Decizia nr. 409/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1336/2018 a Tribunalului Ilfov

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 25 septembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtei D. S.A. la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: 61.811,40 RON, cu titlu de daune materiale, 3.528,06 RON lunar, reprezentând prestație periodică viitoare și 9.000.000 RON, reprezentând daune morale, în favoarea lui A., 1.000.000 RON, reprezentând daune morale pentru B. și 1.000.000 RON, reprezentând daune morale pentru C.. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1.357, art. 1.365, art. 1.381, art. 1.385, art. 1386, art. 1.387, art. 1388 C. civ., art. 95 C. proc. civ., art. 61 din Legea nr. 136/1995 și art. 4 din O.G. nr. 1/2008. Prin încheierea din 15 ianuarie 2018 s-a admis excepția conexității cauzelor nr. 3067/93/2018 și nr. 2972/93/2017. Prin sentința civilă nr. 1336 din 2 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și cu intervenientul E.. S-a respins, de asemenea, ca nefondată, cererea conexă formulată de F..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B. și C.. De asemenea, a formulat apel și F.. Prin decizia nr. 2672 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamanții A., B. și C. și respectiv de F., fiind anulată în tot sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. S.A. Prin decizia nr. 1958 din 14 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D. S.A. A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.000 RON către reclamantu A.. Cauza a fost înregistrată în rejudecare pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 2 februarie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1767 din 26 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și cu intervenientul E.. S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantul A. a sumei de 120.000 RON cu titlu de daune morale, a sumei de 61.811,40 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.972,60 RON, cu titlu de prestație periodică lunară. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 45.000 RON, cu titlu de daune morale, respectiv la plata către reclamantul C. a sumei de 45.000 RON, cu titlu de daune morale. S-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și cu intervenientul E.. S-a dispus obligarea pârâtei la plata către F. a sumei de 65.000 RON, cu titlu de daune morale, a sumei de 2.394,86 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 1.665 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat pentru perioada 02.09.2016 - 01.02.2017, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive și până la data plății efective. S-a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., F. și pârâta D. S.A. Prin decizia civilă nr. 392 din 4 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-au admis apelurile formulate de reclamanții A., F. și de pârâta D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1767 din 26 mai 2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă. A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantul A. a daunelor morale în cuantum de 1.000.000 RON și a unei prestații periodice lunare de 3.000 RON. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta F. a daunelor morale în cuantum de 100.000 RON. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților B. și C. de obligare a pârâtei la plata daunelor morale. A fost menținută în rest sentința atacată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul A., a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.000 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâta D. S.A. Recursul reclamantului A. Reclamantul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a invocat că decizia recurată este nemotivată, întrucât nu a fost avută în vedere întreaga stare de fapt cu privire la consecințele extrem de grave ale accidentului rutier, instanța de apel nefăcând nicio referire la nevoile zilnice ale reclamantului, la viata intimă, la urmarea tratamentelor de recuperare. A arătat, totodată, că motivarea deciziei atacate este lacunară cu privire la afectarea vieții sale profesionale și familiale. În opinia sa, decizia instanței de apel trebuia motivată în raport cu principiile ce rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și respectiv cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentate de integralitatea despăgubirii, echitatea și rezonabilitatea. Concluzionând, recurentul a arătat că evaluarea daunelor morale numai în funcție de suferințele deja resimțite reprezintă o abordare greșită a instanței de apel, în condițiile în care suferința sa se va întinde pe întreaga viață. În susținerea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reclamantul nu a dezvoltat nicio critică. Recursul pârâtei D. S.A. Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Raportat la prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a solicitat, în cazul casării deciziei recurate, să se dispună și întoarcerea executării silite. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a invocat că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul daunelor morale. S-a arătat astfel că, în evaluarea prejudiciului moral nepatrimonial cuvenit reclamantului A., instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că este incidentă situația faptei savarșite sub forma culpei și să analizeze dacă persoanele prejudiciate depindeau de victimă. A conchis pârâta că hotărârea atacată poate fi casată fie pentru motivare superficială și confuză, fie pentru contradicția dintre considerente. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 1.371 C. civ. când a stabilit despăgubirile pentru reclamantul A.. Astfel, instanța de apel nu s-a raportat la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza unor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare, încălcând astfel prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014. În opinia pârâtei, suma acordată cu titlu de daune morale este nejustificat de mare, creând o discrepanță majoră între cuantumul acordat reclamanților și cel acordat altor victime în situații similare. În acest sens, a arătat că suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu se poate transforma într-o amendă nejustificată pentru autorul prejudiciului, după cum nu se poate constitui în venituri nejustificate pentru victimă. A făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În final, a invocat pârâta că instanța de apel a realizat o interpretare greșită a dispozițiilor legale când a stabilit o prestație periodică de 3.000 RON/lună pentru reclamant, soluția fiind greșită inclusiv din punct de vedere al neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială. S-a arătat astfel că instanța de apel a nesocotit criteriile legale existente și aplicabile din Legea nr. 136/1995 și Norma A.S.F. nr. 23/2014 - art. 50 alin. (1) lit. a)-d). La data de 8 septembrie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea pârâtei D. S.A., prin care a invocat excepția netimbrării recursului declarat de reclamantul A.. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Prin rezoluția din 9 ianuarie 2023 s-a stabilit termen, în complet de filtru, pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 28 februarie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepțiile invocate, reține următoarele considerente: Cu privire la excepția netimbrării recursului declarat de reclamant, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Astfel, recursul declarat de reclamant este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea. Cu privire la excepția nulității recursurilor declarate de reclamantul A. și de pârâta D. S.A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând a anula recursurile, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. În acord cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea erorilor anume imputate instanței care a pronunțat hotărârea atacată și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Înalta Curte amintește că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea dezacordului în raport cu hotărârea pronunțată, ci expunerea în concret a tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, autor al recursului, instanța precedentă a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu precizie a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs limitativ stabilite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. În aceste coordonate de principiu, evaluând recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, Înalta Curte constată că părțile au invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., se reține că, subsumat motivului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în nemotivarea hotărârii, reclamantul a invocat neevaluarea stării de fapt în integralitatea sa, în special cu privire la urmările extrem de grave ale accidentului rutier suferit, traumele produse și nevoile sale zilnice. Reclamantul contestă modul în care au fost stabilite daunele morale ce i se cuvin, arătând că au fost omise principiile care stau la baza acordării acestora, anume integralitatea, echitatea și rezonabilitatea, subliniind că va suporta consecințele negative ale accidentului suferit pe durata întregii vieți, în contextul în care i-a fost știrbită orice șansă la viață profesională și familială. Înalta Curte constată că ceea ce reclamantul critică prin intermediul recursului nu reprezintă, în sine, lipsa motivelor deciziei recurate, ci vizează situația de fapt reținută de instanța de apel, în raport cu care a fost stabilită valoarea daunelor morale cuvenite și, în consecință, cuantumul acestora. Or, situația de fapt dedusă judecății, constând inclusiv în urmările accidentului asupra vieții reclamantului, sub toate aspectele, în conformitate cu probele administrate și modul în care instanța de apel a apreciat asupra acestora, stabilind valoarea despăgubirilor acordate, reprezintă chestiuni de fapt care se tranșează în etapa analizei pe fond a cererii de chemare în judecată, anume în fața primei instanțe și în apel, cu ocazia rejudecării fondului cauzei. Despăgubirile, în componenta lor materială sau morală, se evaluează, pe baza principiilor legale și a celor consacrate în jurisprudență, în concret, prin raportare la circumstanțele de fapt ale cauzei și ansamblul probator, instanța de apel, în calitatea sa de instanță de fond, fiind suverană în a aprecia asupra situației de fapt și a evaluării despăgubirilor la care reclamantul este îndreptățit. În cadrul memoriului de recurs reclamantul susține că starea sa fizică și psihică urmare accidentului suferit este, în realitate, mult mai gravă decât cea reținută prin decizia instanței de apel, sub aspectul prejudiciilor suferite și al întinderii acestora, recurentul exprimându-și practic nemulțumirea față de cuantumul despăgubirilor morale ce i-au fost acordate. Astfel, prin susținerile formulate, cu referire la infirmitatea sa permanentă, nevoia de îngrijire zilnică și imposibilitatea unei vieți profesionale și familiale, reclamantul tinde să obțină o reevaluare a situației de fapt deduse judecății, cu consecința eventuală a acordării de daune morale într-un cuantum mai ridicat, ceea ce se opune însă rațiunii căii extraordinare de atac promovate. Calea de atac a recursului nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, instanța supremă nefiind abilitată de lege, în acest stadiu procesual, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată, cu posibilitatea de a stabili ea însăși un alt cuantum al despăgubirilor. Dimpotrivă, cele reținute de către instanța de apel pe fondul cauzei, în raport cu care au fost evaluate și stabilite despăgubirile acordate, ca echivalent al prejudiciului cauzat reclamantului, se impun întocmai în fața instanței de recurs. Instanța de casare verifică decizia recurată exclusiv din perspectiva respectării dispozițiilor legale, în limitele motivelor de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cu condiția ca recurentul să dezvolte critici care să poată fi încadrate potrivit acestui text de lege. Raportat la limitele judecății în recurs, situația medicală în care se află reclamantul și cuantumul despăgubirilor cuvenite spre a compensa prejudiciul suferit, astfel cum au fost reținute de instanța de apel, reprezintă chestiuni ce țin de temeinicia decizia recurată și nu de legalitatea acesteia, neputând fi analizate ori cenzurate de Înalta Curte. Or, verificarea temeiniciei sau netemeiniciei soluției instanței de apel, sub aspectul evaluării daunelor morale, respectiv pentru a se determina dacă acestea acoperă integral prejudiciul real suferit și nevoile actuale sau viitoare ale reclamantului, excede controlului de legalitate în recurs. Nu în cele din urmă, se reține că, deși a invocat motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., anume pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea autorității de lucru judecat, reclamantul a omis să formuleze orice critică în susținerea acestuia, astfel încât nu se impune formularea unui răspuns din partea Înaltei Curți, acest motiv de recurs fiind, de asemenea, invocat formal. Dat fiind că recursul reclamantului nu cuprinde critici posibil a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., se impune aplicarea sancțiunii nulității, în acord cu art. 489 alin. (2) din același Cod. Privitor la recursul declarat de D. S.A. se reține că, subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a invocat, în esență, că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul daunelor morale. A arătat pârâta că, în evaluarea prejudiciului moral nepatrimonial cuvenit reclamantului A., instanța de apel trebuia să aibă în vedere forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, respectiv culpa. Înalta Curte constată că, în realitate, critica pârâtei nu vizează lipsa motivelor în ceea ce privește decizia recurată. Dimpotrivă, pârâta își exprimă dezacordul față de situația de fapt reținută de instanța de apel și în raport cu care au fost acordate daune morale reclamantului, cu consecințe asupra întinderii prejudiciului. În opinia pârâtei, raportat la circumstanțele cauzei, nu s-ar fi justificat acordarea de daune morale în favoarea reclamantului. Dat fiind reglementarea legală a recursului, aspectele privitoare la situația de fapt, astfel cum au fost reținute în fond, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală. Chestiunea readusă în discuție de către pârâtă, anume forma de vinovăție, respectiv culpa, reprezintă o circumstanță integrată situației de fapt în ansamblul său, stabilită deja de instanțele devolutive și care excedează cadrului procesual al recursului, în această cale de atac nefiind posibilă efectuarea verificărilor de fapt. În aceeași măsură, stabilirea dreptului la daune morale și întinderea acestora prin raportare la situația de fapt, se apreciază cu ocazia judecății în fond, fiind de competența exclusivă a instanțelor devolutive. Recurenta, prin criticile formulate, solicită în fapt instanței de recurs o reapreciere a probelor administrate în fond, respectiv reevaluarea circumstanțelor cauzei, cu scopul de a obține o soluție diferită asupra despăgubirilor solicitate de reclamant. Or, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirilor și solicitarea recurentei de diminuare a sumei acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale deciziei atacate, în afara limitelor controlului ce poate fi exercitat de instanța de recurs. Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal, criticile vizând în totalitate netemeinicia deciziei apelate. Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a reclamat faptul că instanța de apel a cuantificat daunele morale pe baza unor aprecieri pur subiective, cu încălcarea dispozițiilor art. 1371 C. civ., precum și a art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014. În opinia pârâtei, suma acordată cu titlu de daune morale este nejustificat de mare, creând o discrepanță majoră între cuantumul acordat reclamanților și cel acordat altor victime în situații similare. De asemenea, a invocat pârâta că instanța de apel, stabilind o prestație periodică de 3.000 RON/lună în favoarea reclamantului, a realizat o interpretare greșită a dispozițiilor legale aplicabile, cu încălcarea criteriilor prevăzute în Legea nr. 136/1995 și Norma A.S.F. nr. 23/2014 - art. 50 alin. (1) lit. a)-d). Înalta Curte constată că, deși pârâta a indicat dispozițiile legale pretins încălcate de instanța de apel, aceasta a omis să arate în concret în ce anume constă nelegalitatea hotărârii atacate ori modul concret în care au fost încălcate dispozițiile legale evocate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel și la considerentele acesteia. Aceasta și-a exprimat dezacordul în raport cu soluția stabilirii de daune morale și materiale în favoarea reclamantului, precum și în privința cuantumului acestora, contestând deci întinderea prejudiciului. Instanței de recurs nu îi este însă permis de lege să cenzureze aprecierile realizate de curtea de apel în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și materiale cuvenite reclamantului, criticile recurentei pe acest aspect situându-se în sfera eventualei netemeinicii a hotărârii, și nu a nelegalității. Așadar, invocarea încălcării anumitor dispoziții legale, fără a fi evidențiat modul concret în care dispozițiile invocate au fost efectiv încălcate nu poate fi considerată o critică aptă să fie încadrată în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie, reiterarea unor împrejurări de fapt sau trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații în drept în sensul neconformității deciziei recurate cu legea aplicabilă, nu sunt apte să atragă controlul de legalitate al instanței de recurs. Prin urmare, dat fiind că pârâta pune în discuție numai temeinicia soluției pronunțate în apel, concluzia ce se impune este că și motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal. Având în vedere că recursul pârâtei nu cuprinde critici posibil a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., se impune anularea acestuia conform art. 489 alin. (2) din același cod. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 392 din 4 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.