ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 610/2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2004 la data de 07.05.2004 sub nr. x/2004, reclamanta A. S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar a chemat în judecată pârâtul B., solicitând obligarea acestuia să plătească reclamantei suma de 14.500.000.000 ROL, precum și dobânda legală ce se va calcula la suma de 14.500.000.000 RON și care curge de la data alimentarii contului pârâtului și până la data stingerii efective a datoriei către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 3701 din 16 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2004, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, ca neîntemeiată.

Totodată, a luat act că pârâtul și-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

II. Împotriva acestei sentințe a formulat apel A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, care a solicitat admiterea apelului și admiterea pe fond a acțiunii.

Prin decizia nr. 715 A din 11 aprilie 2018. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar împotriva încheierii din 9.10.2017 și a sentinței civile nr. 3701 din 16.10.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Apelanta reclamantă a sesizat instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe prevederile art. 992 din vechiul C. civ., iar ulterior prin precizarea depusă la data de 06.03.2017, a modificat acțiunea, întemeind-o pe dispozițiile art. 992 și 998 C. civ. din anul 1864 privind răspunderea civilă delictuală, aspectul fiind consemnat în încheierea de ședință din data de 27 martie 2017.

Ca atare, motivarea realizată de prima instanță a avut în vedere toate aspectele invocate și precizate de către reclamantă.

În acest sens, prima instanță a reținut că prima conditie a plății nedatorate consta în aceea ca prestatia pe care solvensul a executat-o să fi avut semnificatia juridică a unei plăți, effectuate cu vointa fermă de a stinge o datorie, în sens contrar putându-se aprecia că respectiva operațiune are valoarea unui împrumut sau constituie o donație.

A mai reținut că o a doua condiție a plății nedatorate constă în aceea că datoria vizată de respectiva plată nu există, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens si accipiens (indebitum), iar cea de a treia condiție vizează efectuarea plății din eroare.

A considerat neîntemeiată critica formulată de apelantă, în sensul că prima instanță a reținut, în mod greșit, că acțiunea a fost "întemeiată pe un fapt juridic licit - plata nedatorată", în realitate, aceasta fiind întemeiată pe un fapt ilicit, constând în neîndeplinirea obligației legale de restituire a sumei de bani pe care a primit-o în contul bancar din eroare.

A reținut că prima instanță a apreciat, în mod justificat, că din probele administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor existenței unei plăți nedatorate, deoarece plata făcută în contul intimatului pârât aparține unei persoane fizice ce nu a formulat cerere de restituire a pretinsei plăți nedatorate, nefiind îndeplinite condițiile art. 992 și 998 C. civ. anterior.

Astfel, făcând referire la faptul că semnatara acțiunii trebuie să fie persoana care a transferat banii, contrar celor susținute de apelanta reclamantă, a considerat că în speță nu sunt îndeplinite nici condițiile faptei ilicite, constând în neîndeplinirea obligației legale de restituire a sumei de bani primate din eroare, drept consecință a unor operațiuni dolosive de creditări din sursele A. S.A., deoarece nu au fost dovedite aceste acțiuni.

Instanța de apel a avut în vedere faptul că, prin hotărârea nr. 764/2015 din 11.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului București, secția penală s-a reținut că faptele comise sunt de natură penală, fiind reținută existența unor infracțiuni și vinovăția autorilor și, totodată, s-au admis acțiunile civile promovate de părțile civile, inclusiv acțiunea civilă formulată de A. prin lichidator C., pentru suma de 26.358.116 RON.

Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, a rezultat că suma de bani transferată intimatului s-a efectuat printr-un circuit de conturi, fiind individualizate mai multe persoane că documentele bancare prin care s-au efectuat operațiunile de încasări, viramente, debitări și creditări au semnături indescifrabile, iar la rubrica explicații se menționează "plăți diverse" sau ridicări de numerar fără documente justificative.

Or, în condițiile în care recuperarea prejudiciului, inclusiv a sumei solicitate în prezenta cauză, s-a dispus în cadrul soluționării acțiunii civile alăturate celei penale, instanța de apel a apreciat că apelanta reclamantă nu a dovedit că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că nu a dovedit existența unui prejudiciu și nici existența raporturilor juridice dintre părți.

În consecință, instanța de apel a considerat că, în speță, nu se poate vorbi despre o plată nedatorată și, totodată, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale angajării răspunderii civile delictuale, potrivit din dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. din anul 1864 (existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijența sau imprudența cu care a acționat).

A stabilit, pe de o parte, că recuperarea prejudiciului s-a realizat prin acțiunea civilă alăturată celei penale, iar pe de altă parte, în cauză nu a fost probate existența prejudiciului, deoarece apelanta reclamanta nu a pus la dispoziția experților ordinul de plată invocat în cauză, potrivit art. 1169 din C. civ. din anul 1864 aplicabil în cauză, deși acesteia îi revenea sarcina probei.

III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, motivele fiind, în esență, următoarele:

Prin recursul formulat se invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865:

"prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)", de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. din 1865:

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" și de art. 304 pct. 9 din același cod:

"când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Astfel, recurenta-reclamantă arată, sub un prim aspect, că intimatul-pârât a participat la starea de fapt reținută în cauză, prin semnarea unor documente bancare de transfer a unei sume de bani și, totodată, că acesta este parte a unui mecanism de delapidare a patrimoniului recurentei-reclamante, astfel cum se reține în considerentele sentinței penale nr. 764/2015 pronunțate în dosarul nr. x/2010 al Tribunalul București.

Mai arată că deși aceste aspecte, precum și utilizarea de către intimatul-pârât a sumei de bani primite în cont fără documente justificative, prin operațiuni bancare dolosive/de delapidare a A., constând în semnarea ordinului de transfer a sumei de bani astfel primite către D. (acționar E.) cu destinația de plată a unui credit acordat de această bancă unui terț, rezultă din probele administrate în dosarul penal nr. x/2010 al Curții de Apel București (apel), instanța de apel nu a reținut caracterul fraudulos al stării de fapt descrise, pe care a apreciat-o ca fiind licită.

Susține că starea de fapt reclamată este dovedită ca fiind ilicită prin expertiza judiciară contabilă realizată în dosarul penal nr. x/2010, dar și prin anexele 5.1. și. 5.2 ale acestei expertize judiciare depuse la dosarul cauzei.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a fost în eroare când a reținut și a consemnat în considerente că "persoana care a transferat banii trebuie să fie semnatara acțiunii", considerând, în mod greșit, că recurenta-reclamantă nu avea nici interes, nici capacitate procesuală activă în cauză (deși aceste excepții nu au fost puse în discuția părților).

Sub un al doilea aspect, menționează că instanța de apel a procedat greșit atunci când a reținut drept probă sentința penală nr. 764/2015 din 11.04.2015 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul penal nr. x/2010 privind delapidarea A. și a considerat că acțiunea civilă formulată de A. a fost admisă în cadrul acestui dosar, stabilind, totodată, că:

"în prezenta cauză nu există un prejudiciu" și că în speță "nu au fost depuse probe în dovedirea raporturilor juridice existente între părți, astfel că nu poate fi vorba despre existenta unei plăți nedatorate."

În acest sens, recurenta-reclamantă precizează că la data pronunțării deciziei recurate în prezenta cauză (11.04.2018), sentința penală nr. 764/2015 fusese desființată, în parte, prin decizia penală nr. 424/A/2018, pronunțată anterior, la data de 22.03.2018, de către Curtea de Apel București, secția I penală, fiind acordate recurentei-reclamante despăgubiri în valoare de aproximativ 93,5 mii RON, nu de 26,3 mii RON, cum s-a stabilit în sentință.

Mai precizează că nu a făcut si nu putea face dovada unor raporturi juridice, deoarece acestea nu existau, dar a făcut dovada operațiunilor ilegale și a faptelor dolosive, de delapidare.

Cum plata nedatorată efectuată este fundamentată, în speță, pe fapte ilicite, în mod greșit a reținut instanța de apel, prin interpretarea greșita a stării de fapt si a legii, că această plată este un fapt licit și că în cauză nu ar exista un prejudiciu, ci intimatul-pârât urmează să fie ținut a răspunde pentru o parte a prejudiciul de 93,5 mii RON, în baza contribuției sale la delapidarea A..

Sub un al treilea aspect, recurenta-reclamantă critică modul de stabilire a prejudiciului în cauză, arătând că în mod greșit a reținut instanța de apel că recurenta-reclamantă nu a pus la dispoziția experților ordinul de plată prin care intimatul-pârât a dispus o plată interbancară de 14,5 miliarde RON vechi, invocat în cauză, în realitate, acest ordin (nr. 1/29.06.2001) aflându-se la dosar, în formă materială.

Consideră că acest transfer ilegal, interbancar, nu ar fi fost posibil fără ca respectivul ordin de plată în forma materială să existe, iar semnătura de pe acesta a fost recunoscută, în scris, de către intimatul-pârât.

Totodată, sub același aspect al modului de stabilire a prejudiciului, precizează că acesta este dovedit și cu expertiza judiciară contabilă efectuată și omologată în cauză, care reține în răspunsul dat obiectivului nr. 8 confirmă că "Potrivit art. 370 din Codul Comercial, în vigoare la data efectuării operațiunilor în speță de către A., sursa sumei de 14.500.000.000 RON vechi, reprezintă surse atrase, implicit patrimoniul A.".

Arată că instanța de fond și cea de apel au realizat o insuficientă administrare/valorificare a probelor din dosar și totodată, nu au aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea.

În plus, susține că nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. din 1865 și nu au sancționat împrejurarea că, deși a fost citat în acest scop, intimatul-pârât nu s-a prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatoriu, fără a invoca existența unor motive temeinice, atitudine ce are semnificația recunoașterii faptelor imputate și a prejudiciului creat recurentei-reclamante.

În consecință, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului,

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ. din 1865.

Prin întâmpinarea formulată la 17.01.2018, intimatul-pârât B. a invocat excepția nulității recursului și, pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar, în ședința publică din 22 martie 2019, concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a reiterat, în esență, criticile și argumentele expuse în cererea de recurs.

IV. Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât B., constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin lichidator C. este nul.

În ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară, ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Dacă, în schimb, dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Aceasta deoarece a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În speță, se constată că recurenta-reclamantă A. prin lichidator C. a invocat doar formal, în susținerea recursului său, dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ. din 1865.

În realitate, din conținutul cererii de recurs și al concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei rezultă că, în susținerea motivelor de recurs invocate, recurentul face, exclusiv, trimiteri la situația de fapt reținută de instanța de apel, despre care se susține că ar fi fost greșit stabilită, la probele administrate și la modul de interpretare a probelor realizat de instanță.

Astfel, cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că: neadministrarea corespunzătoare a probelor ar fi determinat, din partea instanței de apel "concluzii rupte de realitate"; nu s-a "valorificat", în condițiile art. 225 C. proc. civ., refuzul intimatului-pârât de a se prezenta în instanță pentru a răspunde la interogatoriu; nu a fost administrată expertiza judiciară admisă în cauză; probele administrate nu dovedesc acțiunile dolosive ale intimatului-pârât de creditare/debitare din sursele recurentei-reclamante.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de apel pentru: greșita apreciere a probei constând în hotărârile penale pronunțate în cadrul dosarului penal nr. x/2010 al Tribunalului București și, respectiv, Curții de Apel București, cu consecința unei greșite rețineri a neparticipării intimatului-pârât la activitatea delictuală evidențiată în aceste hotărâri; aprecierea eronată de către instanța de apel asupra probelor, în ansamblul lor, dar și asupra stării de fapt conturate în speță; concluzia eronată că prejudiciul reclamat este inexistent, că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și că nu sunt dovedite raporturile juridice dintre părți; nereținerea caracterului ilicit al activității de creditare/debitare realizate de intimatul-pârât; aprecierea eronată asupra existenței acestor operațiuni, datorată lipsei ordinelor de plată în formă materială.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a reiterat criticile vizând insuficienta administrare de probe, dublată de valorificarea incorectă de către instanța de apel a probelor administrate în cauză și a reluat susținerile privind nesancționarea refuzului intimatului-pârât de a se prezenta în instanță pentru a răspunde la interogatoriu, potrivit dispozițiilor art. 225 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că:

"actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Prin urmare, acest motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, nu interpretarea dată de instanță probelor administrate în vederea soluționării cauzei sau situația de fapt reținută de aceasta, astfel cum susține recurenta-reclamantă subsumat acestui motiv de nelegalitate.

De altfel, Înalta Curte constată că toate argumentele invocate de către recurenta-reclamantă în susținerea motivelor de recurs formulate vizează modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, inclusiv a raportului de expertiză întocmit în cauză și modalitatea de stabilire a elementelor de fapt ale speței, așadar aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs.

În același sens, raportat la criticile formulate, instanța de recurs subliniază că recurenta-reclamantă nu arată, în concret, care anume sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii ce ar putea duce la incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865.

Mai exact, în cuprinsul criticilor formulate nu se susține existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul, de exemplu, că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată. De asemenea, recurenta-reclamantă nu reclamă o eventuală contrarietate flagrantă între dispozitiv și considerente (cum ar fi cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată), nici nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea, în exclusivitate, a unor considerente străine de natura pricinii.

Se constată, de asemenea, că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ. este invocat doar formal, deoarece toate criticile subsumate acestui motiv privesc situația de fapt, precum și probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiza tehnică, așadar, aspecte de netemeinicie.

Reținând că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs subliniază că poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în textul art. 304 C. proc. civ. din 1865.

Or, în speță, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc veritabile critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunțate în apel, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. din 1865, aceste dispoziții fiind invocate doar formal.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de 304 C. proc. civ. din 1865.

În consecință, Înalta Curte, în baza considerentelor anterior expuse, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) și 304 C. proc. civ. din 1865, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta A. PRIN LICHIDATOR C. împotriva deciziei civile nr. 715 A din 11 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2019.