ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1968/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 18.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata:

1) sumei de 14.572 euro plus T.V.A., echivalentul sumei de 82.345,69 RON (69198.06 RON + 13147,63 RON T.V.A., prin raportare la cursul B.N.R. din 03.06.2019), reprezentând contravaloare a 38 de fundații de beton aferente cutiilor de separatori, executate de către subcontractantul B. S.R.L. în temeiul Contractului nr. x/29.04.2009 "Retehnologizarea stației electrice de 220/110 kv Mintia", încheiat cu pârâta C.N.T.E.E. Transelectrica S.A.;

2) sumei de 98.280 euro plus T.V.A., echivalentul sumei de 555.375,65 RON (466.702,23 RON + 88.673,42 RON T.V.A., prin raportare la cursul B.N.R. din 03.06.2019), reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare de execuție canale de cable duble, executate în baza contractului sus-menționat;

3) sumei de 112.421 RON plus T.V.A. (respectiv 133.780,99 RON, T.V.A. inclus), reprezentând cheltuieli efectuate pentru procurarea rastelelor tip Mecano, pentru executarea contractului sus-menționat, sume rezultate din executarea lucrărilor suplimentare al căror beneficiar este C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., și achitate de societatea A. S.A. în contul C. S.A., în urma executării silite din dosarul de executare al Biroului Executorului Judecătoresc D. nr. x/2019;

4) dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 102.266,35 RON, aferentă sumei de 771.502,33 RON (totalul capetelor de cerere 1+2+3) calculată de la data creării prejudiciului în gestiunea A. S.A. și până la data introducerii prezentei cereri, urmând a fi calculată până la data plății efective;

5) cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.985,96 RON ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2017 instrumentat de Curtea de Apel Alba Iulia, alcătuite din: 7631,96 RON (taxă timbru aferentă fazei procesuale a fondului), 1677 RON (cheltuieli de judecată aferentă fazei procesuale a apelului);

6) cheltuielilor în cuantum de 26.383,56 RON ocazionate de dosarul de executare nr. 116/2019 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc D.;

7) cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cerere (taxa de timbru).

Reclamanta consideră că se impune admiterea prezentei cereri de chemare în judecată, ca urmare a faptului că două instanțe de judecată au recunoscut, consemnat și acordat cheltuielile rezultate din efectuarea lucrărilor suplimentare în beneficiul C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., iar contravaloarea acestor lucrări în sumă de 771.502,33 RON, penalitățile în cuantum de 102.266,35 RON, cheltuielile de judecată în valoare de 10.985,96 RON, cât și costul procedurii de executare silită în valoare de 26.383,56 RON au fost suportate de A. S.A. și nu de C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. - beneficiarul lucrărilor, în condițiile în care A. S.A. nu a fost nici beneficiarul lucrărilor și nici nu a intrat vreodată în posesia sumelor de bani aferente lucrărilor suplimentare.

În acest sens, a invocat autoritatea de lucru judecat, arătând că, atât instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu (prin sentința nr. 515/C/2017, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 1/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia), cât și instanța care s-a pronunțat în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr. 327/C din data de 07.02.2019 (rămasă definitivă și executorie prin decizia nr. 33/2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia) au reținut în mod corect că operează puterea de lucru judecat, în sensul că reclamanta era în drept să obțină recuperarea integrală a prejudiciului.

De asemenea, a mai învederat că un alt temei juridic aplicabil în prezenta acțiune îl constituie dispozițiile art. 1349, art. 1355, 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1362, art. 1381-1386 din C. civ. (2009).

În subsidiar, a arătat că dacă instanța va considera că nu a utilizat suficiente mijloace juridice pentru recuperarea pierderii suferite, înțelege să își întemeieze acțiunea și pe îmbogățirea fără justă cauză, în vederea restabilirii dezechilibrului patrimonial pe care l-a suferit, temeiul juridic în acest caz fiind art. 1345-1347 și următoarele din C. civ. (2009).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194-204, art. 95, art. 431, art. 452 C. proc. civ., precum și art. 15, art. 1345-1347, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358 art. 1359, art. 1362, art. 1862, art. 1381-1386 C. civ. (2009).

Pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, pe cale de excepție, ca fiind prescris dreptul la acțiune, ca inadmisibilă, iar, pe fondul cauzei, ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 1263 din 10 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției extinctive, a calificat excepția inadmisibilității ca fiind apărare de fond și a respins acțiunea, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Împotriva acestei sentințe civile reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate, și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 247 A din 11 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1263/10.05.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, pe care a anulat-o și, evocând fondul, a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Totodată, a respins cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, a arătat că, deși instanța de apel a reținut că este învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală (în principal), iar, în subsidiar, cu o acțiune întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză, aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, dând o interpretare greșită art. 2528 C. civ. referitor la "Dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită".

Cu toate că instanța a reținut cauza ilicită ca temei de drept, recurenta susține că nu a cunoscut o pagubă prin raportare la data la care a luat cunoștință de recepția finală a lucrărilor, respectiv anul 2013, ci la data popririi efective a conturilor societății. Astfel, Curtea de apel a recurs la aplicarea greșită a normelor de drept material și a respins acțiunea ca fiind prescrisă motivat de faptul că "reclamanta, în calitate de executant, a cunoscut cel mai târziu la data recepției finale, 22.08.2013, faptul că pârâta nici nu a încheiat acte adiționale la contract și nici nu a efectuat plata lucrărilor suplimentare, realizate de către subcontractanții reclamantei, în baza contractelor de execuție lucrări încheiate ulterior".

Considerând că "reclamanta a cunoscut de la acest moment atât persoana care trebuia să achite paguba, cât și întinderea pagubei, indiferent de momentul la care subcontractorii săi au executat-o silit pentru a obține contravaloarea acestor lucrări suplimentare", recurenta consideră că instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a normelor de drept material, dând o altă interpretare art. 2528 C. civ. (și nu art. 2525, cum, probabil, din eroare, a fost redactat), atribuindu-i acestui articol o motivare care nu corespunde imperativelor logicii.

A mai arătat că nu poate fi asimilat momentul executării unei societăți comerciale și deposedarea patrimoniului de sume impresionate de bani cu încheierea unui proces-verbal de recepție încheiat cu 6 ani în urmă, moment la care patrimoniul său nu era însărăcit în detrimentul C.N.T.E.E. Transelectrica.

Recurenta consideră că interpretarea sintagmei "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea" atribuită unui moment din anul 2013, când patrimoniul A. S.A. nu era afectat, când nu fusese executată silit în cadrul dosarului de executare nr. 116/2019 al B.E.J. D., respectiv la data de 03 iunie 2019, face ca hotărârea recurată să se încadreze în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai subliniat că prejudiciul a devenit cert la momentul executării silite din cadrul dosarului de executare nr. 116/2019, respectiv la data de 3 iunie 2019, astfel încât această dată reprezintă data nașterii prejudiciului în patrimoniul său, și nu cum a interpretat instanța de apel art. 2528 C. civ.

A mai arătat că, la acea dată, 22.08.2013, greșit interpretată și asimilată de instanță ca "dată de la care putea în mod obiectiv, cu minime diligențe, să verifice situația lucrărilor suplimentare efectuate (cunoscând împrejurarea că nu au fost încheiate acte adiționale privind aceste lucrări, semnând procese-verbale de recepție cu subcontractorii săi cu privire la aceste lucrări), valoarea lor, cine le-a achitat și cine ar trebui să le suporte, obligația de a le plăti existând la acel moment", nici măcar subcontractanții A. S.A. (cei care aveau într-adevăr pierderi neacoperite) nu înaintaseră cereri de chemare în judecată.

Recurenta subliniază că instanța de apel încalcă normele de drept material și elimină din start ipoteza în care se află, respectiv o acțiune în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită, pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripția, în speță, respectiv data de 03.06.2019, dată la care a fost executată silit în dosarul nr. x/2019 al B.E.J. D..

La 6 iunie 2022, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar la 29 iunie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei și casarea deciziei atacate.

Având în vedere că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluția din 12 iulie 2022, s-a fixat termen la 11 octombrie 2022, pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cel puțin unul din motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte factuale, de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în competența instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că autoarea recursului critică decizia instanței de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere delictuală sau a acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Totodată, reține că, în ședință publică, recurenta a formulat și alte critici care nu au fost menționate în cererea de recurs, cum ar fi aceea că instanța de apel a ignorat, în ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2017, că instanța a apreciat asupra incidenței normelor de drept substanțial cu privire la prescripție strict prin raportare la răspunderea contractuală, însă, în considerarea dispozițiilor art. 487 alin. (1) Cod procedură, Înalta Curte va reține spre analiză doar criticile formulate în termen, prin cererea de recurs.

Astfel, raportat la criticile formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține că autoarea prezentului demers judiciar încearcă să demonstreze în această etapă procesuală că momentul care marchează începutul termenului de prescripție coincide cu data de 3 iunie 2019, când a fost executată silit în dosarul nr. x/2019 al B.E.J. D. și când, astfel, prejudiciul a devenit cert.

Stabilirea momentului obiectiv reglementat de art. 2528 alin. (1) C. civ. de la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea impune, însă, verificarea unor aspecte factuale ale cauzei; aceleași verificări se impun și pentru stabilirea momentului subiectiv, care coincide cu data la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Cu alte cuvinte, cele două momente alternative reglementate de art. 2528 alin. (1) C. civ. pentru calculul termenului de prescripție a acțiunii în răspundere civilă delictuală pot fi stabilite de instanța de judecată în urma evaluării probelor administrate în cauză.

De altfel, relevante în acest sens sunt considerentele prin care instanța de apel a reținut că:

"…în speță, momentul la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea este reprezentat de data încheierii procesului-verbal la finalizarea lucrărilor potrivit convenției dintre părțile prezentului litigiu, din 22.08.2013, dată de la care putea în mod obiectiv, cu minime diligențe, să verifice situația lucrărilor suplimentare efectuate (cunoscând împrejurarea că nu au fost încheiate acte adiționale privind aceste lucrări, semnând procese-verbale de recepție cu subcontractorii săi cu privire la aceste lucrări), valoarea lor, cine le-a achitat și cine ar trebui să le suporte, obligația de a le plăti existând la acel moment. (…) Contrar reclamantei, momentul la care a fost executată silit de către subcontractorii săi pentru aceste lucrări nu poate constitui momentul nașterii dreptului său la acțiune față de pârâta, beneficiara lucrărilor (respectiv a întregului proiect de retehnologizare a stației Mintia), căci la momentul realizării obiectului contractului dintre părțile litigiului, reclamanta avea reprezentarea obligației sale, precum și a faptului că pârâta nu a achitat contravaloarea lucrărilor suplimentare, refuzând încheierea actelor adiționale sub acest aspect. Izvorul obligației pârâtei nu îl reprezintă nici actul de executare silită din data de 03.06.2019 și nici cele două hotărâri judecătorești definitive pronunțate în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 aflate pe rolul Tribunalului Sibiu, ci conduita pârâtei care, în opinia reclamantei, a generat paguba invocată, în speță neîncheierea actelor adiționale cu neplata lucrărilor, fapt ilicit prin care susține că a fost prejudiciată prin suportarea contravalorii acestor lucrări suplimentare aferente contractului nr. x/29.04.2009, ulterior prin executare silită. Față de acest moment, 22.08.2013, data încheierii procesului-verbal la finalizarea lucrărilor potrivit convenției dintre părți, este evident că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani în care reclamanta era îndreptățită să formuleze acțiunea (…..), atât în situația invocării unei răspunderi civile delictuale cât și în situația invocării unei îmbogățiri fără just temei."

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a fost stabilit de instanța de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea reprezintă o stare de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

Recurenta a invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 2528 C. civ.

În realitate, ceea ce se critică este stabilirea greșită a situației de fapt, care ar fi avut drept consecință, în mod direct și inevitabil, aplicarea greșită a normei de drept material care reglementează începutul prescripției dreptului la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită.

În consecință, toate criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului, controlul judiciar este limitat la verificarea legalității hotărârii atacate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 499 din același Cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 11 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 11 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2022.