ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2022

HOTĂRÂRE

12.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția Civilă la 25.06.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 380.052 RON, reprezentând despăgubiri, conform art. 8.2 pct. 1 din contractul nr. x/06.09.2019, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1031/23.10.2020, Tribunalul Vaslui, secția Civilă a admis acțiunea, a obligat pârâta să îi achite reclamantei suma de 380.052 RON, reprezentând despăgubiri și 8.702,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia nr. 508/03.11.2021 a Curții de Apel Iași, secția Civilă, a fost admis; ca o consecință, sentința primei instanțe a fost schimbată în tot, în sensul că a fost respinsă acțiunea, iar intimata a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 3.702 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivare, a arătat că instanța de prim control judiciar în mod greșit a interpretat clauzele contractuale, în condițiile în care art. 3.1 din contract prevedea că vânzătorul trebuia să livreze cumpărătorului o cantitate de soia boabe de 2.500 tone, iar termenul de livrare a fost stabilit la art. 6.3, între 01.11.2019 și 29.02.2020. Cum acest termen nu a fost respectat, recurenta a precizat că a achiziționat produsul de la alt furnizor la un preț mai mare.

De asemenea, a afirmat că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează mijloacele de probă și admisibilitatea lor și că, în mod nelegal, a înlăturat din probatoriu notificarea nr. x/10.02.2019 și corespondența electronică transmisă intimatei, în măsura în care înscrisurile de la dosar făceau dovada transmiterii solicitărilor sale de livrare a produsului.

În drept, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26.04.2022 intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității/nulității recursului, în argumentarea căreia, făcând referire la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că susținerile autoarei căii de atac nu pot fi încadrate în motivul de casare pe care aceasta și-a fundamentat recursul, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil potrivit normei de trimitere de la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de textul de lege indicat, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate punctuale la adresa hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, afirmând nelegalitatea deciziei recurate, autoarea căii de atac a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cerere când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Analizând argumentele părții expuse în motivare, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă critici concrete de nelegalitate, ci susțineri care reflectă, în realitate, nemulțumirea recurentei față de modalitatea în care, în apel, a fost valorificat probatoriul administrat în cauză și s-a stabilit situația de fapt.

Astfel, autoarea căii de atac a susținut nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării greșite a clauzelor contractuale de către instanța de apel și valorificării greșite a înscrisurilor aferente corespondenței purtate între părți.

Totodată, deși a reclamat încălcarea normelor legale care reglementează probele în procesul civil, recurenta nu a indicat, în concret, dispozițiile legale pretins aplicate și interpretate greșit. Prin argumentele expuse în motivare autoarea căii de atac a criticat modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra elementelor probatorii ale cauzei, respectiv în care a evaluat înscrisurile pe care le-a indicat.

Sub un alt aspect, interpretarea greșită a unei clauze contractuale nu poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât această ipoteză de casare se referă la aplicarea unui text de lege străin cauzei, extinderea sau restrângerea domeniului de aplicare a unui text de lege sau nerespectarea unor principii de drept, nu și la interpretarea actului dedus judecății, ipoteză nepreluată în actuala legislație din C. proc. civ. de la 1865.

Aspectele sesizate excedează sfera motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează elemente de pretinsă netemeinicie, a căror reevaluare lor scapă cenzurii instanței de recurs, al cărei control este limitat, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate.

Așa fiind, în ansamblul lor, susținerile recurentei nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat doar în mod formal.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul și, constatând culpa procesuală a recurentei, o va obliga, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 4.087 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.