ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 942/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1922 din 13.10.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 a fost admis recursul declarat de pârâții A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 133 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

A fost casată în parte decizia atacată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată a apelului principal declarat de pârâții C. S.R.L., D. S.R.L., A. și B. și a apelului incident declarat de reclamanta S.C. E. S.R.L..

A fost menținută în rest decizia atacată.

La data de 25.02.2021, împotriva acestei decizii S.C. E. S.R.L. a formulat contestație în anulare.

Contestatoarea a argumentat în drept cererea formulată prin raportare la dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În argumentarea în fapt a cererii, contestatoarea a susținut, în esență, că, instanța de recurs a săvârșit erori procedurale, care se asimilează noțiunii de eroare materială în accepțiunea dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și anume: instanța de recurs nu s-a limitat la analizarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., ci a extins analiza motivelor de legalitate la pct. 5 și 6 și a admis recursul în baza acestor motive de casare, fără ca acestea să fi fost invocate din oficiu, în procedura de filtrare sau în ședința publică.

Contestatoarea apreciază că suntem în prezența unei erori procedurale grave, întrucât în conformitate cu prevederile art. 499 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, or prin decizia de recurs instanța a analizat și motive de casare neinvocate.

În esență, instanța de recurs a încălcat principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil și pe care instanța de recurs l-a încălcat prin analizarea și găsirea ca fiind întemeiate a unor motive de nelegalitate neinvocate în recurs.

Instanța de recurs a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., fiind în prezența unor greșeli de ordin procedural în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.

Sub un alt aspect, contestatoarea susține că decizia atacată este rezultatul unei erori procedurale grave, instanța de recurs neluând în seamă un titlu executoriu în detrimentul unei facturi proforme, fiind confundate și omise date materiale importante ale cauzei.

Eroarea de fapt constă în aceea că instanța de recurs a analizat caracterul cert al creanței strict prin raportare la factura proformă nu și la contractul de consultanță în baza căruia a fost aceasta emisă și care este depus la dosarul cauzei și mai mult prin omisiunea hotărârii judecătorești 392/09.03.2015 a Judecătoriei Reșița.

Eroarea de fapt este cu atât mai gravă cu cât se omit date materiale importante ale cauzei, caracterul cert al creanței nu se analizează prin raportare la factura proformă, ci prin raportare la o hotărâre judecătorească depusă la dosarul cauzei ca anexă la acțiunea revocatorie și pe care instanța de recurs dintr-o eroare gravă, a omis să o aibă în vedere.

Se arată că instanța de recurs a confundat date materiale importante ale cauzei, respectiv faptul că în speță caracterul cert al creanței rezultă dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată în baza unei facturi proforme și a contractului de consultanță, nu din factura proformă în sine.

De asemenea, se mai arată că instanța de recurs a omis informațiile materiale extrem de importante care rezultă din răspunsurile la interogatorii, informații ORC și Ministerul Finanțelor și din raportul de expertiză.

Instanța de recurs a mai săvârșit o gravă eroare de procedură întrucât a nesocotit prevederile art. 250 C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, contestatoarea apreciază că decizia instanței de recurs este rezultatul unei grave erori procedurale, erori de fapt, omisiuni și confuziuni privind datele materiale extrem de importante în cauză, sens în care solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțate în recurs și rejudecând recursul, respingerea lui pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosarul de recurs.

La 04.05.2021, intimatul A. a formulat întâmpinare în combaterea contestației în anulare, prin care a solicitat respingerea acesteia și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

Acest motiv de contestație în anulare corespunde celui reglementat anterior de art. 318 din vechiul C. proc. civ., vizând erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale recursului, care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi de atac. Așadar, acest motiv vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

O altă condiție pentru admiterea contestației în anulare întemeiată pe acest text de lege este aceea că eroarea trebuie să fie esențială, adică o eroare care a determinat pronunțarea unei soluții greșite față de actele existente la dosar, fără a se confunda acest motiv cu erorile materiale la care se referă art. 442 din noul C. proc. civ.

În speță, se constată că erorile materiale invocate de contestatoare ca fiind săvârșite de instanța de recurs, constau în faptul că instanța de recurs a extins analiza motivelor de legalitate la pct. 5 și 6 ale art. 488 C. proc. civ., fără ca acestea să fi fost invocate din oficiu, în procedura de filtrare sau în ședința publică.

Analizând decizia contestată din perspectiva art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1922 din 13.10.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de pârâți, fiind casată în parte decizia atacată, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată a apelului principal și a celui incident.

Înalta Curte a reținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., care au atras casarea hotărârii recurate, recursul fiind judecat în limitele criticilor invocate de către recurenți.

Or, în înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care nu poate fi inițiată pentru remedierea unor presupuse greșeli de judecată cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., astfel cum invocă, de fapt, contestatoarea.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale indirectă, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Raportat la aceste argumente, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, contestatoarea a suținut că instanța de recurs a săvârșit erori materiale prin confundarea sau omiterea unor date importante ale cauzei.

În speță, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanța de recurs de asemenea nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., admiterea recursului ca reținere a incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile legale privitoare la încălcarea normelor de drept material referitoare la condițiile pentru formularea acțiunii pauliene și la modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor apelanților.

Așa fiind, în cauză, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ori al unei omisiuni în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât soluția a vizat analiza motivelor de recurs în limitele criticilor invocate de recurenți.

De altfel, din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanța respinge sau admite în parte pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia, însă reanalizarea și rejudecarea recursului excede contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, contrar susținerilor contestatoarei, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ori al unei omisiuni, întrucât soluția a vizat analiza motivelor de recurs invocate de recurenți și reținerea ca incidente a celor menționate, potrivit considerentelor deciziei.

Așa fiind, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1922 din 13 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatoarea S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 5.000 RON, către intimatul A., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. E. S.R.L., în contradictoriu cu intimații A., B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1922 din 13 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2021.