ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, la 6 iulie 2017, ulterior înregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, ca urmare a declinării de competență, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 74.910 euro, reprezentând contravaloarea a 341.589,6 RON, la cursul BNR de la 27.06.2017, de 1 euro = 4,56 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data 31.08.2014 și până la executarea parțială a obligației, 24.02.2017; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 74.910 euro, contravaloarea a 341.589,6 RON, la cursul BNR de la 27.06.2017, de 1 euro = 4,56 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data 31.08.2014 și până la executarea parțială a obligației, 24.02.2017; obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1516, art. 1430, art. 1443 și urm., art. 1538 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 627 din 26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentanți ai pârâtei S.C. B. S.R.L., pentru av. E. și av. F., invocată de reclamantă; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. C. S.R.L. și D. S.R.L.; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 9849,36 de RON către pârâta S.C. B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac și, în principal, anularea în tot a hotărârii atacate, pentru nemotivare, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată deduse judecății.

Prin decizia civilă nr. 420/A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 627 din 26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș.

Invocând în drept dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 420/A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, apelanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acestei cereri, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant.

Prin decizia civilă nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 420/A din 16 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Enumerând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pe acest temei, solicită instanței de recurs să constate că printre acestea nu se regăsește condiția reținută de instanța de revizuire privind faptul că înscrisul a făcut obiectul unei cereri în probațiune în fața instanței de apel, cerere pe care instanța a respins-o, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei, respectiv a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.

Raportat la cerințele impuse de prevederile legale menționate, arată că admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând, ca înscrisul invocat să fie nou, în sensul ca acesta să nu fi fost folosit în primul, sau în al doilea ciclu procesual, deci să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de fond și apel, așa încât obiectul cererii în probațiune nu prezintă relevanță sub acest aspect.

În opinia recurentei, calitatea adresei nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiș de a fi înscris nou în sensul de a nu fi fost cunoscut de instanță, este îndeplinită în cauză.

Totodată, prin prisma condițiilor de revizuire, pronunțarea instanței pe cererea în probațiune este lipsită de relevanță, deoarece, pe de o parte, pentru că printre condițiile impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se regăsește o asemenea exigență, iar pe de altă nu se poate confunda calitatea unui înscris nou, obținut de revizuentă în urma propriilor demersuri legale cu cererea în probațiune, care ar fi avut ca obiect demersurile efectuate de instanță, iar aceasta cu atât mai mult cu cât înscrisul nou invocat, îndeplinește toate exigențele instituite de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., inclusiv pe aceea de a avea calitatea de înscris determinant, nefiind nevoie de alte mijloace de probă pentru a demonstra că avocatul nu deținea calitatea de reprezentant legal, în lipsa aprobării din partea Baroului de a emite contracte de asistență juridică în format personalizat, așa cum acestea au fost depuse la dosarul cauzei.

Precizează că atât în stadiul procesual de fond, cât și în apel, recurenta a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția calității de reprezentant a apărătorilor intimaților-pârâți, întrucât pe împuternicirea avocațială depusă la dosar nu se regăseau semnăturile reprezentanților legali ai intimaților, însă ambele instanțe au respins aceste excepții.

Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiș, invocată în cererea de revizuire ca înscris nou, subliniază recurenta, a fost emisă la data de 29 septembrie 2020, dată la care, la ora 13:23 a primit-o pe e-mail. Prin aceasta, Baroul Timiș precizează că nu a alocat CI E. seria unică pentru formularele pe care le poate emite în sistem propriu și personalizat, împrejurare care dovedește lipsa calității de reprezentant a apărătorului intimaților, deoarece reprezentarea realizată de avocat în baza unor simple înscrisuri sub semnătură privată este nelegală, întrucât încalcă prevederile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., raportate la cele ale Legii nr. 51/1995 și Statul profesiei de avocat, respectiv dispozițiile art. 239 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat, art. 126 alin. (1), teza a II-a din Statutul profesiei de avocat.

Dintr-o corectă interpretare a dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, apreciază recurenta, rezultă că numai împuternicirea avocațială "întocmită conform anexei nr. II" are aptitudinea legală de legitimare în fața terților, iar neconformarea acesteia cu criteriile prevăzute în Anexa II determină lipsa atribuției de legitimare în fața terților.

Ca atare, lipsa semnăturii intimaților de la rubrica "client" coroborată cu forma contractelor de asistență juridică și Adresa nr. x/29.09.2020, emisă de Baroul Timiș, demonstrează că reprezentarea avocațială din cauză nu se circumscrie criteriilor Anexei II din Statutul profesiei de avocat care stabilesc că semnătura clientului "nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea". (Anexa II din Statutul profesiei de avocat).

Totodată, dintr-o corectă interpretare sistematică a prevederilor art. 239 prin prisma art. 126 din Statutul profesiei de avocat rezultă că numai împuternicirea avocațială care corespunde cerințelor Anexei II din Statut are forță probantă până la înscrierea în fals, nu și cea care contravine acestor condiții.

Din coroborarea înscrisurilor depuse de apărătorul intimaților, constând în contractele de asistență juridică cu Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiș, rezultă că respectivele contracte de asistență juridică și împuternicirile avocațiale emise în baza acestora sunt nelegalc, deoarece Baroul Timiș nu a alocat CI E. seria unică pentru formularele pe care să le poată emite în sistem propriu și personalizat, astfel cum sunt depuse la dosar.

Nerealitatea contractelor de asistență juridică și a împuternicirilor avocațiale, dovedește nelegala reprezentare în fața instanțelor de judecată, ceea ce ar fi determinat, în mod corect, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului, care nu poate reprezenta decât în baza unor contracte de asistență juridică legale, reale, în forma cerută de lege și nu în baza unor simple înscrisuri, care nu îmbracă forma impusă de exigențele legale.

Astfel, consideră că Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiș și comunicată electronic acesteia după rămânerea în pronunțare, respectiv la data de 29 septembrie 2020, ora 13:23 are relevanță în soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorilor intimaților, ale cărei efecte s-ar fi propagat indubital asupra soluției din dispozitivul hotărârii atacate.

Înscrisul invocat, anterior menționat, este determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării apelului, soluția ar fi fost diferită decât cea pronunțată.

Caracteristicile înscrisului, de a fi nou, nefolosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o, determinant, care a existat la data pronunțării, dar care nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința A. S.R.L., deoarece a fost emis de Baroul Timiș după ce dezbaterile au fost închise și cauza a rămas în pronunțare dovedesc îndeplinirea exigențelor impuse de art. 509 pct. 5 C. proc. civ. pentru admisibilitatea revizuirii.

Aceasta, chiar și în situația în care instanța de apel a respins cererea în probațiune a A. S.R.L. pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, ca motiv de apel, dar și ca excepție invocată în calea de atac a apelului, de a face demersuri la Baroul Timiș, pentru a face cercetări privind legalitatea emiterii contractelor de asistență, deoarece pertinența și concludența probelor, prin prisma dispozițiilor art. 255 C. proc. civ., exced condițiilor de admisibilitate a revizuirii, enunțate limitativ de prevederile textului procedural anterior menționat.

Reținerea instanței privind faptul că A. S.R.L. ar fi avut cunoștință de contractele de asistență juridică în cauză și forma acestora încă din data de 27.05.2020 este lipsită de relevanță în ceea ce privește caracteristicile înscrisului nou invocat prin revizuire, pe baza prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este reprezentat de Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiș, înscris care are caracter determinant în soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant, deoarece, în lipsa acestei adrese, contractele de asistență juridică în sine nu constituie decât un început de dovadă, care nu s-ar încadra, prin ele însele, în prevederile textului procedural, astfel că momentul la care recurenta a luat cunoștință de aceste contracte de asistență juridică nu prezintă nicio semnificație prin prisma cerințelor de admisibilitate ale revizuirii.

Așa fiind, în opinia recurentei, considerentul instanței de revizuire prin care apreciază că înscrisul invocat nu îndeplinește cerința de a fi un înscris nou, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nici aceea de a fi prezentat instanței din împrejurări mai presus de voința sa, reflectă o greșită interpretare și aplicare a prevederilor legale invocate.

Atâta timp cât Adresa nr. x/29.09.2020 a fost emisă de Baroul Timiș la data de 29.09.2020, respectiv după ce instanța de apel a rămas în pronunțare, pronunțare care a fost amânată, este evident că acest înscris nu a putut fi prezentat instanței în ședința publică dintr-o împrejurare obiectivă, mai presus de voința A. S.R.L., în sensul că, la momentul la care s-a încheiat cercetarea judecătorească în apel, respectiv la data de 16.09.2020, înscrisul evocat nu exista, însă el a existat la data de 30.09.2020, când a fost pronunțată Hotărârea nr. 420/30.09.2020, în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Timișoara, înscrisul fiind emis de Baroul Timiș în perioada în care a fost amânată pronunțarea, 16.09.2020-30.09.2020.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, iar pe fond să se constate îndeplinirea exigențelor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 511 pct. 5 C. proc. civ. admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

La 15 martie 2022 intimatele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au depus întâmpinări prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului.

Prin încheierea din 16 martie 2022 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva căruia a susținut, în esență, că, instanța a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. atunci când a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, în condițiile în care adresa din 29.09.2020, emisă de Baroul Timiș, după pronunțarea hotărârii din apel, îndeplinește cerințele textului legal menționat de a fi un înscris nou, determinant și care nu putea fi prezentat instanței din împrejurări mai presus de voința revizuentei.

Fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta-revizuentă ca temei al demersului său judiciar, revizuirea unei hotărâri asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Statuând că se poate cere revizuirea numai pentru motivul mai sus-arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt, involuntară, ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate.

Astfel, în sensul textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că în mod artificial recurenta se prevalează de faptul că printre condițiile de admisibilitate nu se regăsește cerința ca înscrisul să nu fi făcut obiectul unei cereri în probațiune în fața instanței de apel.

Aceasta întrucât, având a analiza exigențele impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de revizuire a reținut că înscrisul de care se prevalează revizuenta nu poate fi privit ca fiind un înscris nou, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care să nu fi putut fi prezentat din împrejurări mai presus de voința sa, cu consecința respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Acesta a fost contextul în care s-a arătat, cu justețe, că înscrisul invocat de revizuentă a făcut obiectul unei cereri în probațiune în fața instanței de apel, cerere pe care instanța a respins-o, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei, respectiv pentru soluționarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a intimaților, invocată de apelantă în cadrul apelului.

Altfel spus, instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire a considerat că acest înscris, pe care partea l-a solicitat a fi administrat ca probă, nu este apt să ducă la soluționarea procesului, iar natura informațiilor solicitate de apelantă Baroului Timiș, respectiv teza probatorie (dacă domnului avocat care s-a prezentat în reprezentarea pârâților i-au fost acordate serii unice pentru formularele emise în sistem propriu și personalizat, cererea fiind respinsă de către instanță) a fost, de asemenea, cunoscută de instanță

Totodată, nu se poate susține că partea interesată a fost în imposibilitate de a-l înfățișa instanței de judecată din împrejurări mai presus de voința sa, în această din urmă privință hotărârea recurată subliniind faptul că revizuenta avea cunoștință de contractele de asistență juridică și forma acestora încă din data de 27.05.2020.

Se impune a menționa faptul că revizuirea nu este o cale de atac de reformare, ea nu deschide posibilitatea apelului la apel, în sensul de a suprapune o nouă judecată, în fapt și/sau drept asupra modului de soluționare a procesului sau de apreciere a probelor, raportat la temeiurile de fapt și relevanța juridică pe care ar avea-o sau pe care instanța le-a atribuit-o.

Așadar, contrar susținerilor recurentei - revizuente, adresa din 29.09.2020, emisă de Baroul Timiș ulterior rămânerii cauzei în pronunțare, nu poate fi privită ca un înscris nou, determinant, de natură să ducă la o altă soluție cu privire la chestiunea legalității reprezentării, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.