ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 4 decembrie 2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sume de 318.892,58 RON reprezentând daune-interese datorate ca urmare a neexecutării contractului nr. x și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată pronunțată de A., ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale a pârâtei, prin care solicită anularea notificării de reziliere în considerarea neîndeplinirii de către aceasta a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1552 C. civ. și obligarea reclamantei, în temeiul art. 451 și art. 453 C. proc. civ. la suportarea cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, în măsura în care se va valida teza juridică a reclamantei, se solicită instanței admiterea cererii de chemare în garanție a societății C. S.R.L. prin care în temeiul art. 72-74 C. proc. civ. solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție și pe fond, obligarea societății C. la plata către pârâtă a debitului principal la care va fi obligată B. S.R.L. către A., precum și la plata dobânzii legale aferente, până la data plății efective a acestui debit principal; obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 3525 din 28 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și chemata în garanție C. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 318.892,58 RON reprezentând daune-interese pentru neexecutarea contractului nr. x din 20 iulie 2018; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 318.892,58 RON reprezentând daune-interese; a respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata dobânzii legale aferente debitului de 318.892,58 RON ca neîntemeiat; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 12.335,27 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului; a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 23506,83 RON reprezentând taxe judiciare de timbru și onorarii avocațiale.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta B. S.R.L. și chemata în garanție C. S.R.L..

Pârâta B. S.R.L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței cu privire la soluția asupra cererii de chemare în judecată și asupra cererii reconvenționale; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Chemată în garanție C. S.R.L. a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în parte, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată și a cererii de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 768 A din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de pârâta B. S.R.L.; a admis apelul formulat de chemata în garanție C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3525 din 28 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a schimbat în partea sentința civilă atacată și, în consecință: a respins în integralitate cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată; a menținut, în rest, sentința civilă atacată; a respins cererea apelantei-pârâte de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel ca neîntemeiată; a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-chemată în garanție a sumei de 13.396,96 RON cu titlul de cheltuieli de judecată aferente apelului; a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5800 RON cu titlul de cheltuieli de judecată aferente apelului.

E. Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel.

Împotriva deciziei civile nr. 768 din 27 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia recurată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale de drept material art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1552 C. civ., art. 1170, art. 1325 și art. 1326 C. civ., în cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru activarea clauzei referitoare la rezilierea contractului și aplicarea clauzei penale aferente.

Societatea pârâtă și-a executat obligația de livrare a mărfii, în cauză nefiind incidentă rezilierea convențională, respectiv clauza penală asociată acesteia. Obligația esențială asumată de pârâta-recurentă prin contract a fost aceea de a livra circa 2500 tone de semințe de rapiță nemodificată genetic, în perioada 20 iulie 2018 - 15 august 2018, obligație care a fost îndeplinită, executarea rezultând din corelarea clauzelor contractuale, cât și din întreaga conjunctură contractuală de la acel moment.

Rezilierea și clauza penală nu sunt incidente având în vedere exercitarea de către A. a dreptului irevocabil la opțiunea pentru solicitarea diferenței de preț, opțiunea ulterioară pentru reziliere fiind prin urmare inadmisibilă. Din moment ce marfa a fost livrată, iar în privința unor critici legate de calitatea necorespunzătoare nu exista agreată o modalitate de reziliere convențională, aceasta avea la dispoziție obținerea unei rezilieri pe cale judiciară și demonstrarea prejudiciului suferit, fără beneficiile unei clauze penale. Instanța de apel nu a interpretat sistematic clauzele contractuale, procedând la o interpretare izolată a prevederilor contractuale, cu încălcarea art. 1170 C. civ. care stabilește principiul forței obligatorii și prioritare a voinței contractuale.

Decizia din apel este greșită, pe de o parte fiind dată cu încălcarea normelor de drept substanțial privind regulile de interpretare a contractului, iar pe de altă parte este superficial motivată, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit art. 1175 - 1176 și art. 1269 alin. (2) C. civ., norme de drept material vizând contractele de adeziune.

Partea care a redactat și impus clauzele contractuale este A., fapt ce reiese nu doar din antetul contractului, ci și prin poziția de superioritate pe care aceasta o deține pe piața de grâne. Faptul că pârâta a avut doar posibilitatea de a accepta sau nu clauzele esențiale reiese din natura obligațiilor și garanțiilor asumate.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit art. 1266 - 1269, art. 1671 C. civ., norme de drept material vizând interpretarea contractelor în sensul corelat prevederilor legale în vigoare cât privește standardele de calitate a mărfii, precum și în sensul voinței concordante a părților la încheierea contractului.

Instanța de apel a motivat superficial și a menținut soluția tribunalului conform căreia enumerarea corpurilor străine regăsită în contract este exemplificativă, considerând că nu este necesară o raportare a acestei clauze la ansamblul celorlalte din contract, respectiv la secțiunea care cuprinde indicii cantitativi și calitativi ai mărfii livrate.

Raționamentul instanței de apel este eronat atunci când a îndepărtat aplicabilitatea standardelor, din moment ce părțile au inclus în mod expres prevederi din cadrul acestora și mai mult - în cazul impurităților - categorie în care instanțele de fond au inclus deopotrivă betonul, părțile contractante au stabilit că acestea sunt definite și determinate în conformitate cu legislația în materie.

Contractul nu poate fi înțeles în mod rezonabil decât prin admiterea faptului că părțile au înțeles să interzică prin această clauză inclusiv prezența sticlei, metalului, cojilor de ricin și plantelor toxice într-un procent superior celui de 2%, nicidecum excluderea lor în totalitate, așa cum a reținut instanța pentru că dacă s-ar interpreta în sens diferit clauza contractuală neclară, obligația asumată ar fi una imposibil de executat de către oricine s-ar afla în locul pârâtei.

Atât din voința părților, cât și din interpretarea sistematică a clauzelor contractuale rezultă că pârâta s-a obligat să livreze marfa în raport de standardele de calitate aplicabile în materie, având relevanță procentul de impurități care se află în rapiță pentru a se putea aprecia dacă reclamanta a refuzat marfa în mod justificat sau dacă poate solicita despăgubiri în legătură cu marfa necorespunzătoare.

Instanța de apel nu respectă ierarhia regulilor de interpretare a contractelor. Prioritate au regulile cuprinse în art. 1267-1268 C. civ., acestea fiind urmate de regulile subsidiare și apoi, de eventuale alte reguli aplicabile unor contracte specifice.

Instanța a interpretat și aplicat în mod greșit art. 1350 C. civ., norme de drept material vizând răspunderea contractuală în cazul chematei în garanție C..

Recurenta a încheiat contractul de depozit cu C. în considerarea faptului că semințele de rapiță conservate În depozitul D. urmau să fie livrate către alți parteneri contractuali la standardul de calitate la care au fost predate în depozit. Totodată, contractul de vânzare încheiat cu A. avea ca obiect marfa aflată în depozitul C..

Cu toate că aceste două contracte vizează raporturi juridice distincte, între ele există o corelare conferită de obiectul comun - semințele de rapiță din depozitul D.. În aceste condiții, recurenta nu se putea obliga să livreze marfă la standarde diferite sau chiar inferioare față de cele în care marfa a fost predată spre păstrare. Contaminarea s-a datorat exclusiv faptei C., aspect ignorat de instanța de apel în aprecierea temeiniciei cererii de chemare în garanție. Instanța trebuia să rețină culpa C. în executarea obligației de conservare a mărfii, respectiv să rețină legătura dintre cele două contracte.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit art. 1351 C. civ. și art. 1634 alin. (6) C. civ., norme de drept material vizând cazul fortuit și aplicabilitatea acestuia în contractul dintre B. S.R.L. și A. S.R.L.

Prin contractul încheiat, recurenta-pârâtă și-a asumat obligația de a livra semințe de rapiță nemodificată genetic, recoltată în anul 2018 în România și la un nivel calitativ strict determinat. Bunurile care fac obiectul contractului sunt veritabile bunuri dintr-un gen limitat, iar înlocuirea semințelor de rapiță cu altele având caracteristici diferite nu ar mai corespunde voinței părților.

În cauză este incident cazul fortuit, iar prăbușirea silozului reprezintă un eveniment care îl exonerează de răspundere pe debitorul obligației. Incidența cazului fortuit trebuie să se realizeze exclusiv din perspectiva calității recurentei-pârâte de client al chematei în garanție (depozitara), proprietara silozului prăbușit.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

F. Analizând decizia prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cadrul considerentelor hotărârii recurate sunt arătate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, decizia recurată răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Motivarea hotărârii se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este o rezultantă a exigențelor ce decurg din art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Aceasta însă nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

În cauză nu sunt așadar întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv presupune ca instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

În cauză nu au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 1552, art. 1170, art. 1325 și art. 1326 C. civ.

Astfel, din clauzele contractului încheiat între E. și B. S.R.L. rezultă că refuzul mărfii, cu obligația vânzătoarei de a o înlocui sau acceptarea mărfii cu recalcularea prețului nu reprezintă o obligație pentru cumpărătoare, aceasta având dreptul de a opta pentru acceptarea mărfii la un preț recalculat.

Chiar și în această situație, prin clauzele contractuale nu este interzis dreptul părții prejudiciate de a rezilia contractul și de a activa clauza penală în caz de neexecutare a contractului.

Prin încheierea actului adițional nr. x din 31 iulie 2018 s-a stabilit un preț redus cu 2 - 3 euro pe tonă și s-a prelungit perioada de livrare. Livrarea mărfii neconforme calitativ reprezintă în realitate o neexecutare a contractului, ceea ce dă dreptul societății prejudiciate să rezilieze contractul și să activeze clauza penală.

Critica potrivit căreia rezilierea contractului este inadmisibilă nu poate fi primită Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că, în cauză, culpa în neexecutarea obligațiilor contractuale aparține pârâtei, care nu a livrat marfa conformă calitativ.

Potrivit clauzei contractuale cuprinsă la art. b din capitolul "Rezilierea contractului", în situația în care pârâta nu își respectă obligația de livrare în condițiile prevăzute de contract, reclamanta este îndreptățită să rezilieze unilateral contractul în conformitate cu dispozițiile art. 1522 C. civ., fiind de asemenea îndreptățită să solicite de la pârâtă, cu titlul de daune, o sumă reprezentând 15% din valoarea mărfii nelivrate.

În concluzie, livrarea mărfii neconforme calitativ este echivalentă cu o neexecutare a contractului, ceea ce dă dreptul societății prejudiciate să rezilieze contractul și să activeze clauza penală. Așa fiind, în cauză s-au interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 1552 și art. 1170 C. civ.

Critica privind aplicarea și interpretarea greșită a art. 1175 - 1176 și respectiv art. 1269 alin. (2) C. civ. este nefondată.

Contractul x din 20 iulie 2018 nu este un contract de adeziune, astfel cum, în mod corect a reținut instanța de apel.

Faptul că redactarea contractului s-a realizat de către una dintre părți nu este suficient pentru a reține caracterul de adeziune al unui contract.

Potrivit dispozițiilor art. 1175 C. civ.:

"Contractul este de adeziune când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una din părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare".

Contractul încheiat între părți nu este un contract de adeziune, cu atât mai mult cu cât, ulterior încheierii sale, părțile au negociat și încheiat un act adițional prin care au prelungit termenul de executare.

Contractul x din 20 iulie 2018 este un contract de vânzare-cumpărare, iar potrivit dispozițiilor art. 1671 C. civ., "Clauzele îndoielnice în contractul de vânzare se interpretează în favoarea cumpărătorului". Recurenta-pârâtă a avut posibilitatea să negocieze clauzele contractului, această posibilitate fiind efectiv manifestată.

Potrivit dispozițiilor art. 1266 C. civ.: (1) Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.

(2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile stabilite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Potrivit contractului încheiat între părți, părțile au convenit ca marfa vândută să nu conțină corpuri străine și au enumerat în mod exemplificativ corpurile străine a căror prezență nu este tolerată, respectiv: sticlă, metal, semințe de ricin, semințe de plante toxice.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 1266 C. civ. reținând:

"în urma refuzului reclamantei de a primi marfa livrată, a redirecționat/dislocat marfa către depozitele proprii și a tarat marfa pentru a doua oară, înregistrând pierderi însemnate, nu demonstrează decât faptul că marfa livrată nu îndeplinea condițiile de calitate stabilite prin contract".

Potrivit dispozițiilor art. 1634 alin. (6) C. civ., "Dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare".

Așa fiind, în cauză, cazul fortuit nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere. De altfel, părțile au prevăzut în contract faptul că doar forța majoră reprezintă o astfel de cauză.

În ceea ce privește critica referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350 C. civ., raportat la răspunderea contractuală a chematei în garanție C. este nefondată.

Astfel, între pârâtă și chemată în garanție a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 22 iunie 2018, iar standardul de calitate prevăzut de art. IV.3 privitor la rapiță nu interzicea prezența betonului, a pietrișului, a nisipului potrivit voinței părților contractante.

S-a reținut în mod corect de instanța de apel faptul că disocierea dintre temeinicia cererii de chemare în judecată și netemeinicia cererii de chemare în garanție este justificată de standardele diferite de calitate prevăzute de cele două contracte încheiate între părți.

Nu se poate reține în sarcina chematei în garanție o neîndeplinire a obligațiilor sale contractuale față de faptul că pârâta nu a contestat calitatea mărfii la momentul ridicării acesteia.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate, care se impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefundat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă și intimata-chemată în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 768 A din 27 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 5.569,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.). Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 5.854,32 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-chemată în garanție C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 mai 2023.