ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 5 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) pentru a fi obligată la plata reală a tuturor contribuțiilor pe baza cărora se efectuează calculul punctajului și valoarea pensiei, eliberarea adeverinței cu date reale despre activitatea profesională a reclamantului, precum și la plata altor prejudicii financiare sau morale rezultate prin încălcarea prevederilor Codului muncii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii.

La 18 decembrie 2014, reclamantul a formulat cerere modificatoare, în sensul introducerii în cauză și a societății C. S.R.L., solicitând obligarea angajatorului la emiterea unei adeverințe prin care să se rectifice înscrierile din carnetul de muncă seria x nr. x, să se menționeze în carnetul de muncă perioada în care a avut calitatea de angajat (vânzător cu gestiune în perioada 1992-1994, respectiv administrator în perioada 1994-1996), programul complet de muncă, cu obligarea angajatorului la plata aferentă concediului de odihnă pe ultimii 3 ani și plata orelor suplimentare pe ultimii 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 1656/2016 din 24 octombrie 2016, Tribunalul Iași, secția I Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. and D. S.R.L. (C. S.R.L.).

A obligat pârâta să achite reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă pentru perioada 26.11.2011- 26.11.2014.

A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant.

A respins cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâta C. and D. S.R.L. să achite reclamantului suma de 250 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat apel.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului de urmărire penală înregistrat inițial sub nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin decizia nr. 200/2021 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de apel formulată de apelantul A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 4 aprilie 2021, reclamantul A. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021 și reluarea judecării cauzei.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de apel a dispus suspendarea procesului în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului de urmărire penală înregistrat inițial sub nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Totodată, a susținut că a intrat de curând în posesia ordonanței de clasare emise în dosarul mai sus menționat și, neștiind ce trebuie să facă în momentul în care a primit ordonanța de clasare, a considerat că procesul se reia tot din oficiu.

Evocând dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ., recurentul arată că nu el este cel care a solicitat suspendarea procesului, ci instanța de apel a considerat că urmărirea penală pentru infracțiunea de fals în înscrisuri ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției pe care urma să o pronunțe.

Arată că, deși timpul scurs de când s-a dispus suspendarea procesului și până la emiterea ordonanței de clasare este unul mare, consideră că această împrejurare nu este un efect al lipsei sale de diligență.

Consideră că suspendarea procesului a fost dispusă tocmai pentru a putea fi încheiată urmărirea penală, necesară în pronunțarea hotărârii în dosarul nr. x/2014.

Dată fiind prevalența principiului disponibilității părților în procesul civil, recurentul arată că încetarea cauzei de suspendare poate fi identificată și prin efectuarea unor verificări din oficiu, în condițiile stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. În acest sens, arată că, potrivit art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, "Registrul de evidență a cauzelor suspendate se ține de către compartimentul arhivă. Pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare".

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 10 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Prin încheierea completului de filtru din 27 septembrie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, fiind stabilit termen de judecată la 8 noiembrie 2022, ora 10, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că, deși recurentul a invocat atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, cât și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de a fi încadrate și analizate exclusiv din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că recurentul critică aplicarea sancțiunii procedurale a perimării cererii de apel, invocând faptul că actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, ipoteză prevăzută de art. 416 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, prin încheierea din 28 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a suspendat judecata apelului declarat în cauză, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului de urmărire penală nr. 16015/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Încheierea de suspendare pronunțată de instanța de apel la data de 28 noiembrie 2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu a fost atacată cu recurs de niciuna dintre părți, context în care suspendarea judecării cauzei a durat până când hotărârea pronunțată în cauza care a determinat suspendarea a devenit definitivă (art. 413 alin. (2) C. proc. civ.).

În speță, dosarul penal nr. x/2014 a fost soluționat prin Ordonanța de clasare din data de 04.06.2020, comunicată numitului A. la 06.07.2020. De asemenea, potrivit adresei din 14.12.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, aflată la dosar apel, împotriva ordonanței de clasare din 04.06.2020 nu s-a formulat plângere.

Prin urmare, de la data rămânerii definitive a ordonanței de clasare, când, totodată, a și încetat cauza de suspendare a cursului judecății, recurentul a avut posibilitatea de a formula cerere de repunere pe rol a cauzei și de a solicita continuarea judecății.

Faptul că, suspendarea judecății dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. are caracter facultativ, nu impune repunerea pe rol a cauzei, din oficiu, dacă apelantul A., în calitate de parte interesată, nu și-a manifestat voința în acest sens.

De altfel, dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2), termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că este suspendat cursul perimării cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Așadar, în caz de suspendare facultativă a judecății pentru motivul prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea durează numai până când hotărârea pronunțată în cauza care a impus suspendarea rămâne definitivă, așa cum statuează alin. (2) al aceluiași articol, moment de la care cursul perimării se reia împotriva părții care nu a cerut redeschiderea judecății.

În speță, prin ordonanța de clasare din 04.06.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a soluționat dosarul penal nr. x/2014, iar împotriva soluției dispuse prin respectiva ordonanță nu s-a formulat plângere.

Cum, potrivit art. 339 alin. (4) C. proc. pen., în cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția, iar, potrivit art. 269 alin. (2) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește, față de data la care ordonanța de clasare a fost comunicată recurentului (06.07.2020), rezultă că măsura dispusă a rămas definitivă la 27.07.2020.

Prin urmare, având în vedere că suspendarea cursului perimării a încetat la data de 27.07.2020, data rămânerii definitive a ordonanței de clasare, prelungirea suspendării judecării apelului după dispariția cauzei ce a determinat-o conduce la perimarea acestuia.

Împrejurarea invocată de recurent referitoare la faptul că a intrat de curând în posesia ordonanței de clasare și că nu a știut cum trebuie să procedeze, considerând că procesul se reia din oficiu, este irelevantă, întrucât, fiind în ipoteza unei suspendări a judecății reglementată de art. 413 C. proc. civ., potrivit art. 413 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea durează până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă, iar verificările periodice pe care le face instanța în cauzele suspendate, în sensul dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, nu vizează exclusiv situațiile de reluare a judecării procesului din oficiu, ci și constatarea unui astfel de incident procedural, cum este perimarea.

În plus, recurentul nu a făcut dovada că nu a putut stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, așa cum prevăd dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, se constată că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimare, cererea de apel fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părții interesate în continuarea activității judiciare, timp de 6 luni socotite de la data rămânerii definitive a ordonanței de clasare prin care a fost soluționat dosarul penal x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2022.