ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1070/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 8 iunie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L., C. S.A. și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂȚI, solicitând ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să se dispună:

- constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 prin cazul de forță majoră prevăzut de Capitolul 12 din contract;

- anularea incidentului de plată privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 300.820,00 RON, la ordinul B. S.R.L., privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 79.829,21 RON la ordinul B. S.R.L., incidente de plată înscrise pe numele S.C. A. S.R.L. în Centrala Incidentelor de Plăți de către declaranta C. S.A.;

- obligarea pârâtei C. S.A. să efectueze demersurile de anulare a incidentului de plată declarat la Centrala Incidentelor de Plăți;

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1351 din C. civ., art. 35 din C. proc. civ., art. 13 din Regulamentul BNR nr. 1/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți.

Pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., iar pe fondul cauzei, respingerea capătului de cerere vizând anularea incidentelor de plată, ca neîntemeiat.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C. S.A. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2020 și a actului adițional nr. x încheiate între reclamantă și pârâta B. S.R.L.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

La termenul din 20 ianuarie 2022 instanța a unit cu soluționarea fondului excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.A., în raport de primul capăt de cerere al acțiunii. De asemenea, la același termen de judecată, instanța a admis excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâta B. S.R.L. și a constatat că aceasta este decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 162/2022 din 3 februarie 2022, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI; a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C. S.A. în raport de primul capăt de cerere având ca obiect constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2020 și a actului adițional nr. x; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.A., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță, cu precizarea că nu se contestă soluția reținută în ceea ce o privește pe pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

Prin decizia civilă nr. 1137/A din 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.A., BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂȚI, împotriva sentinței civile nr. 162/2022 din 3 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 22 septembrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1137/A din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanță și acordării cheltuielilor de judecată.

Consideră că decizia civilă nr. 1137/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză (dispozițiile legale invocate în fața primei instanțe și a instanței de apel).

Referitor la primul capăt de cerere al acțiunii introductive, prin care s-a solicitat constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 și a actului adițional nr. x din 29 iunie 2020, în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamanta a făcut dovada atât a intervenției forței majore, cât și a notificării pârâtei cu privire la survenirea acesteia.

Așadar, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 1634 din C. civ., care reglementează modalitatea de încetare a contractului datorită imposibilității fortuite de executare, text ce trebuie să fie coroborat cu dispozițiile art. 1351 din C. civ.

Instanța de fond a considerat însă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție, respectiv cea a imposibilității absolute de executare, astfel încât să se poată dispune încetarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 și a actului adițional subsecvent.

Cu privire la imposibilitatea absolută de executare, recurenta a arătat că Înalta Curte urmează să observe că au fost depuse dovezi în acest sens în fața instanței de apel.

Astfel, s-a arătat că reclamanta a invocat o imposibilitate totală de executare a obligațiilor neîndeplinite din pricina intervenirii cauzei de forță majoră și de livrare a diferenței de cantitate de 129 tone de semințe de floarea soarelui, deși astfel cum reiese din înscrisurile depuse (procesul-verbal de constatare a pagubelor la culturile agricole nr. x/01.09.2020), rezultă o calamitate de 50-60%, deoarece societatea reclamantă trebuia să livreze din producția de semințe de floarea soarelui realizată în acel an și unui alt cumpărător față de care era obligată contractual.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a menționat că au fost încheiate două contracte având ca obiect vânzarea-cumpărarea de semințe negre de floarea soarelui din producția anului 2020, deoarece s-a estimat că societatea va fi în măsură să onoreze livrarea către ambii cumpărători, ceea ce s-ar fi întâmplat în situația în care nu ar fi fost calamitată cultura în proporție de 50-60%, împrejurare ce nu putea să fie prevăzută.

Din producția totală de aproximativ 180 de tone de semințe negre de floarea soarelui pe care reclamanta a cultivat-o în anul 2020, 72 de tone a fost livrată către pârâta din prezenta cauză, B. S.R.L., pentru a acoperi valoarea avansului primit, iar restul de 106 de tone a fost livrată către celălalt cumpărător, S.C. D.

Cu banii obținuți din vânzarea către cumpărătorul S.C. D. au fost acoperite datoriile pe care reclamanta le avea de plătit, ca urmare a achiziționării de semințe, erbicid, motorină etc. necesare desfășurării activităților agricole, plățile către bănci pentru acoperirea creditelor contractate în vederea achiziționării de utilaje agricole. În acest sens, în fața instanței de apel au fost anexate înscrisuri în dovedire.

Recurenta apreciază că instanța de apel a reținut greșit, în considerentele deciziei civile atacate, că reclamanta nu a făcut dovezi ale imposibilității de acoperire în integralitate a cantității de cereale datorate intimatei, în situația în care S.C. A. S.R.L. a înțeles să-și îndeplinească parțial obligațiile contractuale aferente celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu intimata B. S.R.L. și cu un alt cumpărător (S.C. D.).

Așadar, instanța de recurs urmează să constate existența unei imposibilități totale de executare a obligațiilor față de pârâta B. S.R.L., obligații neîndeplinite din pricina intervenirii cauzei de forță majoră și a faptului că reclamanta a fost obligată să livreze și unui alt cumpărător semințe negre de floarea soarelui din producția anului 2020, calamitată în procent de 50-60%.

Pentru toate argumentele prezentate, recurenta-reclamantă consideră că poate opera cazul de încetare a contractului prevăzut de art. 14.1 lit. iii) din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020.

În subsidiar, recurenta a cerut instanței să constate intervenirea unei imposibilități relative de executare, urmând să i se pună în vedere pârâtei B. S.R.L. să-și limiteze pretențiile bănești solicitate conform art. 9.4 pct. ii) și pct. iii) din contract, proporțional cu această imposibilitate relativă.

A relevat faptul că suma totală de 83.824 RON solicitată de pârâtă prin notificarea emisă la data de 24 noiembrie 2020 reprezintă despăgubirea calculată conform art. 9.4 pct. ii) și pct. iii) din contract, avându-se în vedere tocmai această diferență dintre prețul plătit pentru achiziția de la terți a cantității de marfă nelivrate și prețul stabilit prin contract. Pârâta nu a făcut însă proba diferenței de preț, ci doar a înțeles să introducă la bancă cele două bilete la ordin primite drept garanție, fapt care a creat repercusiuni majore asupra activității societății reclamante.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

C. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că sentința civilă nr. 162/2022 din 3 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a rămas definitivă în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a BNR și că recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1137/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă nu vizează calitatea procesuală pasivă a BNR. Această soluție nu face obiectul prezentului recurs, astfel încât intimata-pârâtă a apreciat că se impune rectificarea citativului și judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâții nominalizați de recurenta S.C. A. S.R.L. în preambulul cererii de recurs, respectiv B. S.R.L. și C. S.A.

La data de 31 octombrie 2022 intimata C. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe capătul de cerere privind anularea incidentului de plată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 10 ianuarie 2023 s-a fixat termen la data de 4 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., a susținut faptul că decizia civilă nr. 1137/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză (dispozițiile legale invocate în fața primei instanțe și a instanței de apel).

Referitor la primul capăt de cerere al acțiunii introductive, prin care s-a solicitat constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 și a actului adițional nr. x din 29 iunie 2020, în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamanta a făcut dovada atât a intervenției forței majore, cât și a notificării pârâtei cu privire la survenirea acesteia.

Așadar, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 1634 din C. civ., care reglementează modalitatea de încetare a contractului datorită imposibilității fortuite de executare, text ce trebuie să fie coroborat cu dispozițiile art. 1351 din C. civ.

Instanța de fond a considerat însă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție, respectiv cea a imposibilității absolute de executare, astfel încât să se poată dispune încetarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 și a actului adițional subsecvent.

Cu privire la imposibilitatea absolută de executare, recurenta a arătat că Înalta Curte urmează să observe că au fost depuse dovezi în acest sens în fața instanței de apel.

Înalta Curte constată că decizia recurată nu a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente, astfel că vor fi înlăturate criticile formulate de recurentă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește limitele judecății în apel, Curtea de Apel București a reținut că potrivit art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de apel rejudecă fondul în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Potrivit art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

În speță, apelanta-reclamantă nu a contestat soluția respingerii cererii introductive de instanță în contradictoriu cu pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂȚI ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și nici respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.A. exclusiv în consecința calificării cererii ca fiind întemeiată pe comportamentul pârâtei-cumpărător (apreciat neconform), iar nu pe o culpă proprie a băncii pârâte.

În plus, solicitarea de limitare a despăgubirii pentru neexecutare în raport de prejudiciul efectiv suferit de către cumpărătoare nu a făcut obiectul analizei de primă instanță, cererea fiind formulată pentru prima dată prin cererea de apel, cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

Analiza instanței de prim control judiciar a fost limitată la reevaluarea probelor în ceea ce privește incidența cazului de forță majoră prevăzut în contract și care permite exonerarea societății reclamante de răspundere pe motivul lipsei vinovăției în neexecutarea obligației de livrare asumată de vânzător.

Sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 14.1 lit. iii) raportat la art. 12 din contract, s-a reținut că, reglementând cazul de încetare a contractului pe motivul intervenirii forței majore, părțile contractante au stabilit că nicio parte nu este responsabilă pentru nerespectarea sau respectarea cu întârziere a oricăror prevederi ale contractului dacă îndeplinirea este împiedicată, restricționată sau întârziată de un eveniment care este un rezultat al forței majore. Nu este considerat un eveniment de forță majoră un eveniment care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligațiilor unei părți (art. 12.1 și art. 12.2 din contract).

Instanța de apel a mai reținut că prevederile contractuale se completează cu norma de drept comun cuprinsă în art. 1634 din C. civ. ("Imposibilitatea fortuită de executare").

Apelanta-reclamantă a afirmat incidența forței majore și, pe cale de consecință, lipsa răspunderii sale contractuale.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu-și îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii (art. 1350 din C. civ.).

În sinteză, aceasta este premisa răspunderii contractuale și anume neîndeplinirea obligației contractuale și, deci, înfrângerea principiului forței obligatorii a contractului legal încheiat (art. 1270 din C. civ.) sau a adagiului pacta sunt servanda, cu alte cuvinte, o încălcare a convenției părților, care, odată încheiată cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond, "are putere de lege între părțile contractante".

În cazul în care se încalcă acest principiu, legiuitorul stabilește condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv: a) neîndeplinirea nejustificată a obligației contractuale; b) partea care nu are o justificare pentru neîndeplinirea obligației asumate prin contract este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți prin neexecutare; c) partea care nu și-a executat obligația este ținută să repare prejudiciul cauzat celeilalte părți "în condițiile legii", adică cele cuprinse în C. civ., în Titlul V - Executarea obligațiilor, Capitolului II, Secțiunea a 4-a - Executarea prin echivalent.

Una dintre cauzele exoneratoare de răspundere, de care se și prevalează recurenta-reclamantă, este forța majoră care, în art. 1351 din C. civ., are următoarea reglementare:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.

(2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. (...)".

Așadar, forța majoră are un caracter invincibil și inevitabil, astfel încât chiar și în cazul în care evenimentul prejudiciabil ar fi putut fi anticipat în mod obiectiv, nu puteau fi evitate nici producerea acesteia și nici efectele, în pofida luării tuturor măsurilor necesare de către debitor.

Având în vedere aceste caractere, efectele forței majore înlătură în totalitate răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate.

În speță, astfel cum au reținut instanțele devolutive, culturile de floarea soarelui deținute de reclamantă pe raza unității administrativ teritoriale comuna Mogoșești-Siret au fost calamitate de seceta pedologică în proporție de 50-60%. Așadar, nu este vorba de o pierdere integrală a culturii (de altfel, apelanta-reclamantă livrând o parte din cantitatea de produse promisă), iar vânzătoarea reclamantă nu a administrat probe care să permită concluzia în sensul că producția neafectată nu permitea, oricum, executarea obligației contractuale.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. în faza procesuală a apelului a indicat imposibilitatea de executare ca datorându-se executării obligației către o terță persoană, în sensul că a preferat livrarea efectuată către un alt partener contractual.

Autoarea căii de atac recunoaște și în recurs faptul că a livrat marfă și către un alt cumpărător D., ceea ce înseamnă că nu este incident art. 14.1 din contract - imposibilitatea totală de executare a obligațiilor contractuale.

În acest context, se dovedește a fi corectă concluzia instanței de apel, potrivit căreia opțiunea debitorului de a-și executa obligațiile în favoarea altui cocontractant (executare care l-a pus în imposibilitatea executării contractului în discuție în cauza de față) nu constituie un argument pentru a se reține imposibilitatea relativă de executare și, cu atât mai puțin, o imposibilitate absolută.

Înalta Curte mai reține că prevederile art. 1634 din C. civ. reglementează imposibilitatea fortuită de executare potrivit regulii de drept "nimeni nu poate fi obligat la ceva imposibil". Prin urmare, imposibilitatea fortuită de executare reprezintă un mod de stingere a obligațiilor debitorului, care nu au ca efect realizarea directă sau indirectă a drepturilor creditorului, cauzat de forța majoră, cazul fortuit sau orice alt eveniment asimilat acestora.

În situația bunurilor de gen, legiuitorul a prevăzut, la alin. (6) al art. 1634 C. civ., că imposibilitatea de executare nu este incidentă, deoarece aceste bunuri sunt fungibile și pot fi înlocuite unele cu altele.

Așa fiind, în cauză, cazul fortuit nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere. De altfel, părțile au prevăzut în contract faptul că doar forța majoră reprezintă o astfel de cauză.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a solicitat Înaltei Curți, în subsidiar, să constate intervenirea unei imposibilități relative de executare, urmând să i se pună în vedere pârâtei B. S.R.L. să-și limiteze pretențiile bănești solicitate conform art. 9.4 pct. ii) și pct. iii) din contract, proporțional cu această imposibilitate relativă.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar art. 22 alin. (6) din același cod prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel, aceste texte consacrând principiul disponibilității, ca principiu fundamental al procesului civil, dreptului procesual de dispoziție al părții corespunzându-i obligația instanței de a se pronunța exclusiv asupra a ceea ce partea a înțeles să supună judecății prin cererea sa, formulată în condițiile legii.

Art. 476 alin. (1) din C. proc. civ. consacră efectul devolutiv al apelului, care constă în posibilitatea recunoscută părților de a supune litigiul judecării în apel, cu toate problemele ce au fost ridicate în primă instanță, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. Devoluțiunea este, însă, limitată prin dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

Prevederile legale evocate stabilesc una dintre limitele efectului devolutiv al apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, care corespunde ideii că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Așadar, prin intermediul apelului, nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, fiind inadmisibilă modificarea în apel a elementelor esențiale ale acțiunii civile (obiect, cauză, părți). Astfel, instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

În aceste coordonate normative, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost menționat în cererea de chemare în judecată, îl reprezintă "constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 prin cazul de forță majoră prevăzut de Capitolul 12 din contract; anularea incidentului de plată privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 300.820,00 RON, la ordinul B. S.R.L., privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 79.829,21 RON la ordinul B. S.R.L., incidente de plată înscrise pe numele S.C. A. S.R.L. în Centrala Incidentelor de Plăți de către declaranta C. S.A.; obligarea pârâtei C. S.A. să efectueze demersurile de anulare a incidentului de plată declarat la Centrala Incidentelor de Plăți", iar prima instanță s-a pronunțat exclusiv asupra acestor petite.

Se reține că solicitarea subsidiară la care face referire recurenta, vizând limitarea despăgubirii pentru neexecutare în raport de prejudiciul efectiv suferit de către cumpărătoare, a fost formulată în cadrul cererii de apel și, în raport de limitele judecății realizate prin sentința primei instanțe și de dispozițiile procedurale evocate, Înalta Curte constată că în mod legal a reținut instanța de apel caracterul acesteia de cerere nouă în apel care nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În recurs, recurenta-reclamantă nu a formulat critici în legătură cu limitele deduse judecății prin cererea de apel, astfel încât orice examinare pe fond a cererii subsidiare de aplicare a art. 9.4 pct. ii) și iii) din contract excedează analizei prezentei căi de atac.

Reținând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1137/A din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2023.