ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2022

HOTĂRÂRE
06.10.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Aleșd, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR obligarea acesteia la predarea materialului lemnos, respectiv a 1355 mc masă lemnoasă rămasă neexploatată din parchetele cu denumirea 345 Rujet, 343 Ghergheleaua 3 și 342 Ghergheleaua 2, a cărui existență a fost constatată prin raportul de expertiză întocmit de inginer B. în dosarul nr. x/2011 și prin decizia civilă nr. 174/C/2016 - R din 1 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2011 sau a contravalorii acestei cantități, în valoare de 230.350 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu data scadenței, respectiv data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a sumei datorate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 946/2020 din 7 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Aleșd, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Aleșd și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Oradea.

Judecătoria Oradea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 701/2021 din 9 februarie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâta RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR, în favoarea Tribunalului Bihor, sens în care a dispus înaintarea dosarului către această instanță.

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 87/LP/2021 din 28 aprilie 2021, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de către pârâtă; a respins în totalitate acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 310/C/2021-A din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., în contradictoriu cu intimata-pârâtă RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR, împotriva sentinței nr. 87/LP din 28 aprilie 2021 a Tribunalului Bihor, care a fost menținută în totalitate; nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, la data de 5 ianuarie 2022.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fond, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

Critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel a redat motivarea primei instanțe și nu a analizat apelul prin prisma motivelor invocate.

Autoarea căii de atac a arătat că inclusiv instanța de apel a reținut contradictorialitatea dintre concluziile raportului de expertiză și facturile existente, însă nu a verificat, în baza rolului său activ, corespondența dintre facturile emise și materialul lemnos exploatat.

Printr-o altă critică a susținut faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a menționat că instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere dispozițiile art. 1345 din C. civ., în sensul că la momentul analizei acestora nu a ținut cont de faptul că raportul de expertiză aflat la dosarul de fond demonstrează că a existat o plată anticipată pentru un material lemnos care nu a mai putut fi exploatat.

Față de acest aspect, instanța de judecată trebuia să constate că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, întrucât societatea reclamantă a achitat contravaloarea materialului lemnos, iar materialul lemnos pe picior a revenit la pârâta RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR, ceea ce, în mod evident, a produs o îmbogățire în patrimoniul pârâtei corelativ cu pierderea unor sume de bani din patrimoniul reclamantei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., arătând că recurenta nu a adus critici concrete de nelegalitate care să facă posibilă încadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Prin rezoluția din 6 iunie 2022 s-a fixat termen la data de 6 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR, cu privire la care, în conformitate cu prevederile art. 248, coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă și extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Sancțiunea nemotivării recursului, așa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Referitor la primul motiv de recurs indicat de parte, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat pentru toate cele trei ipoteze ale sale, dar invocarea s-a făcut în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori total străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Înalta Curte mai reține că a fost invocată în mod formal și încălcarea dispozițiilor de drept procesual care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Aceasta, întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat, în concret, în ce mod au fost încălcate dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., ci s-a limitat la a susține faptul că instanța de apel a reținut contradictorialitatea dintre concluziile raportului de expertiză și facturile existente, însă aceasta nu a verificat, în baza rolului său activ, corespondența dintre facturile emise și materialul lemnos exploatat, pentru a-și manifesta, în realitate, nemulțumirea față de soluția la care a ajuns prima instanță de control judiciar, urmare a interpretării probatoriului administrat.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a redat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără a critica decizia instanței de apel, pe acest aspect, al nemotivării sau al motivării contradictorii ori total străine de natura cauzei.

Autoarea căii extraordinare de atac consideră că instanța de apel a preluat motivarea primei instanțe și nu a analizat apelul prin prisma motivelor invocate, însă această critică este susținută în totalitate de argumente ce tind la restabilirea situației de fapt prin reinterpretarea probatoriilor.

Or, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Din redarea criticilor pe care recurenta-reclamantă și-a sprijinit motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei.

Asemenea critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

De altfel, întreaga construcție a recursului reclamantei vizează exclusiv greșita stabilire a situației de fapt, ceea ce excedează acestei faze procesuale, iar faptul că se invocă motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ., fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR și, pe cale de consecință, va anula recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ BIHOR.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei nr. 310/C/2021-A din 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2022
rea din 07.09.2020, instanța a dispus respingerea probei cu expertiza tehnică în domeniul silvic, solicitată de reclamantă. Tribunalul a pronunțat în cauză sentința civilă nr. 413/21.09.2020, prin care a respins acțiunea reclamantei. Împotr
ÎCCJ 2024-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2213/2024
decizia civilă nr. 173/A din data de 22 martie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul formulat împotriva sentinței anterior menționate, pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei în vederea soluționării fondului. 4. Sentința
ÎCCJ 2024-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1733/2024
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Caraș Severin la 23 martie 2021, sub nr. x/115/2021, reclamanta A S.R.L. a chemat în judecată pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva reprezentata prin Directorul Direcției Silvice Caraș
ÎCCJ 2022-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1462/2022
Ședința publică din data de 14 iunie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 18.09.2020, reclamanta
ÎCCJ 2022-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1781/2022
Ședința publică din data de 28 septembrie 2022 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la 13 martie 2019 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2019, reclama
Sursă