ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 797/2024

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1.271.475,74 RON, reprezentând c/val. compensație încasată necuvenit pe anul 2020, respectiv neîndeplinirea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători de către A. S.R.L., conform contractului de servicii publice încheiat pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 146 din 20 februarie 2020, precum și a actelor adiționale nr. x din 13 mai 2020, nr. 2 din 6 august 2020, nr. 3 din 16 decembrie 2020 și în conformitate cu documentele/situațiile transmise de către pârâtă;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 44.074,92 RON, reprezentând penalități datorate pentru întârzierea în plată începând cu data de 2 februarie 2021 până la 30 septembrie 2021, sumă ce se va actualiza până la momentul achitării integrale a debitului;

Tribunalul București – secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1164/2022 din 24 mai 2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 11 august 2022.

Prin sentința nr. 28/2023 din 7 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă, prin decizia nr. 378/2023 din 20 septembrie 2023, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva sentinței nr. 28/2023 din 7 februarie 2023 a Tribunalului Dolj – secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

La data de 29 noiembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei nr. 378/2023 din 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Având în vedere cele reținute de către instanță cu privire la cele solicitate de către instituția reclamantă prin cererea de chemare în judecată, recurenta consideră că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, neținându-se cont de actele și lucrările dosarului.

Autoarea căii de atac a susținut faptul că art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale implică obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Or, atât timp cât în considerente instanța a constatat că "neîndeplinirea de către pârâtă a indicatorilor estimativi exprimați în volum tren-kilometri și călători-kilometri asumați prin contractul de servicii publice pentru perioada 2020-31 decembrie 2021 și anexele la acest contract s-a datorat incidenței unui caz de forță majoră, respectiv răspândirii coronavirusului SARS-COV-2 la nivel mondial și declarării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, cu consecința promulgării în România a Decretului nr. 195/2020 și a actelor normative ulterioare, precum și faptul că intimata-pârâtă este exonerată de răspundere civilă, datorită intervenției forței majore, astfel că nu poate fi obligată la plata prejudiciului pretins de către apelanta-reclamantă reprezentat de suma de 1.271.475,77 RON din totalul compensației de serviciu public pentru transportul feroviar de călători" (paginile 6, 7), fără a analiza în detaliu probele administrate.

Potrivit recurentei, în mod eronat cele două instanțe au respins acțiunea formulată, apreciind că aceasta este nefondată, cu referire la faptul că au fost respectate prevederile contractului de servicii publice încheiat pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, a prevederilor actelor adiționale nr. x/13.05.2020, nr. y/06.08.2020 și nr. 3/16.12.2020, a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Transporturilor nr. 65/1712/2016, a Ordinului Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 791/2020 din 24.03.2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-COV-2, Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 974/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de calcul, evidențiere și acordare de la bugetul de stat a compensației de serviciu public în transportul feroviar public de călători.

Compensația de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice încheiate, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.

În conformitate cu legislația în vigoare, contractele de servicii publice încheiate pentru și în numele statului, între Ministerul Transporturilor și operatorii de transport feroviar care efectuează transport public de călători pe calea ferată, se conformează obligațiilor de serviciu public, fiind aprobate prin H.G. nr. 146/2020.

Între instituția reclamantă și pârâta A. S.R.L. a fost încheiat contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 146 din 20 februarie 2020, modificat prin actele adiționale aferente.

În baza acestui contract, reclamanta și-a îndeplinit obligația de a acorda sumele compensatorii aferente obligației de serviciu public către A. S.R.L., iar obligația acesteia era de a realiza indicatorii asumați și aprobați, conform anexelor la contractul în cauză, respectiv de a realiza venitul minim obligatoriu prevăzut în Anexa nr. 4 lit. b) din contract și a actelor adiționale nr. x din 13 mai 2020, nr. 2 din 6 august 2020 și nr. 3 din 16 decembrie 2020 la contract.

Așadar, recurenta consideră că are dreptul de a solicita compensația acordată necuvenit, compensație ce constă în penalizarea pentru neîndeplinirea obligației de serviciu public aferentă realizării veniturilor minime obligatorii stabilite prin Anexa nr. 4 lit. b) din actul adițional nr. x la contract.

A menționat că repartizarea compensației fiecărui operator de transport feroviar se face de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară după primirea bugetului aprobat de ordonatorul principal de credite și ca urmare a rectificărilor bugetare ce modifică cuantumul compensației anuale. Repartizarea compensației se va face proporțional cu volumele de tren-km și călători-km, pe ranguri de tren, prevăzute a fi realizate în cadrul obligației de servicii publice contractate, conform contractului.

Mecanismul de calcul al compensației se raportează la doi indicatori cantitativi, indicatorul călători - km și indicatorul tren - km, al căror volum estimativ se stabilește pentru întreaga perioadă contractuală, precum și la încadrarea în veniturile minime obligatorii, operând o regularizare anuală cu bugetul de stat prin raportate atât la indicatorii în cauză, cât și la veniturile minime obligatorii stabilite de realizat efectiv de către operator, în vederea restituirii surplusului compensației acordate. Dispozițiile legale realizează, de asemenea, o diferențiere calitativă pe ranguri și categorii de trenuri, impunând un nivel maxim pe care compensația îl poate reprezenta din veniturile înregistrate de operatorii de transport.

Recurenta-reclamantă a arătat că punctul de plecare pentru calculul compensației îl reprezintă art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998, republicată, potrivit căruia compensația de serviciu public pentru transportul feroviar de călători se acordă operatorilor de transport pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007. În conformitate cu prevederile pct. 2 din anexa la regulamentul anterior menționat, compensația de serviciu public acordată în cazul contractelor de serviciu public atribuite potrivit alin. (2) nu poate depăși o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor pozitive sau negative, ale conformării cu obligația de serviciu public asupra costurilor și veniturilor operatorului de serviciu public. De asemenea, la calculul compensației trebuie avut în vedere art. 5 alin. (7), conform căruia sumele aferente compensației de serviciu public prevăzute la alin. (4) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate cu această destinație potrivit legii.

Cuantumul compensației se determină în funcție de indicatorii estimativi a căror realizare operatorul de transport și-a asumat-o contractual, potrivit art. 3 alin. (20) pct. (3) și (4) din contractul de servicii publice și anexelor la contract, iar suma încasată până la sfârșitul anului bugetar urmează a fi regularizată cu bugetul de stat în situația în care operatorul de transport nu își îndeplinește complet obiectivele asumate prin indicatori cantitativi și calitativi pentru anul încheiat.

În anul 2020 intimata-pârâtă A. S.R.L. și-a asumat îndeplinirea obligației de serviciu public conform Anexei nr. 2 din Actul adițional nr. x/16.12.2020 la contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin H.G. nr. 146 din 20 februarie 2020, constând într-un volum de 601.026,40 tren-km IR (INTERREGIO) și 39.269.668,00 călători-km, iar conform Anexei nr. 4 intimata-pârâtă și-a asumat realizarea veniturilor minime obligatorii, defalcate pe rang de tren inferior (Regio) și superior (Interregio) în cuantum de 8.193.838,00 RON, sumă pe care instituția reclamantă a alocat-o către aceasta, cu titlu de compensație privind veniturile minime obligatorii asumate.

A. S.R.L. din totalul subvenției de restituit pe anul 2020 în cuantum de 1.713.469,85 RON a restituit către instituția reclamantă, la data de 29 ianuarie 2021, suma de 441.994,11 RON, conform ordinului de plată buget nr. 88 din 29 ianuarie 2021, sumă ce reprezintă contravaloare nerealizare indicatori tehnici tren-km și călători-km, rămânând de restituit suma de 1.271.475,74 RON, sumă ce constă în penalizarea intimatei-pârâte pentru neîndeplinirea obligației de serviciu public aferentă nerealizării veniturilor minime obligatorii stabilite prin Anexa nr. 4 lit. b) din Actul adițional nr. x la contract.

Autoarea căii de atac a precizat că a alocat pârâtei suma de 8.193.838 RON (cu titlu de compensație privind veniturile minime obligatorii asumate) și că subvenția ce i se cuvenea de drept pârâtei, conform veniturilor proprii realizate de aceasta în cursul anului 2020 era de 6.922.362,23 RON.

Intimata-pârâtă nu a realizat veniturile minime obligatorii asumate prin actul adițional nr. x/2020, respectiv suma de 8.193.838 RON, ci a realizat și confirmat o sumă de 6.922.362,23 RON, reieșind astfel o diferență nerealizată de către aceasta în cuantum de 1.271.475,77 RON.

Au fost evocate dispozițiile art. 1.270 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", consacrându-se în acest fel principiul forței obligatorii a contractelor.

De asemenea, recurenta-reclamantă a redat prevederile art. 1.350 din C. civ., conform cărora "(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

A mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din contract "părțile se obligă să execute prezentul contract, în condițiile legii, întocmai și cu bună-credință", iar potrivit dispozițiilor art. 1.345 din C. civ. "cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri".

Pe parcursul anului 2020, cu ocazia aprobării actelor adiționale menționate la contractele de servicii publice aprobate prin H.G. nr. 146/2020, operatorului A. S.R.L. i s-a oferit oportunitatea de a își adapta estimările, atât pentru indicatorii tehnici, cât și pentru veniturile minime obligatorii, având în vedere că ultima modificare a acestora s-a făcut, de comun acord, cu ocazia încheierii actului adițional nr. x/16.12.2020, o dată apropiată închiderii anului calendaristic, motiv pentru care recurenta apreciază că era posibilă o estimare destul de apropiată de realitate a acestor valori.

Având în vedere că intimata-pârâtă nu și-a actualizat indicatorii, se impune restituirea de către aceasta a compensației primite în plus pentru indicatorii nerealizați.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 146/2020 "începând cu anul 2020, nerealizarea veniturilor minime obligatorii stabilite în anexa nr. 4 lit. b) la contractele din anexele nr. I-IV va conduce la penalizarea operatorului prin diminuarea compensației cu suma nerealizată din totalul veniturilor minime obligatorii".

Referitor la prevederile H.G. nr. 146/2020 vizând situația excepțională legată de pandemia de COVID 19, instanța de apel a reținut, în considerente, că "nerealizarea veniturilor minime obligatorii stabilite în anexa 5 lit. b) la contractele din anexele I-VI în perioada stărilor de urgență și/sau alertă, nu va conduce la penalizarea operatorului prin diminuarea compensației cu suma nerealizată din total venituri minime obligatorii".

Recurenta a precizat că măsura privind nepenalizarea operatorilor de transport feroviar de călători în perioada stărilor de urgență și alertă are un caracter general ce se situează în afara sferei ajutorului de stat.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din contract, veniturile estimate pentru perioada 2020 - 2021, au fost stabilite plecând de la nivelul indicatorului "călători - km" prognozat pentru această perioadă (perioada 2020 - 31 .12.2021), venituri ce sunt prezentate în anexa nr. 4 la contract, lit. a), iar veniturile minime obligatorii de realizat au fost stabilite plecând de la veniturile estimate a fi realizate plus compensația asigurată prin contract, venituri ce sunt prevăzute în Anexa nr. 4 la contract, lit. b).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca neîntemeiată.

Prin rezoluția din 18 ianuarie 2024 s-a fixat termen la data de 11 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează controlul conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, cazurile de casare pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să fie raportată la conținutul hotărârii atacate și să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În ceea ce privește motivarea recursului, se cuvine subliniat că acest demers implică, pe de o parte, indicarea uneia dintre ipotezele prevăzute limitativ de textul menționat, iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, cu arătarea modalității efective în care instanța a încălcat dispozițiile legale incidente.

Recursul recurentei-reclamante este întemeiat pe ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din același cod, care vizează situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și instanța fie a aplicat un text de lege străin cauzei, fie a extins sau, dimpotrivă, a restrâns domeniul de aplicare a unei norme legale sau a încălcat principii generale de drept.

Înalta Curte constată că nu li se pot atribui valențe de nelegalitate criticilor subsumate de recurentă primului motiv de recurs, în măsura în care acestea sunt fundamentate, în esență, pe cadrul convențional ce stă la baza raportului juridic dedus judecății și pe modalitatea în care instanța de apel a înțeles să interpreteze și să valorifice probatoriul cauzei.

Toate dezvoltările recurentei sunt tangente netemeiniciei deciziei recurate, ca o consecință a evaluării greșite ori ignorării probelor, în timp ce lipsa motivării, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să constea în demonstrația că instanța nu a lăsat să se întrevadă, în considerente, care a fost raționamentul juridic considerat, lipsind părțile de garanția unui proces echitabil.

Pretinsa contradicție între anumite considerente ale hotărârii recurate reprezintă, în mod similar, tot o chestiune de netemeinicie, de vreme ce aceasta vizează eventuale carențe în planul interpretării probelor, și nu al motivării hotărârii. Or, pentru a constitui temei al casării, motivarea contradictorie trebuie să privească considerente care, simultan, infirmă și susțin dispozitivul hotărârii, făcând, în realitate, neclar raționamentul judiciar care ar trebui să explice coerent rezultatul deliberării.

Situația prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. înglobează chestiuni care lipsesc hotărârea de elementele care au fundamentat-o, și nu, cum este cazul în speță, aspecte de netemeinicie a căror verificare este permisă numai instanțelor de fond, nu și instanței de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În procesul de judecată, instanța de apel are deplină libertate de apreciere, în sensul că aceasta ca urmare a evaluării probatoriului administrat în cauză, poate să stabilească că nu s-a făcut dovada, în modalitatea cerută de lege, a pretențiilor deduse judecății.

Sub pretextul încălcării normelor de drept substanțial, autoarea căii de atac contestă statuările instanței de prim control judiciar cu privire la probatoriului cauzei, tinzând să repună în dezbatere temeinicia judecății în apel și controlul de fond al hotărârii, chestiuni incompatibile cu natura recursului.

Mai mult, împotriva raționamentului expus de instanța de apel, recurenta nu a dezvoltat nicio critică aptă să contureze o eventuală greșeală de judecată săvârșită de aceasta, care să justifice măsura casării din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a reluat apărările sale din apel, fără a indica în concret modalitatea corectă și legală în care instanța devolutivă ar fi trebuit să aplice normele de drept material criticate.

Recurenta critică aplicarea legii la o situație de fapt greșit stabilită de către instanța de apel, ca urmare a evaluării pretins eronate a probelor dosarului, nemulțumirea părții fiind circumscrisă, în realitate, concluziilor instanței de prim control judiciar rezultate în urma interpretării probelor.

Încălcarea dispozițiilor art. 1.270 alin. (1) și art. 1.350 din C. civ. este invocată formal, iar chestiunile sesizate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, pe care instanța de recurs nu le va analiza.

Instanța supremă reamintește că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raționament care să justifice cum ori de ce instanța devolutivă a dat legii o interpretare greșită, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

Întreaga suită a alegațiilor recurentei se referă la interpretarea materialului probator și contestă concluziile instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecății și solicită instanței de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este delimitată în art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea argumentelor anterior expuse, instanța supremă constată că recurenta nu a formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, situație incidentă și în cauză, Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.R.L. și, pe cale de consecință, să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei nr. 378/2023 din 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.