dispozițiile aceleiași instanțe din încheierea pronunțată în data de 09.11.2021, este evident că instanța de fond avea obligația să se pronunțe asupra excepțiilor respective o dată cu pronunțarea asupra fondului, de vreme ce le-a unit cu acesta.

În speță, însă, instanța nu a făcut o astfel de recalificare a excepțiilor și nu a pus-o în discuția părților, dar nici nu s-a pronunțat asupra excepțiilor.

Pe cale de consecință, susține recurenta-pârâtă, în oricare dintre ipoteze ne-am regăsi, în mod greșit instanța de apel a reținut respectarea prevederilor art. 14 alin. (5) (instanța este obligată ... să supună discuției toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt si de drept invocate), art. 224 și art. 243 C. proc. civ., ce se coroborează cu art. 248 C. proc. civ. și art. 22 alin. (4) C. proc. civ., dispoziții nerespectate în privința excepțiilor procesuale în prezenta cauza.

Este de menționat că, în principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanță, cercetând cauza și constatând că toate chestiunile de fapt și toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleași ca și cele discutate în primă instanță, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit.

Însă, atâta timp cât în instanța de fond nu s-au soluționat excepțiile procesuale, nu poate să existe un acord cu prima instanța, și trebuia ca instanța de apel să le analizeze punctual, date fiind caracterul devolutiv al fazei procesuale și mențiunea formulată în sensul menținerii argumentelor din primul ciclu procesual în dezvoltarea lor, respectiv:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.A. în teza finală a petitului nr. 1 (privind contractul în baza căruia s-au valorificat garanțiile în procedura execuțională cu trimiteri la valabilitatea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2012 instrumentat de BEJA E.), pe considerentul că instanța nu se poate pronunța și raporta la o procedură în care banca nu este și nu a fost parte, întrucât se încalcă calitatea părților în procedura execuțională și se produc efecte în raport de un terț al procedurii de executare, C. S.A.

Excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că orice incidente cu privire la titlul sau procedura execuțională puteau să fie invocate strict pe calea specială a contestației la executare, în termenele imperative statuate procedural, și nu într-o procedura de drept comun, precum cea aleasă de reclamanți. În cauză, în raport de executarea silită, se putea analiza doar pe calea contestației la executare lipsa titlului față de depunerea proiectului contractului nr. x/23.11.2009, iar nu invalidarea sa pe calea dreptului comun în prezentul litigiu, prin constatarea nulității unui Poiect/Draft/Script, nefiind vorba de un act juridic.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu cuprinde o motivare proprie, care sa prezinte o analiza completă și nemijlocită a tuturor problemelor de drept ridicate de prezenta cauză, din care părțile să fie convinse că "s-a făcut dreptate", instanța de apel încălcând obligațiile statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 6 CEDO, dispoziții care instituie obligația indicării situației de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis și a celor pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor.

Susține recurenta că este cu totul injust ca instanța să preia poziția procesuală a părții adverse, inclusiv trimiterile scoase din context făcute de intimații - reclamanți cu privire la apărări ale băncii din faze procesuale sau litigii precedente, fără a le verifica conținutul in documentele procedurale depuse de banca

De asemenea, se arată că la fila x din decizia civila nr. 369/14.06.2022, pronunțata de Curtea de Apel Timișoara, se rețin motive străine de natura cauzei și, prin raportare la prevederile art. 425 C. proc. civ., evocate în precedent, nu se indică cum s-au probat de către reclamanți susținerile acestora și care este raționamentul juridic ce a determinat instanța să rețină nulitatea proiectului de contract din 2009.

Astfel, se ridică la rang de motivare a unei hotărâri judecătorești niște susțineri sau afirmații neprobate privind neînsușirea de către reclamanți a draftului supus analizei. Chiar dacă recurenta-pârâtă a susținut că nu există un contract bancar, capătul de cerere fiind lipsit de obiect, întrucât draftul contractului nu a fost implementat nefiind îndeplinite condițiile bancare pentru restructurarea produsului, instanța nu putea reține că acest înscris nu a fost semnat de reclamanți, în lipsa administrării unei probe științifice în acest sens.

De asemenea, recurenta arată că la fila x din decizia anterior menționată se reține faptul că ceea ce s-a pus în executare a fost contractul din 2009 și nu contractul de ipoteca de sine stătător, mențiune total străină de cauză, prin raportare la cererea de executare silita înregistrată sub nr. x la BEJ și faptul că, in vederea încuviințării executării silite, s-a înaintat și se afla depus la dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Timișoara contractul de ipoteca autentificat sub nr. x/28.10.2008 de către BNP Roman.

Recurenta - pârâtă precizează faptul că nu poate fi afectată valabilitatea procedurii execuționale, întrucât contractul de ipoteca autentificat sub nr. x/28.10.20084 de către BNP F. este titlu executoriu prin el însuși, iar executarea imobiliara s-a închis in anul 2017, prin vânzarea ultimei garanții.

Motive străine de prezenta cauză sunt cuprinse și în motivarea de la fila x, unde se reține cesionarea proiectului de contract din 2009, în contextul în care în contractul de cesiune de creanțe este indicat în mod expres contractul de credit x din 2008, fără a se fi produs dovezi privind cesionarea unei creanțe dintr-un act juridic din 2009.

Cu referire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material"), recurenta-pârâtă invocă faptul că instanța de apel, menținând soluția instanței de fond, califică nejudicios proiectul de contract/draftul de informare prealabilă a clientului, specific procesului de negociere în etapa de analiză a eligibilității, ca fiind un contract de credit/act juridic, fiind astfel încălcate dispozițiile: art. 1579 C. civ. de la 1864 (contractul de credit constituie o varietate a contractului de împrumut cu dobândă), art. 942 C. civ. (contractul fiind acordul dintre persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic) raportat la art. 948 C. proc. civ. și prevederile art. 35-59 din Codul Comercial, coroborate cu dispozițiile din legislația specială, ce are caracter derogator și impune o procedură pre-contractuală.

Apreciază recurenta că se încalcă și se aplică greșit normele de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), întrucât instanța nu analizează condițiile generale, dar și speciale pentru calificarea înscrisului nr. x/23.11.2009 ca fiind un contract de credit bancar, adică o convenție, hotărârea judecătoreasca fiind vădit nelegală prin prisma faptului că se declara nulitatea unui proiect de contract, a unui înscris ce nu constituie act juridic

Nulitatea este sancțiunea ce lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, iar actul juridic este manifestarea de voința sau, după caz, acordul de voința făcut cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil concret.

Per a contrario, in lipsa unor manifestări de voința concordante ale pârtilor contractante, nu ne putem afla în prezenta unui contract.

În speță, raportul juridic care ar fi luat naștere în contextul în care s-ar fi format contractul, prin manifestarea de voință valabilă a ambelor părți, ar fi constat în amânarea la plata a ratelor de credit si de dobânda pentru o anumita perioada si capitalizarea acestora (transformarea acestora in credit), raport juridic care nu s-a născut, restructurarea/amânarea la plata nefiind implementată.

În realitate, cea care a produs efecte juridice față de reclamanți a fost calificarea greșită a respectivului înscris ca fiind contract de credit, însa nici faptul ca respectivul înscris a fost utilizat de cesionar pentru a solicita încuviințarea executării silite, inclusiv în baza sa, și nici faptul că instanța, intr-o procedura necontencioasă, a încuviințat executarea silita inclusiv în baza sa, nu transforma respectivul înscris intr-un act juridic bilateral.

Din punct de vedere al efectelor unei atare încuviințări, situația este similara cu cea în care, de exemplu, s-ar fi obținut executarea silita în baza ciornei unei declarații angajament, în locul declarației angajament semnate.

În atare situație, soluția juridică nu este în niciun caz aceea de anulare a ciornei declarației angajament, care nu este un act juridic, ci aceea de constatare a lipsei unui titlu executoriu în procedura execuțională.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți A. și B. au invocat nulitatea recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea recurenților-reclamanți, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, excepție care a fost respinsă de Înalta Curte de Casație si Justiție în ședința publică din 22.03.2023, pentru motivele arătate in practicaua hotărârii.

Examinând excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație si Justiție o va respinge, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că anumite critici pot fi încadrate în motivele de nelegalitate limitativ prescrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.

Împrejurarea că recurenta-parata a invocat și chestiuni care privesc temeinicia, respectiv fondul cauzei deduse judecății, nu este de natură a atrage nulitatea recursului în întregul sau, instanța urmând a proceda exclusiv la analiza criticilor de nelegalitate.

Astfel, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta-parata și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat, pe de o parte, nesoluționarea a două excepții dintre cele invocate în fața primei instanțe (excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii), prin prisma faptului că instanța de apel s-a pronunțat pe altceva decât s-a invocat prin apel, și, pe de altă parte, nemotivarea hotărârii, critici subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv pct. 6 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din conținutul încheierii din data de 9.11 2021, prima instanța a pus in discuția contradictorie a părților atât excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei, cât și celelalte două excepții, invocate prin întâmpinare de aceeași parte, respectiv excepția insuficientei timbrări si excepția inadmisibilității acțiunii. Ulterior dezbaterii asupra acestor chestiuni, instanța s-a pronunțat pe excepția insuficientei timbrări și a unit cu fondul celelalte două excepții, fără a se pune în discuție recalificarea acestora ca apărări de fond și fără ca instanța să le mai analizeze și să se pronunțe asupra acestora prin hotărâre, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (5), art. 224 și art. 243 C. proc. civ., ce se coroborează cu art. 248 C. proc. civ. și art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Însa, chiar dacă susținerile recurentei-parate sub acest aspect se confirmă, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de nelegalitate prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru faptul că instanța de apel s-ar fi pronunțat asupra unei alte critici decât cea invocată, în condițiile în care apelanta - pârâta a învederat în mod expres instanței că solicită, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. (2) C. proc. civ., ca instanța de control să soluționeze excepțiile procesuale, ce primează în soluționarea dată cauzei.

Așadar, cum apelanta-pârâtă C. S.A. nu a cerut anularea sentinței pentru această omisiune, instanța de apel a procedat în mod corect la analiza chestiunilor invocate de pârâtă, odată cu soluționarea apelului.

Este de menționat faptul că în cazul încălcării dispozițiilor legale mai sus arătate nu intervine o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, dintre cele prevăzute în mod expres la art. 176 C. proc. civ., astfel încât invocarea și dovedirea vătămării se impunea, chiar dacă unele dintre acestea sunt de interes public.

Nefondată este și critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde o motivare proprie, completă și nemijlocită a tuturor problemelor de drept ridicate de prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei C. S.A. și admisibilitatea acțiunii reclamanților.

Din examinarea considerentelor hotărârii atacate nu rezultă că instanța s-ar fi limitat la preluarea argumentației acestora din urmă, cu încălcarea obligațiilor statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 6 CEDO, dispoziții care instituie obligația stabilirii situației de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De altfel, critica recurentei-pârâte este una generală, fără a se arăta în mod precis care sunt aspectele invocate și neanalizate de instanța de apel.

Susținerea recurentei în sensul că instanța nu putea reține, în lipsa administrării unei probe științifice în acest sens, că înscrisul supus analizei nu a fost semnat de către reclamanții A. și B., constituie în mod evident o critică privind evaluarea probatoriului, care excedează controlului de legalitate exercitat în recurs și care este în contradicție cu dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

De asemenea, cu referire la critica recurentei privind existența în hotărâre a unor motive străine de natura cauzei, trebuie subliniat că legalitatea procedurii de executare silită demarată împotriva intimaților-reclamanți nu face și nu ar putea face obiectul cauzei de față, singurul aspect cu relevanță pentru soluția pronunțată în cauza dedusă judecății fiind acela că în procedura anterior menționată a fost depus/invocat și înscrisul nr. x/23.11.2009, așa cum s-a reținut pe baza probelor administrate.

Acesta a fost considerentul determinant pentru care instanțele de fond au reținut, în mod concordant, faptul că, fiind vorba despre un înscris intrat în circuitul civil, nu poate fi primită apărarea pârâtei C. S.A., reiterată și în recurs, potrivit cu care actul a cărui nulitate s-a cerut a se constata este, în realitate, un proiect de contract care nu a produs efecte juridice.

Celelalte considerente privitoare la obiectul cesiunii de creanță intervenite între pârâte, existența sau inexistența unor erori materiale în actele privitoare la executarea silită, susținerile din alte litigii, fac parte din așa numitele considerentele indiferente sau supraabundente, care aduc hotărârii elemente ce nu influențează în niciun fel soluția adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din conținutul hotărârii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reține incidența motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., teza referitoare la întemeierea hotărârii numai pe motive străine de natura cauzei.

Trecând la examinarea criticilor pe care recurenta-pârâtă le subsumează punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material la pronunțarea hotărârii atacate se întemeiază pe o argumentație ce pune în discuție o calificare nejudicioasă a proiectului de contract specific procesului de negociere în etapa de analiza a eligibilității, ca fiind un contract de credit, în raport cu dispozițiile art. 1579 C. civ. de la 1864 (contractul de credit constituie o varietate a contractului de împrumut cu dobândă), art. 942 C. civ. (contractul este acordul dintre persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic) raportat la art. 948 C. proc. civ. și la prevederile art. 35-59 din Codul Comercial, coroborate cu dispozițiile din legislația specială, ce are caracter derogator și impune o procedură pre-contractuală.

Însă aceste susțineri s-a constatat a fi în contradicție cu faptul că înscrisul în cauză, transmis către pârâta D. odată cu cesiunea de creanță, a intrat în circuitul civil, fiind valorificat în cadrul procedurii execuționale.

De altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, nici pârâta C. S.A. nu consideră înscrisul valabil, numai că tinde la constatarea inexistenței convenției din 2009, arătând că acesta nu poartă semnăturile reprezentanților legali ai Băncii și că nu a produs nici un efect juridic.

Însă distincția dintre actul nul și actul inexistent este una artificială, întrucât, în realitate, actul zis inexistent este sancționat cu nulitatea absolută.

Termenul de "act juridic" are nu numai sensul de operațiune, "negotium juris", deci de manifestare de voință a părților, făcută cu scopul de a produce efecte juridice, sens pe care îl are în vedere recurenta - pârâtă, ci și pe acela de mijloc de probă, înscris constatator al unei operațiuni juridice determinate.

Cerința semnăturii ține de forma actului și de regimul probator al acestuia, iar nu de condițiile de fond cerute pentru valabilitatea contractului, semnătura reprezentând un element ce probează consimțământul.

Aceasta a fost și solicitarea reclamanților, care au solicitat de a se constata nulitatea absolută a înscrisului intitulat "Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. x" din data de 23.11.2009 pentru absența consimțământului reclamanților la încheierea lui, manifestat în concret prin inexistența faptică a semnăturilor acestora aplicată personal pe înscris. iar instanța de fond a admis acțiunea, apreciind că înscrisul întocmit în anul 2009 nu ar purta semnăturile lor, dar a produs efecte întocmai ca unul valid.

Or, desființarea înscrisului analizat în cauză, înlăturarea sa din circuitul civil nu se poate realiza în planul dreptului substanțial civil decât ca efect al constatării nulității actului juridic, privit ca instrumentum probationis.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că prin criticile recurentei - pârâte C. S.A. nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 369/A din 14 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.