ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2090/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 13 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei totale de 7.500.000 RON și a dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății, reprezentând valoarea împrumutului acordat către E. S.A.

La termenul de judecată din 05 iulie 2016, instanța a respins excepțiile inadmisibilității, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei dovezii calității de reprezentant, ca neîntemeiate. Totodată, a fost admisă cererea formulată de pârâtul D. și, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrate sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 128 R/2017, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de reclamantă și a casat în parte încheierea recurată, respectiv a trimis cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 4923 din 28 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prematurității invocată de pârâtul D., ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 45.309,88 RON, la plata către pârâtul B. a sumei de 14.554,33 RON, la plata către pârâtul C. a sumei de 4.440 Euro (în echivalent RON la cursul valutar B.N.R. din data plății), cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 948A din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4923 din 28 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații B., C. și D..

Prin decizia civilă nr. 399A din 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 948 din 30 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, formulată de petentul D.; s-a dispus completarea acestei decizii în sensul că a fost obligată apelanta la plata către intimatul D. a sumei de 11.315,71 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestor decizii, S.C. A. S.A. a formulat cereri de recurs.

În susținerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, care statuează că "(1) Membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator. (...) (4) Membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societății."

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 25.01.2013, intimatul-pârât D. și-a asumat în mod expres obligația de a întocmi o notă de fundamentare privind variantele de eficientizare a activității E. - pe care urma să o supună spre aprobare Consiliului de Administrație și apoi Adunării Generale a Acționarilor.

Ulterior, acesta a înțeles să nu mai întocmească nota de fundamentare, fără niciun motiv sau justitificare, fapt care, în opinia recurentei-reclamante reprezintă o dovadă a faptului că intimatul-pârât nu și-a îndeplinit mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator.

Recurenta-reclamantă apreciază că, întrucât instanța de apel a considerat că neîndeplinirea acestei obligații de către intimatul-pârât nu ar reprezenta o faptă ilicită contractuală, a încălcat dispozițiile art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990.

Totodată, astfel cum susține recurenta-reclamantă, deși corpul de control a constatat că deciziile Consiliului de Administrație prin care s-ar fi aprobat împrumuturile către E. conțin același număr și nu sunt înregistrate în evidențele societății, instanța de apel, în mod subiectiv și fără niciun temei de drept, a apreciat că în ceea ce privește argumentul referitor la numerele hotărârilor, aceste aspecte țin de organizarea activității societății și relevă o inconsecvență în ce privește modul de ținere a evidențelor ședințelor și a deciziilor consiliului de administrație, însă nu conferă, prin ele însele, caracter ilicit faptei intimaților-pârâți.

Prin acest considerent, astfel cum susține recurenta-reclamantă, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, odată ce a calificat activitatea desfășurată de intimații-pârâți ca fiind una inconsecventă, iar nu ca nefiind exercitată cu prudența și diligența unui bun administrator.

De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că, prin același considerent, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, care prevăd în mod expres că "(1) Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: (...) c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere ".

Recurenta-reclamantă mai arată că, deși instanța de apel în mod corect a constatat că intimatul D. a semnat singur, iar nu alături de ceilalți administratori, contractul de imprumut, aprobat anterior de către Consiliul de administrație al societății, fapt ce reprezintă o nerespectare a prevederilor legale referitoare la atribuțiile administratorilor - art. 143

2

din Legea nr. 31/1990, a apreciat că această faptă, nu este, prin ea însăși, aptă să producă prejudiciul pretins, raportat la împrejurările expuse, lipsind, așadar, legătura de cauzalitate specifică.

Or, prin acest considerent, astfel cum susține recurenta-reclamantă, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.350 din C. civ., deoarece nu a observat că însăși fapta intimatului-pârât D., de a nu respecta limitele mandatului acordat, a fost cea care a cauzat prejudiciul societății.

Mai precis, câtă vreme abia prin Decizia Consiliului de Administrație din data de 03.07.2013 a fost desemnat drept președinte al Consiliului de Administrație intimatul-pârât D., acesta nu avea dreptul și calitatea de a semna singur contractul de împrumut încheiat la data de 21.06.2013 - anterior numirii sale drept Președinte al Consiliului de Administrație.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă apreciază că există o legătură de cauzalitate între fapta intimatului-pârât D. de a semna fără drept un contract de împrumut și prejudiciul care i-a fost cauzat prin acest contract, respectiv diminuarea patrimoniului cu suma împrumutată.

Recurenta-reclamantă susține și că, prin considerentul instanței de apel potrivit căruia în contextul în care societatea reclamantă și-a asumat, în mod expres, obligația de susținere a activității E. S.A. și de finanțare a acesteia, în contextul în care S.C. E. S.A. nu mai desfășura activitate și nu mai realiza venituri", a fost încălcat art. 1.270 din C. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere forța obligatorie a contractului și să constate că intimații-pârâți au încheiat contractele de împrumut în care au precizat că destinația sumelor împrumutate de S.C. A. S.A. către S.C. E. S.A. a fost pentru conservarea proprietăților imobiliare ale E., plata taxelor aferente către bugetele de stat și pentru finanțarea și dezvoltarea activității curente, deși, la data acordării împrumuturilor, societatea E. S.A. avea în derulare contracte de prestări servicii care au avut ca obiect tocmai demolarea proprietăților imobiliare reprezentate de hale industriale, astfel cum s-a constatat în raportul de inspecție fiscală depus la dosarul cauzei.

Concluzia recurentei-reclamante este în sensul că intimații-pârâți au încheiat contracte despre care știau că nu vor fi respectate de către E. S.A., câtă vreme exista o neconcordanță clară între intențiile și planurile societății E. S.A. și destinația sumelor împrumutate, care era indicată în contractul de împrumut.

Recurenta-reclamantă precizează și că intimații-pârâți au acordat societății E. S.A., în decursul a patru luni, împrumuturi de peste 1.600.000 euro, deși în planul de afaceri aprobat prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 8/19.02.2013 au fost previzionate "cheltuieli întreținere E." în sumă de 2.000 euro pe lună timp de doi ani - adică 24.000 euro anual.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 144 indice 1 din Legea nr. 31/1990, deoarece nu a constatat, prin raportare la faptele săvârșite de intimații-pârâți, că acestea reprezintă nerespectări ale art. 144 indice 1 din Legea nr. 31/1990, care sunt de natură a conduce la atragerea răspunderii acestora.

În plus, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1.915 din C. civ., prin aprecierea potrivit căreia A. și-ar putea recupera creanțele în procedura insolvenței E., iar aceasta nu numai pentru că acest considerent al instanței reprezintă o simplă supoziție, ci și pentru că art. 1.915 din C. civ. reglementează în mod expres obligația administratorilor de a acoperi prejudiciile produse societății, obligație pe care instanța de apel a considerat-o ca fiind injustă.

Potrivit recurentei-reclamante, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire faptul că nu ar putea obține de la societatea E. S.A. dobânda legală solicitată în prezenta cauză, chiar și dacă E. S.A. i-ar restitui sumele împrumutate, fiind, fără putință de tăgadă, că nu ar putea încasa de două ori aceeași creanță.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel trebuia să analizeze speța în integralitatea sa, adică să aibă în vedere toate fapte săvârșite de intimații-pârâți, printr-o viziune de ansamblu.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1442 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că "Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit prevederilor art. 72 și 73".

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că, deși prin cererea de apel, a adus și alte motive în susținerea cererii de chemare în judecată, acest aspect nu poate fi considerat ca o schimbare a cauzei, în raport de dispozițiile exprese ale art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. care permit ca, prin cererea de apel, să fie invocate motive, mjloace de apărare și dovezi noi.

Așadar, faptul că instanța de apel nu a analizat aceste argumente aduse prin cererea de apel, reprezintă, în opinia recurentei-reclamante o măsură netemeinică și nelegală.

Recurenta-reclamantă apreciază că, dacă instanța de apel ar fi analizat speța și prin prisma acestor argumentelor expuse prin cererea de apel, ar fi constatat că: intimații-pârâți au acordat în numele său un împrumut societății E. S.A. în valoare de 600.000 RON, fără să existe nici măcar un început de dovadă scrisă prin care E. S.A. să își asume că va returna suma împrumutată, la ce termen și în ce condiții; cele două contracte de împrumut nu au fost încheiate în formă autentică, deși aceasta formalitate le-ar fi conferit calitatea de titluri executorii, astfel cum prevede art. 2.165 din C. civ. actul constitutiv în vigoare în prima jumătate a anului 2013, la art. 11.4, prevede faptul că administratorii nu au dreptul de a decide acordarea de împrumuturi în numele societății, în lipsa unei hotărâri A.G.A.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru atragerea răspunderii intimaților-pârâți.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, aceasta arată că a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, prin care a solicitat casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulată și a respingerii cererii intimaților-pârâți de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată și a admiterii cererii sale de obligare a intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată aferente tuturor stadiilor procesuale.

Ulterior formulării cererii de recurs, a fost soluționată cererea de completare a deciziei recurate, formulată de intimatul-pârât D., instanța dispunând obligarea reclamantei la plata către acesta a sumei de 11.315,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Având în vedere că a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 și ținând cont că decizia civilă nr. 399A din 04 martie 2021 completează decizia civilă nr. 948A din 30 iulie 2020 și face parte integrantă din aceasta, recurenta-reclamantă arată că înțelege să formuleze cerere de recurs și împotriva deciziei civile nr. 399A din 04 martie 2021, pentru aceleași motive expuse în cadrul cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursurilor pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursurilor ca nefondate, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 ca inadmisibil, nefiind incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspunsuri la întâmpinările intimaților-pârâți.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Intimatul-pârât D. a depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte va califica excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, invocată de intimatul-pârât B., ca fiind excepția nulității, intimatul susținând că argumentele expuse în cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Admisibilitatea căii de atac se cenzurează din perspectiva recunoașterii prin lege a respectivei căi de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 din Constituția României și dispozițiile art. 457 C. proc. civ. or, în speță, recurenta-reclamantă are deschisă calea de atac a recursului.

Înalta Curte, analizând excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți D. și B., a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o admită, pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs recurenta-reclamantă, deși a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

Astfel, deși recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 144

1

alin. (1) și (4), art. 73 alin. (1) lit. c), art. 1442 din Legea nr. 31/1990, precum și a art. 1.350, art. 1.270, art. 1.915 din C. civ., în realitate, își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță și tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte mai reține, de asemeneam că, în ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta-reclamantă nu expune critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, arătând că înțelege să susțină aceleași critici expuse cu privire la decizia civilă nr. 948A din 30 iulie 2020.

Reiese, așadar, că recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va califica excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât B., ca fiind excepția nulității, va admite excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți D. și B. și, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 și a deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Cererile formulate de intimații-pârâți D., B. și C., privind obligarea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, vor fi respinse ca nedovedite, la dosar nefiind depuse înscrisuri din care să reiasă existența și întinderea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât B., ca fiind excepția nulității.

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți D. și B..

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 și a deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererile formulate de intimații-pârâți D., B. și C., privind obligarea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.