ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la 03.04.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, pe calea ordonanței de plată, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.632.434,25 RON, reprezentând restul neachitat din factura nr. x/04.12.2017 în valoare totală de 5.676.353,51 RON, emisă în baza contractului de asociere în participațiune la profit autentificat sub nr. x/30.01.2017 de B.N.P. C., modificat prin actele adiționale nr. x autentificat sub nr. x/08.06.2017 și nr. 2 autentificat sub nr. x/24.11.2017 de B.N.P. C., confirmată de către debitoare prin confirmarea soldului la data de 11.01.2018, cu cheltuieli de judecată.

La 31.05.2018, reclamanta a efectuat o modificare a cererii de chemare în judecată inițiale; această modificare a constat în transformarea procedurii inițiale, care viza somația de plată, într-o acțiune de drept comun, context în care reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 3.632.434,25 RON reprezentând debit parțial restant și neachitat ca urmare a emiterii facturii fiscale cu nr. x/04.12.2017, a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data scadenței facturii și până la data plății efective a acesteia, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 119/LP/04.08.2020, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins acțiunea precizată și a obligat reclamanta să plătească Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Bihor și în contul expertului D. suma de 2.700 RON, reprezentând diferența de onorariu expert, și să suporte cheltuielile de judecată în sumă de 3.000 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 318/2022-A/08.11.2022, Curtea de Apel Oradea, secția II-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În susținerea motivului de recurs fundamentat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată este nelegală din două perspective. Mai precis, hotărârea nu a fost motivată din punct de vedere faptic, respectiv lipsește motivarea în drept a deciziei pronunțate.

Referitor la lipsa motivării din punct de vedere faptic, recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat argumentele prezentate de aceasta în susținerea apelului și nu a abordat aspectele de fapt în mod adecvat.

În ceea ce privește lipsa motivării în drept, recurenta a argumentat că instanța de apel nu a indicat temeiurile de drept și modul în care acestea au fost interpretate.

Potrivit recurentei, instanța de apel nu a răspuns la argumentele esențiale prezentate, ceea ce a condus la o motivare deficitară a deciziei.

În acest context, recurenta a evidențiat nulitatea hotărârii din două perspective; astfel, a susținut că în apel a criticat modalitatea în care a fost efectuată imputația plăților din perspectiva art. 1.506-1.508 C. civ. și a prezentat argumente esențiale sub acest aspect. Cu toate acestea, instanța de apel nu i-a analizat argumentele, ci doar s-a rezumat la a prelua concluziile din raportul de expertiză contabilă, fără a arăta care sunt motivele pentru care nu pot fi reținute aspectele referitoare la modalitatea de imputație și la faptul că anterior exista o mărturisire extrajudiciară a pârâtei cu privire la sumele aferente debitului.

Totodată, recurenta a afirmat că această abordare nu este în concordanță cu jurisprudența, care indica necesitatea unei motivații adecvate și a răspunsului la argumentele esențiale din partea părților.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a subliniat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța de apel nu a interpretat corect și aplicat normele legale relevante în materie și nu a cercetat în mod adecvat apărările sale. S-a susținut că există lacune și inadvertențe în motivarea hotărârii.

Recurenta a subliniat încălcarea prevederilor art. 1.506, art. 1.507 și art. 1.508 C. civ. și interpretarea greșită a art. 280 C. proc. civ. În acest sens, a argumentat că diferențele în contabilitate sunt date de felul în care părțile au procedat la efectuarea imputației plăților și că în raportul de expertiză s-a reținut o culpă în sarcina ambelor societăți. Cu toate acestea, recurenta a evidențiat faptul că în virtutea art. 1.506-1.508 C. civ., în cazul în care debitorul nu specifică pe ordinul de plată asupra cărei datorii se face plata, creditorul are dreptul să efectueze imputația datoriilor.

Autoarea căii de atac a argumentat că această apărare a fost înlăturată de către experții contabili și nu de către instanță.

Astfel, în aceste condiții, creditoarea a îndeplinit imperativul impus de art. 1.508 alin. (1) C. civ., în sensul că a arătat debitul existent și modul în care a fost făcută imputația plăților. Prin urmare, pârâta trebuia să-și adapteze propria contabilitate conform modalității de imputare comunicată expres și clar de către societatea recurentă.

Recurenta a concluzionat că nu exista o culpă concurentă a părților litigante, ci doar o culpă a societății pârâte care nu a înregistrat în contabilitate așa cum a fost comunicat de către recurentă. A mai argumentat că instanța de apel a preluat concluziile greșite ale experților contabili și a neglijat să analizeze și să se pronunțe asupra acestei apărări.

În continuare, recurenta a subliniat că factura fiscala cu nr. x/04.12.2017 a fost emisă în baza unui contract semnat, ștampilat și autentificat de un notar public. Totodată, lucrările efectuate de către societatea recurentă au fost decontate de către societatea debitoare de la beneficiarul final, conform înscrisurilor depuse la dosar.

În final, a argumentat că existența creanței era certă, deoarece lucrările au fost efectuate, factura a fost recunoscută de societatea debitoare prin inserarea ei în contabilitate, iar beneficiarul lucrărilor a efectuat plăți fără obiecțiuni. Astfel, nu se putea susține că creanța nu era certă.

La 07.02.2023, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune punct de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 24 alin. (1) și (2), coroborat cu art. 32 și cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului și reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 32 din aceeași ordonanță stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar la alin. (2) se prevede că "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20.064,67 RON, conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat, sub sancțiunea anulării cererii, potrivit dovezii de înmânare a adresei ce i-a fost comunicată la 25.01.2023, măsură asupra căreia nu s-a conformat. Acest aspect a fost arătat și în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, ce i-a fost comunicat recurentei.

Prin urmare, având în vedere faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce îi revenea și că nu operează scutirea legală - personală sau obiectivă - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 197 C. proc. civ., rap. la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în sensul anulării ca netimbrată a cererii de recurs.

Cererea intimatei-pârâte de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 318/2022 - A/08.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2023.