ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 390/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 mai 2021 reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorității pentru Reformă Feroviară.

Prin încheierea din 29 iunie 2021 Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Autorității pentru Reformă Feroviară.

Prin sentința civilă nr. 167 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în privința Autorității pentru Reformă Feroviară și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transportului și Infrastructurii.

S-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune.

De asemenea, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva Ministerului Transportului și Infrastructurii, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 1.959.537 RON reprezentând diferență de subvenție, conform contractului de servicii publice.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.019 RON.

De asemenea, împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel incident reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 331 din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate apelul principal, declarat de pârâtul Ministerul Transportului și Infrastructurii și apelul incident, declarat de reclamanta A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 167 din 16 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Recurentul a invocat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, arătând că instanța de apel a validat soluția primei instanțe, potrivit căreia ministerul datorează reclamantei subvenția aferentă lunii decembrie 2015, contrar dispozițiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016.

Totodată, recurentul a arătat faptul că, în mod greșit, s-a admis în primă instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Reformă Feroviară.

În susținerea acestor critici, a evocat decizia Curții Constituționale nr. 505/2019, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I, pct. 28 din Legea nr. 205/2019 și a redat parțial considerentele acestei decizii.

În consecință, recurentul a solicitat casarea deciziei recurate și respingerea cererii introductive ca neîntemeiate.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 noiembrie 2022 intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat nulitatea recursului. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 decembrie 2022 intimata-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii deciziei recurate.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar în acord cu art. 488 alin. (1) din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

De asemenea, art. 486 alin. (3) C. proc. civ. dispune că "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În considerarea dispozițiilor legale evocate, invocarea unui anumit motiv de casare nu conduce de plano la incidența acestuia, ci trebuie dublată de formularea unor critici de nelegalitate concrete privind raționamentul instanței de apel în justificarea soluției pronunțate.

Sancțiunea care intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în ipotezele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea căii extraordinare de atac, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, motivul de casare invocat de recurent este art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care presupune încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel.

Recurentul critică raționamentul instanței de apel sub două aspecte: pe de o parte, al greșitei interpretări a dispozițiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016 și a considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 505/2019 și, pe de altă parte, al admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Autorității pentru Reformă Feroviară.

Procedând la examinarea memoriului de recurs Înalta Curte constată că acesta reprezintă în fapt o preluare ad literam a cererii de apel principal formulate în cauză de către minister, aceleași susțineri fiind folosite cu titlu de apărări și în primă instanță.

Deopotrivă, verificând decizia atacată, se reține că, instanța de apel, confirmând sentința primei instanțe și respingând apelurile declarate în cauză, a conchis că tribunalul a răspuns tuturor aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii părților, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016 și Decizia Curții Constituționale nr. 505/2019, invocate în apărare de către minister. Cu privire la aceste din urmă dispoziții, instanța de apel a reținut că suma acordată drept compensație, pentru serviciile prestate de către operatorii de transport feroviar de călători în anul 2015, se recunoaște drept cheltuială în situațiile financiare ale ministerului iar ministerul a fost exonerat de obligația de a recupera eventualul prejudiciu ca urmare a achitării compensației pentru luna decembrie 2015, conform celor statuate de Curtea Constituțională.

Mai mult decât atât, din cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanța de apel a validat raționamentul juridic al primei instanțe, constatând că, în pofida alegațiilor ministerului, tribunalul nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. I pct. 28 din Legea nr. 205/2019 respectiv a considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 505/2019, pe care mai apoi să le fi aplicat greșit, ci a admis cererea de chemare în judecată, raportat la principiile forței obligatorii a contractului și răspunderii contractuale, potrivit art. 1.270 și art. 1.350 C. civ.. A mai reținut că reclamanta a dovedit îndeplinirea serviciului de transport public feroviar în luna decembrie a anului 2015 iar ministerul nu a contestat această situație de fapt ori existența și întinderea dreptului de creanță afirmat de reclamantă. Totodată, instanța de apel a reținut că, în apelul principal promovat, ministerul s-a limitat să invoce art. I pct. 28 din Legea nr. 205/2019 și decizia nr. 505/2019 a Curții Constituționale, pretins încălcate respectiv aplicate greșit de tribunal, fără însă a indica cum anume prima instanță ar fi nesocotit prevederile acestora.

În alți termeni, instanța de apel a respins apelul principal declarat de minister, arătând în considerentele deciziei recurate că soluția de admitere a cererii reclamantei nu este întemeiată pe greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 ori a Deciziei Curții Constituționale nr. 505/2019, acestea din urmă neprezentând relevanță din perspectiva soluției date în cauză.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește critica referitoare la lipsa calității procesual pasive a Autorității pentru Reformă Feroviară, se constată că instanța de apel a prezentat argumentele pentru care a validat soluția tribunalului.

A motivat, astfel, instanța de apel că Autoritatea pentru Reformă Feroviară s-a subrogat în drepturile și obligațiile ministerului, derivate din contractele de servicii publice de transport, pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019. Or, contractul dedus judecății privind intervalul de timp 2014 - 2015, reiese cu evidență că ministerul are calitatea de titular al drepturilor și obligațiilor aferente acestui contract. În schimb, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, nefiind parte în contractul dedus judecății, nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Recurentul a reluat aceste critici prin memoriul de recurs.

Amintește Înalta Curte că recursul are ca obiect exclusiv verificarea legalității hotărârii pronunțate în apel, sub aspectul respectării regulilor de drept aplicabile.

Dat fiind această limitare a legii, reiterarea întocmai a criticilor din apel privind greșita interpretare a dispozițiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016 și a considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 505/2019, care au primit o dezlegare din partea instanței de prim control judiciar, fără, însă, a arăta în concret aspectele de nelegalitate a deciziei recurate prin raportare la argumentele reținute sau critici privind raționamentul instanței, nu atrage incidența motivului de recurs invocat.

Dimpotrivă, recurenta trebuia să releve critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu indicarea chestiunilor de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu să reia integral motivele din apel, în acest din urmă caz neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Așadar, criticile evocate de către recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv al prezentării motivelor de nelegalitate punctual identificate, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, în cauză, Înalta Curte reține că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele substanțiale.

De aceea, sunt întemeiate apărările formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, având în vedere că din memoriul de recurs nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod recursul este nul. Totodată, se constată că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Transportului și Infrastructurii împotriva deciziei nr. 331 din 15 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva deciziei nr. 331/2022 din 15 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.