ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1462/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 18.09.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Caraș-Severin, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate intervenită rezilierea contractului de vânzare masă lemnoasă pe picior nr. 103/11.02.2020 aferentă partizii nr. 649 de la Ocolul Silvic Bocșa pentru anul de producție 2020, cu un volum brut de 1706 m.c., din culpa pârâtei și să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a garanției în sumă de 11.515,50 RON și a cauțiunii în valoare de 12.112,60 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 305/19.04.2021, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 733/A/02.12.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului juridic, a arătat că instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1.552 și ale art. 1.553 C. civ.

Sub acest aspect, a arătat că a făcut dovada circumstanțelor reglementate de dispozițiile art. 1.707 alin. (1) C. civ., deoarece, din probatoriul administrat, rezultă că masa lemnoasă cumpărată avea vicii ascunse ce nu puteau fi constatate decât la tăierea arborilor, sens în care a evocat dispozițiile art. 2.1 din contract și ale art. 1.714 C. civ., subliniind că arborii tăiați erau putreziți la interior și că aveau găuri, astfel că erau improprii folosirii pentru destinația lor.

Evocând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.350, art. 1.516, art. 1.272, art. 1.552 și ale art. 1.553 C. civ., a afirmat că instanța de apel nelegal a constatat că nu poate opera rezilierea contractului din culpa vânzătorului, în conformitate cu art. 15.4 din contract; or, culpa vânzătorului derivă tocmai din nerespectarea obligației asumate, aceea de a vinde masă lemnoasă pe picior pentru prelucrarea primară a lemnului fasonat, și nu pentru a fi folosit ca lemn de foc.

A mai relevat că, instanța de apel nelegal a apreciat că intimata a reținut în mod just garanția, urmare a rezilierii contractului din culpa recurentei.

Sub acest aspect, a prezentat aspecte referitoare la modalitatea în care poate fi verificată calitatea masei lemnoase cu ajutorul burghiului Pressler și a afirmat că folosirea acestui instrument este contrară dispozițiilor art. 107 din Codul silvic, iar dreptul de a îl folosi nu a existat până la emiterea autorizației de exploatare nr. x; mai mult, burghiul este folosit doar de către cei care fac amenajamentul fondului forestier și de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură.

În continuare, a arătat că nu poate fi reținut un termen de constatare a deficiențelor masei lemnoase cumpărate, prevăzut de art. 23 din caietul de sarcini din 11.02.2020, întrucât se încalcă dispozițiile imperative care nu permit recurentei exploatarea masei lemnoase în lipsa emiterii unei autorizații de exploatare, astfel cum rezultă din art. 16 din Legea nr. 171/2010.

Potrivit recurentei, motivele care au stat la baza rezilierii contractului de către pârâtă sunt fictive și nelegale, fapt ce rezultă și din răspunsul acesteia legat de verificarea masei lemnoase, prin adresa nr. x/29.10.2021, prin care a susținut că nu există dispoziții contractuale care să autorizeze o verificare cu burghiul Pressler, exploatarea masei lemnoase nu putea fi făcută în lipsa emiterii unei autorizații de exploatare.

În opinia recurentei, nelegal și abuziv intimata a reținut garanția și interzicerea participării la licitațiile de masă lemnoasă pe o perioadă de 3 luni.

Cu privire la cauțiune, a susținut că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit art. 66 din Codul silvic, reținând, nelegal și în contradicție cu probele de la dosar, că nu a fost făcută dovada predării parcelelor, urmare a încetării contractului, pentru a se putea stabili lipsa prejudiciilor în urma exploatării. Or, procesul-verbal nr. x/31.12.2020 face o astfel de dovadă, fiind îndeplinite condițiile pentru restituirea cauțiunii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând excepția nulității recursului, în raport cu art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit situației de fapt stabilite în etapele devolutive ale procesului între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, și pârâtă, în calitate de vânzătoare, a fost încheiat contractul nr. x/11.02.2020, în vederea exploatării masei lemnoase din partida 649, prin care Ocolul Silvic Bocșa Română a emis autorizația de exploatare nr. x și procesul-verbal de predare a parchetului spre exploatare nr. x/14.05.2020; în baza acestui contract, reclamanta a achitat atât o garanție, în cuantum de 11.515,50 RON, cât și o cauțiune, în valoare de 12.112,60 RON.

Demersul judiciar urmărește, pe calea acțiunii în reziliere, întemeiată pe dispozițiile art. 1.552 și ale art. 1.553 C. civ., rezilierea contractului ca efect al garanției vânzătorului contra viciilor bunului vândut, restituirea garanției și a cauțiunii achitate, precum și anularea interdicției de participare la licitațiile de masă lemnoasă pe o perioadă de 3 luni.

Prima instanță a respins a acțiunea, soluția pronunțată fiind menținută de către instanța de apel, urmare a respingerii apelului reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că sancțiunea rezilierii judiciare a contractului nu ar mai putea fi dispusă de către instanța de judecată, deoarece intimata a reziliat contractul, în raport cu art. 15.2 din contract, fiind emisă hotărârea Comitetului director, întrunit la ședința din 17.12.2020, necontestată de recurentă. Ca efect al rezilierii, în raport cu art. 15.3 din contract, instanța de apel a apreciat că în mod legal intimata a reținut garanția depusă de către recurentă, iar în privința cauțiunii a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea ei, prevăzute la art. 66 din Codul silvic.

Analiza memoriului de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aparența interpretării și aplicării greșite a mai multor norme legale, autoarea căii de atac a criticat decizia curții de apel, susținând în esență că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1.552 și ale art. 1.553 C. civ., privind rezilierea contractului din culpa intimatei și că nu a fost făcută dovada circumstanțelor reglementate de art. 1.707 alin. (1) C. civ., referitoare la viciile ascunse.

Pornind de la această afirmație, recurenta a expus în cuprinsul memoriului de recurs argumente cu privire la probatoriul administrat, modalitatea în care s-a desfășurat raportul contractual și calitatea masei lemnoase, subliniind că lemnul din partida 649 este în întregime impropriu întrebuințării și că cel din prima postață nu face parte din grupa lemn de foc.

Totodată, a mai prezentat argumente referitoare la verificarea calității masei lemnoase cu ajutorul burghiului Pressler, imposibilitatea de a-l folosi anterior emiterii autorizației de exploatare nr. x și refuzul intimatei de a proceda în acest sens. În acest context, a subliniat că în mod nelegal instanța de apel nu a dispus restituirea garanției și a cauțiunii, având în vedere probatoriul administrat și culpa intimatei-pârâte.

Niciuna dintre aceste susțineri nu conturează o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi subsumată motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, iar aspectele de netemeinicie invocate de recurentă nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. Aceasta este situația în cauză, deoarece afirmațiile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 733/A din 2 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2022.