ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1781/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 13 martie 2019 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D., a solicitat obligarea acestora în solidar la restituirea valorică a proprietății publice prin plata contravalorii masei lemnoase extrase în sumă de 2.029.601,49 RON.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 72 din 10 iunie 2019, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Soluția a fost reformată de Curtea de apel Craiova, secția a II-a civilă, care, prin decizia nr. 887/2019 de la 26 noiembrie 2019, a respins excepția netimbrării, a admis apelul reclamantei, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1023 din 16 iunie 2020, a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenții -pârâți C., B. și A..

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2020, care, prin sentința nr. 23 din 12 martie 2021, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, iar prin sentința nr. 66 din 7 iunie 2021 a admis cererea pârâților C., B. și A. și a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 23 din 12 martie 2021, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 18.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 675/2021 din 3 noiembrie 2021, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj și pârâții C., B. și A. împotriva sentințelor nr. 23 din 12 martie 2021 și nr. 66 din 7 iunie 2021.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, în susținerea căruia a invocat critici de nelegalitate circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a verificat legalitatea compunerii completului potrivit obligațiilor dispuse de art. 476 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță nefiind alcătuită conform dispozițiilor legale, de vreme ce judecătorul mai soluționase cauza în primul ciclu procesual (menționând, în motivarea primei sentințe, și aspecte de fond), încălcându-se în acest fel art. 41 alin. (1) C. proc. civ. privind incompatibilitatea absolută, aspecte ce impun rejudecarea fondului cauzei de o instanță legal alcătuită.

Totodată, prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității potrivit art. 174 alin. (1) și (2) C. proc. civ., anume art. 5 alin. (3) și art. 22 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținere, s-a învederat faptul că neindicarea tuturor temeiurilor de drept sau indicarea chiar eronată a unor temeiuri în cadrul unei acțiuni în instanță nu înseamnă că instanța este limitată la analiza acestora, întrucât dispozițiile legale anterior menționate impun obligația instanței de a stabili în mod corect cadrul procesual; ca atare, motivarea instanței de apel încalcă prevederile menționate, nefiind vorba despre schimbarea cadrului procesual în apel, așa cum eronat a reținut instanța de apel.

Astfel, în mod cu totul nereal a indicat instanța de apel că doar prin concluziile orale formulate în cadrul dezbaterilor din apel s-a indicat un alt temei juridic al cererii, respectiv prevederile art. 554-555 C. civ. și cele ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997, de vreme ce prin cererile de apel formulate în ambele cicluri procesuale s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997; astfel, atât în rejudecare, cât și în apel, instanța era ținută să analizeze starea de fapt, nefiind necesar a se dovedi că pârâții au exploatat masa lemnoasă, ci doar că au vândut terenul pentru care s-au anulat actele funciare, aspecte de fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, urmând a se dovedi doar contravaloarea pretențiilor solicitate, impunându-se efectuarea unei expertize silvice pentru dovedirea acestora.

Solicitarea privind introducerea unor părți în proces, anume a cumpărătorilor terenului (formulată în fața instanței de fond în rejudecare), a survenit ca urmare a indicării de către pârâți a faptului că nu ei au exploatat masa lemnoasă; or, instanța nu a dat dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului, deoarece nu a dat eficiență principiului prevăzut de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care art. 78 alin. (1) și (2) din același act normativ, arată că inițiativa și utilitatea introducerii forțate a terțului în proces aparține numai instanței de judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, în raport cu prevederile art. 476-477 C. proc. civ. și cu decizia nr. 9/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; totodată, motivarea instanței de apel în sensul că s-ar fi indicat ca temei de drept art. 807 C. civ. este o motivație străină de natura cauzei, întrucât acest lucru nu s-a întâmplat. Instanța de fond a soluționat cauza în al doilea ciclu procesual invocând motive doar în favoarea pârâților, fără a arăta care sunt motivele de drept și de fapt prin care a înlăturat susținerile reclamantei, încălcând în acest fel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

Referitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., plecând de la prevederile art. 549 C. civ.:

"productele sunt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră și altele asemenea", ale art. 550 alin. (1) C. civ.:

"fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel" și ale art. III alin. (2

4

) din Legea 169/1997 potrivit cărora "în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren", urmare a anulării actelor funciare de retrocedare, terenul revine de drept în proprietatea statului deținător la momentul punerii în posesie și, drept consecință, fructele si productele se cuvin statului prin administratorul suprafeței în cauză prin care se virează la bugetul de stat veniturile obținute de pe proprietatea statului.

Or, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 1.695 C. civ., care prevăd că "vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunului vândut" și nici de dispozițiile art. III alin. (2

4

) din Legea nr. 169/1997, răspunzători pentru apariția pagubei în dauna statului fiind pârâții, în calitate de vânzători ai terenului, acest aspect și reaua-credință a pârâților rezultând din contractele de vânzare cumpărare a terenului, deoarece știau de faptul că au fost acționați în instanță pentru anularea retrocedării făcute fără drept procedând implicit la evingerea cumpărătorilor.

Instanța de fond a respins în mod eronat cererea de introducere în cauză a cumpărătorilor terenului, în condițițiile în care nu există nicio prevedere ca, în rejudecare, să nu poată fi introduși în judecată și alte persoane alături de pârâți, persoane care sunt acuzate de pârâți că ar fi încasat prețul masei lemnoase, precum și cererea privind efectuarea unei expertize silvice, probă concludentă și utilă, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.., prin care se urmărea dovedirea pretențiilor solicitate, instanța de fond nefăcând niciun fel de cercetare judecătorească pentru aflarea adevărului și încălcând, astfel, dreptul la un proces echitabil prin nesocotirea dispozițiilor art. 549 și 550 C. civ. și ale art. III alin. (2

4

) din Legea nr. 169/1997.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta s-a apărat la rândul ei față de susținerile din întâmpinare, reluând aspectele expuse prin cererea de recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Referitor la primul motiv de casare, se reține că, potrivit art. 111 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauzele trimise spre rejudecare se repartizează completului inițial învestit, dispozițiile art. 110 aplicându-se în mod corespunzător în situația existenței unui caz de incompatibilitate.

De menționat, totodată, că prin încheierea de ședință nr. 26 din 15 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins cererea de abținere formulată de judecător E., cu motivarea că, atât timp cât prin sentința civilă nr. 72 din 10 iunie 2018, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți prin întâmpinare și s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar instanța de control judiciar a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru greșita soluționare a cauzei pe excepție, este evident că, în cauză, nu este vorba de un caz de incompatibilitate absolută, așa cum este acesta reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorul cauzei nu a pronunțat [...] "o hotărâre prin care s-a soluționat cauza".

Examenul sentinței nr. 72 din 10 iunie 2019 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă permite instanței de recurs să observe că, în motivare, nu se regăsesc aspecte de fond, cum în mod eronat pretinde recurenta, prima instanță, după expunerea situației premise care a generat prezentul litigiu, limitându-se la a arăta că:

"reclamanta nu a făcut dovada existenței unei identități între pârâți și persoanele care s-ar putea pretinde că ar fi obligate în raportul juridic dedus judecății" .

Ca atare, constatând că respectivul judecător a dezlegat, în primul ciclu procesual, doar chestiunea legată de calitatea procesuală pasivă a pârâților, hotărârea primei instanțe în rejudecare nu este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ., același judecător fiind chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate anterior, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În analiza motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., verificând dezlegările date prin decizia recurată, se constată că prin sentința civilă nr. 1140/2018 din 23 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 1214 din 1 octombrie 2018 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Județului Gorj în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză și s-a anulat procesul-verbal de punere în posesie încheiat la 14 octombrie 2011 de către Comisia Județeană Gorj și Anexa 42 la Hotărârea Consiliului Județean nr. 3900 din 17 martie 2006, întocmită la 10 iunie 2011 de către Comisia Județeană Gorj.

Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x, 2109 și 2110 din 8 mai 2006 de B.N.P. F., pârâții au înstrăinat terenul în raport de suprafața căruia reclamanta solicită pretențiile bănești reprezentând contravaloarea masei lemnoase de la data punerii în posesie până la anularea acesteia.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare derivat din încălcarea obligației instanței de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situații de fapt pe deplin clarificate, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

În acest scop, normele C. proc. civ. instituie principii adecvate pentru garantarea finalității procesului, între care, în art. 22 C. proc. civ., se regăsește regula rolului activ al instanței de judecată în aflarea adevărului.

Astfel, obligația instanței este aceea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; în egală măsură, legea obligă judecătorul cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să țină seama de toate circumstanțele cauzei și să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, a echității și bunei-credințe.

Deși nu este mai puțin adevărat că procesul civil este un proces care dispută interese particulare, ceea ce se repercutează în abilitatea și posibilitatea părților de a aduce în proces probele pe care le consideră necesare și utile pentru demonstrarea drepturilor lor, rolul instanței rămâne constant subordonat obligației de statuare a adevărului judiciar, prin aplicarea legii la o stare de fapt deplin stabilită; în acest sens, art. 394 C. proc. civ. impune instanței ca închiderea dezbaterilor unui proces să fie făcută numai atunci când instanța se consideră deplin lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept ale cauzei.

Recurenta arată că deciziei îi lipsește calitatea esențială de a stabili adevărul, în măsura în care a subliniat în mod repetat că se impunea introducerea în cauză a cumpărătorilor terenului și încuviințarea unei expertize, necesare pentru clarificarea deplină a situației factuale.

În cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a arătat că poziția apelantei reclamante R.N.P ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, în ceea ce privește temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, a fost una confuză, pe parcursul litigiului, întrucât, deși inițial a invocat temeiul juridic anterior expus, ulterior prin concluziile orale formulate în cadrul dezbaterilor din apel a indicat un alt temei juridic al cererii, respectiv prevederile art. 554-555 C. civ. și cele ale art. III alin. (2)

4

din Legea nr. 169/1997, care nu pot fi examinate direct în calea de atac a apelului; că în mod corect s-a respins administrarea probei cu expertiză tehnică și că inițiativa și aprecierea asupra utilității introducerii forțate a terțului în proces aparține numai instanței de judecată, astfel încât părțile nu pot solicita introducerea unui terț în proces, în condițiile art. 78 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Or, în contextul arătat, se constată că instanța de apel nu a lămurit deplin starea de fapt și, deși a considerat probele suficiente, vaste și îndestulătoare, a soluționat procesul menținând o stare de echivoc, încălcând, în esență, rolul său activ în funcția concretă de realizare a justiției.

Astfel, pe baza unei situații de fapt pe care nu o poate decela, instanța de apel a stabilit că reclamanta nu a dovedit că intimații pârâți A., B., C., D. sunt cei care au exploatat și valorificat materialul lemnos, lăsând nerezolvat întreg procesul judiciar al cărui scop era esențial legat de clarificarea consecințelor înstrăinării terenului în litigiu către terțe persoane de către pârâți, la un moment la care aceștia nu mai avea dreptul de proprietate pentru a-l înstrăina și, pe cale de consecință, a identității persoanelor care au exploatat și valorificat, în realitate, masa lemnoasă, iar nu de negarea stabilirii acestor împrejurări.

Sesizând lipsurile cadrului procesual, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, instanța avea obligația de a pune în discuție introducerea în cauză a cumpărătorilor recurenți, acesta fiind și scopul pentru care a fost reglementat dreptul judecătorului de a dispune introducerea în cauză, din oficiu, a unor terțe persoane [art. 78 alin. (2) C. proc. civ..], anume unul de prevenție, în sensul evitării apariției de procese ulterioare, în contradictoriu cu aceia ce ar fi trebuit să participe la judecată și care ar putea să invoce inopozabilitatea hotărârilor.

Aceste verificări privind identitatea dintre cei chemați în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantei, dar și stabilirea corectă a cadrului procesual sunt incompatibile cu procedura de soluționare a cauzei în fața prezentei instanțe și nu pot fi efectuate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, doar a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, cauza acesteia poate fi pusă în discuție de către instanța de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

De asemenea, în condițiile în care pârâții au înstrăinat terenul asupra căruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate încă din anul 2006, iar masa lemnoasă a fost exploatată în perioada 2012-2013, față de obiectul cererii introductive, anume redobândirea de către reclamantă, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului forestier, a productelor aferente acestui bun (masă lemnoasă), se impune coroborarea înscrisurilor depuse de părți cu alte probe care lipsesc, inclusiv cu concluziile unei expertize tehnice, fiind imposibil de stabilit altfel contravaloarea prejudiciului suferit.

Așadar, prin această modalitate de rezolvare a cauzei, instanța de apel și-a încălcat rolul principal și a nesocotit obligația de principiu a organului judiciar de a lămuri deplin cauza în scopul unei corecte aplicări a legii și de a verifica și stabili corect cadrul procesual și temeiul juridic al acțiunii introductive cu care a fost învestită, împrejurare de natură a echivala cu necercetarea fondului cauzei și a atrage casarea hotărârii, vătămarea cauzată părții (constând în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile) neputând fi înlăturată decât prin desființarea acesteia.

Cu referire la motivul de recurs statuat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, critică care vizează prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Deși este real și unanim acceptat faptul că instanța nu este ținută să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile acestora și să răspundă printr-un considerent comun, instanța supremă constată că decizia recurată nu este în măsură să respecte exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., în acord cu susținerile recurentei-reclamante, în condițiile în care, față de contextul deja menționat, al necercetării fondului cauzei de către instanța de apel, soluția acesteia apare insuficient motivată din perspectiva aspectelor deja semnalate.

Astfel, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-reclamantă R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Gorj va fi admis și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru o nouă judecată a apelului, ocazie cu care, cu respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., se va proceda la calificarea juridică exactă a pretențiilor deduse judecății și la administrarea tuturor probelor necesare și utile, în scopul tranșării raportului juridic litigios.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Gorj împotriva deciziei nr. 675/2021 din 3 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.