ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 3298 din 31 octombrie 2018, a respins acțiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată; a luat act de faptul că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin sentința civilă nr. 3119 din 30 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 3298/31.10.2018, formulată de petentul C., în contradictoriu cu A. S.A. și B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, solicitând, în temeiul art. 466 din C. proc. civ., admiterea acestuia, anularea hotărârii apelate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În faza procesuală a apelului, la termenul din 5 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva sentinței civile nr. 3298 din 31 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata B..

Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea apelantei A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, privind redeschiderea judecății, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, apelanta a arătat că moștenitorii defunctei intimate B. sunt: soțul supraviețuitor (D., cu domiciliul cunoscut în București) și copiii minori (E. și F.).

Totodată, apelanta a solicitat stabilirea unui curator special pentru cei doi copii ai defunctei, conform prevederilor art. 58 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere existența conflictului de interese între reprezentantul legal (tatăl copiilor) și minorii reprezentați, respectiv luarea măsurilor ținând cont de dispozițiile art. 150 din C. civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că textul normativ aplicabil în cauză - art. 415 alin. (2) din C. proc. civ. - stabilește că reluarea procesului are loc prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moștenitorilor. O astfel de cerere este admisibilă, însă arătarea moștenitorilor impune dovedirea calității de moștenitor a persoanei indicate ca având această calitate.

Conform prevederilor art. 1133 din C. civ., certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota în care se cuvine fiecăruia.

În speță, apelanta A. S.A. nu a depus în susținerea cererii de redeschidere a procesului certificate de moștenitori ale persoanelor indicate ca fiind moștenitorii intimatei B..

Desigur că persoanele indicate în cerere (soțul supraviețuitor și copiii minori) sunt persoane cu vocație succesorală, denumite "succesibili" de art. 1100 alin. (2) din C. civ., având în vedere că încă nu și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală.

În al doilea rând, nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine. Așadar până la momentul prezentării certificatului de moștenitor, singura dovadă a calității de moștenitor, cererea de reluare a procesului nu poate fi primită, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 415 alin. (2) din C. proc. civ.

În plus, Curtea de Apel București a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 36/1995, modificată și republicată, procedura succesorală se poate deschide la cererea oricărei persoane interesate, deci, și la cererea creditorilor.

Prin rezoluția Președintelui secției a VI-a civile a Curții de Apel București din 24 august 2021, în conformitate cu dispozițiile art. 84 pct. 29 și art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus efectuarea de verificări cu privire la subzistența motivului suspendării de către completul 5A.

Curtea de Apel București a fixat termen la 21 octombrie 2021 pentru verificarea subzistenței temeiului suspendării cauzei și a invocat, din oficiu, excepția perimării apelului, în raport de data suspendării cauzei (5 martie 2020).

Prin decizia civilă nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția perimării și s-a constatat perimat apelul declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva sentinței civile nr. 3298 din 31 octombrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații E., F. și D.; s-a respins cererea apelantei de reluare a judecății, ca rămasă fără obiect.

La data de 18 noiembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de aplicarea în timp a legii procesual-civile și că s-a pronunțat cu privire la suspendare și perimare, aplicând C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, deși erau incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Autoarea căii de atac a precizat că faptele reclamate s-au produs în anul 2001, așa cum s-a dovedit cu expertiza judiciară contabilă efectuată în dosarul penal nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T./P.I.C.C.J. și cu înscrisurile depuse la dosar.

În accepțiunea recurentei-reclamante, legea aplicabilă este cea de la data producerii faptelor reclamate, potrivit principiului "tempus regit actum".

Sub acest aspect, a făcut referire la art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care stabilește că "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor".

Art. 6 alin. (2) din C. civ. (2009) prevede că "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor".

Instanța de fond a reținut că este aplicabil în speță C. proc. civ. de la 1865 și a judecat în baza acestuia. Pe toată această perioadă cursul perimării a fost suspendat.

Recurenta-reclamantă a susținut că a solicitat redeschiderea judecății în repetate rânduri și în termen, arătând că soluționarea măsurilor stabilite în sarcina sa de către instanța de judecată nu depind de actele decizionale proprii, ci ale altor organe, cum ar fi: primăria de sector de la ultimul domiciliu al defunctei pentru întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale; moștenitorii în cauză pentru obținerea unui certificat de calitate de moștenitor al defunctei; instanța de judecată pentru obligarea primăriei la întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale etc.

De asemenea, a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Neavând posibilitatea legală de a obține informații despre persoanele care au calitatea de moștenitori în speță, recurenta-reclamantă apreciază că acesta constituie un motiv justificat care i-a obstrucționat calea în exercițiul dreptului de a stărui în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 421 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Intimații-pârâți E., F. și D. nu au formulat întâmpinare în cauză.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

La data de 6 martie 2022, intimatul D., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor E. și F., a transmis la dosar note scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu mențiunea că urmează să solicite cheltuielile de judecată, pe cale separată.

Prin încheierea din 26 mai 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, stabilindu-se termen la data de 6 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică supusă analizei se referă la faptul că instanța de apel nu a ținut cont de aplicarea în timp a legii procesual-civile și că s-a pronunțat cu privire la suspendare și perimare, aplicând C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, deși erau incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

A menționat că faptele reclamate s-au produs în anul 2001, așa cum s-a dovedit cu expertiza judiciară contabilă efectuată în dosarul penal nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T./P.I.C.C.J. și cu înscrisurile depuse la dosar. Prin urmare, recurenta consideră că legea aplicabilă este cea de la data producerii faptelor reclamate, potrivit principiului "tempus regit actum".

Această critică va fi înlăturată ca nefondată, întrucât dispozițiile art. 24 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, stabilesc că prevederile ligii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile noului C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului - 7 martie 2017.

Este lipsită de fundament susținerea recurentei-reclamante, potrivit căreia instanța de fond a reținut că este aplicabil în speță C. proc. civ. de la 1865 și a judecat în baza acestuia, în condițiile în care Tribunalul București a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864 (deci, nu cele ale vechiul C. proc. civ.), în vigoare la data la care a fost efectuată pretinsa plată nedatorată/faptă ilicită, având în vedere dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011, precum și prevederile art. 2 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

De altfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă se prevalează de dispozițiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, susținând faptul că pe toată această perioadă cursul perimării a fost suspendat.

Astfel, a arătat că nu a avut posibilitatea legală să obțină informații despre persoanele care au calitatea de moștenitori în speță, ceea ce constituie un motiv justificat care i-a obstrucționat calea în exercițiul dreptului de a stărui în judecată.

A mai susținut faptul că a solicitat redeschiderea judecății în repetate rânduri și în termen, arătând că soluționarea măsurilor stabilite în sarcina sa de către instanța de judecată nu depind de actele decizionale proprii, ci ale altor organe, cum ar fi: primăria de sector de la ultimul domiciliu al defunctei, pentru întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale; moștenitorii în cauză, pentru obținerea unui certificat de calitate de moștenitor al defunctei; instanța de judecată, pentru obligarea primăriei la întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale etc.

Față de aceste argumente, Înalta Curte constată că în prezentul recurs se invocă greșita aplicare a normelor procedurale care reglementează sancțiunea perimării, raportat la dispozițiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ. privitoare la suspendarea cursului perimării.

În speță, la data de 5 martie 2020, ca urmare a intervenirii decesului intimatei-pârâte B., s-a constatat intervenită suspendarea de drept a judecății apelului, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin decizia recurată, s-a constatat perimat apelul, instanța reținând că de la data suspendării - 5 martie 2020 - au trecut mai mult de 6 luni, timp în care procesul a rămas în nelucrare din motive imputabile părții care nu a indicat moștenitorii intimatei-pârâte, cu respectarea prevederilor art. 415 alin. (2) din C. proc. civ., care impun prezentarea certificatelor de moștenitor.

Această dezlegare este rezultatul corectei aplicări a dispozițiilor legale în materia perimării.

Perimarea reprezintă o sancțiune procedurală ce operează de drept și este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuie efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Din interpretarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., rezultă că pentru a opera perimarea cererii, trebuie ca pricina să rămână în nelucrare timp de 6 luni, ca termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 și art. 418 C. proc. civ., iar lăsarea cauzei în nelucrare să nu se datoreze unor motive imputabile părții.

Una dintre situațiile în care un proces rămâne în nelucrare este cea pe care o reglementează art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. - decesul părții, caz în care suspendarea judecății intervine de drept, independent de voința părții, până la introducerea în cauză a moștenitorilor.

Potrivit art. 415 pct. 2 din C. proc. civ., reluarea judecății litigiului în acest caz se realizează prin cererea de redeschidere a procesului formulată de partea interesată, "făcută cu arătarea moștenitorilor".

Prin urmare, redeschiderea judecății nu se poate solicita decât atunci când se cunosc persoanele care au calitate de moștenitor, dat fiind că ea determină și preluarea poziției procesuale a părții decedate.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că motivul justificat care i-a obstrucționat calea în exercițiul dreptului de a stărui în judecată este acela că nu a avut posibilitatea legală să obțină informații despre persoanele care au calitatea de moștenitori intimatei-pârâte B., deși a făcut demersuri în acest sens la primăria de la ultimul domiciliu al defunctei.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că "motivele temeinic justificate" care împiedică partea să stăruie în judecată, prevăzute la art. 418 alin. (3) din C. proc. civ. drept cauză de suspendare a cursului perimării, exclud orice culpă a părții în lipsa de stăruință în vederea reluării judecății și trebuie apreciate prin raportare la situația de fapt concretă, fiind considerate piedici relative.

Prin urmare, stabilirea împrejurării dacă motivele invocate ca impedimente pentru a stărui în judecată sunt exclusive de vreo culpă a părții constituie un aspect de temeinicie, lăsat la aprecierea instanței, care nu mai poate fi supus cenzurii instanței de recurs.

În acest context, Înalta Curte amintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună acestei instanțe examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de acest articol.

Apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la perimare, motiv pentru care, în baza art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.