ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 413/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta Comuna Valu Lui Traian, a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului de cofinanțare pentru "Extindere rețea de interes public Zona lotizata C" și, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.021.521,9 RON reprezentând valoarea investițiilor efectuate, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.267 RON reprezentând indicele de eficiență economică.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10, art. 11, art. 22 și art. 27 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 36/28.02.2019.

Prin încheierea nr. 700/26.05.2021, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II a Civilă și a trimis cauza secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța care, la rândul ei, prin sentința civilă nr. 1467/17.09.2021 a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza secției a II a Civilă, constatând ivit conflictul negativ de competență și înaintând dosarul Curții de Apel Constanța pentru soluționarea acestuia.

Prin sentința civilă nr. 23/CA/12.10.2021, Curtea de Apel Constanța a stabilit competența de soluționare în favoarea secției a II a Civilă.

Prin sentința civilă nr. 1410 din 14 decembrie 2021, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis cererea subsidiară formulată de reclamanta Comuna Valu Lui Traian, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 95.267 RON către reclamantă, reprezentând indicele de eficiență economică Ief aferent lucrării de extindere a rețelei de interes public zona lotizată C, Localitatea Valu lui Traian, Județul Constanța. Celelalte pretenții au fost respinse, ca neîntemeiate, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 8925 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat.

Pârâta A. S.A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1410/2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți sub nr. x/2022.

Intimata Comuna Valu Lui Traian a formulat prin același înscris întâmpinare și recurs/apel incident împotriva sentinței civile nr. 1410/14.12.2021 pronunțata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/2021. Ca o chestiune prealabilă, a apreciat ca, în mod eronat, s-a menționat calea de atac a recursului în cuprinsul hotărârii fondului, în loc de apel, cum era corect.

Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2022, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apelul în considerarea dispozițiilor art. 457 alin. (4). C. proc. civ. coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 în forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată.

Prin decizia civilă nr. 252/2022 din 16 iunie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis excepția tardivității formulării apelului incident și, în consecință, a respins ca tardiv apelul incident formulat de reclamanta COMUNA VALU LUI TRAIAN; totodată, a respins ca nefondat apelul principal formulat de recurenta-pârâtă A. S.A..

Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.A. a declarat recurs principal, prin care a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, admiterea recursului și constatarea nulității deciziei atacate, pentru încălcarea prevederilor art. 477-481 C. proc. civ., cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauzei instanței de apel în vederea soluționării apelului.

Sub acest aspect, a solicitat să se constate că instanța a nesocotit principiile soluționării apelului, ajungând ca, prin decizia pronunțată, să îi creeze o situație mai grea decât cea stabilită de instanța de fond, cu toate că instanța de apel a procedat la respingerea căii de atac.

S-a arătat, în esență, că apelul incident al reclamantei a fost respins ca tardiv și că, în considerarea art. 480 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a respins apelul formulat de pârâtă, nu exista premisa pentru rejudecarea cauzei, respectiv pentru modificarea considerentelor instanței de fond, art. 480 alin. (1) C. proc. civ. statuând expres că, în cazul respingerii apelului, va păstra hotărârea atacată.

Cu toate acestea, deși soluția instanței de apel a fost de respingere a apelului, completul de judecată nu doar a rejudecat cauza, desființând parte din motivarea instanței de fond și înlocuind considerente esențiale (care nu au făcut obiectul criticii apelantei-pârâte), ci, i-a creat, în propria cale de atac, o situație mai grea, prin extinderea efectelor Ordinului Președintelui ANRE nr. 36/2019, în mod retroactiv, unei situații ce a luat naștere în anul 2016.

In speță, pentru ca instanța de apel să fie în măsură să analizeze situația de fapt și dispozițiile legale invocate în cauză, era necesar ca, în prealabil, să fie învestită cu soluționarea căii de atac, având în vedere și limitele efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Or, a susținut recurenta-pârâtă, procedând la reconsiderarea legii aplicabile situației de fapt, înlocuind complet considerentele tribunalului, instanța de apel nu doar a încălcat limitele apelului promovat de aceasta, dar a ajuns ca, în calea de atac a pârâtei, să reformeze hotărârea tribunalului în sens contrar celor apelate, modificând exact motivarea instanței de fond care nu a făcut obiectul apelului și creând astfel o situație mai grea pârâtei, în propria cale de atac, pentru ca, în final, să dispună respingerea acesteia.

În final, recurenta-pârâtă a subliniat că decizia atacată a fost pronunțată în vădită discordanță cu considerentele evidențiate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4/21.02.2022 dată în cadrul recursului în interesul legii. În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei în sensul admiterii apelului și modificării în parte a sentinței instanței de fond, cu consecința respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 si 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța respingând apelul său cu privire la admiterea neîntemeiată a capătului subsidiar de cerere, în baza unor interpretări eronate ale legislației incidente.

Astfel, s-a arătat că, deși instanța de fond realizase o analiză judicioasă a situației de fapt dedusă judecății stabilind, în mod corect, că speței îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 75/2013 emis de ANRE, instanța de apel, neînvestită cu o astfel de cerere, a înlocuit acest considerent, reținând incidența prevederilor Ordinului emis de ANRE nr. 36/2019. Deși formal instanța de apel a verificat îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea prevederilor tranzitorii - art. 27 alin. (2) din Ordinul nr. 36/2019, în mod nepermis omite să analizeze și celelalte condiții, esențiale în economia reglementării, respectiv faptul că însăși reclamanta a refuzat expres încheierea contractului de cofinanțare, nefiind întrunite cerințele premisă pentru aplicarea acestor prevederi.

De altfel, a susținut recurenta-pârâtă, "toate considerentele reținute de instanța de apel prin raportare la incidența Ordinului nr. 36/2019 sunt nu doar eronate și nenecesare dar conduc la concluzia temeiniciei capătului principal al cererii reclamantei", instanța de apel subliniind, în apelul pârâtei, că operatorul de distribuție concesionar are obligația să asigure finanțarea "investiției totale I total".

Procedând astfel, instanța de apel dă măsura subiectivismului său și al încălcării principiului disponibilității dar și a limitelor efectului devolutiv al apelului, creând aparența legitimității cererii de chemare în judecată, în contextul unei vădite neînțelegeri a reglementării aplicabile sectorului energetic, preluând practic motivarea acțiunii formulate de reclamantă.

Atât intimata-reclamanta, cât și instanța de apel insistă, în mod exclusiv, asupra pretinselor obligații născute în sarcina operatorului de distribuție, în urma realizării extinderii rețelei electrice de către unitatea administrativă, în condițiile în care aceasta a optat expres pentru finanțarea acestor lucrări din fonduri proprii.

Având în vedere situația de fapt, prezentată cronologic de recurenta-pârâtă, aceasta a susținut că este inexplicabil raționamentul instanței de apel care ignoră complet și deliberat prevederile art. 19 alin. (1) din Ordinul nr. 75/2013, emis tocmai pentru a reglementa situațiile în care autoritățile publice decid să finanțeze investiția cu valoarea I total; instanța de apel a refuzat să observe că procedura a fost urmată de pârâtă, întocmai pentru această ipoteză, sancționând, practic, pârâta, pentru lipsa de înțelegere manifestată de reclamantă cu privire la cadrul legal aplicabil speței, dar și pentru lipsa asumării deciziilor adoptate la nivelul instituției publice.

De altfel, în măsura în care ambele instanțe devolutive ar fi analizat în mod obiectiv întregul probatoriu depus la dosarul cauzei, ar fi constatat că, în realitate, opțiunea de realizare a lucrărilor prin finanțare integrală, din partea intimatei-reclamante, nu poate fi justificată, în mod obiectiv, prin nevoia de realizare anticipată a lucrărilor, atâta vreme cât pentru executarea acestor lucrări, însăși reclamanta a emis Autorizația de construire nr. 527 abia la sfârșitul anului 2018, iar punerea în funcțiune a acestor capacități s-a realizat abia după întocmirea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/18.02.2020.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că argumentele reținute de instanța de apel, în sensul că speței îi sunt aplicabile prevederile Ordinului ANRE nr. 36/2019, sunt contrazise de probatoriile administrate, fiind rezultatul unei interpretări proprii a instanței, dar străine de natura pricinii, impunându-se desființarea deciziei atacate, sub acest aspect.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului ANRE nr. 75/2013 și a prevederilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice.

Așa cum s-a arătat anterior, față de prevederile art. 19 din Ordinul ANRE nr. 75/2013 și de posibilitățile cuprinse în cadrul acestui act normativ pentru operatorul de distribuție și pentru autoritatea locală, considerentul instanței de apel privind obligațiile născute în sarcina operatorului de distribuție concesionar de suportare a valorii totale a investiției, reprezintă rezultatul unei interpretări părtinitoare, dar și al neînțelegerii cadrului legal în care pârâta activează.

Astfel, în conditiile in care intimata-reclamantă a optat pentru realizarea integrală, din fonduri proprii, a investiției (adresa din data de 17.10.2017), pentru exploatarea instalațiilor electrice posibilitățile sunt cele reglementate de alin. (3) al art. 19 din Ordinul nr. 75/2013.

Or, interpretarea dată de instanta de apel situatiei de fapt, prin raportare la dispozițiile Ordinului nr. 36/2019 "în forma în vigoare la data sesizării instanței", desi aceste aspecte nu au format obiectul apelului pârâtei, nu fac decât să confirme intenția instanței de apel de a legitima, în orice formă, acțiunea intimatei-reclamante, substituindu-se acesteia pentru identificarea de argumente în susținere.

Recurenta-reclamantă Comuna Valu lui Traian a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat.

În termen legal, recurenta-reclamantă Comuna Valu lui Traian a formulat recurs incident, fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și, rejudecând, să se dispună "admiterea apelului principal și obligarea pârâtei la plata contravalorii investiției totale".

În motivarea recursului incident s-a susținut, în sinteză, că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 471 raportat la dispozițiile art. 474 C. proc. civ., câtă vreme intimata-reclamantă a fost citată a depune întâmpinare în termen de 30 de zile.

Astfel, recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că "întâmpinarea împreună cu recursul incident a fost depusă în ultima zi a termenului de 30 de zile", iar, faptul că, ulterior, calea de atac a fost calificată ca și apel, nu o poate prejudicia cu privire la termenul în care trebuia depusă întâmpinarea.

Recurenta-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., acesta va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează:

Deși întregul memoriu de recurs s-a fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte, stabilind din oficiu încadrarea în lege a motivelor de casare, statuează, în ceea ce privește criticile recurentei-pârâte prin care se susține, în esență, încălcarea prevederilor art. 477 - 481 C. proc. civ., că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi examinate ca atare.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile circumscrise acestui motiv de casare sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept.

Limitele efectului devolutiv sunt prevăzute prin art. 477 și art. 478 C. proc. civ., fiind determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477), respectiv, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (art. 478).

În speță, se observă că prin acțiunea reclamantei Comuna Valu Lui Traian, astfel cum a fost configurată potrivit cererii de chemare în judecată, se solicită obligarea pârâtei A. S.A. la încheierea contractului de cofinanțare pentru "Extindere rețea de interes public Zona lotizata C" și, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.021.521,9 RON reprezentând valoarea investițiilor efectuate, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.267 RON reprezentând indicele de eficiență economică, temeiul juridic indicat fiind prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 36/28.02.2019 (art. 10, art. 11, art. 22 și art. 27 alin. (2).

Examinând modul în care prima instanță a dat eficiență susținerilor reclamantei, cât și apărărilor opuse de pârâtă, instanța de apel nu a făcut altceva decât să verifice modul în care a fost stabilită situația de fapt și în care a fost aplicată legea de către prima instanță.

Cu privire la temeiul juridic indicat de reclamantă, respectiv Ordinul A.N.R.E. nr. 36/28.02.2019, tribunalul a precizat expres că nu este aplicabil cauzei de față, având în vedere art. 6 C. proc. civ., incident fiind Ordinul A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013, iar instanța de prim control judiciar, în considerarea rolului activ, a stabilit că legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății este tocmai actul normativ indicat de reclamantă.

Criticile recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a depășit limitele investirii și, înlăturând de la aplicare Ordinul A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013, i-a înrăutățit situația în propria cale de atac, nu sunt fondate.

Dintru început, se reține că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalității, independent de normele juridice invocate de părți.

În scopul aflării adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Având în vedere motivele de apel invocate, respectiv faptul că acestea privesc soluția de admitere a acțiunii și caracterul devolutiv al apelului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu și-a depășit limitele investirii, nefiind schimbată nici cauza și nici obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu respectarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat și ceea ce s-a judecat, instanța de apel și-a exercitat controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanță din perspectiva modului în care aceasta s-a raportat la temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii pendinte, nesoluționând cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe, prin care să se invoce pretenții noi și nici cereri care se deosebesc de cererea de chemare în judecată prin cele trei elemente ale acțiunii: părți, obiect și cauză.

Conform art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a verificat, în limitele învestirii cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Aspectul că în cauză instanța de apel a arătat că nu sunt incidente dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013, dispoziție pe care, de altfel, nu s-a întemeiat cererea de chemare în judecată - nu conduce la concluzia depășirii limitelor investirii.

Mai mult, în temeiul efectului devolutiv, instanța de apel poate să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței apelate chiar prin luarea în considerare a unor dispoziții procedurale sau de drept material care nu au fost în mod expres indicate de părți, deoarece instanța are obligația să identifice normele legale aplicabile în cauză, respectând, bineînțeles, obiectul cererii de chemare în judecată și criticile formulate în calea de atac.

Or, în cauză, prin cererea de chemare în judecată, dar și prin susținerile ulterioare, reclamanta însăși a indicat Ordinul A.N.R.E. nr. 36/28.02.2019 ca fundament juridic al pretențiilor sale.

Înalta Curte mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate păstra hotărârea atacată, situație în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea acestuia.

Astfel, după rejudecarea fondului, instanța de apel poate respinge apelul și menține hotărârea atacată, în motivare, instanța de apel putând să se refere la motivele hotărârii primei instanțe și să le adopte sau să le înlocuiască cu propriile considerente.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel a reținut că, deși în conformitate cu art. 27 alin. (1) din Ordinul 36/2019 "prevederile prezentei metodologii se aplică la soluționarea cererilor de dezvoltare a rețelei electrice de distribuție depuse la operatorul de distribuție concesionar după data intrării în vigoare a acesteia", în art. 27 alin. (2) se prevede că "prin excepție de la prevederile alin. (1), cererile de dezvoltare a rețelei electrice de distribuție depuse la operatorul de distribuție concesionar înainte de data intrării în vigoare a prezentei metodologii, pentru care la data intrării în vigoare a acesteia nu a fost încheiat contractul de cofinanțare și nu au fost puse în funcțiune instalațiile care fac obiectul cererii de dezvoltare a rețelei electrice de distribuție, se soluționează în conformitate cu prevederile prezentei metodologii."

De asemenea, a reținut că cerințele statuate de art. 27 alin. (2) din Ordinul ANRDE nr. 36/2019 sunt îndeplinite în cauză, având în vedere că: 1) cererea de dezvoltare a rețelei electrice formulată de intimata Comuna Valu Lui Traian a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a Ordinului, respectiv la data de 20.09.2016, 2) iar punerea în funcțiune a capacității energetice pentru cartierul de extindere Zona C din Valu Lui Traian nu s-a realizat până la data intrării în vigoare a Ordinului 36/2019, ci în anul 2020.

Prin urmare, a concluzionat instanța de apel, în cauză devin aplicabile prevederile art. 22 din Ordinul 36/2019, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că efectul devolutiv al apelului, specific acestei căi de atac, constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în prima instanță, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

Mai trebuie precizat că, în ceea ce privește tehnica de redactare a unei hotărâri judecătorești, instanța de control judiciar poate înlocui sau complini considerentele avute în vedere de prima instanță în pronunțarea sentinței, păstrând, totodată, hotărârea primei instanțe, în cazul în care soluția este corectă.

În acest context, în mod legal, instanța de apel, raportat la prevederile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., a înlocuit considerentele primei instanțe, reținând că "în cauză, sunt îndeplinite cerințele instituite de art. 22 alin. (1) și (3) din Ordinul nr 36/2019 pentru nașterea obligației operatorului de distribuție să returneze autorității publice cota de finanțare la care s-a obligat."

Critica referitoare la încălcarea principiului "non reformatio in pejus", prevăzut de art. 481 C. proc. civ. este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în apel, recurentei-pârâte nu i s-a creat o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, în condițiile în care prin hotărârea primei instanțe a fost admisă cererea subsidiară formulată de reclamantă și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata unei sume de bani către aceasta, celelalte pretenții fiind respinse, ca neîntemeiate, iar prin decizia atacată a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat împotriva acestei hotărâri, situația pârâtei fiind neschimbată. Faptul că a fost înlocuită motivarea primei instanțe nu poate fi considerat o agravare a situației pârâtei în propria cale de atac, având în vedere că respectarea acestui principiu se raportează la soluția pronunțată de instanță.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și regula imparțialității va fi respinsă, constatându-se că instanța de prim control judiciar a avut în vedere efectul devolutiv al apelului și, în același timp, limitele investirii sale.

În speță, nu s-a dovedit încălcarea dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, a celor referitoare la principiul disponibilității și la regula imparțialității judecătorilor, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului cu respectarea prevederilor art. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale considerate a fi incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Față de situația prezentată, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În ceea ce privește ipoteza unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenta-pârâtă nu a indicat argumente care să susțină această ipoteză și nici în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulțumirea cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel, care a confirmat soluția tribunalului cu referire la cererea subsidiară având ca obiect plata sumei de 95.267 RON către reclamantă, reprezentând indicele de eficiență economică Ief aferent lucrării de extindere a rețelei de interes public zona lotizată C, Localitatea Valu lui Traian, Județul Constanța.

Înalta Curte reține că, pe calea recursului, cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate al hotărârilor instanțelor devolutive, stabilirea situației de fapt nu poate fi reevaluată și nu poate fi reconsiderată interpretarea probelor de către instanțele de fond.

De aceea, o afirmație, precum cea a recurentei-pârâte, prin care se arată că argumentele reținute de instanța de apel, în sensul că speței îi sunt aplicabile prevederile Ordinului ANRE nr. 36/2019, sunt contrazise de probatoriile administrate, fiind rezultatul unei interpretări proprii a instanței, dar străine de natura pricinii, impunându-se desființarea deciziei atacate, sub acest aspect, nu este compatibilă cu controlul de legalitate realizat prin recurs, cu atât mai mult cu cât probele în procesul civil nu au valoare preconstituită în fața instanțelor care le interpretează.

Așa fiind, instanța de apel a respectat exigențele motivării unei hotărâri judecătorești, astfel că nu poate fi reținută incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Înalta Curte constată că, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013 și a prevederilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice.

Or, în raport de considerentele menționate anterior, prin care s-a arătat că instanța de apel nu a depășit limitele învestirii și nici nu a creat recurentei-pârâte o situație mai grea decât cea stabilită de tribunal, atunci când a reținut incidența Ordinului A.N.R.E. nr. 36/2019 (invocat de reclamantă ca temei juridic al cererii de chemare în judecată) și în raport cu care a verificat temeinicia pretențiilor reclamantei, respectându-se, totodată, exigențele motivării unei hotărâri judecătorești, criticile care vizează încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013 nu sunt fondate, raportat la starea de fapt stabilită, reținându-se corect îndeplinirea cerințelor art. 22 din Ordinul nr. 36/2019, așa cum s-a arătat mai sus.

Deși se invocă încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 123/2012 a energiei electrice, recurenta-pârâtă nu a expus critici de nelegalitate concrete în sensul acestei susțineri.

Așa fiind, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Examinând recursul incident formulat de reclamanta Comuna Valu lui Traian, Înalta Curte se va raporta la motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. căruia i se circumscriu criticile formulate și va constata că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul recursului incident vizează soluția instanței de prim control judiciar, prin care s-a respins ca tardiv apelul incident formulat de reclamantă.

Criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 471 raportat la dispozițiile art. 474 C. proc. civ., câtă vreme intimata-reclamantă a fost citată a depune întâmpinare în termen de 30 de zile, precum și cele prin care se solicită a se observa că "întâmpinarea împreună cu recursul incident a fost depusă în ultima zi a termenului de 30 de zile", iar, faptul că, ulterior, calea de atac a fost calificată ca și apel, nu o poate prejudicia cu privire la termenul în care trebuia depusă întâmpinarea, sunt nefondate.

În primul rând se cuvine a fi menționat că, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată -18.02.2021-, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Așa fiind, instanța constată că, în raport cu criticile formulate, au incidență în speță prevederile art. 471 indice 1 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "După primirea dosarului sau, când este cazul, după regularizarea cererii de apel potrivit alin. (2), completul va dispune comunicarea cererii de apel, precum și a motivelor de apel intimatului, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate și care nu au fost înfățișate la prima instanță, punându-i-se în vedere obligația de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării".

De asemenea, sunt incidente dispozițiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe", precum și dispozițiile art. 474 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471

1

alin. (4). (2) Apelul provocat se comunică și intimatului din acest apel, prevăzut la art. 473, acesta fiind dator să depună întâmpinare în termenul prevăzut la art. 471 indice 1 alin. (4), care se aplică în mod corespunzător. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunoștință de întâmpinare de la dosarul cauzei".

Totodată, trebuie amintit că, potrivit principiului instituit de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., partea are obligația de a îndeplini actul de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

În acest context, având în vedere că cererea de apel i-a fost comunicată intimatei Comuna Valu lui Traian la data de 18.02.2022, iar întâmpinarea și apelul incident au fost depuse la data de 22.03.2022, instanța de apel a apreciat corect că, raportat la dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., art. 472 alin. (1) C. proc. civ., art. 474 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 471 indice 1 alin. (3) C. proc. civ., acestea au fost depuse cu depășirea evidentă a termenului legal imperativ de 15 zile, apelul incident fiind astfel respins ca tardiv.

Cât privește afirmația recurentei-reclamante, în sensul că "întâmpinarea împreună cu recursul incident a fost depusă în ultima zi a termenului de 30 de zile", se reține că aceasta nu își găsește susținere în înscrisurile dosarului, în condițiile în care calea de atac, așa cum a fost calificată de instanță, este cea a apelului; chiar recurenta-reclamantă a indicat în cererea formulată, ca o chestiune prealabilă, că, în mod eronat, s-a menționat calea de atac a recursului în cuprinsul hotărârii fondului, în loc de apel, cum era corect.

De altfel, chiar dacă s-ar admite apărarea recurentei-reclamante, în sensul depunerii căii de atac în ultima zi a termenului de 30 de zile pentru formularea actului procedural, nici această posibilitate nu a fost valorificată, având în vedere data comunicării cererii de apel, 18.02.2022, și data depunerii actului procedural, respectiv 22.03.2022.

Astfel, în aplicarea art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ultima zi în care calea de atac putea fi depusă era 20.03.2022, într-o zi nelucrătoare (duminica); în acest context, așa cum dispune art. 181 alin. (2) C. proc. civ. "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează". Această primă zi lucrătoare, la care textul legal face referire, era 21.03.2022 (într-o zi de luni), iar nu 22.03.2022, dată la care a fost depusă calea de atac la instanța de apel.

Prin urmare, este de natura evidenței că reclamanta Comuna Valu lui Traian era decăzută la data de 22.03.2022 din dreptul de a depune apel incident, soluția respingerii căii de atac ca tardivă fiind legală și temeinică, motiv pentru care recursul reclamantei va fi respins.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă, precum și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 252/2022 din 16 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-reclamantă COMUNA VALU LUI TRAIAN, PRIN PRIMAR, împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2023.