ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 342/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 14.03.2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în contradictoriu cu pârâtul B. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului B. să restituie A. S.A. -banca in faliment - suma de 6.700.000.000 RON vechi, cu titlu de daune interese compensatorii (damnum emergens), respectiv pretenții determinate din fapte delictuale constând in neîndeplinirea obligației legale, prevăzută de dispozițiile art. 992 din C. civ. de la 1864, ori din neîndeplinirea obligației contractuale potrivit contractului de cont curent, obligarea pârâtului B. să plătească A. S.A. - banca in faliment - cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), respectiv dobânda legala aferentă sumei de 6.700.000.000 RON vechi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de obligare la plata principalului, astfel cum va fi pronunțată in prezenta cauza, până la data restituirii integrale a sumei de bani datorate băncii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata (onorariu expert, alte cheltuieli).

Prin sentința civilă nr. 3252/29.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în contradictoriu cu pârâtul B. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a formulat apel înregistrat la data de 31.07.2019 prin care a solicitat anularea sentinței civile nr. 3252/29.10.2018, procesul fiind soluționat în mod greșit fără a intra in judecata fondului, astfel cum cererea de chemare in judecata a fost precizata, urmare rezoluției instanței de judecata din perioada de regularizare, prin notele: nr. 332/03.04.2017 si nr. 419/28.04.2017; în subsidiar, schimbarea in totalitate a sentinței civile nr. 3252/29.10.2018, atât in ceea ce privește considerentele cat si dispozitivul acesteia, ca fiind fundamentata eronat, pe o instituție de drept - plata nedatorata dintr-un fapt licit - cu a cărei judecata nu a fost investita, in speța, instanța fiind învestita, prin notele precizatoare: nr. 332/03.04.2017 si nr. 419/28.04.2017, in perioada regularizării, cu o acțiune in pretenții; soluționând procesul, in evocarea fondul, a solicitat admiterea acțiunii in daune a A. S.A., precizata, prin care a solicitat obligarea pârâtului la dezdăunarea A. cu suma 6,7 de mld RON vechi si dobânda legala aferenta.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 573/A din 30 martie 2021 a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva sentinței civile nr. 3252/29.10.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul pârât B., ca nefondat.

La data de 03 august 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 573/A din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 septembrie 2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanței de apel, sub aspectul faptului că nu a avut în vedere dispozițiile art. 370 Codul comercial, arătând că suma de bani solicitată prin intermediul cererii de chemare în judecată, are ca proveniență creditele nr. 107 și 108 și a ajuns în contul pârâtului prin debitări și creditări succesive ale coturilor mai multor clienți ai A., ca urmare a faptelor de delapidare săvârșite de către prepușii Băncii, fapte cercetate penal.

Se susține că aceste sume de bani aparțin patrimoniului Băncii, motiv pentru care se invocă dispozițiile art. 370 Codul comercial, aplicabile în speță, potrivit principiului "tempus regit actum".

Drept urmare, arată recurenta că nu pot fi reținute argumentele instanței de apel vizând inexistența unei obligații de restituire a sumei de către intimat față de apelantă dedusă din inexistența unor raporturi juridice dintre aceste părți, întrucât s-ar încălca dreptul de proprietate al Băncii dobândit legal și de asemenea s-ar restrânge abuziv exercițiul dreptului de administrare/dispoziție asupra patrimoniului, dreptul la desdăunare integrală a Băncii pentru prejudiciul creat atât prin delapidare cât și prin participare la delapidare.

În susținerea acestei teze probatorii, recurenta invocă și dispozițiile deciziei nr. 4 din 04.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2016 având drept obiect recursul în interesul legii, prin care s-a reținut că în cazul infracțiunilor de delapidare și înșelăciune împotriva unei bănci, numai aceasta se poate constitui parte civilă, și nu deponenții de sume.

Așadar, toate sumele de bani intrate în Bancă prin conturile curente ale clienților, devin proprietatea Băncii.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a realizat o încadrare greșită a faptelor, stabilind că reclamanta a investit instanța cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, nesocotind explicit temeiul juridic invocat de A. în susținerea acțiunii prin notele scrise depuse cu nr. x/2017 și y/2017.

Încălcând principiul disponibilității, se arată că atât instanța de fond cât și cea de apel au soluționat procesul, pronunțând soluții care au prejudiciat Banca.

Instanța de apel a încălcat și principiul contradictorialității în procesul civil și dreptul la apărare al părților, deoarece anterior pronunțării deciziei, nu a pus în discuția părților schimbarea temeiului juridic și nu a dat posibilitatea acestora să își formeze concluziile și apărările pe noul temei juridic. De altfel, instanța de apel, nu a argumentat în niciun fel motivul pentru care nu a reținut temeiul juridic invocat de A..

Procedând astfel, instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, soluționând cauza pe un temei de drept care nu a fost invocat de A., această situație constituind motiv de casare a hotărârii.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta susține că soluția pronunțată a fost fundamentată pe interpretarea insuficientă a probatoriului din dosar, prin neaplicarea dispozițiilor art. 370 Codul comercial și prin interpretarea eronată a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, a luat în examinare excepția nulității recursului, și a reținut următoarele:

Prealabil, se constată că recurenta-reclamantă a invocat în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Raportat la data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 14 martie 2017 și având în vedere dispozițiile art. 25 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile litigiului dispozițiile din Noul C. proc. civ.

În consecință, procedând la încadrarea motivelor de recurs invocate de recurentă, potrivit echivalenței acestora cu motivele de casare prevăzute de Noul C. proc. civ., criticile vor fi examinate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, se reține că, potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenta-reclamantă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În speță, recurenta-reclamantă A., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de prevederile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu îi revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs, recurenta-reclamanta și-a exprimat nemulțumirea privind modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 6.700.000.000 RON, produsă prin presupuse fapte delictuale intrate inițial sub incidența legii penale.

În esență, Înalta Curte reține din dezvoltarea criticilor prezentate de către recurenta-reclamantă că au fost antamate aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate ale deciziei recurate.

Astfel, critica vizând greșita respingere a acțiunii, a cărei încadrare juridică ar fi fost schimbată, a fost argumentată cu trimitere la interpretarea improprie a împrejurărilor de fapt privind caracterul fraudulos al faptelor reclamate. Din acest punct de vedere, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt delictuale nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalității, în condițiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situații de fapt.

În ce privește argumentele recurentei-reclamante prin care a criticat respingerea cererii de chemare în judecată raportat la aplicarea/interpretarea greșită a normelor legale reprezentate de art. 370 Codul comercial, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că au fost reiterate situații de fapt, iar în virtutea caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac, instanța nu poate proceda la exercitarea controlului judiciar, în lipsa indicării încălcărilor de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile la unele dispoziții legale, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la presupusa faptă ilicită imputată pârâtului, recurenta nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispozițiile legale interpretate eronat sau greșit aplicate, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat.

Trimiterile la unele dispoziții legale, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susținut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței.

În concluzie, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmații generale că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanței de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reținute de instanța a cărei hotărâre se atacă în susținerea raționamentului său logico-juridic, concretizat în soluția pronunțată.

În esență, Înalta Curte reține din dezvoltarea criticilor prezentate de către recurenta-reclamantă că au fost antamate aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate ale deciziei recurate.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare împotriva deciziei civile nr. 573/A din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE a DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 573/A din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.